Iată că un episod nou din războiul implacabil 4GW –cea de a patra generaţie a confruntărilor statale—purtat împotriva României se desfăşoară acum. În general procedurile războiului 4G sunt orientate specific împotriva fundamentelor culturii unei ţări. Iar în cazul acesta, chiar istoria României este ţinta. Pe Internet (vezi articolele Basarab I şi Familia Basarabilor de pe Wikipedia ; căutaţi cu Google, memoria cache Google restituie variantele mai vechi ale articolelor, citiţi de asemenea ce scrie în casetele Discuţie) poate fi exemplificat în plină desfăşurare atacul, demn poate de a constitui subiectul unui studiu de caz. Generalissimul Wikipediei care conduce acest episod de război cultural anti – românesc nu îşi dezvăluie numele real, şi mi -a fost imposibil să îl ghicesc. El semnează doar cu nickul creat lingvistic deformând intenţionat numele unui autor clasic ce scrie printre primii despre creştinism : Plinul cel Tînăr. Mesajul subliminal pe care astfel ni-l transmite Plinul cel Tînăr este acela că jonglează cu problemele de lingvistică. Sînt interesat numai de Lingvistica Descartes, nivel la care Plinul cel Tînăr nu a ajuns. Credeţi– mă, nu am vreun chef să pătrund în lumea virtuală distorsionată pe care o creează personajul real ce se ascunde îndărătul pseudonimului Plinul cel Tînăr, o lume de intellectual garbage. Însă Plinul cel Tînăr expune mult prea ostentativ intenţia planului WikiProiect, distorsionările dezvăluie din start esenţa programului din pubela intelectuală destinată “formării gândirii” unei noi generaţii de cetăţeni ai României. Şi iată cum ceea ce se anunţa a fi, altminteri foarte lăudabil, mărturisesc prima percepţie, proiectul unei noi comunităţii epistemice pentru România al cărei mesaj începea cu ademenitorul : “Bine ai venit la WikiProiect România, un proiect menit să îmbunătăţească acoperirea subiectelor legate de România!”, se dovedeşte a fi numai bluff. De la redutabila şi exemplara comunitate epistemică de intelectuali pentru cultura română care a fost societatea Junimea, ştim că într -o comunitate epistemică de acest tip trebuie respectată obligatoriu onestitatea intelectuală. Or, ascunderea sub nick dovedeşte în chip flagrant absenţa onestităţii intelectuale la un segment important al celor care comandă WikiProiectul pentru România, ce se anunţă totuşi emfatic drept un proiect de nouă comunitate epistemică a vorbitorilor de limba română. Personajele/ persoanele care comandă WikiProiectul pentru România sunt multiplicate în clonă şi se prezintă a fi Sfatul Bătrânilor. Tot anonimi, bineînţeles, asta îmi aminteşte cumva numele formaţiei vechilor rockeri sârbi ‘Distroficii Anonimi din Beograd’, deşi atacurile de pe web contra noastră nu sosesc de la vecinii noştri foşti iugoslavi. Pornind descendent şi condescendent din abstracţia unui principiu, declar franc că nu intenţionez să lupt cu personajele anonime şi virtuale, chiar dacă astfel sînt atacat la modul cel mai virulent de către personajele reale ce folosesc Sfatul Bătrânilor şi Plinul cel Tînăr ca paravane. De fapt în discuţiile purtate la articolele amintite (Basarab I, Familia Basarabilor) din Wikipedia de limba română se punea în esenţă problema combaterii, chiar stopării influenţei ideologice, presupuse nefaste, în cultura de limba română a eseurilor scrise de personajul foarte real Titus Filipaş. Adică de mine. “Citarea unei lucrari auto-intitulate eseu scrisa de un tip cu numeroase articole dacomane. Halal informatie. Un eseu de pe un site obscur nu e o sursa de incredere. Plinul cel tanar 24 septembrie 2007. Excluderea oricarei referiri la proza domnului T.F. (care