Despre „deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria”

@Adrian Năstase spune pe blogul domniei sale : „Aş vrea să adaug că în România există şi o Zi Naţională de Comemorare a Holocaustului, 9 octombrie, data fiind stabilită pornind de la momentul în care, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Prima comemorare naţională a avut loc in 2004.”
Nu „a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria.” ! Evreii din Bucovina au primit atunci nişte hârtii din partea administraţiei Ion Antonescu ce le recomandau pentru colonizare teritorii depopulate din Transnistria, care pe vremuri, zice-se, fuseseră locuite de khazari ori de khabari ! Am discutat, la Craiova, cu un evreu din Bucovina, care îmi povestea râzând toate acestea ! Or, dacă ar fi fost vorba despre suferinţe, el n-ar fi rîs ! El primea de la statul român o pensie fabuloasă de fost „deportat în Transnistria”, deşi el nici măcar n-a fost pe acolo ! Şi mărturisea că mii de evrei din Bucovina fuseseră într-o situaţie similară lui ! Din cauza aceasta, institutul Elie Wiesel a refuzat mărturia preotului militar ortodox şi legionar Iustin Pârvu, ba chiar, în mod bizar, a şi existat un atentat împotriva vieţii lui, exact înaintea deschiderii Institutului Elie Wiesel ! Acestea sunt faptele !
Titus Filipas

Lacul lebedelor

Cum a ajuns dirijorul Antonin Ciolan „CRIMINAL DE RĂZBOI“ http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cum-a-ajuns-dirijorul-ciolan-criminal-de-razboi-295509.html Tata îmi povestea că a văzut la Odesa baletul “Lacul lebedelor”. A rămas impresionat de calitatea spectacolului. Dincolo de tensiunea permanentă cerută de pregătirea de luptă în condiţiile de război, cu activităţi economice şi culturale îşi petreceau timpul soldaţii români, iar nu cu “uciderea de evrei”, aşa cum se spune acum. Toată lumea, inclusiv localnicii, era mulţumită cu atmosfera de echilibru şi viaţa de relativă bunăstare din Odesa care fusese organizată de către autorităţile române din Transnistria. Atmosfera aceasta venea după foametea pe care a întreţinut-o Stalin acolo. Clădirea Teatrului de balet din Odesa fusese proiectată în secolul XIX de arhitecţii vienezi F. Fellner şi H. Helmer, şi a fost inaugurată la anul 1887. În august 1885, când Mihai Eminescu sosea la Odesa, teatrul acela era în construcţie. Eminescu s-a mulţumit doar să privească, îndelung, marea. Aceiaşi arhitecţi vienezi au proiectat şi clădirea teatrului naţional din Iaşi, inaugurată la 1896. Cele două teatre, din Odesa şi Iaşi, au incorporată în structura lor ideea arhitectonică de auditorium în stil Louis XVI. Aşa că există o legătură organică între Odesa şi Iaşi. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/03/07/arhiva-mitrokhin-procesele-spectacol-1/
Titus Filipas

“Antonescu a avut o ocazie” ??!!

Citesc pe un blog, à propos de concertul Madonna : +Eu sunt o persoana pasnica. N-am omorat pe nimeni. Dar nu pot sa nu fiu   ingrijorat. Tiganii sunt o realitate amenintatoare, cu viitor. Se inmultesc mai repede. Transmit gene si apucaturi. Inspira teama. Asa cum evolueaza biologic lucrurile, in 50 de ani vom fi mai toti Rromi, nu romani. Antonescu a avut o ocazie, dar a esuat+  

“Antonescu a avut o ocazie”. I-a fost oferită de Anglia şi America. Winston Churchill scrie acestea, în Memorii.

