Baciul Mahnu

@ Adrian Năstase: Cred că în dezbaterea privitoare la „strategia răsăriteană” https://nastase.wordpress.com/2015/11/02/dezbaterea-despre-nevoia-unei-strategii-rasaritene/ vă referiţi în mod expres la strategia României. Acum, vrând nevrând, ajungem la cauza primă a prăbuşirii ţării. Dacă ne gândim doar la strategia ţării, este insuficient. Trebuie să pătrundem cu investigaţia în gândirea lui Mihail Gorbaciov din 1989. Procesul este facil. Mihail Gorbaciov a spus suficiente lucruri revelatoare. În primul rând ne-a dezvăluit faptul că modelul său fiducial pentru omul politic rus şi comunist la care făcea apel într-un mod frecvent este Nicolai Ivanovici Buharin. Iar acesta, după ce s-a creat România Mare, a vorbit limpede şi acuzator despre “politica imperială” a României ! Nicolai Ivanovici Buharin aparţinea acelui grup din intellighenţia rusă influenţat de “liberalismul dekabrist”. De care aparţinea şi generalul Pavel Kiseleff, în alte vremuri. Multe lucruri despre comportamentul lui Pavel Kiseleff în România ne dezvăluie Ioan Eliade Rădulescu în cartea Echilibrul între antiteze. Interesant codicilul privitor la rusificarea Principatelor Dunărene, codicil pe care Kiseleff îl adăugase “pe şest” la Regulamentul Organic. Heliad a demantelat construcţia perfidă a lui Kiseleff. Şi aşa am căpătat o amânare utilă pentru construcţia ţării. Însă a durat numai până în decembrie 1989, când au intervenit trădătorii de ţară auto-denumiţi “revoluţionari”. Totuşi, când luăm în consideraţie strategia lui Gorbaciov pentru România, trebuie să privim două aspecte. Unul intern, şi altul extern. Simplu, nu? Aspectul intern este cel economic. Dictatorul Nicolae Ceauşescu nu era stupid. A încercat să-l tempereze pe Gosudar în privinţa aspectelor economice. Şi l-a asigurat că România a trecut deja prin faza transformărilor economice. Mai alaltăieri, am aruncat aici pe blog vreo două vorbe despre „rachete“ şi „fraţii petreuş“*.România nu doar că a încercat să se plieze exigenţelor Occidentului în managementul din “poultry technology” (tehnologia avicolă), chiar s-a pliat! Marile combinate pentru creşterea păsărilor ce asigură producţia de ouă s-au construit în România cu bani de la B.R.D., deci România era obligată să se plieze acelor cerinţe. În producţia de „rachete“ (puii de găină masculi, crescuţi pentru carne), dictatorul Nicolae Ceauşescu a reuşit să creeze un bun parteneriat public-privat. Puii masculi erau produşi tot în combinate, ca şi găinile pentru ouă, însă era vânduţi imediat şi aproape pe nimica particularilor care îi creşteau până erau buni de puşi în oală ori în tigaie. Toată lumea muncitoare din România era mulţumită. Ei, ei, ei ! (Oy vey ! https://en.wikipedia.org/wiki/Oy_vey) Însă au intervenit managerii gânditori ai Occidentului, nemulţumiţi că nu se asigură profitul ! Atunci dictatorul Nicolae Ceauşescu a trecut la faza de producţie a „fraţilor petreuş“. S-a speculat o posibilă eroare de identificare a puilor (mascul ori femelă), şi erau crescuţi în tandem, cu hrană foarte puţină, după metodologia cea mai nouă din “poultry technology” astfel încât să nu se ştirbească