Determinare pentru Tismăneanu

Acum înţeleg determinarea lui Traian Băsescu pentru a impune Raportul Tismăneanu. Ideologul post-cominternist Vladimir Tismăneanu explică tranziţia în politica economică din 1971 a lui Nicolae Ceauşescu prin influenţa ideologică a lui Kim Ir Sen. Eu o explic prin faptul că Richard Nixon îl considera pe Nicolae Ceauşescu drept factor cu „utilitate marginală” pentru America. Deciziile curente ale capitaliştilor –Richard Nixon era lider al lumii capitaliste!– în obţinerea de profit, se ştie, sunt ghidate numai de identificările unor utilităţi marginale. Însă Raportul Tismăneanu precum şi articolul din Wikipedia în limba română care tratează importanţa anului 1971 pentru România pun esenţialemente în cauză influenţa vizitei efectuată de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu în  R.P.D. Coreeană (9 – 15 iunie). Dar tot în 1971, bunul prieten american Richard Nixon hotăra să nu mai acopere cu aur tipărirea dolarilor noi. Regimul Nicolae Ceauşescu primea bani în neştire de la World Bank. Acei bani au permis creşterea PIB-ului cu peste 10 % în următorii cinci ani. Însă împrumutul de hârtie verde cotată exorbitant  a trebuit să fie achitat de România cu valori din economia sa reală, valori care îşi aveau originea mai ales în sectorul primar, unde valoarea economică este autentică. Iar comentatorii de la Radio Europa Liberă spuneau,  şi acum textul din Raportul Tismăneanu  care se învaţă în şcoli le spune copiilor, că de vină  a fost influenţa lui Kim Ir Sen ! Istoria se repetă. Împrumutul de 20 de miliarde dolari (tot simplă hârtie de culoare verde) forţat în prezent de FMI va trebui să fie achitat cu valori din economia reală a României. Dacă economia va mai exista. Dacă nu, România va fi declarată stat falimentar. Ce-i pasă lui Vladimir Tismăneanu ! El este preocupat doar  să îl împingă pe Cornel Nistorescu spre punctul  Godwin, şi pare foarte  supărat că acesta rezistă la derapaj. 

Titus Filipas

„Să facem totul!”

