De ce s-a sinucis împăratul Nero?

Pentru a evita un război civil, lupte intestine între cetăţeni romani. A fost bine, a fost rău ? Istoricul canadian de origine franceză, Will Durant (un „autor secund”, aşa îl caracteriza Constantin Noica), aduce ca mărturie florile proaspete depuse noaptea de oamenii simpli ai Romei pe locul unde Nero şi-a luat viaţa. Erau şi creştini între ei ? De ce nu ? Oricum, Nero, supranumit şi „împăratul prazului” –Olteanul!- avea obiceiuri culinare ce-l apropiau de oamenii simpli. Este un indiciu de ideologie fiziocrată, acesta. Există actualmente aproape unanimitate printre istoriografii care se ocupă de problemă, că Nero a fost un mare strateg şi un specialist imbatabil în geopolitică. Am mai spus blogului că proiectul pentru Romania Orientală nord-pontică a fost construit de împăratul Nero. O caracteristică a proiectelor sale de geopolitică era aceea că numai din câteva linii simple, artistul Nero trasa ceva care să dureze. Din cauza aceasta discutăm încă aici serios proiectul său pentru Romania Orientală nord-pontică. Sigur că trebuie să-l aducem acum pe linia Henri Pirenne. Primul dintre cărturarii români care s-a ocupat de această problemă a fost Dosoftei. Dar el a fost precedat de omul politic fără de pereche care a fost Petru Rareş ! Mărturia preocupărilor sale poate fi văzută în Enciclopedia murală de la mănăstirea Moldoviţa. Imperiul Roman a primit în dar imperiul milezian pontic la anul 133 înainte de Hristos. Trebuia să-l gestioneze. Istoricul german Theodor Mommsen scrie despre participarea împăratului Nero la gestionarea porţiunii nord-pontice.
Titus Filipas

De pe vremea împăraţilor Traian şi Hadrian

Domnul Cornel Ivanciuc scrie, în ziarul Gardianul din 19-08-2008, un articol extrem de interesant. Ne permitem să îl redăm şi să îl comentăm :

“Tara saraca cu duhul, cu dureri acute de patrimoniu/Am intalnit targoveti care se uita ca hunii la cetatile mostenite de la inaintasi si pe care nu stiu cum sa le darame cat mai repede, pentru a-si dura in locul lor case de vacanta incropite inestetic din boltari si azbociment. Daca se afla pe o tarina recuperata dupa       Revolutie, urmele trecutului pot fi obstacole nedorite si te imbie parca sa le razi cu lama buldozerului. Cand din intamplare vestigiile se zvarcolesc neputincioase pe terenul comunal, atunci sunt o excelenta resursa de materii prime, din care se recupereaza piatra si caramida, asa cum s-a intamplat timp de sute de ani la Sarmizegetusa. Pretindem ca ne tragem din daci si romani, dar de mareata cetate Piroboridava nu se intereseaza decat taranii din Poiana Galati, pentru care este o bine-venita groapa de gunoi.  Cand vine vorba despre vestigiile romane din Dacia, simti ca te ia cu ameteli, ca piciorul Podului lui Traian de la Drobeta-Turnu Severin mai are un pic si se naruie, iar la Rosia Montana se lucreaza la ultimele detalii de distrugere definitiva a galeriilor de exploatare a aurului, singurele cu sectiune trapezoidala din intregul Imperiu Roman*. Impotriva Rosiei s-au napustit parca toate fortele intunericului, in frunte cu o liota de ministri corupti, a caror politica falimentara este sprijinita pe fata de cativa deontologi de presa, manjiti cu bani negri. Bomboana pe coliva la sezonul de distrugeri a trecutului national a pus-o Arhiepiscopia Tomisului, care pentru a-si scobi o parcare subterana pentru limuzinele negre ale inaltelor fete bisericesti a spulberat pe vecie cateva morminte paleocrestine din vechea cetate a Tomisului.  Culmea ipocriziei este ca Arhiepiscopia a fost instiintata ca intra ilegal intr-o zona protejata, dar a bagat capul in pamant si si-a vazut de treaba pe mai departe, ca sa aiba popii garaj la mertane, pe gropile si moastele martirilor bisericii stramosesti.** Daca ciulesc urechile atent, aproape ca i-as putea auzi zicand pe unii domni de la patrimoniu ca oare ce cauta monumentele in fisa noastra de post, ca fara ele soarele ar fi ceva mai stralucitor, aerul parca mai curat si viata o tara mai frumoasa.”

*Comentarii la prima subliniere:

Will Durant (1885-1981) scria, în The Story of Civilization, că împăratul Hadrian avea drept gardă de corp un sclav eliberat care lucrase mai înainte în galeriile de mină. Marguerite Yourcenar (1903 – 1987) reaminteşte în Mémoires d’Hadrien faptul că împăratul Hadrian vizitase şi Dacia. Marguerite Yourcenar consemnează numai clima mizerabilă din Dacia. Dar este imposibil ca împăratul Hadrian să nu fi vizitat exploatarea minieră de la Roşia Montană, care constituia una dintre principalele resurse de aur ale Imperiului Roman.

** Comentarii la sublinierea numărul doi:

La ora prezentului, laicul ortodox român este prins între Scylla misticismului rusesc, integrat inevitabil dar abuziv la noi în perioada slavonică, şi Carybda ecumenismului fals, ghidată cu pinteni asupra ortodocşilor  români de către noul patriarh Daniel. Însă aşa cum dezvăluie articolul mai sus citat,  Carybda ecumenismului stăpâneşte puternic Arhiepiscopia Tomisului, unde şterge urmele autentice ale trecutului nostru creştin din Romania Orientală. Prin acele distrugeri,  Arhiepiscopia Tomisului construieşte argumente valide care întăresc  misticismul rusesc. La interesele românilor  ortodocşi laici nu mai  gândeşte nimeni dintre ierarhii BOR ?

Titus Filipas