Răspuns lui Andrei Marga

Domnul Victor Roncea punea titlul ironic: „Dezicerea” lui Marga reflecta o mentalitate anti-ortodoxa de sorginte „iluminista” (http://victor-roncea.blogspot.com/ ) .

+In legatura cu alegatiile privind constituirea „Fratiei Ortodoxe” la Cluj, rectorul UBB, Andrei Marga, precizeaza urmatoarele:

1. Nu am semnat nicio adeziune la astfel de initiative si nu am participat la nicio discutie in aceasta privinta. Nu am avut si nu am nicio legatura cu respectiva initiativa.

2. Sint dator sa precizez cel putin trei lucruri:

a) solutiile la problemele Romaniei nu se afla nicidecum in trecut;

b) abordarea problemelor religiei nu are alternativa la ecumenism;

c) imaginea asupra lui Iisus si asupra crestinismului este schimbata complet, gratie cercetarilor istorice, biblice, teologice din ultimele decenii, incit relatia dintre cultura si religie se pune in termeni complet noi in epoca de fata.

Andrei Marga+

Este de domeniul evidenţei faptul că trebuie recurs la un model occidental pentru transformarea culturii române. Acest model occidental adecvat nu poate fi iniţiat de Universitate, pentru moment  controlată  de internaţionalişti ce îşi arogă  agresiv rolul  managerial pentru cultura română. Acest model de ameliorare în  cultura română  poate fi iniţiat numai de Biserica Ortodoxă Română.  Însă care model occidental ni se potriveşte ? Dacă studiem istoria culturală a Occidentului în general, si istoria Bisericii Occidentale în particular, observăm că rolul liderului cultural novator în Occident îi revine Sfântului Anselme din Aosta (1033-1109), numit de asemenea Anselme de Cantorbéry. În anul 1060, Anselme din Aosta intra la mănăstirea benedictină din Bec, în Normandia. Acolo studiază cu atenţie şi diligenţă  doctrina teologică a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Orientale dimpreună cu Logica ! Mănăstirea benedictină era deja organizată după modelul oferit în scrierile călugărului scit Ioan Cassian. Sfântul Anselme,   născut din părinţi lombarzi (tatăl  era Gundulph, iar mama – Ermenberga),  va condensa pentru uzul occidentalilor cea mai clară sinteză a teologiei Părinţilor Bisericii Orientale din secolul IV.  ‘Softul’ anselmian,  extras din doctrina cappadocienilor, continuă în Europa Occidentală elanul de civilizaţie a excelenţei, elanul Romaniei Orientale din veacurile IV, V, VI.

Dar hai să vorbim acum numai despre importanţa argumentului ontologic al lui Anselme pentru  toată cultura Europei occidentale, pentru felul în care evoluează prin ceea ce numim ‚progres’ spre ‚modernitate’. De obicei argumentul ontologic al lui Anselme este formulat printr-o înşiruire de trei propoziţii : « Avem o idee despre Fiinţa  perfectă; perfecţiunea comportă existenţa ; deci Fiinţa  perfectă  există. » Totuşi,  dacă în argumentul ontologic al lui Anselme  este implicat ca un datum predefinit principiul logic al identităţii, atunci ultimele două propoziţii devin redundante. Principiul identităţii era cunoscut încă de pe vremea lui Aristotel. Cu acesta, argumentul ontologic al lui Anselme se reduce la o singură propoziţie : « Avem o idee despre Fiinţa  perfectă. ». Or, această idee vagă despre Fiinţa  perfectă  este numai caz particular de reprezentare ontologică. Şi, în general, argumentul lui Anselme este asigurat şi validat  prin orice reprezentare ontologică. Reductibil la o formulare mai inteligibilă, avem demonstrat faptul că Dumnezeu există prin  însuşi faptul că omul este capabil să construiască reprezentări ontologice. Dar, bineînţeles, mai este implicat aici, predefinit,  principiul scolastic enunţat de Sfîntul Anselme: „Fides quoerens intellectum.” – ‚Credinţa caută inteligenţa, eu nu caut să înţeleg pentru a crede, ci cred în Absolut şi astfel înţeleg’. Argumentul ontologic constituie nucleul ‚softului’ anselmian ce va permite europenilor occidentali să construiască reprezentări ontologice despre realitate. Aceste reprezentări ontologice constituie instrumentalitatea  raţională cu ajutorul căreia europenii occidentali vor descoperi şi cuceri lumea.