pana la urma nu are pretentia de a fi mai mult decat un eseu). Plinul cel tanar 25 septembrie.” Or, punctul de vedere al semnatarului Plinul cel tanar nu este ceva nou şi nici măcar ceva absolut original. El reprezintă , – fără ca semnatarul să citeze sursa! –, doar abordarea anti-umanistă în tratarea istoriei susţinută actualmente de filosoful german Peter Sloterdijk (născut la 1947) . Faptul că Plinul cel tanar nu îl citează pe autorul Peter Sloterdijk nu poate să fie calificat din start drept furt intelectul. Poate că omul real care, prudent, nu îşi dezvăluie identitatea într -un banal articol postat pe Wikipedia, a comunicat deja informaţia aceasta de esenţă, şi care îl disculpă deontologic, în Sfatul Bătrânilor. Dacă nu a făcut – o, el discreditează foarte grav acest WikiProiect pentru România. Apoi, faptul că ascunde colegilor oneşti şi totodată partenerilor săi de la WikiProiect toată anvergura ideologiei lui Peter Sloterdijk în tratarea istoriei (vezi numai abordarea de tip Züchtung preferată într– un mod evident de Sloterdijk şi de anonimul care semnează Plinul cel tanar, dar combătută argumentat de alţi autori) dovedeşte egregios lipsa de respect şi de consideraţie a Plinului cel tanar faţă de partenerii săi cei mai oneşti. Aceasta este numai problema domniilor lor, pe care o vor rezolva în cercul restrâns de la WikiProiect România. Totuşi, considerăm noi, după acea necesară viitoare dezbatere internă a chestiunii respective, WikiProiect România trebuie neapărat să scrie un articol privind poziţionarea acestui WikiProiect faţă de ideologia despre istorie (‘filosofia istoriei’) a lui Peter Sloterdijk. Pentru că din cele două articole de pe Wikipedia mai sus amintite, transpare clar faptul că şi WikiProiect România a îmbrăţişat punctul de vedere al lui Peter Sloterdijk în tratarea istoriei. De exemplu, variantele de articole care adoptă punctul de vedere umanist (unde sunt citate şi eseurile mele) au fost complet şterse la comanda Sfatului Bătrânilor din WikiProiect România (dar cine comandă în realitate Sfatul Bătrânilor? este întrebarea la care nu vom afla vreodată răspuns). Eu am reuşit să citesc articolele mai vechi doar din memoria cache Google. Punctul de vedere umanist în tratarea temelor respective trebuieşte reamintit cu acest prilej : „Totuşi potrivit importantei lucrări despre cumani ,,Codex Cumanicus” nu a fost consemnat nici un prinţ cuman cu numele de Basarab, ceea ce contrazice ipoteza domnului Djuvara[4]. O altă teorie, cea a lui Vasile Lovinescu, susţine spre deosebire de teoria lui Neagu Djuvara, că ,,Basarab” nu este altceva decât cuvântul ,,Tarabostes” transpus într-un pidgin cumanic. Plecând de la rădăcina cuvântului: ,,Tarab”, argumentaţia care este foarte credibilă, arată că în Evul Mediu, cuvântul dacic ,,Tarab” ar fi putut ajunge să fie pronunţat ,,Sarab”, după modelul ,,Rutean” – ,,Rus”. Documentele aflate la Vatican din secolul al X-lea folosesc scrierea şi pronunţarea ,,Rutenia” pentru cuvântul cunoscut ca ,,Rus”. Aceast lucru arată că în latina medievală vestică, dar şi într-o neolatină orientală, „t” şi „s” puteau fi înlocuite, fiind ceva similar cu fenomenul rotacismului, sau cu tranziţia de la ‚,Matilda” la ,,Mafalda” în italiană [5]. Un alt aspect foarte important al argumentaţiei face referire la Iordanes, care în secolul al VI-lea, speculând confuzia fonetică „goţi” – „geţi”, îi aminteşte pe „sarabi” ca pe „o tulpină veche, glorioasă, avută şi puternică” a ,,goţilor”. De fapt Iordanes nu vorbea despre goţi ci despre geţi sau daci, iar ,,sarabii” erau o tulpină a dacilor[6]. Cum ,,Tarabostes” era denumirea pentru dacii