Malthusianismul faţă de români

Sub ce formă mai frecventă se exprimă acest malthusianism* ?

Românii sunt săraci pentru că sunt proşti. Românii săraci şi proşti merită să moară. Ţăranii români săraci şi proşti împuşcaţi la 1907 nu fac parte din “cetatea noastră” ! Aceasta fiind forma cea mai edulcorată de malthusianism… Dar sub forma cea mai dură, malthusianismul  faţă de români a fost exprimat de Horia Roman Patapievici:

‘Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră  fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinarii.’ (pg. 63 din Politice) – ‘Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu… feţe patibulare, maxilare încrâncenate, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată şi bolovănoasă.’ (pg. 64). – ‘Masa degenerată, îngâmfată, proasta şi rea’ (pg. 46) –‘(Românii) sînt una cu cancerul care-i roade’. – ‘Îmi este ruşine că sînt român’. (pg. 23, pg. 46) – ‘Româna este limba în care trebuie să încetăm să mai vorbim, sau să o folosim numai pentru înjurături.’ (pg. 64) – ‘Pentru puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, tropăind veselă într-un trup inconştient, până ce mintea va fi, în sfârşit, scopită, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos’. (pg. 49).

Pentru această scriere infamă faţă de români, domnul Horia Roman Patapievici a beneficiat de importante onoruri şi avantaje pecuniare : numirea sa la Institutul Cultural Român, pe funcţia de director, chiar de către preşedintele României, domnul Traian Băsescu, care face judecăţi de valoare! “Quod principi placuit legis habet vigorem.” aserta Ulpian, unul dintre fondatorii juridici ai democraţiei. Retoric, putem întreba : Este numirea pe această funcţie tot manifestarea unui  malthusianism  faţă de români ?

Horia Roman Patapievici, alături de Gabriel Liiceanu şi de Andrei Pleşu, este parte a unei triade adulată, ce zic?, sacralizată blasfemic de  „societatea civilă românească” în prostraţie.  

Domnul Gabriel Liiceanu, patronul editurii Humanitas, îşi exprimă malthusianismul  faţă de români numai prin mijlocirea unei traduceri. Vorbesc despre textul scris de istoricul Keith Hitchins,      “Românii, 1774-1866”, publicat de Humanitas în 2004. Am avut acces parţial la varianta în limba engleză, vezi adresa URL http://www.amazon.com/reader/0198205910?%5Fencoding=UTF8&token=FRXK15F7ba9HX4AXTgkpL98HvCU1wuLPeOMcdw%2B6aOo%3D&page=21#reader . După umila mea opinie, cartea aceasta de ideologie anti- românească a fost scrisă într-o “langue de bois” căreia îi lipsesc acurateţea şi precizia. Fiind op de istorie despre noi care începe cu anul 1774, nu poţi să nu aminteşti, nu ai voie să ascunzi românilor!, faptul că pacea de la Kuciuc Kainargi din acel an făcea tabula rasa din Capitulaţiunea de la 1740, favorabilă românilor. Chiar şi anglo-americanii, în cel de al doilea război mondial, numai plecând de la tradiţii privind această veche bază juridică transmiteau României regimului Ion Antonescu avertismentul să nu treacă Bugul pontic (recunoscut internaţional ca frontieră estică pentru principatul moldovenesc prin Capitulaţiunea de la 1740). Nici măcar în Introducere la Keith Hitchins nu se aminteşte, măcar în maniera vagă folosită de Winston Churchill în Memoriile privind cel de al doilea război mondial. Totuşi, tocmai pentru că traducerea este publicată de editura Humanitas, foarte strâns conectată cu “elita intelectuală GDS”, Introducerea transmite românilor un mesaj subliminal. Astfel, este lăudată modernizarea impusă în mentalitatea românilor după 1774 de către elita intelectuală fanariotă. Subliminal, este  comparată cu modernizarea impusă în mentalitatea românilor de către “elita intelectuală GDS”. Faptul că istoricul Vlad Georgescu avea altă opinie despre “modernizarea fanariotă” este ţinut sub tăcere de istoricul Keith Hitchins. O minciună prin omisiune. Din cauza regimului fanariot, secolul de Iluminism clasic nu a existat şi pentru România. În veacul XVIII, folosirea limbii române ca limbă oficială de stat în Principate a fost interzisă de către fanarioţi, care au încercat să generalizeze folosirea limbii greceşti în România. Ori, cum scria Ion Brătianu:  „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”. Din cauza interdicţiilor fanariote, limbajul românesc modern a fost creat abia în secolul XIX. Numai la 1828 a fost tipărită prima gramatică generală şi filosofică a Limbii Române (“Gramatica de la Sibiu”). Totuşi, găsim pentru a cita din Encyclopædia Britannica o analiză excesiv de laudativă care merge, la fel ca textul lui  Keith Hitchins, împotriva drepturilor poporului român, drepturi fundamentale, credem noi, “naţionalişti reacţionari desueţi” ce ne opunem malthusianismului practicat împotriva noastră : „It is necessary, however, to credit the Phanariots with a quite genuine devotion to the cause of learning and education, which they alone were able to provide inside the oppressed Christian ghetto. The advantages they obtained from the Porte (the Turkish government) for building schools and for developing Greek letters in the Romanian principalities of Moldavia and Walachia that were entrusted to their rule came to play a substantial role in the rebirth of Greece.”  Deci regimul fanariot nu a lucrat pentru binele românilor, ci al grecilor, iar asta se afirmă elogios chiar în Britannica de-acum. De parcă ar fi un arhetip cultural. În esenţă, este  aceeaşi conivenţă Rusia-Occident  care a susţinut şi Eteria la 1821, mişcare în duh voltairian care se putea caracteriza   prin termenul anti-Romania. Continuitatea aceasta (multi)seculară de arhetip voltairian îl anima în cel de al doilea război mondial pe Winston Churchill, când forţa peste gâtul  nostru  jugul  stalinist, similar celui fanariot. Dar ambele fenomene istorice sunt consecinţe ale păcii de la Kuciuc Kainargi. Să nu credeţi că George G. Potra şi Delia Răzdolescu,  autorii traducerii româneşti ai cărţii “The Romanians, 1774-1866, by Keith Hitchins” scriu vreo prefaţă în care să-l avertizeze pe cititor. Confirmă astfel că ei sunt traducători de cărţi într-un timp postmodern lipsit de valori. Adică fără valori româneşti. Asta nu exclude valorile altora. Dimpotrivă. Înseamnă juisarea pornografică la împreunarea cu valorile/interesele celor străini de noi. Care practică malthusianismul  faţă de noi pentru a-şi extinde/proteja în expansiune, interesele de  putere. Nu am acces gratuit la prezentarea făcută anului 1821 din capitolul “1: Moldavia and Wallachia, 1774-1821”. Dar văd că în Introducere nu scrie nimic despre Revoluţia Naţională din 1821 şi personalitatea copleşitoare, tragică, a Domnului nostru Tudor Vladimirescu ! În Introducere la “The Romanians, 1774-1866”, autorul  Keith Hitchins nu scrie nimic, nimic, despre faptul esenţial că dominaţia fanariotă în Ţările Române a fost sfărâmată printr-o revoltă populară în anul 1821.

