Nimic despre Buharin?

Domnul Alexandru Mihalcea, –pe care îl respect mult–, scrie la http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/comunismul-vesnic-196986.html  despre “Comunismul veşnic”. Sînt nevoit să întreb : Nimic despre Buharin? Pentru că asta ne interesează de fapt pe noi în chestiunea “Comunismului veşnic”. Bolşevicul Nicolai Buharin realizează la terminarea primului război mondial că România după Unirea cea Mare lezează foarte grav construcţia rusească din Romania Orientală. Celebrele Potemkiniade, reamintim, iniţiază de facto construcţia rusească din Romania Orientală. Nu este mai puţin adevărat că ideologia Montesquieu-Voltaire-Gibbon a fost un stimulus pentru Potemkiniade. Construcţia rusească din Romania Orientală căpăta falsă legitimitate prin tratatul de la Kuciuc Kainargi din 1774. Dar trebuie să spunem în mod răspicat că iluministul Voltaire a organizat în Europa Occidentală un eficient lobby pro-Rusia (nu pe gratis, Voltaire a fost plătit de Ţarina Caterina cea Mare) pentru pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. De fapt tratatul de la Kuciuc Kainargi intră în acelaşi grup de tratate  internaţionale care au condus, succesiv, la dezmembrarea Poloniei. Istoricul britanic Simon Sebag Montefiore demonstrează că există continuitate de intenţii de la ţarina Caterina cea Mare la conducătorii bolşevici care au folosit Cominternul. La început, Buharin vrea să degradeze România Mare  şi  românii prin crearea falsei denumiri roma pentru etnia pe care poetul Puşkin o numea foarte corect ţîganî. Tot la iniţiativa buharinist-cominterinstă în Uniunea Sovietică este creată limba artificială romani/romanes. Şi  tot în  Uniunea Sovietică sunt editate primele cărţi în limba artificială romani/romanes! În fine, chiar dacă Buharin va fi persecutat de Stalin, iniţiativa cominternist-buharinistă pentru degradarea României va fi preluată de Stalin. Sunt chiar create în România centre perene pentru implementarea ideologiei cominternist-buhariniste, ele există şi acum ! În România interbelică ele se manifestă prin organizarea mişcărilor din Tatar Bunar şi de pe Valea Jiului. În România de după 1989, mineriadele sunt tot nişte mişcări cominternist-buhariniste bazate pe minerii etnici din Valea Jiului coborâţi din Ardeal. Minerii alogeni au reuşit să degradeze Bucureştiul şi România. Îi numesc „mineri alogeni” pentru că ei nu se încadrează în reala cultură a minerilor români descrisă de cărturarul Ion Dezideriu Sârbu.

Titus Filipas

Alegerea din 24 ianuarie 1859

Spiritul “Micii Uniri” este o valoare, o sursă  de putere  pentru noi şi acum,  izvorând din puterea  ce era prezentă atunci. Alegerea din 24 ianuarie 1859, incontestabil forţată de mulţimea de patrioţi unionişti desemnaţi de adunările din judeţele Ţării Româneşti,  şi care ajunseseră până la Bucureşti mergând pe jos, purtând o brumă de merinde în trăistuţă, dar, aşa cum am spune noi acum, într-un ‘timing’ perfect, într-o sincronizare perfectă,  arată duşmanilor noştri dinlăuntru organizarea excepţională a celor care ştiau cum să iubească această naţie (este o mărturie autentică, o poveste de familie oltenească auzită noaptea la o „coadă la lapte”, înainte de 1989,   pe vremea lui Nicolae Ceauşescu; chiar şi acea istorisire face parte din ‘ spiritul rumânesc‘). Am rămas stupefiat să îl aud pe Florin Iaru spunând că Unirea de la 1859 ar fi fost făcută de „cel mult douăzeci de oameni”. În mod hotărât, poetul Florin Iaru habar n-are  ce  înseamnă  spiritul rumânesc ! Coordonarea  în acţiunea comună între oamenii obişnuiţi după normele acelor timpuri, dar extrem de neobişnuiţi, într-adevăr, după standarde  ce îl califică pe aristocraticul Radu Chesaru drept un ‘ciudat’, face oarecum nedrept apelativul ‘Unirea cea mică’ dat sărbătorii din 24 ianuarie 1859. Ea este ‘Unirea cea mare’! Modelul acela de cooperare umană a servit ca sursă de inspiraţie pentru romanul ‘Toate pânzele sus!’, care nouă, sufleteşte vorbind, chiar ni se pare ştiinţifico- fantastic, scris, vă reamintesc, de Radu Tudoran. Sub a cărui pană,  construcţia corăbiei ‘Speranţa” semnifică speranţa, imensă însă realistă în acele vremuri, întru şi pentru clădirea României moderne. Acum ar fi vorba despre reclădirea României în cea de a doua modernitate, care urmează bizarului inter-regnum postmodern fără valori.Titus Filipas