profitul. Însă gosudarul Mihail Gorbaciov era de fapt orientat pe aspectul exterior din politica României, adică pe aspectul potenţial imperial (la fel ca şi Buharin). Acum, să spunem că ruşii exersaţi în dekabrism cunoşteau prin asta mult mai bine decât Nicolae Ceauşescu aspectele fundamentale din ideologia naţionalismului românesc. Aspecte care derivă din paradigma thermidoriană. Paradigmă care a fondat de asemenea Imperiul lui Napoleon. Într-o competiţie pentru materia primă, germanii şi ruşii erau de-a dreptul stupefiaţi de impetuozitatea voluntaristă extraordinară a dezvoltării industriale a României. Iar achiziţionarea zăcământului de fier de la Krivoy Rog, zăcământ unde erau în mod natural dizolvate o mulţime de elemente preţioase şi rare, elemente necesare industriilor aerospaţială şi IT, a pus capacul suportabilităţii ! URSS şi R.F. Germania au colaborat fructuos pentru eliminarea României de pe piaţa industrială. Acum, să fim sinceri, Mihail Gorbaciov chiar avea ceva motive să fie îngrijorat. Pentru zona Krivoy Rog, Armata Roşie a luptat mult până să ajungă să obţină controlul. Împotriva unui anarhist autohton din Romania Orientală nord-pontică, Baciul Mahnu (“Mahnu” ca “Bahmu”, dacă ne referim la abordarea lingvistică, la noi s-a tradus până acum din ruseşte numele lui ca “tătucul Mahno” http://en.wikipedia.org/wiki/Nestor_Makhno ). Am spus nu demult că generalul “alb” Anton Denikin a luptat mult împotriva Păcii din Brest-Litovsk pusă în operă de bolşevici, pentru a împiedica Transnistria şi Transbugia să adere la România Mare. Tratatul semnat pe 3 martie 1918 în Brest-Litovsk (locul ăsta-i în zona celuilalt Bug, adică Bugul Baltic ori cel apusean) anula consecinţele Tratatului semnat în 1774 la Kuciuk Kainargi. Însă nu în favoarea Turciei şi României, ci în favoarea Germaniei şi Austro- Ungariei. Aşa că Baciul Mahnu a luptat şi cu armatele Germaniei şi Austro- Ungariei. Când luptele au încetat, Baciul Mahnu s-a retras în România. Singura putere pe care o respecta. *De la “rachete”, la “fraţii petreuş”. Politica, bucătăria, şi miturile naţionaliste. Dar în acest proces, a fost uitat rolul culinar modelator al imperiului capitalist http://www.nytimes.com/2015/11/01/magazine/betty-crockers-absurd-gorgeous-atomic-age-creations.html?hp&action=click&pgtype=Homepage&module=second-column-region&region=top-news&WT.nav=top-news&_r=0# şi http://www.rachellaudan.com/cuisine-and-empire . Bieţii români mâncau aşa cum cerea metodologia occidentală pentru profit! Noi revelaţii îl disculpă pe Nicolae Ceauşescu. Ele au apărut abia anul acesta. În preajma consemnării marcajului pentru ziua epuizării de rezilienţă a Pământului. Lucrurile erau cunoscute de mult, dar nu trebuiau să fie aduse la cunoştinţa şi conştienţa publicului. În parlamentul francez, câţiva tineri consilieri ecologişti au reuşit să îl determine pe un om politic să vorbească deschis. Dar presa noastră încă nu face asocierea. Pentru că trebuie protejată cu sfinţenie minciuna internaţionalistă a “revoluţiei române”. http://totb.ro/germania-prima-tara-care-va-interzice-tocarea-de-vii-a-puilor-de-gaina-masculi/
Titus Filipas