Vechea frontieră a principatului moldovenesc pe rîul Bug era garantată prin Capitulaţiunea de la 1740, semnată de Imperiul Otoman şi de Franţa. Pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774 anulează durabil Capitulaţiunea de la 1740, în favoarea Rusiei. În cel de al doilea război mondial, Anglia şi America revalidează pentru România Capitulaţiunea de la 1740. Ion Antonescu încearcă o consolidare a câştigului, dând acte de mutare în Transnistria unor evrei care nu au fost niciodată trimişi acolo. Eu am întâlnit în anul 2004 un asemenea evreu la Craiova, care îmi spunea că mulţi au fost în situaţia lui. Ei figurează probabil printre victimele Holocaustului. Despre ţigani, ce ştiu   eu ? Mama, refugiată basarabeancă, m-a născut în casa unui ţigan, Ghiţă Serdaru, din Băileşti. Taică-meu, răzeş sorocean, era mobilizat în Transnistria. Partea proastă este că toată lumea dă vina pe români, fără să întrebe ce ştim noi. Iar dacă spui în toată onestitatea ce ştii, eşti acuzat   imediat de negaţionism !

Titus Filipas

Părintele Iustin Pârvu este anti –parresia ?

Este o întrebare pe care mi-o pun. Pentru că înfiinţarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, la scurt timp după tentativa ratată de asasinat asupra arhimandritului Iustin Pârvu, arată  o cauzalitate Granger, mă rog, o corelaţie. Se punea în judecată, mai mult sau mai puţin dreaptă, –recunosc că acest „mai puţin” strecurat insidios de mine în text nu este chiar 100% „politiceşte corect”, dar ce mai este oare „politiceşte corect” ceva pe lumea asta foarte normată în favoarea auto-intitulatului „popor ales” ? –,  Holocaustul presupus a fi fost făcut de militarii români în Transnistria. Care este un vechi teritoriu din Romania Orientală, recunoscut de către Zosimus în Historia Nova, dar cu populaţii foarte amestecate după pacea de la Kuciuc Kainargi din anul 1774. O pace pentru care făcuse un eficient lobby pro-rusesc, ilustrul Voltaire, un iluminist implicat excesiv de mult în politică, chiar şi în geo-politică, pentru că intervenţia lui a dat drepturi  Rusiei să îşi facă de cap în Transnistria, după ce a construit  butaforia „satelor lui Potemkin” pe malul Niprului.  Cine a fost Potemkin ?  Un mare “iluminist” rus care s-a bucurat de favorurile aceleeaşi femei puternice  ca şi iluministul francez Voltaire. Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, fost deţinut politic  anti-comunist, după cum reiese din biografia lui a fost tînăr preot militar român în Transnistria. Ştiu că părintele Iustin Pârvu are mânia iute (sângele lui Ştefan cel Mare apă nu se face). Părintele Iustin Pârvu spunea : „Ducem lipsă de jertfă”. Totuşi, totuşi, părintele Iustin Pârvu nu se implică deloc în evaluarea activităţii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. Parresia (vezi prima epistolă a Evanghelistului  Ioan) înseamnă curajul să vorbeşti pentru comunitatea ta! Faptul că părintele Iustin Pârvu refuză a depune benevol mărturie despre învinuirea de participare la Holocaust adusă acestei comunităţi din neamul românesc  (deşi, cum spuneam în altă postare, ar fi fost sarcina profesională a  cercetătorilor de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” să vină să ceară această mărturie fostului  tînăr preot militar în Transnistria), învinuire  adusă Românei şi armatei române,  dovedeşte că părintele Iustin Pârvu nu are spiritul de “jertfă” pe care neîncetat îl cere altor români ortodocşi. Nu este prea târziu nici acum ca părintele Iustin Pârvu să cheme un notar în faţa căruia să depună  mărturie cu valoare legală, o mărturie  valabilă  ca document certificat putând  servi şi în cadrul proiectului de “istorie orală” al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.  Oricum, absenţa manifestărilor unei  deontologii  echilibrate în colectarea mărturiilor la cazul învinuirii României şi armatei române  de către cercetătorii Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” nu poate servi ca un alibi pentru lipsa de „spirit de jertfă” şi lipsa de parresia la părintele arhimandrit Iustin Pârvu. Spun eu cuvinte  care nu sunt la locul lor ? Reamintesc că în ortodoxia românească, un laic are tot atâta drept la parresia ca şi un părinte arhimandrit! Dar la Mănăstirea Petru Vodă, pare-se, este acum prea multă influenţă şi prea mult rol acordat pravoslavismului rusesc mistic.