nobili, ,,Sarab” ar fi putut însemna nobil vechi, nobil din Dacia. Trebuie menţionat şi că numele de Dacia a fost folosit chiar şi în secolul al XIII-lea, acest lucru fiind atestat documentar, în timp ce cumanii şi-au făcut apariţia la noi pe la jumătatea secolului al XI-lea. Deoarece pe pământul Daciei în Evul Mediu a existat un teritoriu numit Cumania, se presupune că prin aglutinare cu „aba”, ce înseamnă tată, din ,,Sarab” a rezultat ,,Basarab”, însemnând ,,străbun nobil”. In concluzie potrivit lui Vasile Lovinescu ,,Basarab” înseamnă străbun nobil din Dacia [7]. ” Precizez, nu eu am scris toate acestea pe Wikipedia, dar toate citatele sunt către eseul lui Titus Filipas, Basarabi în Cumania, publicat în revista Asymetria editată de omul de cultură român Dan Culcer. Varianta primă din articolul ‘Basarab I’ avea şi un link către Asymetria, în varianta a doua această legătură externă spre Asymetria a fost tăiată la Sfatul Bătrânilor din WikiPoiect România. Apoi, sînt învinuit de către personajul real ce semnează cu pseudonimul Plinul cel Tînăr pentru crima de a fi scris „numeroase articole dacomane” , aceasta fiind o crimă de război 4G, evident că percep şi eu gravitatea acuzaţiei ce mi se aduce aici. Însă unele lucruri trebuiesc neapărat spuse. Incorijibil, le repet : „Ceea ce se cheamă îndeobşte “Soarele de andezit” de la Sarmizegetusa Regia este de fapt o reprezentare ideografică pentru arhetipul cultural Eratostene. Ideologia pe baza căreia a fost construit noul ” Muzeu al Ţăranului Român ” exclude complet arhetipurile matematice din conştiinţa colectivă a ţăranului român. Totuşi, chiar în perioada comunistă existau ziarişti care scriau fie despre “meseriile uitate ” practicate de ţăranul român, fie despre patentele de invenţii înregistrate la oficiul naţional OSIM de ţărani români. Constatam, –fără să dau pe atunci mare importanţă faptului–, că majoritatea acelor vechi tehnici sau invenţii noi aveau ca idee centrală ‘formula lui Eratostene’. Aceasta a fost folosită de poetul şi geometrul Eratostene pentru a măsura în antichitatea grecească raza Pământului, şi tot ea este întrebuinţată acum ca principiu fondator în funcţionarea oricărui ‘mouse’de computer personal ! Ei bine, dacă ‘formula lui Eratostene’era folosită de ţăranul român generic, fiind prezentă, şi aceasta de mii de ori demonstrabil, în conştiinţa lui colectivă, înseamnă că este ” arhetip cultural” în sens carljungian. Or, acestea sunt teme perene, spre care trebuie să se orienteze şi Seminarul de Arheologie Vasile Pîrvan !”Iată încă o declaraţie publică pe aceeaşi linie făcută de mine :“În afară de justiţia naturală a « drepturilor primului popor », iar în peninsula balcanică este vorba despre « pelasgi » când identificăm “primul popor”, există drepturi juridice încă mai puternice : moştenirea Romei, ideologia Şcolii Ardelene din veacul XVIII o sublinia. În mare măsură conflictul ideologic capitalism – comunism, dintre SUA şi URSS, masca de fapt numai conflictul pentru moştenirea juridică a drepturilor Romei. După 1989 şi căderea ideologiei comuniste, se propun ideologii internaţionaliste pentru citirea şi interpretarea istoriei noastre în sensuri profitabile pentru alţii, dar contrare intereselor noastre. Istoria este o ştiinţă care se face pornind de la un set de valori predefinite, valorile fiind ‘comoara în cer’, sunt principii imponderabile. În corespondenţa purtată de filosoful englez John Locke şi sir Isaac Newton pe o temă istorică adiacentă ce inspiră titlul cărţii ilustrului amator care este Napoleon Săvescu, Roma care îşi incorpora provincia Dacia Felix este “Roma celor patru călăreţi