Ce înseamnă  sloganul despre  ‘Înnoirea Bisericii’ pe care îl tot auzim după  1989 ?  Înseamnă el cumva renunţarea la tradiţia isihastă? Căci insistăm, numai Biserica Ortodoxă Română  tradiţională  poate conduce procesele de transformare a României după un ‘soft’ anselmian care a dus la progres în Occidentul European. Pentru că ‘softul’ anselmian reprezenta cea mai condensată şi clară sinteză a teologiei Părinţilor Bisericii Orientale din secolul IV. Constantin Rădulescu- Motru, singurul creator de sistem filosofic  din cultura română  (Andrei Marga nu este, oricât ar impreca spre noi lăudătorii lui) intuia toate acestea într- o carte publicată  la 1904.  Într – adevăr, primul dintre cugetătorii români care dovedeşte intuiţia raţionalităţii  instrumentale pe linia scolastic– anselmiană a fost Constantin Rădulescu –Motru. Era nepotul acelui Eufrosin Poteca (1786 – 1859),  discipolul  ideologiei  Şcolii de la Sfântu Sava. Constantin Rădulescu –Motru a fost năpăstuit ulterior de comunişti, urgisit chiar şi acum de potera internaţionalistă din pricină că nu a fost „politiceşte corect”. Indicaţiile cominterniştilor care au luptat în Spania şi au dominat  politica românească neîntrerupt din 1945 şi până acum  l- au lăsat să moară de foame. Se spune chiar şi în prezent, fie direct,  fie indirect însă ameninţător la adresa potenţialelor dezvoltări independente şi pozitive  din cultura română, că  năpăstuitul Constantin Rădulescu- Motru şi- a meritat cumplita soartă! 

În lucrarea ‚Cultura română şi politicianismul’,  Constantin Rădulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea  principiului identităţii, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al  identităţii  ne dă adevărul. Filosoful român are totuşi certitudinea dificultăţilor   extraordinare pentru românii aflaţi în căutarea adevărului. De asemenea  filosoful posedă  certitudinea aproape mesianică a succesului nostru ca naţie : „Iubirea de adevăr… trebuie cucerită, prin forţele noastre proprii. Va veni şi vremea ei odată”. Constantin Rădulescu – Motru rămâne pe linia abordării de tip anselmian în aceeaşi carte şi atunci când  leagă principiul identităţii  în logica sa, de ortodoxism scriind în mod expres :  „Biserica Ortodoxă a fost neclintit conducătoare sufletească a românilor.” Dacă interpretăm şi  cele spuse de Constantin Rădulescu – Motru în cealaltă lucrare extrem de importantă, ‘Personalismul energetic’ – chiar şi din titlul cărţii se vede influenţa ideilor Sfântului Ierarh Vasile cel Mare–, putem afirma că dogma de sprijin a filosofiei lui este, la fel ca la Sfântul Anselme,  doctrina Sfintei Treimi a  Cappadocienilor Sfinţi Părinţi de Civilizaţie.

Anul 1648 marca pentru Europa nu doar sfârşitul „războiului de 30 de ani”, ci şi începutul de epocă pe care Leibniz o caracteriza prin  asertarea ce- i părea mirobolantă lui Voltaire : „Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile!”. Leibniz  realizase o sinteză a filosofiei aristotelice cu filosofia carteziană, având natura unei teologii pozitive. Dar,  în alt chip, el mergea pe urmele părinţilor filosofi cappadocieni care incorporaseră  filosofia greacă într- o teologie nouă. Ştim că această sinteză a sfinţilor părinţi ai bisericii constituie unul dintre pilonii civilizaţiei create în Romania Orientală în secolele IV,  V, şi VI. Iar lucrarea  de cugetător  a lombardului Anselme, din veacul al XI-lea, asupra dogmei cappadociene a Sfintei Treimi fondează de facto Scolastica. Mulţi dintre noi nu înţelegem prea bine importanţa majoră a Scolasticii  pentru cultura lumii,  pentru descoperirea faţetelor sale,  datorită ideologiei ateiste ce ne -a spălat creierele (iar Andrei Marga a fost un asemenea ideolog comunist).