Titus Filipas

Enigma unei tentative de asasinat

Citesc în articolul de la adresa URL http://www.formula-as.ro/2007/760/spiritualitate-39/parintele-iustin-parvu-7808 , „In mai 2005, Parintele Iustin a scapat dintr-o tentativa de asasinat”. Informaţia aceasta poate fi găsită în mai multe surse. Trimit doar la ziaruldeiasi.ro , „Crima diavoleasca la Manastirea Petru Voda”, Data publicarii: 21/05/2005, vezi http://www.ziaruldeiasi.ro/local/iasi/i-u-crima-diavoleasca-la-manastirea-petru-voda-i-u-br-preot-iesean-asasinat-la-spovedanie~ni3nla, şi la ZIUA Nr. 4155 de luni, 11 februarie 2008, online la http://www.ziua.ro/f.php?data=2008-02-11&thread=232971&id=15575 , pentru confirmarea din minimum trei surse.

Raportul anchetei oficiale este „bla, bla, bla”, pe mine nu mă convinge. Dar este cineva convins ? În fine, poate la fel ca şi alcătuitorii „Raportului Tismăneanu”, cineva crede că românii sunt idiota.  

Deci eu vorbesc despre tentativa  de asasinat asupra părintelui arhimandrit Iustin Pârvu, fost deţinut politic, şi fost tînăr preot militar român în Transnistria. Cine avea oare interesul, în luna mai din anul 2005, să îl asasineze pe părintele Iustin Pârvu ? Să ne uităm, după un timing, la un alt eveniment important din anul 2005, petrecut după tentativa de asasinat. Mă refer la fundarea INSHR – Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”, constituit prin Hotararea de Guvern nr. 902 din 4 august 2005, vezi spre convingere  http://www.inshr-ew.ro/ . În acuzaţiile privind „Studierea Holocaustului din România”, ponderea cea mai mare este deţinută de  Holocaustul comis de militarii români în Transnistria. Se vorbeşte despre pogrom, la singular şi la plural. Or, presupunând că „natura umană” nu poate fi schimbată,  pogromul trebuie să urmeze acelaşi pattern de iniţiere, declanşator al furiei telurice împotriva evreilor, ca şi în Evul Mediu. Iar configuraţia aceasta repetabilă a fost bine studiată. De obicei slujba unui preot, vorbind tunător despre „evreii care l-au ucis pe Iisus”, precede pogromul. Or, repet, părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost tînăr preot militar român în Transnistria.  

Pe websaitul http://www.inshr-ew.ro/ Institutului  Naţional pentru Studierea Holocaustului din România  se poate citi : +Institutul are ca obiect de activitate identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea si publicarea documentelor referitoare la Holocaust, in rezolvarea unor probleme stiintifice, precum si elaborarea si implementarea de programe educationale privind acest fenomen istoric. Pentru realizarea obiectului de activitate, Institutul are urmatoarele atributii principale: a) efectueaza studii si cercetari, in tara si in strainatate, pentru aprofundarea cunoasterii fenomenului Holocaustului; b) achizitioneaza – sau primeste donatii – orice marturie, publicatie ori document privind Holocaustul sau in legatura cu acesta; c) identifica, aduce in tara si conserva documentele privind Holocaustul din Romania, in original sau in copie, pe orice suport, raspandite in diferite tari ale lumii; d) constituie o arhiva care sa cuprinda publicatiile, cartile, colectiile de reviste, ziare, manifeste si alte inscrisuri care au legatura cu Holocaustul din Romania, alcatuind si instrumente de lucru in domeniu; e) lanseaza proiecte de istorie orala, in scopul salvarii memoriei istorice a Holocaustului;  f) organizeaza manifestari stiintifice consacrate Holocaustului si contribuie la reprezentarea cercetarii nationale in acest domeniu in intalnirile stiintifice internationale; g) finanteaza editarea, tiparirea si publicarea de memorii, carti, studii, articole, corespondenta, memorie fotografica si video, colectii de documente, albume fotografice referitoare la Holocaust; h) organizeaza si sprijina realizarea de expozitii si alte actiuni educationale privind Holocaustul; i) constituie un punct de referinta si de comunicare cu supravietuitorii Holocaustului; j) contribuie prin expertiza la conservarea patrimoniului spiritual al comunitatilor din Romania afectate in perioada Holocaustului; k) sprijina organizarea unui Memorial al victimelor Holocaustului din Romania.+