ai Apocalipsului”. Afirmăm aici peremptoriu, că noi, românii, nu sîntem urmaşii acelei Rome, deşi sîntem îndrituiţi mai mult decât United States of America la toate drepturile juridice pe această planetă, drepturi care decurg din puterea absolută a Romei antice ! “Personajul anonim ce se ascunde identificării, mult prea temător! cu pseudonimul Plinul cel Tînăr mai scrie egal de acuzator : “Codex Cumanicus nu aminteste nimic despre un print cuman numit Bassaraba, de fapt nu aminteste nimic despre nici un print cuman pentru simplul motiv ca este un manual de limba.” Să completăm noi. Sub coperţile lui Codex Cumanicus erau adunate multe manuscrise provenind din surse disparate. Ele au fost strânse toate sub aceleaşi coperţi şi fără discriminare de către genovezii din peninsula Crimea, probabil în jurul anului 1303. Între coperţile acelui Codex Cumanicus originar se găseau informaţii atât de interesante, încât primul Codex Cumanicus s- a aflat o vreme şi în biblioteca poetului Francesco Petrarca. Lecturile se pare că i- au influenţat poezia. Paginile alese ulterior pe criterii strict lingvistice reprezintă doar un “Codex Cumanicus subţiat”, care este mai curând o consemnare în pidgin eurasiatic tradus în limba latină. În fine, chiar balivernele din Levantul scrise de poetul Mircea Cărtărescu, şi care servesc acum drept temei pentru validarea marelui canular al BRĂŢĂRILOR DACICE DE AUR achiziţionate de guvernul român pe bani grei luaţi din bugetul României, m – au determinat să aduc precizări asupra valorilor reale create de daci. Dar trebuie să înţelegem că, atacând acest eseu, Sfatul Bătrânilor de la WikiProiect România sprijină indirect şi teza autenticităţii brăţărilor dacice de aur? Credem că WikiProiect România trebuie să publice un articol pe această temă, dacă vrea să îşi mai păstreze un minimum de credibilitate în cultura română ! Iată şi un text despre cumani şi Carol Robert d’Anjou, cu informaţii ce nu au fost preluate de nici una dintre variantele celor două articole din Wikipedia sus amintite: Noi credem că un ipotetic ‚prinţ cuman întemeietor’ ar fi ridicat mai curând o capitală de corturi în Câmpia Română, bineînţeles, nu o şatră, –nu-i nimic peiorativ ori politiceşte incorect în sugestia noastră–, ci ne gândim mai mult la un Xanadu în Bărăgan. Cumanii, în esenţa lor ecologică popor de călăreţi în stepă, au multe asemănări şi înrudiri cu ungurii, alt popor de călăreţi ce au simţit mereu atracţia pustei. Unicul rege ungur, Ladislau Cumanul, ce provenea dintr-o legătură cumană dovedită, era departe de virtuţile cerute unui ctitor de ţară. Ladislau Cumanul a intrat totuşi în numărătoarea regilor maghiari ca Ladislau numărul IV (1262- 1290). Surprinzător, casa angevină napolitană a încercat să îşi asocieze acest cuman. Astfel civilizata prinţesă Elisabeta (1261-1300), fiica lui Charles I d’Anjou şi a Beatricei de Provence (1234-1267), prinţesă care vorbea ‘limba romană’ ori limba poetică a trubadurilor din Provence, a fost căsătorită de părinţii ei cu Ladislau Cumanul! Acesta repudiază însă iute prinţesa napolitană cea cultă. Preferă o femeie cumană. Ladislau al IV-lea trăieşte în arhetipul legilor ancestrale, într-un anturaj format exclusiv din cumani. Ladislau Cumanul nu poate controla nici măcar propriul său neam. În 1290 este alungat de violenţii companioni. La scurt timp este prins de potera baronilor maghiari. Este executat fără judecată. Ladislau Cumanul nu lăsa vreun moştenitor direct ca rege legitim în Ungaria (Hungaria-1, căci există multe interpretări ale conceptului). Provinciile cu populaţii diverse, fiecare cu istorie proprie, din care fusese