„Să moară şi capra vecinului!” este o atitudine blamabilă. Dar când vecinul este USA ? Cred că gândiţi de două ori asupra condamnării înţelepciunii româneşti. Spuneam pe alt fir că „Washington consensus”, consensul de la Washington, impune prin globalizare în toate ţările cu economie de piaţă liberă modelul  de capitalism anglo-saxon. Mai spuneam că impozitarea forfetară a IMM-urilor la noi era destinată, în acord cu „Washington consensus”, să distrugă bazele capitalismului românesc, tradiţional bazat pe IMM-uri. Şi mai spuneam că speculaţiile financiare tipice  capitalismului anglo-saxon au dizolvat chiar şi „fondurile de dotare” (endowments) ale universităţilor particulare americane. Chiar şi fondurile de dotare ale Universităţii Harvard au fost micşorate considerabil. Însă fostul rector de la Harvard University,  a cărui singură „ideie iepocală” a fost principiul că „Săracii lumii trebuie să suporte poluarea lumii, nu bogaţii lumii!”, a fost numit consilier economic al preşedintelui USA. În principiu, acest consilier economic ar trebui să facă primele schiţe pentru o nouă doctrină economică a USA. Care, de ce să nu recunoaştem?, ar trasa noua linie de ghidare pentru capitalismul anglo-saxon. Problema este că noua doctrină economică a USA, –şi de aceea rîd eu cu bucurie foarte mare la reamintirea proverbului „Să moară şi capra vecinului!”–, este încapsulată în lozinca „Să facem totul !”. Nu sună a ceva cunoscut? Tot  asta era şi doctrina economică a lui Nicolae Ceauşescu începând cu anul 1973. De la acel moment, World Bank acorda împrumuturi masive regimului Nicolae Ceauşescu pentru accelerarea industrializării prin cumpărarea de fierărie high-tech din USA. Îmi aduc aminte, că într-una din analizele postului de radio Europa Liberă consacrată analizei situaţiei din România, cineva tocmai venit din ţară întreba cu năduf : „De ce i se dau atâţia bani lui Nicolae Ceauşescu? Singura condiţie care i se cere este să strângă şi mai mult şurubul ! De ce nu faceţi o emisiune pentru a discuta serios subiectul acesta ?”. Emisiunea a fost promisă, însă nu a venit niciodată. Dar, foarte bizar!, a venit în 1975 un fragment din viitorul „Raport Tismăneanu”! Un fragment împotriva protocronismului  românesc !  Se încurajau încă de pe atunci atacuri murdare împotriva protocronistului Ion Lăncrănjan  care,  prin autenticitatea naţională a florilor dalbe, prin vigoarea scriiturii rumâneşti,  îi deranja cumplit  pe apărătorii intereselor “păturii superpuse”.  În acel an 1975,  doamna Anneli Maier de la Radio Free Europe compunea un text denigrator care  politiceşte era foarte corect,  fiind tradus şi într- un raport în  limba engleză pentru a –şi informa şefii: “Caloianul, a Rumanian word of Slav origin, means a ritual object in human form which is buried or thrown into water in order to generate rain.” Originea slavă este varianta pe care ne-o impun ei. În fine… Ţarul bulgar Ioniţă Caloianul nu prezintă pentru noi, românii,  vreo însemnatate pozitivă,  decât numai pentru că era investit de Inocenţiu al III-lea ca paznic (Rex) pentru arhiepiscopia de Ohrid. Evenimentul având reverberaţie până în Polonia,  fiind reflectat şi în opera literară a  lui Henryk Sienkiewicz. Incultura doamnei Anneli Maier este crasă. “Caloianul românilor” este Ioan al II-lea Comnenul. Comnenii nu aveau herb. Însemnele heraldice sunt inventate în Occident, după ce Charles Martel îi învingea pe islamici în bătălia de la Poitiers. Abia Constantin Brâncuşi construieşte un însemn heraldic pentru Comneni,  „Coloana fără sfârşit” care leagă Cerul de Pământ. Aceasta era ideologia Comnenilor, temă pe care o întâlnim şi în descântecele Scaloianul  şi Scaloiţa. În acel an 1973, România a fost pusă în cumplită cumpănă,  când trebuia ori să continue pe calea cea bună, când îşi construia capital intangibil prin excelentul sistem de educaţie gândit de protocronistul Mircea Maliţa, fie să accepte să meargă pe calea cea rea spre care împingea World Bank. O analiză românească antamată la postul de radio Europa liberă în anul 1973 ar fi putut să ajute USA acum. Afirmaţiile secretarului trezoreriei americane despre soliditatea obligaţiunilor T-bonds au fost luate în derîdere de studenţii chinezi în faţa cărora vorbea la Pekin, iar reprezentanţii cei mai lucizi ai  capitalismului anglo-saxon realmente se tem de “gnomii din Shanghai”,  care sunt decidenţii ultimi pe cea mai puternică piaţă a industriei financiare  a lumii -“Bond market”  din Shanghai. „Să facem totul !” 🙂 cine spune acum ? WASHINGTON (Reuters): “U.S. must be open to second economic stimulus.” De unde banii pentru stimulus ? Din furtul generaţional. Doctrinarii economiei capitalismului anglo-saxon nu ştiu nici măcar echivalenţa ricardiană.

Titus Filipas

Responsabilitatea primului guvern Petre Roman

Ceea ce se uită acum este responsabilitatea primului guvern Petre Roman, instalat imediat după 22 decembrie 1989. Toate comunicatele oficiale de atunci anunţau că primul guvern Petre Roman era alcătuit din „specialişti formaţi în Occident”.

Problemele reale sunt : 1/Acei specialişti au fost formaţi prin doctorate în Occident, pe banii statului comunist român. 2/ Acei specialişti au fost trimişi în mod expres în Occident de regimul Nicolae Ceauşescu pentru a învăţa managementul întreprinderii la stadiul dell’arte. Deci nu se aducea atingere ideologică bazelor macroeconomiei, se intra numai în microeconomics, cu folosirea modelului vest-german al economiei sociale de piaţă bazată pe principiul informaţiei asimetrice (unii au voie să ştie, alţii nu). 3/ În decembrie 1989, industria românească nu era o „grămadă de fiare vechi”. Un studiu al lui J.W. Kendrick arăta că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. 4/ De ce nu se fac publice dosarele membrilor primului guvern Petre Roman, „formaţi în West” pe banii statului comunist român ? Primul guvern Petre Roman a distrus în mod sistematic “capital tangibil” în valoare de vreo 11 miliarde dolari USA, la nivelul anulului 1989.