Cum şi-au îndeplinit cercetătorii INSHR datoria până acum, privind  „studiile  si cercetarile, in tara si in strainatate, pentru aprofundarea cunoasterii fenomenului Holocaustului” ? Cercetătorii INSHR, plătiţi cu bani grei de  statul chemat România, aveau datoria morală să „achizitioneze  orice marturie,  privind Holocaustul sau in legatura cu acesta”.” În caietul de sarcini de serviciu pentri cercetători,  scrie că INSHR „lanseaza proiecte de istorie orala, in scopul salvarii memoriei istorice a Holocaustului”.

Deci, cum şi-au îndeplinit cercetătorii INSHR aceste sarcini ?

Numai foarte trunchiat şi exclusivist. Redau excerptul : + Documente / Arhiva  : Microfilme – documente românesti din arhiva United States Holocaust Memorial Museum. Arhiva tip .rar (600 kB) /Documente / Marturii  : 1. Interviu Silviu Oisovici, Data si locul interviului: 4 octombrie 2008, Bucuresti , Interviu realizat de Cosmina Gusu /   Interviu Solomon Rauth, Data si locul interviului: 22 aprilie 2008, Galati, Interviu realizat de Cosmina Gusu/ Interviu Ardeleanu Stefan, Data si locul interviului: 6 noiembrie 2008, Craiova , Interviu realizat de Cosmina Gusu/ 4.   Interviu Ietti Leibovici, ata si locul interviului: 7 iulie 2008, Bucuresti, Interviu realizat de Cosmina Gusu, 5.   Interviu Simon Meer, Data si locul interviului: 7 iulie 2008, Bucuresti,       Interviu realizat de Cosmina Gusu.+

Noi, românii, credem în dreptate.  „Sufletul românesc” s-a format după două secole de jurisdicţie romană creatoare, în primele două veacuri ale erei creştine. Curios, nicio mărturie luată părintelui arhimandrit Iustin Pârvu, fost deţinut politic, şi fost tînăr preot militar român în Transnistria. Iar principiul din dreptul roman: „Audietur et altera pars” este respectat şi de justiţia actuală din Israel. Cine se teme de mărturia părintelui Iustin Pârvu? Îi anunţ pe cercetătorii de la  INSHR: Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a scăpat cu viaţă ! Mai aveţi timp să luaţi mărturia părintelui  arhimandrit Iustin Pârvu  pentru completarea „proiectului de istorie orală al INSHR”.

Eu am suficiente dovezi ca să acuz : Cercetătorii de la INSHR nu dau dovadă de onestitate intelectuală !

Titus Filipas

Gabriel Liiceanu şi Laszlo Tökes

Citesc la adresa URL http://stiri.kappa.ro/actualitate/kes-ataca-munitie-ruseasca/stire_192433.html , articolul domnului George Damian : “Tökes ataca Romania cu munitie ruseasca”. Citez din articol : +Teza lansata de candidatul la Parlamentul European „autonomie in Transnistria –          autonomie in Transilvania” se regaseste in aceeasi formula in pozitiile exprimate de expertii rusi care au participat in cursul zilei de joi la Moscova, la hotelul Prezident.Forumul din capitala             Rusiei a analizat evolutiile politice de la Chisinau de dupa alegerile din 5 aprilie [2009, n.n.]. […]  Episcopul reformat Laszlo Tökes, europarlamentar si candidat pentru un nou mandat, s-a            pronuntat, miercuri seara, la Sfantu Gheorghe, in favoarea autonomiei teritoriale a Transnistriei si a asa-zisului Tinut Secuiesc, […]  astfel „putandu-se solutiona, pe cale pasnica si             democratica, situatia din cele doua tari”, transmite Agerpres.+

