“Sufletul rusesc”

@T-Rex spune https://nastase.wordpress.com/2015/03/20/dezbaterea-despre-ucraina/#comment-246101 : +Cunosc cred eu destul de bine “sufletul rusesc”. E al lor, şi nici un outsider nu poate să-l înţeleagă.+
Ei, nu-i chiar aşa ! Influenţa umanismului, a primului umanism, ori a „umanismului bizantin” aşa cum este numit acesta în Occident, rămânea în spaţiul arian nord-pontic din Romania Orientală. După o tendinţă ideologică inaugurată de Montesquieu şi Voltaire, occidentalii se feresc să spună Romania, preferă să-i pună eticheta iluministă Bysance. Umanismul acela de veche şi pură sorginte intelectualistă din Romania noastră, din Romania căreia îi aparţinem cultural prin ortodoxia continuă şi autentică, îşi pune chiar amprenta peste “melancolia rusă”! Care se naşte din tragedia greacă via umanismul din Romania Orientală nord-pontică. Acelaşi umanism îi influenţează deopotrivă în scrieri pe Alexandru Puşkin şi pe Costache Negruzzi. Când ajunge în acelaşi spaţiu în cel de a doilea război mondial, Radu Tudoran scrie ‘Un port la răsărit’, roman ce-i forjează stilul din ‘Toate pânzele sus’ care seamănă uimitor cu stilul lui Constantin Paustowski! Mi se pare interesantă relaţia pur culturală dintre acest nou Sud literar al NovoRossiei şi Rusia moscovită, aşa cum se vede ea în piesa “Trei surori” a lui Anton Cehov. Anton Cehov era născut la Taganrog, un orăşel de pe ţărmul Mării Azov, un spaţiu care, împreună cu Valea rîului Kuban şi Valea inferioară a Donului, fusese romanizat cu aproape două secole înainte de cucerirea Daciei de către romani. Tema ariană la Anton Cehov (vezi Livada cu vişini) are acelaşi punct central ca şi la Ion Creangă (vezi Făt Frumos, fiul Iepei). Pe vremuri, toată zona aceea făcea parte din Romania Orientală nord-pontică. Will Durant scrie convingător despre civilizaţia din Romania spaţiului nord-pontic, la fel ultima carte (neterminată) a lui Thor Heyerdahl antamează legătura dintre Romania spaţiului nord-pontic şi Regii vikingi ai Nordului. Nicolai Gogol se naşte şi el în acest spaţiu arian nord-pontic, mai precis la Sorocinenii Mari! Chiar să nu fie vreo legătură cu străvechea cetate Soroca fondată de genovezi ? Dar noile localităţi ale lui Potemkin din NovoRossiia nu mai sunt civilizate în spirit occidental de genovezi, şi ei creaţi în spiritul din Romania Orientală prin grandioasa şi geniala politică a delocalizărilor practicată de către Împăratul de Aur Mihail al VIII-lea Paleologul. Că este ceva putred în NovoRossiia, că rămâne ceva cultural putred în Ucraina şi Rusia Meridională de acum, ne este dovedit de faptul că în oraşele lui Potemkin se naşte demografia rusească a “sufletelor moarte” descrisă de Gogol, o lume distopică născocită din utopia închiderii năvălirilor din Orient peste Europa cu poarta imperială rusească !
Titus Filipas