Posts Tagged ‘Tismăneanu – Tismeneţki’

Potera de pe Web mă atacă

septembrie 3, 2009

Sînt atacat urât, virulent, batjocoritor, de un tip care nu ştie bine gramatica românească, dar totuşi ţine  blog pe blogosfera românească şi postează despre mine la adresa URL http://viataprinromania.wordpress.com/2009/09/02/istoria-cine-am-fost-de-unde-venim-o-scriem-o-stim-o-vom-stii-dar-de-ce-la-ce-e-buna/ .  O sa incep cu o gluma : “care este asemanarea dintre un sutien si istorie ?”  – R: ambele deformeaza realitate. Vad un om ce scrie pe blogul Roxanei Iordache […] si acest om scrie “blogideologic spune: duminică 30 august 2009 la 6:17:56 pm “Antonescu a avut o ocazie”+I-a fost oferită de Anglia şi America. Winston Churchill scrie acestea, în Memorii. Vechea frontieră a principatului moldovenesc pe rîul Bug era garantată prin Capitulaţiunea de la 1740, semnată de Imperiul Otoman şi de Franţa. Pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774 anulează durabil Capitulaţiunea de la 1740, în favoarea Rusiei. În cel de al doilea război mondial, Anglia şi America revalidează pentru România Capitulaţiunea de la 1740. Ion Antonescu încearcă o consolidare a câştigului, dând acte de mutare în Transnistria unor evrei care nu au fost niciodată trimişi acolo. Eu am întâlnit în anul 2004 un asemenea evreu la Craiova, care îmi spunea că mulţi au fost în situaţia lui. Ei figurează probabil printre victimele Holocaustului. Despre ţigani, ce ştiu eu ? Mama, refugiată basarabeancă, m-a născut în casa unui ţigan, Ghiţă Serdaru, din Băileşti. Taică-meu, răzeş sorocean, era mobilizat în Transnistria. Partea proastă este că toată lumea dă vina pe români, fără să întrebe ce ştim noi. Iar dacă spui în toată onestitatea ce ştii, eşti acuzat imediat de negaţionism !”+

Întrebările mele către patronul blogului http://viataprinromania.wordpress.com/ :

1/ “ [Ocazia] I-a fost oferită de Anglia şi America. Winston Churchill scrie acestea, în Memorii.” ziceam eu. Ai fost să citeşti Memoriile lui Winston Churchill  şi să verifici dacă este adevărat ce am spus?  Dacă nu, de ce îmi ceri mie, “pui de leu” (Citeşte şi mai ales ascultă “Pui de lei”, de Ioan Neniţescu, poezia a fost pusă pe muzica compozitorului Ionel G. Brătianu), să nu citesc, şi să nu comentez ce am citit ?  Dacă tu eşti un personaj  caracterizat printr-o vădită lene intelectuală, de ce îmi ceri mie să dau dovadă de aceeaşi lene  intelectuală ?