Eu nu contest adevărurile dureroase relevate de jurnalistul George Damian.   Vreau numai să adaug faptul că Laszlo Tökes foloseşte şi muniţie furnizată de Gabriel Liiceanu. Imediat după loviluţie, politrucul cominternist Silviu Brucan l-a numit pe Gabriel Liiceanu ca patron la fosta Editura Politică. De bine de rău, în perioada Nicolae Ceauşescu, Editura Politică devenise românească. Gabriel Liiceanu a îndreptat-o spre o politică opusă intereselor României. Acea politică editorială a furnizat acum argumente domnului Laszlo Tökes în politica sa anti-românească. Şi eu ţintesc aici în mod special spre semnificaţia publicării cărţii lui Keith Hitchins:  „Românii 1774-1866”, traducerea originalului în limba engleză The Romanians, 1774–1866, New York: Clarendon Press, 1996. Pp. 337. ISBN 0-19-820591-0. $50.00. Keith Hitchins este un istoric american, profesor de istorie la University of Illinois (Urbana-Champaign), şi membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Nu sînt eu primul ce afirmă că universitari americani cu mediatizate prezenţe în România sunt de fapt agenţi pro-Rusia. Unul dintre exemplele evidente profesorul Vladimir Tismăneanu – Tismeneţki. Alt profesor american  care îndeplineşte condiţiile spre a fi citat în această categorie este  Keith Hitchins. Am citit cu atenţie, în original, Introducerea cărţii lui Keith Hitchins mai sus amintite. Se ştie ce semnificaţie are anul 1774 : semnarea păcii de la Kuciuc Kainargi. A fost un tratat prin care puterile occidentale, în primul rând Britania, au acordat Rusiei nişte drepturi imense, pe care aceasta nici măcar nu le ceruse. Dar, în acelaşi timp, pacea de la Kuciuc Kainargi şterge o capitulaţiune de mare valoare pentru noi. Vorbesc aici în mod expres despre Capitulaţiunea de la Constantinopol din anul 1740. Prin acea Capitulaţiune de la 1740, Franţa absolutistă garanta în mod expres frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe rîul Bug. Or, dacă era un om de ştiinţă fără interese oculte, onestitatea intelectuală îl obliga, repet: îl obliga!, să amintească, măcar în Introducerea foarte sumară a cărţii „Românii 1774-1866”, Capitulaţiunea de la 1740 care a fost ştearsă prin tratatul internaţional de la 1774.  Keith Hitchins tace. De ce tace Keith Hitchins, care altminteri vorbeşte despre evenimente petrecute la începutul seculului XVIII ? Pur şi simplu pentru că obturarea memoriei despre  Capitulaţiunea de la 1740 convine Rusiei !

Titus Filipas

Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii

În conceptul „Brazda lui Novac” este prezentă ideea de forţă. Întâlnim legenda Novacilor (desţelinători ai pămînturilor) pe o arie largă, din Oltenia până  în Transnistria, şi ea este coroborată de mărturiile suedezilor ce au traversat  istmul baltico-pontic, privind  predominarea  românilor „novaci” acolo. Urme sigure  ce  mai avem ne dovedesc prezenţa  românilor   „bolohoveni”  pe  aria unde cad ploile care întreţin rîul  Sluci şi Bugul superior (de altminteri Winston Churchill scrie că Bugul este  frontiera  naturală a României Mari înspre răsărit), şi a românilor ‚brodnici’ la vadurile rîurilor din stepa ţinuturilor care vor fi viitoarele Rusii, vaduri  care jalonau cu ‚novaci’  noile  ‚drumuri romane’ spre răsărit.  Astfel găsim încă la Nipru, în  raionul Dnepropetrovsk, regiunea Dnepopetrovsk din Ucraina,  localitatea Voloşkoe, numele însemnând,  pentru martorii slavi : «al (a) valahilor ». Fata lui Ştefan cel Mare, anume Elena fiica Evdochiei, măritată cu Ivan cel Tînăr, fiul Marelui Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, era consemnată de cronicarii ruşi ca fiind Olena Voloşina. Numele de familie Voloşin, frecvent întâlnit în Rusia şi Ucraina, înseamnă Vlaşin,  Valahul. Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii (Malaia, Bielaia, Velikaia) sunt probabil milioane. Ar fi absurd să spunem că toţi Voloşinii  se trag din satul Voloşkoe, şi cu atât mai puţin că ar fi coborât din paginile romanelor Ioanei Postelnicu.  Ei sunt mai curând urmaşii ‘românilor novaci’ plecaţi spre răsărit,  care au efectuat primele desţeleniri în marea câmpie  chemată  –mult, mult  mai târziu–, « stepa rusească ».