Titus Filipas

Capital tangibil şi capital intangibil

Pe blogul unui om politic important, –blog foarte frecventat–, am folosit intenţionat sintagma “capital intangibil”, exact acolo unde era cazul. Ciudat, nimeni n-a percutat. Atunci am întrebat: Ce se întâmplă cu voi, oameni ?

Este interesant un studiu al lui J.W. Kendrick ce arată că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. Îmi amintesc că un român indignat a cerut o analiză foarte urgentă şi critică asupra acelei stări de lucruri postului de radio Europa liberă. Analiza a fost promisă, dar nu a venit vreodată! Şi noi chiar luam pe atunci foarte în serios activitatea postului de radio Europa liberă! Care doar ne minţea cu neruşinare.

Titus Filipas

GDS continuă politica securităţii

GDS este acronimul de la Grupul pentru Dialog Social. GDS se dovedeşte a fi  un implacabil  controlor al discuţiilor privind informaţia “politiceşte corectă” în surogatul de “societate civilă românească” pe care îl patronează. Să reamintesc aici că politica informaţională a securităţii era incoporată în cultura organizaţională a securităţii.  Aceasta era de fapt o pseudo- cultură, o sub-cultură,  un kitsch managerial securist promovat  voios  de „personaje istorice” precum  Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc în vreun moment că au depăşit  această sub- cultură. De pe la vîrsta de 12 ani m -am ciocnit şi am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta contează acum, nici măcar pentru mine. Scriam pe blog despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică  a întreprinderilor româneşti pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu. Modelul acela de organizare era palatabil pentru Nicolae Ceauşescu şi grupul restrâns de comunişti duri şi inteligenţi  ce erau la început în jurul său (Emil Bodnăraş  ar fi  fost exemplul cel mai reprezentativ).

Modelul microeconomic vest-german era  atrăgător pentru comuniştii  români din două motive:  (i) Economia R.F.G era extraordinar de eficientă, era chiar una dintre cele mai productive de bună-stare din lume.  (ii) Republica Federală a Germaniei de atunci  avea o  „economie socială de piaţă” care îmbina trăsăturile economiei de piaţă liberă şi caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar în organizarea microeconomică a întreprinderilor şi chiar în macroeconomie practica informaţia asimetrică.

În România, aplicarea acestui model al „informaţiei asimetrice” a fost interpretată ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Nicolae Ceauşescu a încercat să implementeze cultura „informaţiei asimetrice” în România cu ajutorul „culturii organizaţionale a securităţii române”. Eşecul stupefiant al economiei româneşti, în care se făcuseră investiţii colosale de tehnologie occidentală ultraperformantă,  s -a datorat  în primul rând  acestei „culturi organizaţionale”. Securitatea era prezentă peste tot în economia românească de stat, precum şi  în economia cooperatistă. Securitatea comanda şi controla  aceste două economii prin unicul tip de cultură pe care îl poseda.

Nu se poate nega faptul că Nicolae Ceauşescu a iniţiat şi a sprijinit un program uriaş de transformare industrială a ţării. Ce anume a deviat din exterior acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul că World Bank şi FMI au început să pompeze în ţară sume imense în sprijinirea industrializării forţate, rapide, numai prin achiziţionarea de fierărie. Programul acesta nu se sprijinea pe dezvoltarea concomitentă a unei raţionalităţi instrumentale, cum cerea un sistem filosofic românesc încă din Belle Époque, ori cum cerea şi dialectica unităţii contrariilor  software & hardware. Tot cea ce se pretindea liderului român pentru banii primiţi de la World Bank şi FMI era numai aplicarea unei politici de „strângere a şurubului” în România. De unde şi aspectul ubuesque al regimului dictaturii personale din România! Consultând eu un studiu din 1994 al lui J.W. Kendrick (foarte apreciat de economiştii de la OECD), conchid că Nicolae Ceauşescu a fost chiar împins la exacerbarea atitudinii dictatoriale prin politica adoptată faţă de România de World Bank şi FMI. Ai căror experţi  ne sfătuiau expres să investim prioritar în capitalul tangibil pentru a obţine bună-starea. În vreme ce exact  la acel timp America executa un U-turn  de politică economică pentru a  investi prioritar în capital intangibil!   

