Nimic despre Buharin?

Domnul Alexandru Mihalcea, –pe care îl respect mult–, scrie la http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/comunismul-vesnic-196986.html  despre “Comunismul veşnic”. Sînt nevoit să întreb : Nimic despre Buharin? Pentru că asta ne interesează de fapt pe noi în chestiunea “Comunismului veşnic”. Bolşevicul Nicolai Buharin realizează la terminarea primului război mondial că România după Unirea cea Mare lezează foarte grav construcţia rusească din Romania Orientală. Celebrele Potemkiniade, reamintim, iniţiază de facto construcţia rusească din Romania Orientală. Nu este mai puţin adevărat că ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon a fost un stimulus pentru Potemkiniade. Construcţia rusească din Romania Orientală căpăta falsă legitimitate prin tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Dar trebuie să spunem în mod răspicat că iluministul Voltaire a organizat în Europa Occidentală un eficient lobby pro-Rusia (nu pe gratis, Voltaire a fost plătit de Ţarina Caterina cea Mare) pentru pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. De fapt tratatul de la Kuciuc Kainargi intră în acelaşi grup de tratate  internaţionale care au condus, succesiv, la dezmembrarea Poloniei. Istoricul britanic Simon Sebag Montefiore demonstrează că există continuitate de intenţii de la ţarina Caterina cea Mare la conducătorii bolşevici care au folosit Cominternul. La început, Buharin vrea să degradeze România Mare  şi  românii prin crearea falsei denumiri roma pentru etnia pe care poetul Puşkin o numea foarte corect ţîganî. Tot la iniţiativa buharinist-cominterinstă în Uniunea Sovietică este creată limba artificială romani/romanes. Şi  tot în  Uniunea Sovietică sunt editate primele cărţi în limba artificială romani/romanes! În fine, chiar dacă Buharin va fi persecutat de Stalin, iniţiativa cominternist-buharinistă pentru degradarea României va fi preluată de Stalin. Sunt chiar create în România centre perene pentru implementarea ideologiei cominternist-buhariniste, ele există şi acum ! În România interbelică ele se manifestă prin organizarea mişcărilor din Tatar Bunar şi de pe Valea Jiului. În România de după 1989, mineriadele sunt tot nişte mişcări cominternist-buhariniste bazate pe minerii etnici din Valea Jiului coborâţi din Ardeal. Minerii alogeni au reuşit să degradeze Bucureştiul şi România. Îi numesc „mineri alogeni” pentru că ei nu se încadrează în reala cultură a minerilor români descrisă de cărturarul Ion Dezideriu Sârbu.

Titus Filipas

Nicolae Ceauşescu, prima victimă a mineriadelor

O parte din vara  fierbinte a lui 1977 mi-am petrecut-o  la Poiana Braşov. Auzindu- mă lăudând vremea continuu  însorită, una  dintre persoanele  care lucrau în staţiune a remarcat că nu mai văzuse până atunci  aşa  ceva. Erau probabil primele semne ale efectului de seră  global, mă simt tentat să comentez acum. Din cauza cutremurului din luna martie1977,  erau puţini turişti vest –europeni în staţiune,  dar mulţi turişti  israelieni precum şi nord – americani. De fapt,  primii americani cunoscuţi  atunci nu i-am întâlnit chiar în Poiană, ci într –un muzeu din oraşul Braşov. Mă interesau informaţiile culturale pe care le purtau cu ei. De la o profesoară de Arte Frumoase,  care preda la  colegiul unui  oraş din Preerie,  am aflat atunci prima oară despre imensa valoare de civilizaţie  chemată Aghia Sophia, ca evaluare, nu ca artefact, era un monument istoric despre care ştiam totuşi, dar atâta  cât ne spuneau cărţile noastre, impregnate de blestemata ideologie comunistă a limitării de gândire. Profesoara aceea americancă abia aştepta să plece la Constantinopol cu un avion Tarom, companie care oferea cele mai ieftine curse. „Tocmai pentru a putea vedea Aghia Sophia”, mi-  a explicat, vizitase  România cu o cursă Tarom care spărgea piaţa transporturilor aeriene  internaţionale cu preţurile minime pe care le practica.

Fiind  împreună cu noii mei prieteni americani în sălile muzeului de artă din Braşov,  iată că un cetăţean american senior, veteran din cel de al doilea  război mondial, de fapt un  polonez care luptase ca voluntar în bătălia de la Monte Cassino, m – a întrebat brusc  dacă eu cred că preşedintele Nicolae Ceauşescu este un patriot. Am răspuns spontan şi cu totală sinceritate: “Da!”. A rămas profund dezamăgit. Dar eu ştiam, din experienţa mea ca student al Universităţii din Bucureşti, că persecuţiile securităţii împotriva studenţilor erau ghidate de sinistrul activist universitar Dan Marţian, prietenul tovarăşului (ulterior domnului) Ion Iliescu. Iar „eminenţa cenuşie” (sau „şarpele”, cum îi spunea  ilustrul profesor universitar clujean şi luptător anticomunist Raoul Volcinschi) din umbra revoluţionarului Ion Iliescu se chema tot Dan Marţian, certamente este vorba despre acelaşi personaj istoric şi „revoluţionar”, nu este vreo coincidenţă de nume.