Titus Filipas

Sudul Basarabiei şi Transnistria

Este un excerpt din interviul cu Alexandru Lesco: “Basarabia are nevoie de Eugen Tomac”, realizat de doamna Violeta Toacă şi publicat la adresa URL http://www.jurnal.md/article/9995/ .

Violeta Toacă: „Dar, domnule Lesco, el (Eugen Tomac n.n.) este din Ucraina.,,”

Alexandru Lesco: “Glumiţi, cred! Eugen e din Basarabia străbună. El simte şi trăieşte pentru toţi basarabenii. A mâncat în cămin pâinea neagră de student la Istorie la Bucureşti alături de toţi tinerii Basarabiei, pentru care a şi înfiinţat Liga Tinerilor Români de Pretutindeni, din care a făcut parte şi primarul nostru, Dorin Chirtoacă. Ce vorba-i asta cu Ucraina?! E cazul să vă învăţ eu cum bolşevicii lui Stalin au fărâmiţat pământul sfânt românesc pentru a putea stăpâni mai bine Europa?! Eugen e de baştina din Buceag, din satul Babele, care a mai dat un mare om de stat al României: Mareşalul Averescu. Sau o să-mi spuneţi că Mareşalul Averescu e din Ucraina? Şi ştiu că Eugen îi este fidel memoriei şi staturii marelui soldat al neamului nostru. Eu sper din toată inima să-i meargă pe urme. Pentru Basarabia, pentru România! De altfel, chiar şi acum, în calitatea sa de consilier al preşedintelui României, Traian Băsescu, are proiecte inclusiv pentru refacerea singurei biserici româneşti din Basarabia de sud şi din întreaga Ucraina care ţine de Mitropolia noastră: Biserica de la Hagi Curda. Luni m-am întâlnit, la Ambasada României, şi cu Eugen Tomac şi cu Mitropolitul Basarabiei, Petru de Bălţi şi s-a discutat şi despre ridicarea bisericii, care se realizează numai datorită eforturilor acestui tânăr basarabean de care avem nevoie în Parlamentul României. Doamne ajută!”

Aceasta este ceea ce spun prietenii lui Eugen Tomac, vezi şi aici  http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/prietenii-lui-eugen-tomac-alexandru.html .

Ce spun duşmanii săi? Preiau nişte mărturii înregistrate la adresa URL http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/tomac-yes-you-can-scrisoare-deschisa.html :

+”Tomac e un mucos impostor. Minte … ca e de aici din Basarabia. Uita sa spuna ca de fapt e din regiunea Odesa, Ucraina si ca a fost prin RM doar in vizite.”

„A inceput-o spunand ca vine din Basarabia! mi-e sila sa-l aud pe un jmeker ce se leaga de acest cuvant […]! spune-dle clar si sa te auda lumea intreaga: Vin din Ukraina, satul Oziornoe, regiunea Odesa, sunt etnic roman dintr-o zona ocupata de URSS. Spune ca esti cetatean al Ucrainei si de ceva timp si al Romaniei. Sau iti este rusine de radacini? s-ar putea, altfel nu se poate explica tacerea. Mi-e sila de tipii ce se fac ca ploua cand e vorba de origini si radacini.”+

Odesa, aflată acum în artificiala însăilare stalinistă de teritorii chemată Ucraina, a fost capitala provinciei româneşti chemată Transnistria*. 

Semnează pentru conformitate,

Titus Filipas

*Când vorbim despre provincia Transnistria, trebuie să menţionăm şi  capitala sa, Odessa. “Rusul-paparus” (am citat dintr-o poezie populară a răzeşilor de la Nistru) Igor Smirnov, preşedintele facticei respublici Transnistria,  nu o revendică de la Ucraina. De ce oare ? Pentru că Igor Smirnov este rus sadea. Care ştie prea bine că Ucraina este tot Rusia, adică (mala) RUSIA.  Ucraina de jure nu există ca stat, există numai  prin politica faptului împlinit prin forţă şi prin încălcarea dreptului popoarelor, în speţă a poporului român, de la care “statul” Ucraina a furat Sudul Basarabiei, Ţinutul Herţa, Nordul Bucovinei şi Insula Şerpilor.

