Citesc la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a158976/mass-media-lupii-tineri-sar-la-gatul-vechilor-profesionisti.html , un articol extrem de bizar. Scris de Tom Gallagher. Care, în principiu, dezvăluie multe. Chiar din titlu: “Lupii tineri sar la gâtul vechilor profesionişti”. Şi un exemplu de lup tînăr ? Îl deducem din frazarea : “Din fericire, televiziunile româneşti nu dispun de prea mulţi „entertaineri” de genul lui Mircea Badea, dar, atât timp cât Antenele sunt conduse ca un imperiu, se va găsi, probabil, suficient de lucru pentru astfel de personaje care se disting exclusiv prin cinism şi apucături mitocăneşti.”
Ce îmi amintesc eu despre Mircea Badea? Pe data de 14 octombrie 2007, la emisiunea domnului Mihai Tatulici de pe canalul Realitatea TV, erau prezenţi numai patru invitaţi dintre jurnaliştii propuşi la un fel de TOP 10 (emisiunea se chema ‘Primii zece’) din mass media de Limba Română reliefaţi pe parcursul anului 2007. Personalitatea cea mai bine profilată dintre cei patru invitaţi era incontestabil jurnalistul Mircea Badea. Un om care produce şi prezintă el însuşi emisiuni pe canalele de televiziune Antena 1 şi Antena 3. Cu ajutorul unui juriu de alcătuire complexă, şi în care cele două „ancore deontologice”’ se presupune că erau sociologul Mircea Kivu si psihologul Aurora Liiceanu de la SAR, pe canalul Realitatea TV s-a încercat literalmente strangularea intelectuală şi linşajul moral al lui Mircea Badea. Folosesc eu aici cuvinte prea tari? Nu cred. De altminteri nu ascund faptul că împărtăşesc cu Mircea Badea, fără să vrea, fără să vreau, o anumită atitudine de viaţă pe care aş numi-o: respectul faţă de “educaţia extremă”. Şi, în mare măsură, aproape s- a reuşit repudierea lui Mircea Badea în acea emisiune televizată a domnului Mihai Tatulici. Deloc neutru, aşa cum ar fi fost normal din partea unui moderator obiectiv, dar nu trebuie să înţelegem de aici că domnul Mihai Tatulici ar avea ceva personal împotriva jurnalistului Mircea Badea, nu, domnia sa doar ascultă de “comandamentul zilei”, de altminteri pe tot parcursul vieţii sale îndelungate de “profesionist în soldă” Mihai Tatulici a fost mereu sensibil la “comandamente”. Nu îl blamăm. Dar a fost ceva imoral oricând, şi mai ales în acea memorabilă emisiune de televiziune. Acceptabil, poate, la toţi ceilalţi de pe platou manifestând “agresivitate deontologică” faţă de Mircea Badea. Faptul că Mihai Tatulici se comportă pe platoul de la Realitatea TV precum instructorul superior al organizaţiei de pionieri de la o şcoală generală din perioada pre- Ceauşescu este oarecum de înţeles, dar nu şi acceptabil. De asemenea faptul că “deontologii de profesie” Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu de la SAR se comportau pe platoul studioului de televiziune Realitatea TV la fel ca nişte vechi “tovarăşi de la raion” veniţi să sprijine acţiunea de purificare ideologică exercitată de Mihai Tatulici asupra lui Mircea Badea este oarecum de înţeles. Dar nu şi acceptabil în contextul cultural românesc, acelaşi pentru toate timpurile, contextul unde ceea ce contează este numai “educaţia extremă” de genul celei primite pe vremuri de pruncii români la şcoala Sfântu Sava. Intelectualii şi “deontologii de profesie” Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu trebuiau să creeze impresia de abordare abstractă şi neutră a tematicii subsumate “evaluării jurnalistului Mircea Badea”. Dar nu i -am auzit pe Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu lăudându- se vreodată că ar fi primit o “educaţie extremă”. Ei se laudă doar că sunt „reprezentanţii societăţii civile”. Măi să fie, pruncule, da’ român matale când oare mai eşti? Iar jurnalistul Mircea Badea, cu figura, manierele şi atitudinea lui de autentic “prunc român”, era acuzat în acea emisiune de foarte multe scăderi personale în exercitarea profesiei de jurnalist. În primul rând era acuzat de lipsa de abordare culturală. Look who is talking! La acel moment Mircea Badea era personajul cel mai bine format cultural pentru televiziune dintre toate persoanele prezente pe acel platou al canalului Realitatea TV. În ceea ce priveşte cultura necesară “omului de televiziune”, Mircea Badea putea clama, fără să poată fi absolut de nimeni contrazis, că el aparţine “familiei spirituale Jana Gheorghiu”. Nu vreau să adaug eu aici detalii de substanţiere a clamării. Dar ceva mi se pare a fi semnificativ şi credibil: În doliul zilelor care urmaseră stingerii din viaţă a Marii Doamne din televiziunea noastră clasică, Doamna Jana Gheorghiu, tînărul om de televiziune Mircea Badea povestea îndurerat că Jana Gheorghiu fusese o prietenă a familiei sale, şi că a fost vizitat la maternitate la o zi după ce îl născuse mama sa, colegă de facultate cu Jana Gheorghiu. Plauzibil, este