„Gardar”, înainte de „Rusia Kievană”

Voinţa lui Valens creează un extins spaţiu comercial cu axa pe Limes, un sistem de pieţe instituţionalizat prin puterea imperială romană. Va fi copiat de autohtonii via-tici (adică mobili, mereu “pe drumuri”!), străbătând istmul baltico-pontic în avansul lor agricol cu Plugul Mare (iară nu Pluguşorul lui “Bădia Traian”!). Acest sistem economic de pe istmul baltico-pontic, realizat după modelul instituţional „Limes cu burguri” valensian, a rămas cunoscut sub două nume : Fie „Gardar”, fie „Gardariki”. Numele incorporează fie cuvântul gard, fie cuvântul gardina. Însă „Gardar” sau „Gardariki” nu reprezintă un stat, ci un model economic avându-şi sorgintea în gândul împăratului Valens din secolul IV ! Oricum, „Gardar” precede „Rusia Kievană”, statul inventat ad-hoc de către ideologul rus Nikolai Karamzin, într-o imaginaţie romantică apocrifă, şi totodată de inspiraţie clar ossianică ! Cunoscuta Brazdă a lui Novac ce trece și prin Craiova, și care se extinde pornind din județul Mehedinți și ajunge până la Mizil, era denumită Limes Moesiae de către istoricul Flavius Dalmatius. În ce măsură coincide Brazda lui Novac cu zidul lui Valens, punctat cu mici forturi din lemn numite burgus? Cronica lui Procopius din secolul VI vorbește despre localitatea „Burgu latu”, numele fiind prima sintagmă înregistrată oficial -adică prin documente istorice- în limba română. Și dacă era înregistrată de Procopius, probabil că și autohtonii noștri foloseau denumirea. Dar treptat, autohtonii înlocuiesc termenul burgus cu termenul de gard, ceea ce avea fără îndoială o semnificație comercială dar și de apărare a unei proprietăți economice. „Burgu latu” arăta deja un oraș. Probabil că și Gard desemna la acea vreme un mic oraș, cu piață-obor, și refugiu de apărare. Pe la anul 830, Geograful Bavarez -nume fictiv, propus de către un intelectual polonez din Epoca Luminilor-scria la Regensburg despre gord-urile (gard-urile) aflate la Nord de Dunăre. Este surprinzătoare (sau poate că nu) concentrația de garduri-gorduri de pe valea Bugului pontic http://en.wikipedia.org/wiki/Bavarian_Geographer#mediaviewer/File:Hermann_Geogr_Bavar1.png În secolul XIX, prințul nostru Ion Ghica scria totodată despre majoritatea demografică românofonă existentă pe valea Bugului pontic (implicit din Transnistria ce definește cu nume românesc teritoriul care altminterea se chema în Sud Edisan, iar în Nord se cheamă Podolia Mică). Natural se pune întrebarea: Cine au fost primii locuitori acolo? Răspunsul poate fi dat tot la fel de natural : Românii! Rușii au venit doar pentru că li s-a promis -și permis- de către Occident (dar numai după moartea suveranului francez Louis Quinze!) prin tratatul internațional semnat la Kuciuk Kainargi în anul 1774. Pentru acel tratat a făcut un profitabil lobby în favoarea Rusiei iluministul Voltaire. Cel care nega într-o carte din anul 1730 faptul că ar mai fi existat moldo-valahi în „vechea Dacie” ! Cartea lui Voltaire a cunoscut o largă propagare printre intelectualii europeni din secolul XVIII. Ceea ce a fost echivalentă cu o propagandă în favoarea Rusiei! Asta a și creat „problema peninsulei Crimea”, o problemă atât de aprinsă şi astăzi.
Titus Filipas

Vinoteca din Chersonesul Tauric

http://www.theguardian.com/world/2015/sep/18/grapes-of-wrath-crimea-fury-as-putin-and-berlusconi-drink-240-year-old-wine Scandal internaţional pe tema jafului făcut de Putin şi Berlusconi în vinoteca din Chersonesul Tauric (peninsula Crimea). Am mai vorbit despre tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774 (lobby-ist fiind ilustrissimul Voltaire, plătit de ţarina Caterina cea Mare). Hruşciov a transferat în 1954 peninsula Crimea către Ukraina. Ceea ce a provocat mistificarea numită “revoluţia din anul 1956 în Ungaria”. De fapt “revoluţionarii unguri” vroiau ca Hruşciov să le cedeze şi lor Transilvania! De atunci datează ambiguitatea supranumelui modern pentru Chersonesul Tauric : fie “Troia rusească”, fie “Pompeii Ukrainei”. Nu ştiam că acolo se află cea mai mare vinotecă din lume, anume la Crama Massandra. Vizitată recent de Putin şi Berlusconi. Cel mai vechi vin de acolo datează din milesimul 1775. Cinci sticle din vinul spaniol 1775 Jeres de la Frontera au fost puse la păstrare acolo de către contele Mihail Vorontsov, pe vremea ţarinei Caterina cea Mare. Iată că Putin şi Berlusconi au băut împreună o sticlă cu Jeres de la Frontera, promoţia 1775.
Titus Filipas

„Vulpile în vie”