 

Pactul “sfînt” Ribbentrop-Molotov ?!

Atunci când universitarul Cristian Pîrvulescu scrie în articolul Fictiunea istorica: razboiul sfant (http://www.romanialibera.ro/a138223/fictiunea-istorica-razboiul-sfant.html) că “tema prezentei armatei romane in Basarabia, dar mai ales in Transnistria, in timpul celui de-al doilea razboi mondial e una cel putin controversata”, el mai consideră că pactul Ribbentrop-Molotov este “sfînt”. Au existat două abordări total diferite de rezolvare a consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov pe istmul baltico-pontic. Dacă în Nord aceste consecinţe au fost anulate pentru Estonia, Letonia, Lituania, problemele nu au fost rezolvate în Sud, pentru România. Conivenţa dintre UE, SUA şi Rusia nu permite aplicarea principiului de reversibilitate a pactului Ribbentrop-Molotov şi  la România, nu doar la Estonia, Letonia, Lituania, aşa cum cere principiul de uniformitate. Basarabia, adică partea Moldovei dintre Prut şi Nistru este partea cea mai productivă a Moldovei istorice. Toate rudele mele de sânge erau din judeţul Soroca. Îmi povesteau că acolo era raiul pe pământ. Dar au venit ruşii, cu gestionarea predatorială a resurselor în stilul managerial Gosudar. Întrebarea poeziei populare de la Nistru suna : ‘Rus, rus, paparus,/ Cine dracu te-a adus?’. Acolo, în RESPUBLIKA MOLDOVA şi Ukraina, se manifestă şi acum consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov, catastrofal pentru unii, favorabil pentru alţii. În memoriile lui Winston Churchill, pentru care a primit premiul Nobel, scrie în mod expres că frontiera legitimă a teritoriilor româneşti este Bugul. Apoi, hai să cităm corect, domnule  Cristian Pîrvulescu . Ordinul dat de Ion Antonescu a fost: „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!”  Tatăl meu, basarabean sorocean, era printre acei ostaşi. Mama mea îl aştepta în judeţul Soroca. Pentru familia noastră, tocmai acel război, acum  “controversat” de  universitarul Cristian Pîrvulescu şi de toţi adversarii conceptului Romania Neoacquistica, a fost cu adevărat un război sfânt!

Titus Filipas

Transnistria şi Odessa

Ucraina este o alcătuire artificială mult mai bizară decât fragila Iugoslavie. Care s-a dezintegrat totuşi, la mai bine de juma’ de veac după ce a fost creată. Dacă uneşte ceva interesele SUA, ale Rusiei şi ale UE, atunci e menţinerea acestui “stat” Ucraina ca pe un pachet de cărţi de  joc. Ce urmează să fie împărţit. În ce  măsură ne interesează pe noi, românii, legitim iar nu predatorial, chestiunea pachetului  de cărţi de  joc chemat Ucraina ?

Pactul Ribbentrop- Molotov a lovit deopotrivă Estonia, Letonia, Lituania şi România. Consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov au fost anulate pe plan internaţional de jure numai pentru Estonia, Letonia, Lituania. Dar nu  şi pentru România. Provinciile istorice răpite de pactul Ribbentrop- Molotov României au fost date Ucrainei. Fără îndoială, toată lumea ştie, atât oamenii de cultură români, cât şi superputerile SUA, Rusia şi  UE care girează acest statu quo postbelic, faptul că nu  există metodă de a  ţine încopciată dinăuntru alcătuirea pseudo-statală Ucraina, în afară de ‘politica toporului la brâu’ practicată de Kiev, pe care UE, SUA şi Rusia o susţin tacit. Diplomaţii şi oamenii politici români, scriitorii şi ziariştii români, trebuie să explice în permanenţă colegilor din SUA, Rusia  şi UE, problema foarte gravă a pactului Ribbentrop- Molotov pentru România. Există un principiu de uniformitate în dreptul internaţional. Principiul cere ca România să fie tratată la fel ca Estonia, Letonia, şi Lituania în ceea ce priveşte reversibilitatea consecinţelor pactului Ribbentrop- Molotov. Pe vremea lui Stalin ni se spunea că roata istoriei nu poate fi întoarsă. UE, SUA şi  Rusia manifestă acum cinism stalinoid faţă de România pentru că refuză să întoarcă pactul Ribbentrop- Molotov în cazul ei.  Dar ucrainenii, politicienii şi oamenii simpli, par a fi total mulţumiţi cu acest statu quo de sorginte stalinistă. Ei nu ştiu despre apocalipsa care se îndreaptă spre ei.