încopciată prin forţă Hungaria-1, devin independente. Hungaria nu a avut vreodată cimentul necesar menţinerii unui mozaic de popoare. La moartea lui Ladislau al IV-lea, papa de la Roma declară Hungaria -1 fief pontifical vacant. Îl alocă infantelui Charles Martel d’Anjou (1271-1295). Poetul italian Dante Alighieri a făcut parte din garda militară a lui Charles Martel d’Anjou pe când se afla la Florenţa. De ce se recunoşteau prinţului angevin Charles Martel din Napoli drepturi asupra Ungariei? Charles al II-lea d’Anjou le Boiteux se căsătorise în anul 1270 cu prinţesa Maria de Ungaria (1245 – 1323), fiica lui Ştefan al V-lea, regele Ungariei, şi a Elisabetei de Bosnia, sora lui Ladislau al IV-lea. Primul născut dintre copiii lor a fost tocmai acest Charles Martel d’Anjou. Deşi instituţia papală îi recunoscuse legitimitatea drepturilor asupra Ungariei, Charles Martel d’Anjou nu va fi vreodată încoronat rege în Hungaria -1. Îl puteţi vedea pe Dante Alighieri luptând în Câmpia Panoniei pentru instaurarea drepturilor lui Charles Martel d’Anjou la Buda? Aşa că, după moartea lui Ladislau Cumanul, în Ungaria stăpânesc, nu mai puţin de optsprezece ani, luptele şi haosul. Până când pe tronul Hungariei -1 urcă un personaj istoric calm şi înţelept. Ne referim aici la Carol Robert de Anjou, fiul acelui Charles Martel d’Anjou care nu îşi revendicase vreodată el însuşi drepturile, şi al principesei Clemenţa de Habsburg. Oricum, dacă un Ladislau Cumanul cu sânge regal din casa dinastică Arpad nu reuşeşte să menţină închegat un stat pe care îl primise moştenire, circumstanţa forţează ca prin Cumania de pe documente medievale să înţelegem mai curând teritoriul, –foarte vast, într-adevăr–, unde limba cumană era Lingua Franca. Cumania nu a fost imperiu politic real. Închegarea unui imperiu, menţinerea şi guvernarea lui, necesită o anumită doză de înţelepciune şi de cumpătare. Prinţii cumani din Apus nu le dovediră. Şi nici nu ascund că într –adevăr am o linie ideologică în cele ce scriu. Este o linie dictată chiar de valorile în care eu cred. Sunt valori care m –au oprit mereu să devin membru al partidului unic PCR, deşi am fost invitat de multe ori să depun adeziunea la acel partid. Ele sunt de asemenea valori care m –au determinat în anul 1956, –aşa cum ştiţi prea bine şi Dumneavoastră, însă ceilalţi europeni ignoră totalmente, în lupta românească antisovietică din perioada Războiului rece anul de eminenţă a fost 1956–, să editez în samizdat un ziar manifest la Craiova, difuzat clandestin pe străzile prăfuite ale oraşului meu. Fapt pentru care am fost arestaţi de Securitate, eu şi colegii şcolari de la Petrache Poenaru care participau la luptă şi la proiectul antisovietic de Românism. Iar generalissimul Wikipediei care conduce ostilităţile de acum din WikiProiect România îndreptate contra culturii române atacă în mod specific aceste valori atunci când condamnă în termeni vehemenţi adeziunea la protocronismul românesc : “Articolul despre Protocronism poate fi dezvoltat. Nu este rolul nostru sa recenzam toate aberatiile si sa le combatem. In articolele despre istorie se prezinta teoriile vehiculate de profesionisti. Plinul cel tanar 23 septembrie 2007. Wikipedia are niste recomandari referitoare la verificabilitatea si increderea surselor, de preferinta peer-reviewed si iesite din university presses. Mai mult, acolo unde exista consens stiintific acesta trebuie prezentat ca atare. Ideile stiintifice depasite sau cele pseudostiintifice trebuie prezentate fara a le atribui credibilitate. Metaforic vorbind nici laturile nu sunt o mancare nociva, nu sunt otrava, nu omoara pe nimeni. Dar