@ Petrache pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/08/23/vremea-vulpilor/#comment-254992
Bună carte ! Cu personaje fascinante ! Care influenţează şi istoria noastră. Tot după cum şi istoria noastră influenţează istoria americană. Să privim cronologic ce se întâmpla în America şi în Romania Orientală în cel de al optulea deceniu din Epoca Luminilor. Anul 1773 : the Tea Party din oraşul portuar Boston. Anul 1774 : legislaţia englezească pentru stabilizarea situaţiei din coloniile sale nord-americane. În Romania Orientală avem la anul 1774 pacea de la Kuciuc Kainargi, determinată major de Britania care sprijinea Rusia. Însă atenţia acordată de Britania acestei probleme est-europene permitea rebelilor din coloniile americane să acumuleze arme şi muniţie. Repet circumstanţele favorizante, ei fiind scăpaţi în anul 1774 de ochiul britanic iscoditor pe teren ! Anul 1775 : începerea Revoluţiei Americane înarmate. Dar victoria ei va fi asigurată numai cu o cantitate uriaşă de bani din Trezorerie şi prin îndatorarea imensă a Franţei absolutiste. Acest sprijin francez pentru Revoluţia Americană va provoca amplificarea exponenţială a datoriei suverane a Franţei ! De aici va decurge falimentul suveran al Franţei. Acest faliment suveran a fost factorul declanşator pentru Revoluţia Franceză din anul 1789. Lion Feuchtwanger (1884-1958), scriitor stipendiat generos de dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, se va inspira din acest episod al istoriei în romanul „Arme pentru America” (‘Waffen für Amerika’). Tradus şi pe româneşte sub titlul „Vulpile în vie”. Personajele principale fiind Benjamin Franklin (prieten personal cu Vergennes*), şi baroneasa de Helvètius care patronează în salonul ei din Auteuil fondarea Ideologiei primare precum şi a Lojei „Cele nouă fiice ale Memoriei” (Les Neuf Soeurs), un atelier intelectual de perfecţionare amintit şi de Iancu Văcărescu.
*Bastilia nu era o instituţie care dezonora Franţa şi oamenii ei. Dimpotrivă. Să amintim că Marmontel (1723-1799), intelectualiceşte mediocru faţă de geniile care trăiau în Epoca Luminilor !, îşi va câştiga titlurile de „honnête homme” şi „secrétaire perpétuel” al Academiei franceze după ce va petrece doar câteva nopţi închis la Bastille. Căderea Bastiliei, o Bastilie care valida meritocraţia uneori dubioasă, era văzută în lumina vesperală din quatorze Juillet 1789 drept eveniment epocal numai de către masoni. Fiind înscrisă de mai mulţi ani în proiectul „contelui” Cagliostro, escrocul specializat în Cabala. Pentru cabalişti, a face intenţionat răul în lume este un act prin care lumea învaţă -desigur, observând prin contrast- ce este Binele, şi astfel lumea poate fi îndreptată ! Marele protector şi prieten al masonului Cagliostro era contele Charles Gravier de Vergennes (1717-1787) care exercita funcţia de cancelar. Cagliostro putea influenţa deciziile regelui Franţei, deşi numai indirect, prin mijlocirea lui Vergennes. Astfel, împotriva sfatului foarte înţelept al lui Turgot în « chestiunea anericană », Louis XVI hotărăşte să toace nesăbuit finanţele Franţei în lupta perseverentă pentru Independenţa Americii ! Sigur, dovezi directe pentru conivenţa dintre proiectul Voltaire anti-Romania Orientală şi proiectul « Arme pentru America » al lui Cagliostro nu au rămas.
Titus Filipas