Principiul „informaţiei asimetrice” fusese introdus în  România de  articolele publicate în  Scânteia, ziarul  bolşevicului Silviu Brucan. După 1989, tovarăşul Silviu Brucan a  efectuat a mişcare tactică extraordinar de inteligentă (sigur, eu fac parte din “stupid people” şi mă mir ca prostul) pentru menţinerea comunismului informaţional în funcţiunea lui clar anti-românească. Silviu Brucan a trecut sarcina implementării politicii „informaţiei asimetrice” de la securitatea proaspăt desfiinţată, la Grupul pentru Dialog Social! Astfel a fost menţinută în România post-decembristă ignoranţa intelectuală profundă a populaţiei româneşti prin practicarea „informaţiei asimetrice”. Discuţia pe anumite teme foarte sensibile şi acute pentru societatea civilă românească este după 1989 fie total prohibită, fie total deformată. Un prim exemplu ar fi rolul total obliterat al Constituţiei de la Anul Domnului 212 pentru crearea germenilor societăţii civile. Reamintesc apoi refuzul culturnicilor Grupului pentru Dialog Social de a discuta pertinent intelectualismul extrem de generos al lui Mihai Eminescu, pe care culturnicii de la GDS l-au  redus la statutul  ,,cadavrului din debara.” Se mai presupune că  Andrei Pleşu, nume de personaj proeminent pentru GDS,  ar fi  fost influenţat de generozitatea spirituală a lui Constantin Noica. Totuşi Andrei Pleşu a furat gloria întemeierii Muzeului Ţăranului român de la marele cărturar şi organizator de instituţii culturale, Alexandru Tzigara-Samurcaş! Nu cred că această atitudine reprezintă exact spiritul lui Constantin Noica! Dacă publicul nu îl acuză direct pe Andrei Pleşu de furtul proprietăţii intelectuale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, este doar pentru că Andrei Pleşu se află sub acoperirea politicii de informaţie asimetrică practicată de GDS.

În fine, domnul Gabriel Liiceanu, care conduce actuala editura Humanitas, a uitat procedura foarte neortodoxă prin care a intrat pe piaţa cărţii din România : el a luat pur şi simplu cu japca patrimoniul fostei Edituri Politice, care înainte de 1989 făcea o adevărată echilibristică printre politici şi politruci pentru a putea scoate anual şi câteva cărţi bune. „Revoluţia pentru Gabriel, Gelu şi Sorin” poate justifica orice, nu se mai pune acum problema nelegitimăţii sau a furtului de patrimoniu, dar, cred eu, Humanitas avea obligaţia morală să întrerupă pe bune politica de cenzură împotriva titlurilor interzise pe vremuri în ţară. Un titlu rămas prohibit la Humanitas, –cum era pe vremuri la Editura Politică–, este un bestseller al anilor şaptezeci, „Zen and the Art of Motorcycle Maintenance„, scrisă de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnată cu pseudonimul Robert Pursig. Este o carte de filosofie aplicată, şi astfel ar fi putut să înveţe si filozoful român Gabriel Liiceanu ce înseamnă această noţiune, cât de importantă este pentru viaţa de zi cu zi într- o societate, chiar şi în “cea de a doua modernitate” din secolul XXI. Pe vremuri, comentând succesul ei în SUA, săptămânalul de cultură Contemporanul i- a consacrat un articol elogios. Însă aceasta se întâmpla în timpurile bune ale Contemporanului, cu mult înaintea venirii lui Andrei Pleşu în fruntea ministerului culturii, care l- a şi adus ca director la Contemporanul pe Nicolae Breban, despre care este greu măcar să spui că este un intelectual, necum un cărturar! Profesiunea de technical writer este una dintre cele mai importante pe piaţa serviciilor din SUA. Titlul bestseller mi- a fost recomandat insistent spre lectură de către un bursier Fulbright american venit pe la începutul anilor optzeci la Craiova. „Voi aveţi nevoie de această carte”, mi- a spus el. “Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer.” Pentru înţelegerea vieţii în lumea modernă trebuie realizată o congruenţă între adevăr şi calitate, este mesajul acestei neobişnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit sa o traducă editura Humanitas. Prin aplicarea constantă a principiului „informaţiei asimetrice”, Gabriel Liiceanu poate fi creditat cu “meritul” de a fi fost unul dintre factorii care au acţionat după 1989 pentru menţinerea României în fundătura culturală, mă rog, hai să îi zicem şi noi cul-de-sac  pentru a răspunde snobismului mult prea impertinent afişat!
Titus Filipas