Într-o listă de citate din opera “filozofului” Andrei Pleşu găsesc : “Virtutea privită ca o culme între două depresiuni este monumentală şi inabordabilă.” Morala se ocupă cu judecăţi de valoare, ştiam eu. Or, fraza citată, excerpt din Minima moralia, se ocupă cu o analogie fizică/geofizică. Problema domnului  Andrei Pleşu este aceea că judecăţile de valoare nu se construiesc pe bază de analogii fizice!

În fine, se pot spune multe despre motivul şi pretextul Minima moralia la Andrei Pleşu. Dar numai un taylorism intelectual  bine aplicat în a doua modernitate a statului românesc ne poate salva de elita intelectuală GDS şi colaboraţionismul anti-românesc.

Titus Filipas

*Le malthusianisme du XIXe siècle justifia l’égoïsme des personnes et groupes favorisés par la fortune, en paraissant théoriser l’idée que les pauvres étaient responsables de leur état, et que toute entreprise en leur faveur était non seulement inopérante, mais même contraire à leurs intérêts. http://fr.wikipedia.org/wiki/N%C3%A9o-malthusien

Limbajul şi resursele umane

Văd pe blogul domnului Adrian Năstase, la postarea http://nastase.wordpress.com/2008/08/20/copiii-fara-patrie/ , comentariul unui om foarte supărat (şi poate că pe bună dreptate!). Astfel,

+un medic plecat spune: august 20, 2008 la 10:07 pm, dar dvs ce ati facut pentru medici domnule nastase?vorbiti de parca ati fi fost mereu pe tusa, nu si in fruntea tarii.pe vremea dvs un stagiar avea 2,5 mil salar.cam 120 euro.si aveti curajul sa scrieti “In Romania care isi trimite medicii la plimbare – asta daca nu-i umileste cu salarii mizerabile, inacceptabile pentru un stat membru UE? pai asta e cel putin ipocrizie,ca sa ma exprim elegant.sa nu credeti ca avem toti memoria scurta.stiu ca situatia e complexa, ca problemele sistemului sanitar nu sunt simple si nu se pot rezolva peste noapte.ar trebui sa va infranati spiritul demagogic, daca nu vreti sa vi se poata spune in fata ca sunteti un demagog. si sa nu va ganditi ca va scrie un fan de-al lui basescu.va scrie un medic plecat.  n-aveti decat sa nu dati mesajul pe site.macar de l-ati citi!ca sa nu ne   credeti pe toti prosti si amnezici…+

Comentariul meu a fost :

@ un medic plecat

Cred că după 2004 s-a produs, gradat, o schimbare de paradigmă în PSD. Am privit pe Realitatea TV o dezbatere politică inedită, în care omul de la PSD, Mircea Cosma din Ploieşti, venea cu idei foarte proaspete şi sănătoase. Emisiunea a fost dominată de sintagma “România profundă”, pronunţată frecvent de Mircea Cosma. Surpriza cea mare a fost constatarea enunţată de Mircea Cosma că România nu a mai primit din exterior atâţia bani de pe vremea lui Mihai Viteazul! Îmi amintesc că Nicolae Iorga scria despre Ploieşti că a fost fondat de Mihai Viteazul ca un oraş de “oameni noi”,  de oameni care gândesc altfel! Fraţii Mociorniţa, nişte capitalişti întreprinzători şi patrioţi, nu erau din Ploieşti ?