M- a descumpănit atunci întrebarea, precum şi reacţia americanului de origine poloneză auzind răspunsul meu. El părea că ştie mai multe decât spune. Ne-am despărţit de prietenii  noştri  americani cunoscuţi în Braşov, şi am urcat  spre Poiană. Dornici de „taină oltenească”, am telefonat prietenilor craioveni care stăteau într- o cameră la hotelul Alpin.  Sophie şi Ion Ilie Iosif (el este profesorul de Limba Română care a îngrijit cele trei numere, unicele! ale revistei Omicron editată de cenaclul de anticipaţie tehnologică Henri Coandă, sci- fi se spune acum), de obicei dispuşi la „taină”, ne invitau insistent să privim la televizor:  Era marele miting organizat al minerilor de la exploatările decopertate de lignit din Oltenia. Am privit fără să înţeleg prea multe. Americanul acela care luptase în Italia părea să ştia ceva ce eu încă nu aflasem.

Fireşte, puteam să ascultăm dezinformantul Radio Europa Liberă care se asculta liber, nu înţeleg de ce se minte acum sfruntat  că era un post bruiat. Dacă ascultai atunci Radio Europa Liberă, te poţi declara acum „fost dizident”?  Dar aveam să aflu mult mai multe detalii psihologice interesante când m– am întors  în Craiova. De data aceasta de la un  veteran român din cel de al doilea război mondial : tatăl meu, tehnician la C.F.R. – „cea de a doua  armată” cum le plăcea  foarte mult cheferiştilor  de pe atunci să spună,  şi sintagma aceasta sună aproape ca refrenul unui cântec de luptă! Tatăl meu, un răzeş sorocean absolvent al Şcolii superioare de viticultură şi horticultură a Basarabiei, se ocupa în Oltenia de spaţiile verzi  ale căii ferate,  Plantaţii  şi Amenajarea Zonei era denumirea oficială a sectorului  său ce se întindea de la Caracal până la Târgu Jiu. De la ceferiştii care lucrau  pe acea linie feroviară care ducea în Valea minieră a Jiului, tatăl meu   află  despre şocul  psihic cumplit suferit de Nicolae Ceauşescu în august 1977. Ceferiştii erau în general nişte oameni foarte bine recrutaţi, şi foarte bine verificaţi pe planul testelor psihologice şi de inteligenţă. Pentru că, se ştie, feroviarii nu au voie să facă greşeli. La C.F.R. nu funcţiona nici în capitalism şi nici în comunism regula de mare ubicuitate : „Din greşeală în  greşeală spre victoria finală!”. Pentru aceste motive, psihologilor care lucrau în laboratoarele C.F.R.- ului li se permitea să folosească literatura de psihologie scrisă de Nicolae Mărgineanu (vezi  pentru documentare  cartea apărută în anul 2006 la Editura Polirom: „Nicolae Mărgineanu, un psiholog în temniţele comuniste”, scrisă de doamna Cristina Anisescu), o literatură ştiinţifică interzisă de facto şi pe vremea comunismului, dar şi acum, fiind substituită în prezent cu texte de tip intellectual garbage scrise de profesorul universitar clujean Mircea Miclea. Universitarul Nicolae Mărgineanu  a fost trimis pe vremuri la grea  închisoare comunistă din cauza acuzaţiilor  formulate de  universitarul de la Cluj Alexandru  Roşca.  După 1989, profesorul universitar clujean Alexandru  Roşca îi acorda o foarte dubioasă diplomă de „Doctor în psihologie” impostorului Mircea Miclea, ajuns după alegerile din 2004 ministru al Educaţiei şi Cercetării. Spre deosebire de comentariile tendenţioase făcute la postul de Radio Europa Liberă despre conflictul din august 1977 din  Valea Jiului,  ceferiştii  care lucrau pe trenurile care traversau  Valea Jiului interpretau altfel evenimentele văzute de mineri, şi provocate chiar de mineri. Fireşte, mărturiile directe le auziseră chiar de la mineri care participaseră nemijlocit la acele evenimente şi văzuseră  „în direct” reacţia dictatorului. Ceferiştii aceia, care trecuseră cu brio testele psihologice ghidate de metodologia savantului  român autentic care a fost deţinutul politic Nicolae Mărgineanu, povesteau că violenţa iraţională a minerilor, orientată direct împotriva lui Ceauşescu Nicolae, lider român care venise totuşi acolo pentru o discuţie pe bază de bun simţ şi fără a fi  însoţit de vreo gardă de corp securistă, provocase o modificare bruscă şi bizară  în comportamentul lui Nicolae Ceauşescu. Printre altele, el mima că vorbeşte, că ţine un înflăcărat „discurs muncitoresc”, fără ca din gura lui să fie auzit realmente vreun sunet! El a fost astfel prima victimă care a suferit un şoc la mineriade. Fireşte, după acel imens şoc psihic, mintea lui Nicolae Ceauşescu nu a mai fost capabilă  să construiască judecăţi de valoare pentru a lua decizii corecte.

Titus Filipas