A common cause of project failures in Romania

During the communist era, the “langue de bois”, that lacks accuracy and precision, was the main cause of project failures in Romania. This situation isn’t corrected, and probably this is mainly due to the external pressures over the scientific researchers. The principle „Publish or perish” means that the Romanian researcher has to write the scientific papers in English, in order not to „perish”. Unfortunately this creates a gap between what the young and performant Romanian scientific researcher does, and what is already deposited as science in the Romanian language, with a clear ontological representation. There is a lot of talk here in contemporary Romania about implementing the  Knowledge Society in Romania. But how could there be a real ‘Society of Knowledge’ in Romania, without the ‘technical writing’ of thorough protocols about the inner workings of that ‘Society of Knowledge’ in the Romanian language? Let we first analyze the causes of the failures of three very costly previous projects of modernisation that were implemented in Romania.1.In the decade 1970-1980, the World Bank pumped about 10 billion dollars in order to modernise the Romanian industry. The final results showed a very poor technical performance and a total lack of economic efficiency. The reason for this failure could be finally traced in the lack of knowledge of the elementary principles, mainly in neoclassical economics. 2. After the change of the political regime in Romania in the year 1989, the George Soros Foundation  for the Open Society in Romania pumped a lot of private money into the projects of many Non Gouvernamental Organizations in Romania, projects that were written in English language, to teach the lessons of democracy to the Romanian population. Finally the philanthropist George Soros admitted that it was a total waste of money on the inefficient Romanian NGOs for the democracy, because the results were not seen in the education of the population in the real spirit of democracy. No such projects involved writing simple but clear texts in Romanian language explaining the targets of  those projects for the Open Society in Romania. Also the philanthropist George Soros never instituted a prize for a clear text in the Romanian language about the scope and goal of  the Open Society in Romania. 3.The project PHARE RO 007.02.03.06 for the Science and Technology Industrial Park “Tehnopolis” in Iasi (University Innovation Center and Business Infrastructure Development Park for SMEs and Private Investors, within the UNISPAR Programme), for incubating SMEs specialized in IT. In this technology park, with a very vague strategic planning, if at all, –the planners never even pretended they have previously performed a SWOT Analysis–, between the years 2000-2004 were pumped about 7.5 million euro from public money, mostly PHARE money. The Romanian observers consider it another example of useless waste of money by theEuropean Union in Romania. We have to underline the detail that the Romanian specialists at the Tehnopolis- Iasi were schooled in France, so not in the Romanian language. The particular reasons for the three failures are multiple, but the main common cause could be identified in the fact that in all three cases there was a lack of ontological representations in the Romanian language for the inner workings of all the three failed projects. Starting from here, let we consider the industrial SMEs with the standardized and complete environmental management in the Romanian economy as a system that should itself be managed. A SWOT Analysis applied to this system shows that the main weakness of the system is the lack of ontological representations for the ISO 14000 family of standards in the Romanian language. If we proceed in our project of implementing the industrial SMEs with the standardized and complete environmental management without correcting this weakness, and to make the existence of the correct technical writings of protocols, tutorial and standards related to the ISO 14000 area a Strength in the industrial SMEs system in Romania, the result will be the same as in the three failed projects presented at the beginning of this article. Why did it take such a long time to recognize this common cause of the failure of some modernization projects? One of the reasons is ideological. During the communist era, the “langue de bois”, that lacks accuracy and precision, was the main cause. Why does continue this state of facts even after the communist era? Because there are, we have to admit, some weak points in the Romanian Language, due to the historical peculiarities of the development of Romania. For instance, the modern Romanian language was created only in the 19th century, and also only in the 19th century it was written the first grammar of the Romanian language. The century of the Enlightenment did not exist in Romania. In the 18th century, the use of the Romanian language as an official state language was forbidden by the Phanariots (the foreign overlords in Romania), who tried to generalize the use of the Greek language in Romania. As to the favoring the Greek language in Romania against the use of the Romanian language we can quote from Encyclopædia Britannica an unusual laudative analysis which goes against the fundamental rights of the Romanian people: „It is necessary, however, to credit the Phanariots with a quite genuine devotion to the cause of learning and education, which they alone were able to provide inside the oppressed Christian ghetto. The advantages they obtained from the Porte (the Turkish government) for building schools and for developing Greek letters in the Romanian principalities of Moldavia and Walachia that were entrusted to their rule came to play a substantial role in the rebirth of Greece.” This quotation shows that in the European West the real problems of the Romanian language as a conceptual tool to integrate the Romanian population in the modern world are not really understood. Let we notice that „the rebirth of Greece” also meant „the death of Romania”. All this was ended by a popular revolt of the Romanian people in 1821. Only after that popular revolt were created the first schools in the Romanian language as an educational system. So the common traceable cause for all the three failed projects presented above is the lack of exhaustive and clear explanatory technical protocols in the Romanian language. This situation is still perpetuated today, because there is no official and recognized profession of „technical writer” in the Romanian language. Why is it so? No official person in Romania answers that question, no one in a position of power in Romania even wants to listen that question. Titus Filipas

