Mafalda în cultura populară a românilor

Mafalda a fost fiica lui Robert Guiscard de Hauteville (sau Altavilla) şi Sichelgaita de Salerno (cultivata şi războinica prinţesă lombardă). Era pe atunci un timp când se năşteau, uşor, legendele. Mafalda este poate cel mai cunoscut membru al familiei de Hauteville de către români. Aşa cum în cultura populară a ungurilor apare legenda despre puterea magică a ‚Coroanei Sfântului Ştefan’, în cultura populară a românilor se naşte tot atunci legenda despre puterile magice ale Mafaldei. Învăţătura ezoterică pe care ar fi dobândit-o Mafalda i-ar fi dat chiar şi puteri de previziune aproape infailibile. După ce cucerea oraşul Salerno, Robert Guiscard reorganiza şcoala superioară din Salerno cu ajutorul tunisianului Constantin Africanul ce studiase medicina la universitatea din Bagdad, iar magia la şcoala de ezoterism din Babilon. Constantin Africanul a fost şi secretarul personal al lui Robert Guiscard. În care calitate a predat lecţii de ezoterism pentru copiii ducelui de Apuglia (atunci Guiscard). Cel mai mare dintre acei copii, viitorul personaj feminin Mafalda Prezicătoarea, a prins ceva din „învăţătura de la Vavilon”. Vestea despre posesia unor cunoştinte ezoterice genuine a intrat şi în cultura populară din România (există cu totul altă Mafalda în cultura benzilor desenate din Lumea Nouă), în vreme ce numai profesorii de istorie mai ştiu despre şeful familiei, Guiscard. Legenda Mafaldei în România arată existenţa unei civilizaţii urbane de limba română încă din secolul XI. Cum s-a ajuns la această legendă? Nu este absurd să presupunem că Mafalda, sora mai mare, a plecat pe Via Egnatia să îşi viziteze sora mai mică, Olimpia, căsătorită la Constantinopol cu prinţul Constantin Dukas, fiul împăratului Mihail al VII-lea Dukas. În treacăt fie spus, acesta din urmă comandase în atelierele de orfevrerie de la Constantinopol şi ceea ce se cheamă acum, anacronic şi inexact, ‘coroana Sfântului Ştefan’. Era numai partea „corona graeca”. (Fără îndoială, Mihail al VII-lea Dukas a dăruit motivat de calcul politic. Pe unul dintre medalioanele de pe coroană este reprezentat chiar Mihail al VII-lea Dukas, alături de fiul său Constantin şi de regele Ungariei Geza I ; Mihail al VII-lea Dukas face totul posibil pentru a pregăti viitoarea domnie de succes a copilului său, Constantin Dukas.) Ne putem imagina cortegiul şi garda normandă pe Via Egnatia. Îmbrăcată în armură strălucitoare, prinţesa Mafalda călărea bărbăteşte, precum mama ei Sichelgaita în război, ori, mai târziu, regina Christina Vasa a Suediei în finalul ‘războiului de treizeci de ani’. Erau şi popasuri plăcute în oraşele de pe Via Egnatia, unde exista o populaţie care vorbea dialecte neolatine uşor de înţeles de către o minte ageră din Italia. Ca şi filosoful Toma din Aquino, Mafalda era produsul unui experiment genetic lombardo-normand. Dacă avea câte ceva din firea tatălui, Guiscard, şi din firea mamei, Sichelgaita, ne imaginăm că discuta cu acei oameni întâlniţi pe drum, după ce se făceau prezentările. Dar, bineînţeles, acestea nu sunt scene povestite de Kira Ana (Scaloiţa) în Alexiada, cartea despre faptele împăratului Alexius Comnenul, tatăl Anei Comnena. De fapt nu avem documente despre călătoria divinatoarei Mafalda pe Via Egnatia. Dar avem documente despre călătoria fratelui ei, Bohemond de Hauteville, prinţ de Taranto, pe Via Egnatia. Tatăl lor, Robert Guiscard de Hauteville îl trimisese într-o misiune specială pe fiul său Bohemond pe Via Egnatia, anume pentru a încheia alianţe cu populaţia autohtonă din zonă, cu vlahii şi armânii de foarte multă vreme socii-alizaţi şi care primiseră cetăţenia romană prin Constituţia de la 212 AD. Ştim precis că normandul Bohemond de Hauteville, care va întemeia mai apoi principatul de Antiohia în Asia Minor, a făcut un popas mai îndelungat la Ohrid unde exista centrul arhiepiscopiei Justiniana Prima. La fel cum îl ajutase pe fratele său Roger să cucerească Sicilia insulară şi să creeze Regatul celor două Sicilii, tatăl lui Bohemond, tatăl surorilor Mafalda şi Olimpia, acest Robert Guiscard de Hauteville, duşmanul declarat al împăratului Alexius Comnenul, nutrea planuri măreţe de transformare a imperiului roman de răsărit, alungându-i complet pe musulmani din Asia Mică, ori convertindu-i la creştinism ca pe Constantin Africanul, cucerind apoi şi Persia, ca Iraclios. Nici măcar cruciaţii de mai târziu nu vor anunţa asemenea proiecte ! Prinţul normand Bohemond de Hauteville ar fi urmat să fie instalat împărat în Romania sau imperiul roman de răsărit, aşa cum îi spunem noi convenţional şi „politiceşte corect”. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2011/10/20/radio-romania-actualitati-ora-13-30-2/
Titus Filipas

Etichete: Romania Orientală, Titus Filipas