Carvuna

Şi care-i numele Ţării acesteia, o Ţară aflată între Mare şi Dunăre https://nastase.wordpress.com/2015/06/13/la-pescuit-pe-dunare/ ? Politicianul Mihail Kogălniceanu, care o integrează în România, îi dă numele Dobrogea. A fost o greşeală geopolitică imensă. Gafele geopolitice îl caracterizează îndeobşte pe Mihail Kogălniceanu. Astfel, creaţia maximă a secolului XIX românesc nu este „Independenţa naţională de la 1877”, loc de „pupat toţi” – autohtoni şi carpetbaggers-, sub atentă supraveghere internaţionalistă. Numele principatului dintre Mare şi Dunăre, moştenit de Mircea cel Bătrân (Veteranul adică), era Carvuna ! Trebuie să înţelegem că istoricul anti-român Lucian Boia nu acţionează pe un spaţiu gol, ci pe un teren factice care a fost creat prin neglijenţa geopolitică de proporţii colosale a politicianului Mihail Kogălniceanu ! Chiar şi contele-cancelar von Beust cerea la 1868 intervenţia Imperiului Otoman împotriva sa, pentru că prea îi proteja pe faţă pe revoluţionarii bogomili. Ştim că românii au avut ulterior nenumărate probleme din cauza lor. Chiar şi „revoluţia română” a fost susţinută între 16 decembrie 1989 şi 20 decembrie 1989 exclusiv de „revoluţionarii bogomili”!
Titus Filipas

„revoluţie de Maidan”

Ne lăudăm mult că noi n-am avut „revoluţie de Maidan”. Dar „revoluţia română din decembrie 1989” ce-a fost ?
Titus Filipas

Statul de drept

Poate fi implicată psihologia cognitivă în definirea statului de drept ? Dar la ce fel de psihologie cognitivă ne referim ? Clasică (ea începe cu asociaţionismul senzualist), ori cea modernă (care intră cu geştaltul în lume)? Hai să începem cu asociaţionismul senzualist. În mod hotărât e construcţia omului în epistema modernă. Şi, parcă, parcă, orice construcţie are o arhitectură ! Deci care-i arhitectura statului de drept ? Ambasadorul Mark Gitenstein – dacă excelenţa sa nu exagera- spunea c-ar fi aflat despre toate acestea de la jurista Monica Macovei. Păcat că dumneaei nu le popularizează şi presei. Ne rămâne atunci să ghicim cadrul psihologic al statului de drept. Să nu credeţi că voi face psihanaliza relaţiei Mark Gitenstein – Monica Macovei ! Cine-ar fi, pe drept, interesat ? Oricum, cadrul arhitecturii statului de drept trebuie să conţină multe obişnuinţe. Este reductibilă atunci studierea arhitecturii statului de drept la înregistrarea acestor obişnuinţe ? Şi ce aflăm de fapt până la urmă? Că viaţa este fragilă ?
Titus Filipas

Furie

Jean-Claude Juncker face o criză iraţională de furie împotriva lui Alexis Tsipras. Asta dovedeşte că Juncker nu pricepe chiar nimic din poziţia Greciei moderne în Europa. http://www.theguardian.com/world/2015/jun/07/juncker-fury-greek-bailout-talks-g7-summit-russia-sanctions
Titus Filipas

„spiritul CSCE din 1975”

Dictatorul român Nicolae Ceauşescu avea tot dreptul să fie temător faţă de „spiritul CSCE din 1975”. Pentru că acest „spirit CSCE” mergea exact în contra spiritului din anul 1959, când premierul chinez Ciu En Lai a obţinut de la trupele de ocupaţie sovietice din Ungaria ca să impună adoptarea Codului succesorial Roman în legislaţia ungurească. În felul acesta, Republica Populară Ungară înceta să se mai conducă după Codul succesorial al Regatului Ungar aşa cum se practica el pe vremea lui Sigismund de Luxembourg. Deci după anul 1959, iredentismul maghiar nu mai putea emite legal nicio pretenţie asupra Transilvaniei. Dar „spiritul CSCE din 1975” le-a redat iredentiştilor unguri acest drept, printr-o simulare şi un simulacru de legislaţie europeană!
Titus Filipas

Specialişti anti-Rusia

Acum, dacă s-a creat (şi nu din vina noastră) starea aceasta de intensă tensiune între România şi superputerea vecină Rusia, vor fi rechemaţi în activitate excelenţii specialişti anti-Rusia pregătiţi din ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu, şi daţi afară după 1989 din ordinul generalului Militaru ? O putere normală aşa ar proceda. Are curaj preşedintele Klaus Iohannis să convoace o şedinţă CSAT pe tema aceasta ?
Titus Filipas