2/ “Vechea frontieră a principatului moldovenesc pe rîul Bug era garantată prin Capitulaţiunea de la 1740, semnată de Imperiul Otoman şi de Franţa. Pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774 anulează durabil Capitulaţiunea de la 1740, în favoarea Rusiei.”  ziceam eu. Mărinimos, patronul blogului viataprinromania.wordpress.com   comentează: Si imi dau seama ca cel ce a scris asta stie ceva istorie … intrebarea este la ce este buna toata aceasta istorie?” . Să înţeleg că eu, ca român, nu am voie să scriu despre acea istorie, au voie numai străinii, să amintesc titlul cărţii lui Keith Hitchins:  „Românii 1774-1866”, traducerea originalului în limba engleză The Romanians, 1774–1866, New York: Clarendon Press, 1996. Pp. 337. ISBN 0-19-820591-0. $50.00 ? Keith Hitchins este un istoric american, profesor de istorie la University of Illinois (Urbana-Champaign), şi membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Nu sînt eu primul ce afirmă că universitari americani cu mediatizate prezenţe în România sunt de fapt agenţi pro-Rusia. Unul dintre exemplele evidente este profesorul Vladimir Tismăneanu – Tismeneţki. Alt profesor american  care îndeplineşte condiţiile spre a fi citat în această categorie este  Keith Hitchins. Am citit cu atenţie, în original, Introducerea cărţii lui Keith Hitchins mai sus amintite. Se ştie ce semnificaţie are anul 1774 : semnarea păcii de la Kuciuc Kainargi. A fost un tratat prin care puterile occidentale, în primul rând Britania, au acordat Rusiei nişte drepturi imense, pe care aceasta nici măcar nu le ceruse. Dar, în acelaşi timp, pacea de la Kuciuc Kainargi şterge o capitulaţiune de mare valoare pentru noi. Vorbesc aici în mod expres despre Capitulaţiunea de la Constantinopol din anul 1740. Prin acea Capitulaţiune de la 1740, Franţa absolutistă garanta în mod expres frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe rîul Bug. Or, dacă era un om de ştiinţă fără interese oculte, onestitatea intelectuală îl obliga, repet: îl obliga!, să amintească, măcar în Introducerea foarte sumară a cărţii „Românii 1774-1866”, Capitulaţiunea de la 1740 care a fost ştearsă prin tratatul internaţional de la 1774.  Keith Hitchins tace. De ce tace Keith Hitchins, care altminteri vorbeşte despre evenimente petrecute la începutul seculului XVIII ? Pur şi simplu pentru că obturarea memoriei despre  Capitulaţiunea de la 1740 convine Rusiei ! Anii 1740  şi 1774 aparţin secolului XVIII. Care în Occidentul Europei mai este numit  Epoca Luminilor. Pe noi, jugul  fanariot ne-a lovit cu suspendarea forţată a judecăţilor de valoare prudenţiale,  a hotărârilor  voievodale  în Limba Română,  timp de o sută de ani. Elanul cultural fanariot în Principate nu a respectat preceptul  „Primum non nocere”. După veacul  fanariot, de două ori  nenorocit pentru că era şi turcesc şi rusesc, –grecii jucau „la două capete„–, Limba Română rămâne slăbită, este  bolnavă  şi acum. Ideologii internaţionalişti  văd  lucrurile altfel. Să  cităm  numai din Encyclopaedia Britannica,  într-o  ediţie foarte recentă : „It is necessary, however, to credit the Phanariots  with a quite genuine devotion to the cause of learning and education, which they alone were able to provide inside the oppressed Christian ghetto. The advantages they obtained from the Porte (the Turkish government) for building schools and for developing Greek letters in the Romanian principalities of Moldavia and Walachia that were entrusted to their rule came to play a substantial role in the rebirth of Greece.” Deci regimul fanariot nu a lucrat pentru binele românilor, ci al grecilor, iar asta se afirmă laudativ  chiar în Britannica de-acum. În esenţă, este  acelaşi spirit imperialist  britanic ce a susţinut şi Eteria la 1821, o mişcare pro-rusească,  ţaristă,  al cărei  duh se putea caracteriza   prin termenul anti-România. Cu o continuitate seculară ce îl anima în cel de al doilea război mondial pe Winston Churchill, forţând nepăsător peste gâtul  nostru  jugul  comunist,   similar jugului  fanariot. În acea vreme  ce curge până la Tudor,  cum zicea Ion Brătianu:  „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”. După furtul de timp, un secol, Doamne!,  prin efracţie fanariotă, era necesară o gramatică generativă instituţionalizată, pentru a propaga  „în mase” litera  suprastructurii  primare.  Căci „gândul scris, gândul care se ridică din adâncimile sufletului şi explodează în lumina cuvintelor, e tăria spirituală cea mai mare a unui neam”,  cum nota cu  bună dreptate Nichifor Crainic (1889 – 1972).   ” Viaţa mea nu-mi aparţine decît cîteva minute aici, în faţa hârtiei. Dar aici trebuie să fiu lăsat în pace. „, mărturisea  Radu Petrescu înălţând cupa gândului într-un  Simpozion  abstract al  « Şcolii  de la Târgovişte ». Anafura abstractă din cuvinte are semnificaţia de ascensiune spirituală către înnoire. Calitatea vieţii  intelectualului român este definită de calitatea vinului împărtăşit la  marele Banchet al Ideilor, într- o înţelegere pe care mereu o cere credinţa noastră, înţelegere care totdeauna urmează credinţei adevărate.

Titus Filipas