Sursele drepturilor regaliene pentru noi

+„Ce treabă are Biserica Ortodoxă cu drepturile omului şi cu problemele statului laic?”, se mai întreabă el retoric+, citesc în postarea de blog aflată la adresa URL http://savatie.wordpress.com/2009/01/30/la-fierbinteala-hotnews-a-zis-ce-crede-despre-patriarhului-daniel-si-biserica-ortodoxa-romana/ .

Biserica Ortodoxă Română chiar “are o treabă” cu drepturile  şi problemele statului laic şi ale omului. Se ştie că patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are de îndeplinit în cadrul Bisericii Universale  funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezarea Cappadociei (unde  a predicat pe vremuri Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare). Dar, bineînţeles, sîntem în modernitate şi  continuăm discuţia despre „problemele statului” după pacea westphaliană de la 1648. De altminteri grupul de reflecţie (think tank) inter-generaţional „cronicarii moldoveni” apare în cultura română tocmai pentru a gândi la aceste probleme. Întrucât noi vorbim româneşte, aparţinem inevitabil acestui grup de reflecţie intergeneraţional , extins acum pe infrastructura Web 2.0. Sigur, în Instrumentum Pacis de la 1648, drepturile omului figurau în context hobbes-ian, legate de chestiunea drepturilor regaliene ale statului şi a folosirii coerciţiei împotriva propriilor cetăţeni. Iar obligaţia instituită acum de implantare a biocipurilor la oameni nu face parte din categoria drepturilor regaliene ale statului! Trupul fiecărui om este un templu unde statul nu intervine !

Care sunt sursele drepturilor regaliene pentru România, ori, mai corect şi mai complet spus,  pentru Romania Neoacquistica? Ele sunt date de Roma şi   Nova Roma. Sursa Roma îşi spunea cuvântul prin Constituţia Antoniniană de la 212 Anul Domnului. Acea constituţie a lui Caracalla reuşea “latinizarea” băştinaşilor,  adică “socii”-alizarea autohtonilor pe un spaţiu vast din Romania Orientală mergând de la Istria Adriatică, înglobând malrile Bugului Pontic (există şi un Bug Baltic, dincolo de  cumpăna apelor aflată la nord) şi atingând Pragul Niprului. Astfel, prin voinţa imperială romană şi prin atracţia cetăţeniei romane oferită de  Constituţia Antoniniană,  între Adriatica şi Niprul ce se varsă în  Pontul Euxin  lângă peninsula Crimea se creează un Latium Novum. Pentru a cărui populaţie, Constantin cel Mare construia un pod peste Dunăre. Şi instituia o capitală. Cea de a doua sursă a drepturilor regaliene pentru noi este Nova Roma. Sintagmă-sigiliu creată de conciliul Anului Domnului 381 al  Bisericii Universale ţinut la Constantinopol. Prin sintagma Nova Roma se recunoştea implicit, la  381 AD, că există un Novum Latium în Romania Orientală. Conceptul geopolitic Romania se generase deja ca o realitate prin efectul Constituţiei Antoniniene, între 212 AD şi 285 AD.  Conciliul  ecumenic de la 381 AD a fost pregătit de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre. Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare scrisese mai înainte că Biserica noastră are datoria să preia atribuirea drepturilor regaliene de la vechiul stat imperial roman. Ultimul împărat roman autentic murea în bătălia de la Adrianopol din anul 378.  Sunt atât de aproape în timp şi în spaţiu cele două evenimente, încât nu poţi refuza binomul deconstrucţiei! „Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe filosoful Jacques Derrida.

Titus Filipas