a servi intr-un restaurant laturi amestecate cu ciorba de burta nu mi se pare nici deontologic, nici etic, nici democratic. Plinul cel tanar 24 septembrie 2007.” Remarc infatuarea ideologică a Chef-ului în toga Plinului. Patronul restaurantului este Imperiul, valorile pe care le impune omenirii prin sistemul peer-reviewed, “gaşca noastră, parte şi judecător”, conduc doar la sporirea puterii Imperiului. Reamintesc că tovarăşa “savant de renume mondial” Elena Ceauşescu avea numeroase articole şi cărţi peer-reviewed, publicate de university presses. Detalii privind linia ideologică a personajului Chef în restaurantul cu menue tipărit de university presses ? Din asemenea university presses a ieşit Raportul Tismăneanu, elaborat de fiii victorioşi ai ‘Cominternismului reloaded’. De facto raport ‘Tismeneţki Reloaded’ – document oficial impus României de clica Mare Timonieră în statul român de acum. Ei bine, Raportul Tismăneanu atacă şi el expres şi extins, tocmai protocronismul românesc. Deci se dovedeşte că grupul cel voit anonim care conduce acest năstruşnic WikiProiect “gastronomic” este strâns asociat ideologic cu puterea victorioasă de astăzi în România, putere supranumită pe bună dreptate ‘Tismeneţki Reloaded’. Precizări despre protocronism, pe de o parte, şi despre consecinţele nefaste ale Raportului Tismăneanu care conduce la falsificarea istoriei României, pe de altă parte, pot fi citite în eseul Buldozerul domnului Zub, un item cultural aflat la adresa de Internet http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=print&sid=347În continuare, sună a declaraţie ce spunem, chiar este declaraţie solemnă: În faţa ideologiei declarat anti- româneşti a noului Cominternism care conduce războiul 4G împotriva României, noi suntem forţaţi să opunem, umili şi fără vreo bază ori speranţă de putere politică, ideologia noastră protectoare. În hainele şi conceptualizarea Limbii Române moderne, protocronismul este noua variantă a Românismului promovat pe vremuri de filosoful Constantin Rădulescu –Motru. Ce vrem să înţelegem acum prin Românism? Faptul că noi, reprezentanţii de astăzi ai protocronismului românesc, credem în această Limbă Română sacră capabilă să poarte valorile perene ale civilizaţiei universale. Subliniem că Limba Română sacră se deosebeşte enorm de idiomul folosit de actualul preşedinte al României în chip de vernaculară delocalizată, un preşedinte al României care a năimit tocmai potera ‘Tismeneţki Reloaded’ să persecute iar România, pe fiii şi fiicele ei ce mai cred în Românism ori în setul de valori ale omului românesc.Felul cum este privit Românismul acum, de către susţinătorii puternici ai ‘Cominternismului reloaded’, nu diferă prea mult de opinia despre Românism a puterii stăpânitoare în Republica Populară Română la anul 1956. Anume că Românismul înseamnă “ideologie fascistă”, citez, nu confirm. Pentru că, şi iar nu ştiu de ce am întârziat să spun aceasta, –dar cred că a sosit timpul–, în legislaţia statului român al anului 1956, lupta românilor împotriva ocupantului sovietic se considera în mod automat, prin lege, că se asimilează activităţilor organizaţiilor fasciste. Astfel că am fost acuzat în anul 1956, de către reprezentantul Bucureştiului la securitatea din Craiova, un ofiţer “cool” cum Pacepa, nu pentru că am scris şi difuzat manifeste antisovietice, ci pentru că am creat o “organizaţie de tineret cu caracter fascist”! Mi- a promis că nu voi fi iertat vreodată, deşi ofiţerii de securitate olteni manevraseră în aşa fel ancheta încât puteam pleca liber. Aveam numai doisprezece ani. Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 