Extremiştii ucraineni au tras, câţiva ani în urmă, o rachetă asupra unui avion cu turişti din Israel ce veneau la staţiunile ucrainene de la Marea Neagră. Deşi foarte grav, incidentul diplomatic a fost aplanat pe tăcute. De ce au tras extremiştii din Ucraina, se pune întrebarea. După ‘Războiul de şase zile’ din Orientul Mijlociu, celebrul general israelian Moshe Dayan a dezvăluit proiectul deschiderii unui coridor levantin pe litoralul mediteranean până la Marea Neagră. Moshe Dayan exprima în clar speranţa că generaţia lui va cuceri litoralul Libanului şi al Siriei până la frontiera Turciei, rămânând ca restul să fie împlinit de generaţiile viitoare. Negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la Hoarda de Aur peninsula Crimea. Fiind foarte meticuloşi, au înregistrat actele de vânzare/cumpărare la notari din peninsula Crimea. Singurii notari se aflau în cetăţi genoveze. Notarii genovezi conştiincioşi trimiteau copii ale actelor în republica mamă Genova. Astfel că în arhivele vechiului Officium Gazariae din Genova foarte probabil se păstrează acte dovedind că peninsula Crimea este proprietate evreiească. România ar putea salva preventiv Ucraina de la această apocalipsă, printr – o reconciliere istorică, în care consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov să fie anulate. În primul rând Ucraina are interesul să rezolve amiabil şi rapid  contenciosul implicând Bucovina de Nord, Basarabia de Sud şi Insula Şerpilor. Refuzul ucrainean de a ceda drepturi legitime României va conduce la finalul inevitabil: Ucraina va dispărea de pe mapamond la viitoarea sa mare împărţire…

Când vorbim despre provincia Transnistria, trebuie să menţionăm şi  capitala sa, Odessa. “Rusul-paparus” (am citat dintr-o poezie populară a răzeşilor de la Nistru) Igor Smirnov, preşedintele facticei respublici Transnistria,  nu o revendică de la Ucraina. De ce oare ? Pentru că Igor Smirnov este rus sadea. Care ştie prea bine că Ucraina este tot Rusia, adică (mala) RUSIA.  Cum spuneam, Ucraina de jure nu există ca stat, există numai  prin politica faptului împlinit prin forţă şi prin încălcarea dreptului popoarelor, în speţă a poporului român, de la care “statul”Ucraina a furat sudul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Insula Şerpilor.

Să reamintim aici, doar sumar, situaţia din Transnistria celui de al doilea război mondial. Unii dintre tinerii popi militari români din Transnistria, fundamentalişti ortodocşi, insuflau în slujbele lor o propagandă antislavă/antirusă/antisemită feroce, pentru care România plăteşte acum despăgubiri de 1 milion (more or less) de euro pe zi! Câţi dintre români ştiu aceasta? Câţi dintre români ştiu că primarului Craiovei, aflat pe vremuri în vizită la Odessa, i-au plăcut troleibuzele Odessei şi le-a cerut administraţiei româneşti pentru a fi instalate la Craiova. Ceea ce s-a şi întâmplat, troleibuzele Odessei fiind instalate pe traseul Gara- Parcul Romanescu din Craiova! România a fost obligată apoi de URSS să plătească greutatea lor în aur. Dar pot să jur că acel primar al Craiovei nu a fost prezent şi la opera din Odessa, –proiectată  de  aceiaşi arhitecţi care au făcut teatrul din Iaşi–, pentru a vedea spectacolul Lacul lebedelor, cu una dintre cele mai bune distribuţii care au existat vreodată ! Alături de odesseni, în  sală erau soldaţi şi ofiţeri români, adică  TTR-işti, învăţători, şi profesori în uniformă. Ştiu toate acestea de la tatăl meu.

Titus Filipas