Viitor sumbru

8 iunie  2006S-a tot vorbit despre arestarea teroristului lugojan Florin Lesch. Rămâne   deschisă chestiunea agenţilor SRI care se infiltraseră în anturajul lui Florin Lesch – tînăr altminteri paşnic până la „ziua atentatului terorist”. Cel puţin unul dintre agenţii SRI ar fi putut acţiona ca ‘agent provocateur’. Tactica este cunoscută de pe timpul vechii securităţi, din faza când era condusă de internaţionalişti. Episodul Florin Lesch pare să ne arate că  SRI-ul nu mai este controlat de patrioţi români, ci este în serviciul unor forţe din exterior. 9 iulie 2006În comentariul său  după arestarea primului terorist “dovedit”  din România, –tînărul Florin Lesch din Lugoj–, ziaristul Ion Cristoiu reînvia buna tradiţie din „Cuvinte prea încrucişate”, rubrica pe care o citeam  cu plăcere în „Suplimentul literar al Scânteii Tineretului”. Exista  o reală  foame de luciditate atunci – luciditate asociată foarte probabil caracterului eroic de către publicul larg. Superstiţia pseudo-religioasă încurajată de  popi cu o cultură minimalistă înlocuieşte acum spiritul hieratic, însă chiar  şi această superstiţie este doar insulară  în oceanul de „vulgaritate” –  am folosit clasificarea lui Giambattista Vico.  Dar există şi azi  o societate reală de cognoscenti, o ‘knowledge society’ în România. Ştiam că la „loviluţie” au fost ucişi peste o mie de oameni, că au fost arestate persoane purtătoare de arme şi bănuite de terorism, dar până la urmă nimeni nu a fost dovedit. Arestarea şi ancheta asupra lui Florin Lesch arată victoria „dublei măsuri” în exercitarea justiţiei din România de astăzi. O anchetă judiciară onestă  ar fi cerut şi identificarea, chiar chestionarea, acelui „agent provocateur” despre care  comunicatul SRI  sugera că el a existat. În analiza pe canalul de televiziune Antena 3, domnul Ion Cristoiu a încercat să identifice părţile „maşinii infernale” încropite de tînărul Florin Lesch. Îl felicit, pentru că, fără a se bucura de avantajul unei „culturi tehnice”, Ion Cristoiu identifică un „missing link” de tip «releu »  în comunicatul despre „evenimente” furnizat de SRI. În concluzie, şi găsind prilejul de a-şi turna cenuşă  pe creştet, domnul Ion Cristoiu sugerează  o analogie între maşina infernală prezentată  de SRI, şi „găina care naşte pui vii”, prezentată de cotidianul „Evenimentul zilei”.Ca să fiu sincer, eu sînt unul dintre cei care au rămas cu impresia că Florin Lesch a fost ales  ca „ţap ispăşitor” pentru lunga vină a instituţiilor responsabile ale  statului român de a nu fi identificat după 1989 nici un terrorist (dar există şi alte piste, mai veridice, care pot explica atitudinea SRI). Credeţi-mă, dacă tînărul Florin Lesch va fi condamnat, credibilitatea instituţiilor statului român, cât şi ale ONG-urilor din societatea civilă  care apără drepturile omului,  nu va fi amplificată. Totuşi, totuşi, comunicatele SRI păcătuiesc prin stupiditatea de a crede că se adresează unui public românesc naiv. De altminteri, chiar în acea emisiune de la Antena 3 unde era dezbătut prima oară la modul serios cazul arestării „teroristului în şlapi” care a leşinat, domnul Mihai Gîdea dezvăluia că  primea pe laptop scheme mult mai realiste şi mult mai fezabile de ‘maşini infernale’ care să arunce în aer automobilul cu butelii de aragaz al teroristului din Lugoj.Oricum, sînt de acord cu domnul Ion Cristoiu care afirmă că la SRI există cineva, un angajat din generaţia tînără, capabil să adune oricând cioburile contradictorii  pentru a construi un alt comunicat coerent oferit publicului. Dar, cum sublinia Ion Cristoiu, dacă sunt de faţă  şi ziarişti ce adresează  întrebări pertinente, consistenţa comunicatului SRI  se sparge din nou. La drept vorbind, nu înţeleg de ce nu există o consultare a tipilor vorbăreţi din departamentul  Public Relations de la SRI cu tehnicienii lor interni, specializaţi în „maşini