Dar trebuie să mai reamintesc aici şi remarca pronunţată pe vremuri de istoricul Vlad Georgescu. El aprecia că perioada comunistă va lăsa România, cel puţin pe planul adecvării limbajului la cerinţele impuse de schimbările în lume,  într- o situaţie similară celei în care se găseau principatele române la sfârşitul regimului fanariot.

Într-adevăr, în Moldavia, la anul 1828, Gheorghe Asachi scria : “Iar fantomi a noptei oarbe, prin un somn de trândãvie,/ Tineau mult timp îngânatã a românilor virtute/ Muzele-n nemernicie spãimântate umblau si mute,/ Neputând a patriei limbã din uitare sã învie”.

Pentru  toate sistemele de educaţie, a fost mereu problemă acută distribuţia ordonată de “savoir” necesar prosperităţii statului. La ora actuală, constatăm că Internetul şi atitudinea Web 2.0,  (mă rog, platformele Web 2.0),  au permis ridicarea unor “oameni noi” în România, oameni care stăpânesc perfect limbajul adecvat managementului de succes al problemelor dificile.

Titus Filipas

Interpretarea subiectivă şi guillotina lui Hume

Lipsa de consens, lipsa de armonie, lipsa de bună credinţă, într-un cuvânt cearta dintre Preşedinte şi Premier arată cât de eficientă a fost propaganda ideologică prin care cominterniştii, cominformiştii, luptătorii internaţionalişti împotriva regalităţii din Spania, au spălat creierele câtorva generaţii de români. Unul dintre aspectele propagandei lor ne îndemna să privim către viitor, nu înspre trecut. Condamnată de propaganda lor era mai ales Epoca Luminilor, c’est-à-dire civilizaţia şi filosofia Europei Occidentale din secolul XVIII. Şi era aceea o vreme care în Ardeal se manifesta printr- un iluminism firav, iar Moldova şi Ţara Românească sufereau sub ignoranţa şi exploatarea jugului fanariot. Istoricul  Vlad Georgescu (1937 – 1988) avea dreptate să compare efectele epocii comuniste cu efectele epocii fanariote asupra românilor. Fără îndoială că dacă ar fi trăit mai mult şi încă în putere, Vlad Georgescu ar fi putut conduce după 1989 un proces eficient de reforme în Suprastructura românească pentru a elimina din conştiinţe efectele comunismului. Pentru că Raportul Tismăneanu doar a continuat de facto propaganda de inspiraţie internaţionalistă deformată în România. Astfel, Raportul Tismăneanu nu face absolut nicio referire pozitivă la ideologia primară liberală din secolul XIX, de asemenea nicio referire pozitivă la filosofia Epocii Luminilor.

În actuala criză politică din România se vorbeşte mult despre „interpretarea subiectivă” a Constituţiei şi a legilor, dar nu se spune chiar absolut nimic despre  „guillotina lui Hume”. L-am ascultat în după amiaza zilei de 21 ianuarie 2008, pe canalul de televiziune Antena 3, vorbind şi analizând nedumerit criza politică, pe domnul Cristian Pârvulescu, profesor universitar la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, titular la disciplina  de Politică Comparată şi Instituţionalism Politic, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti (vezi  şi prezentarea sa în articolul de pe Wikipedia românească http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_P%C3%AErvulescu). Am rămas totuşi cu impresia persistentă că profesorul universitar Cristian Pârvulescu este totalmente ignar în filosofia politică a lui David Hume (1711–1776), şi că nu a citit, –dacă a citit vreodată!–, decât foarte superficial textul fundamental,  A Treatise of  Human Nature, scris de acest iluminist scoţian.

Iar interpretarea subiectivă care provoacă şi menţine îndelungata ceartă între Preşedinte şi Premier este un datum intrinsec al naturii umane.  Prin mijlocirea şi îngăduirea acestei „interpretări subiective”, fiecare individ uman raţional, văzut teoretic ca „statuia senzualistă” descrisă în tratatul de psihologie al lui Condillac,  efectuează o separare a lumii sale holistice în două părţi totalmente distincte:  „ceea ce este”  şi „ceea ce trebuie să fie”.

Propoziţiile pe care fiecare individ uman le construieşte în spaţiul său  dialogic interior despre „ceea ce este”  se cheamă propoziţii descriptive. Iar propoziţiile pe care le pronunţă  în spaţiul dialogic despre „ceea ce trebuie să fie” se cheamă propoziţii prescriptive. Ei bine, „guillotina lui Hume” este chemată să reteze oricare silogism unde  premisele sunt propoziţii descriptive, iar concluziile sunt  propoziţii prescriptive. Aceasta este morala.Titus Filipas