Titus Filipas

Universitatea şi Romania Neoacquistica

Între  anii 1043 şi 1045,   bazileul Constantin al IX-lea, –Monomahul–,  a reorganizat Universitatea din  Constantinopol, ale cărei facultăţi de filosofie şi  drept  angajaseră profesori de  extraordinară competenţă. La facultatea de ştiinţe juridice erau studiate în primul rând volumele  codului macedonean  Basilica (numit popular Baseareca,  în vernaculara neolatină balcanică). Lumea din Romania Orientală recepţiona Baseareca  drept continuarea codului creştin al împăratului isaurian Leon al III-lea, discursul juridic selectat  prin  Ecloga – ales  Cod creştin ce rezistase totuşi în imperiu mai puţin de un veac şi jumătate.  

Preferinţa pentru codul Basilica la Nova Roma este manifestă, în pofida faptului că dinastia imperială macedoneană respingea categoric reforma iconoclastă din vremea bazileului Leon al III-lea Isaurianul.  De la începutul domniei lui  Vasile I Macedoneanul (811 – 886) s-a  încercat  restaurarea parţială  a Codului împăratului Justinian I (527-565). Să amintim că ordonanţa împăratului roman  Justinian I interzicea copiştilor să facă adnotări, interpolări, ori să abrevieze documentele. Textul trebuia luat ad litteram. Miron Costin se inspiră din ordonanţa lui Justinian I atunci când îl critică dur pe Simion Dascălul care interpolase cronica lui Grigore Ureche, la rândul ei influenţată de lecturile din Tit–Liviu.   

În ultimul veac de înflorire a civilizaţiei excelenţei din Romania Orientală, forma textului constituţiei era  stabilită de  împăratul  Justinian I   ca o tentativă  de a  simplifica  deciziile   în justiţie. Jurisprudenţa strânsă  până la Justinian I introducea    adesea multă confuzie prin numărul deciziilor care dobândiseră prin aplicaţii iterate forţă de lege.  Uneori erau lipsite de  coerenţă  între ele, şi  Justinian I numeşte o comisie de experţi condusă de Tribonian care trece printr-o « sită a coerenţei » constituţiile imperiale,  începând cu promulgarea constituţională din vremea lui Hadrian. Rezultatul armonizat al lucrării grupului Tribonian asupra textelor instituţionale din Romania Orientală era  Codul lui  Justinian, promulgat la  529 AD.  

Urmează alţi patru ani de trecere prin sită a vechii jurisprudenţe din Romania concentrată în două mii de volume, cu scopul de a fi rezolvate contradicţiile care puteau fi rezolvate, lăsându –  se deoparte contradicţiile care nu puteau fi rezolvate.  De aici rezultă faimosul  ”Tot ceea ce a fost spus despre subiect”, ori Pandectae.  Forma textului constituţional s-a numit Digesta. Legislaţia imperială macedoneană din  documentele Prochiron de la  879 anul Domnului  era numai  reflecţie palidă a epocii lui Justinian I în activitatea juridică. După reîmprospătarea memoriei legale prin Prochiron, începea  redactarea impresionantului cod Basilica, finisat de împăratul Leon al VI-lea Sophos, fiul lui Vasile I            Macedoneanul, bodyguardul lui Mihail al III-lea Amorianul pe care îl ucisese. Psihanaliştii pot  identifica motivaţiile şi circumstanţele atenuante. 

Facultatea de ştiinţe juridice creată  din ordinul bazileului Constantin al IX-lea Monomahul va fi  modelul urmat  la fondarea celebrei facultăţi medievale de studiere a dreptului  din Bologna,  înainte de anul 1100. În secolul XIX, un comitet de  istorici italieni, condus de Giosuè Carducci, datează fondarea acestei prime universităţi din Europa Apuseană la anul 1088. Pentru timpurile de Romania Neoacquistica în care trăim, este capital să  subliniem că Declaraţia  de la Bologna  din anul 1999,   privind restructurarea utilitariană a universităţii din Uniunea Europeană,  incorporează acel spirit de la Bologna  cerut de studenţi când a fost înfiinţată prima universitate occidentală, urmând modelul balcanic din vechea Romania bizantină. Din cauza aceasta,  pentru noi, reformele care incorporează un acquis european construiesc de fapt Romania Neoacquistica. Titus Filipas