infernale”. Altminteri, vorbăreţii de la departamentul PR ai SRI se cramponează doar într-o  imitaţie delicioasă  a unui  text caragialesc din secolul XIX. Ar fi timpul să treacă în mod serios  la o lectură a eseurilor lui Paul Zarifopol, dacă vor  o pregătire pentru intrarea lor culturală în veacul  XXI. Apoi, „cultura de masă” în România  este încă dominată, intelectualiceşte, de cultura generaţiilor de absolvenţi ai  liceelor industriale organizate pentru învăţământul românesc de academicianul Mircea Maliţa. Există deci, în România, şi o cultură  tehnică  dovedită  realmente chiar şi în condiţii de improvizaţie, adică  o „cultură  tehnică  în stil european”  cum este aceea  zugrăvită  de Pierre Boulle în romanul „Podul de pe rîul Kwai”.  Cel puţin eu, fost profesor de liceu industrial, sînt gata să depun mărturie că  românii pot oricând să inventeze maşini funcţionale,  –eram uluit de ingeniozitatea elevilor mei din Craiova–, deşi unii atribuie maliţios doar oamenilor din Ardeal această  capabilitate. Atunci când îşi redactează comunicatele de presă, pe orice temă,  funcţionarii PR merituoşi  de la SRI trebuie să  ia meticulos în consideraţie  faptul că există totdeauna şi un segment realmente „connoisseur” al publicului românesc. 30 august 2006Avem din nou un comunicat SRI despre tînărul Florin Lesch, teroristul prezumtiv arestat preventiv de această eficientă organizaţie. Ni se prezintă şi dovezi iconice. Bănuiesc că SRI are ca ţintă pentru comunicatele de presă doar persoane excesiv de credule,  ori “guguştiucii şi fătucile” care lucrează în presă,  am citat din autorul Ion Cristoiu. Problema mea de înţelegere este aceea că dacă se vorbeşte despre  terorişti, trebuie neapărat prezentat binomul ‘Omul şi Organizaţia’. De exemplu  ‘Bin Laden şi  Al Qaida’. Oricât de atent aş privi, nu reuşesc să văd altă organizaţie ce se ascunde în umbra lui Florin Lesch, în afară de SRI.18 septembrie 2006Prelungirea arestării “primului terorist dovedit” din România nu rezolvă nimic pentru SRI. Este adevărat, organizaţia SRI  e condusă actualmente de un interimar. Dar viitorul “şef suprem” de la SRI va trebui să  rezolve în primul rînd cazul “teroristului” Florin Lesch din Lugoj. Am mai scris despre Florin Lesch. Insistăm pe tema aceasta, doar pentru că nu îl cheamă Florin Leş. Ceea ce l -ar fi transformat automat în român de baştină, un român aborigen care poate  să  fie stârpit. Ca la 1907. Dar grafia numelui Lesch sugerează  o ascendenţă  a sa în Imperiul austro- ungar. De altminteri  Florin Lesch afirmă  că  este moştenitorul averii unui strămoş Lesch.  Avere pe care o cere restituită de către statul român. Cred că tînărul Florin Lesch are tot dreptul la apărare. Şi are tot dreptul la instituţii inteligente ale statului român. Tinerii slujbaşi de la SRI sunt vital interesaţi de rezolvarea foarte corectă a cazului  Florin Lesch, numai aceasta acreditează (sau nu)  şcoala SRI ca instituţie universitară. Afirmaţia comunicatelor oficiale ale SRI privind apartenenţa lui Florin Lesch  la ‘structuri teroriste islamice’ este foarte « vagă », ca să folosim un eufemism. La nivelul conferit de posesia unor studii  universitare autentice, nu poţi să vorbeşti numai despre « structură », ci despre « structură şi organizaţie»,   într -un binom ierarhic. Studiile de la şcoala SRI pe această temă nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ? Nu recurg oare la ideile despre cultura organizaţională  ale lui Michael Thompson*? Care el însuşi s -a format pornind cu impetus  din structura unei organizaţii având caracter militar. Tinerii angajaţi actuali de la SRI trebuie să  înţeleagă că  este în joc aici  nu destinul individului Florin Lesch, ci  atestarea de seriozitate a şcolii universitare SRI (oficial se numeşte Academia Naţională de Informaţii).11 iunie 2007În intrarea precedentă adresam întrebarea retorică : “Studiile de la şcoala SRI nu pleacă oare  de la  marele Émile Durkheim ?”