ceva care se încadrează în tiparul comportamental şi de atitudine al regretatei Jana Gheorghiu. Apoi, dincolo de această poveste, Mircea Badea îşi reamintea personal întâmplări petrecute după împlinirea vârstei de trei ani, memorabile, nu -i aşa? când Jana Gheorghiu îşi vizita săptămânal “colega cu pruncul”, apoi cele două absolvente de filologie de la Universitatea din Bucureşti se lansau în lungi discuţii despre diversitatea bucureşteană întru excelenţă, discuţii pe care le asculta în iubire atras fiind şi fascinat mai ales de vivacitatea limbii române culte a dialogului platonic. Dar nu sunt tocmai amintirile despre conversaţiile sapienţiale ce nu- ţi sunt destinate expres, baza viitoarei tale culturi în limba română? Chiar şi acestea se înscriu în baza „educaţiei extreme”. O educaţie extremă de care Mircea Badea a avut ulterior parte şi ca elev al unui liceu de informatică, unul dintre liceele acelea întru excelenţă înfiinţate de Mircea Maliţa, un ilustru reprezentant al protocronismului românesc, pe vremea regimului comunist. Ţinta ministrului Mircea Maliţa fusese aceea de a îndepărta educaţia de la caracterul ei general, pentru a-i da în schimb focalizări pe portofolii cu ţinte specifice. S–a tot vorbit despre fabrica de chibrite a lui Mircea Badea, datează proiectul dintr -un portofoliu personal antamat pe vremea liceului? De ce nu a venit nimeni la emisiune cu acele chibrite proiectate de Mircea Badea, pentru că fabrica lucrează, nu pentru Mircea Badea, şi aduce cuiva profituri bune, dar nu pentru Mircea Badea! Apoi, mi –a fost greu să înţeleg la acea emisiune agresiunea şi dispreţul afişate de regizorul dramatic Alexandru Darie faţă de Mircea Badea, fără să ne expună şi raţiunile. Cred mai curând că Alexandru Darie a fost adus acolo doar pentru ca Mircea Badea să fie judecat critic de un panel ce se consideră definitoriu în superioritate morală. Demersul lui Mircea Badea în jurnalism diferă de abordarea top down, în măsura în care în jurnalism este vorba despre deontologie şi valori. Atunci să spunem că în abordarea jurnalistică top down fluxul deontologic este clar exprimat, valorile sunt limpede, chiar redundant, definite. Din păcate, valorile acestea din abordarea top down sunt cel mai adesea definite într –un sens politic. Să recunoaştem, este o abordare politiceşte corectă aceea care prevalează în jurnalismul de azi. Oricare ziarist ce se abate de la acest stil este imediat etichetat drept “ Centru naţional de isterie care lucrează sub acoperire în presă”, formula aceasta de condamnare automată aparţine deontologului Gabriel Liiceanu, a cărui ocupaţie de bază este aceea de a poza, şi nu gratuit!, drept “stâlpul societăţii civile” din România. Astfel tot ce are un pinch de politically correct în discurs capătă automat şi valoare morală! Acuzele aduse carenţelor deontologice, nenumărate zic ei, ale jurnalistului Mircea Badea sunt deduse prin excludere din faptul că stilul Mircea Badea nu se încadrează în fluxul deontologic din abordarea jurnalistică top down. Stilul Mircea Badea în jurnalism se caracterizează prin abordarea bottom up, care la Mircea Badea se dezvăluie mai ales prin rapide, nervoase, ostentative sfâşieri ale discursului pompos, ori chiar prin simple îndemnuri la sfâşieri ale discursului pompos unde sunt definite valorile jurnalistice în cealaltă abordare. Dar Mircea Badea insistă pe faptul că domnia sa foloseşte totdeauna în evaluări şi în identificarea valorilor, primordialul bunul simţ, cei “şapte ani de acasă”. Bineînţeles, manierele de statuare a valorilor folosite în cele două tipuri de abordări din jurnalism sunt complet diferite, însă nu trebuie să spun eu truismele privitoare la cele două demersuri. Prezenţi acolo, pe platoul de televiziune de la Realitatea TV, Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu erau în acelaşi timp, şi în principiu, nişte canale intelectuale de transmisie a ideilor noi. Frecvenţa invitaţiilor de participare ce li se fac la televiziunea Realitatea TV dovedeşte că ei sunt racordaţi mult mai bine la politicianismul corect, decât la cultura română. Dar Mircea Kivu plus Aurora Liiceanu erau obligaţi să racordeze, din când în când, emisiunea domnului Mihai Tatulici la cultura română. Nu au făcut- o, însă autoritatea lor a avut pondere zdrobitoare. Toate personalităţile subţirele s-au raportat deontologic exclusiv la autoritatea celor doi mai înainte menţionaţi în tandem, precum şi la fluxul deontologic din stilul jurnalistic top down. În care un om cu discurs spontan precum Mircea Badea este în mod automat condamnat ca imoral, înainte chiar de a spune ceva. În fine, unicul “vechi profesionist” pe care îl apăra Tom Gallagher era ziaristul Ion Cristoiu. De ce oare?
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 