. A fost o premoniţie ? Căci una dintre cărţile fundamentale scrise de Émile Durkheim (1858-1917)  era intitulată : “Le suicide. Étude de sociologie “. Mass media ne transmit ştirea despre  un ofiţer de informaţii care s- a sinucis în incinta Academiei SRI.  “Conducerea SRI a dispus o ancheta interna la ANI pentru a stabili cum de un astfel de incident s-a putut intampla  in cadrul SRI, cunoscut fiind faptul ca pentru a putea accede in randurile ofiterilor de informatii, candidatii sunt supusi unor teste psihologice foarte dure.”, aflăm dintr- un articol publicat de ziarul  Gardianul. Sancta Simplicitas , nici măcar jurnaliştii de la Gardianul nu l- au citit pe Émile Durkheim ! Acest cugetător este ignorat nu doar la Academia Naţională de Informaţii, ci şi la la facultăţile  de jurnalistică din România. Bineînţeles, în condiţiile economiei de piaţă există acum la noi un mare număr de specialişti bine calificaţi în psihologie hedonică. Dar nu  prea cred eu că Academia Naţională de Informaţii are şi un foarte bun specialist în psihologie abisală. Pentru că aşa ceva s- ar cere la şcoala SRI.În cultura organizaţională  de azi există interesul de a cunoaşte şi de a defini individul în  raport cu triada de termeni : (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea, adică suma conceptuală agregată  (group + grid + network). Termenul Grup (‚Group’), în  interpretarea propusă de sociologul Émile  Durkheim, caracterizează tipul de solidaritate la care aderă individul. Metafora pentru Grilă (‘Grid’), aşa cum este termenul Grilă folosit aici, poate fi  „electrodul de control” dintr -o clasică triodă cu vid.  Grila înseamnă circumscrierea alegerilor individului de forţele societale externe lui. Cu cât este mai intens controlul de grilă, cu atât indivizii sunt mai „ţinuţi în lanţ”.  Cu cât este de o intensitate mai scăzută  controlul de grilă, cu atât indivizii pot să îşi negocieze relaţiile. Cât despre sursa de valoare adăugată pentru individ, şi aici nu vorbim despre sensul monetarist al termenului,  aceasta o constituie  reţeaua personală (network) pe care individul reuşeşte să o creeze.Tipologiile de clasificare a indivizilor  caracterizaţi prin triada criteriilor :   (i) Grup + (ii) Grilă de comandă + (iii) Reţea,  sunt ordonate după arhetipuri culturale. Psihologia abisală reprezintă domeniul ştiinţific având înscrisă exhaustiv pe agenda sa taxonomică toate  arhetipurile culturale. În opinii exprimate public de autorităţi începând cu administratorii de la World Bank şi terminând cu teoreticianul culturii lucrative Clotaire Rapaille, găsim suficiente argumente care sprijină utilitatea arhetipurilor culturale  şi a Psihologiei abisale. Vorbim despre Psihologie abisală  în contextul intervenţiilor arhetipurilor culturale în  elaborarea deciziilor politice  şi a deciziilor  manageriale. Dar şi în alegerile personale de “viaţă sau moarte”. 16 noiembrie 2007Mai există dreptate în România ? ‘Anchetatorii susţin că Lesch intenţiona’- se spunea într-un articol mai amplu despre cazul “teroristului lugojan” (Timişoreanul Lesch condamnat la 12 ani închisoare pentru terorism,  în România liberă din 15 noiembrie 2007). Deci a fost un ‘proces de intenţie’. ‘Tânărul se afla sub supravegherea Serviciului Român de Informaţii de mai mult timp. Acesta a trimis mesaje de ameninţare’ –se mai prezentau motivaţii. Nu a fost ‘supraveghere’. A fost ‘provocare’ şi ‘instigare’. Faptul că a existat un ‘agent provocateur’ de la SRI a fost oficial recunoscut. Este o zi neagră pentru România şi spiritul dreptăţii. Este o zi care anunţă  un viitor sumbru pentru toţi cetăţenii României. Condamnarea lui Florin Ioan Lesch ne spune limpede că nu avem dreptul la instituţii şi instanţe inteligente în România. Şi niciunde în lume.

*Bineînţeles, ideile lui Michael Thompson fac parte din Teoria culturală.

Titus Filipas