Credibilitatea lui Gitenstein

Jurnalista Simona Ionescu scria pe undeva : + Ambasadorul SUA îşi ia informaţiile din teren! Mark H. Gitenstein crede că românii vor reuşi mai degrabă singuri în democraţie, decât cu ajutorul statului şi al politicienilor. „Sunt unii care cred că stau acasă şi mă gândesc cum să mă amestec în treburile interne ale României”, şi-a început discursul ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein la o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile. Excelenţa Sa a vrut să sublinieze, astfel, că nu ratează aproape nici o întâlnire de acest gen, unde are prilejul să afle, direct de la sursă, cu ce se confruntă românii, ce îi preocupă, ce piedici li se pun şi cum pot fi rezolvate lucrurile. A povestit auditoriului ceea ce un scriitor francez a descoperit în anul 1830, dupa câteva luni de locuit în America şi care, în cartea pe care a publicat-o, a tras concluzia a ceea ce pentru americani a devenit un mod de viaţă şi de progres: „Americanii formează asociaţii în comunitatea lor. Aşa trebuie înţeles de ce democraţia prosperă în America. Acolo unde asociaţiile comunităţilor se implicau, acolo democraţia funcţiona”, a spus ambasadorul Gitenstein, menţionând că SUA îşi doreşte ca societatea civilă să fie implicată, în România, să facă paşi înainte singură.+ Acel “scriitor francez” (apud Mark Gitenstein) se numea Alexis de Tocqueville (1805-1859), autor pe care Mark Gitenstein consideră că românii nu-l cunosc. În realitate, românii îl aşează pe acest filosof politic francez exact pe acelaşi plan cu Thomas Hobbes, Charles-Louis de Montesquieu, şi Jean-Jacques Rousseau, autori politici pe care românii de asemenea îi cunosc bine în operă. Dar exprim puternice dubii asupra veracităţii celor exprimate de ambasadorul Mark Gitenstein mai departe. În realitate, judecătorul Alexis de Tocqueville a fost trimis de către statul francez în America în anul 1831 (împreună cu Gustave de Beaumont), în mod expres pentru a studia sistemul penitenciar American şi binefacerile sale presupuse. În anul 1832, cei doi publicau raportul lor de observaţie “Du système pénitentiaire aux États-Unis et de son application”. Alexis de Tocqueville era amic de idei cu John Stuart Mill, care avea un foarte mare respect faţă de Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy. Într-o continuitate ideologică, Alexis de Tocqueville elabora un discurs legislativ comun cu Victor Destutt de Tracy (fiul celuilalt de Tracy) pentru eliberarea sclavilor. Reamintesc aici faptul că Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy era incorporată în ideologia naţionalismului românesc de către primii noştri ideologi romantici (numele cel mai celebru fiind cel al lui Ioan Eliade Rădulescu). Dar Ideologia lui Antoine Destutt de Tracy este incorporată de asemenea în jeffersonianismul American şi în dekabrismul rusesc.
Titus Filipas

Deosebirea între Bine şi Rău

Dacă dezvoltăm ideile lui Thomas Hobbes (care face o distincţie clară între omul social şi animale), Justiţia constituie  una dintre funcţiile regaliene ale statului, şi este totodată parte a Contractului Social. Justiţia pune în aplicare principii universale, adică principii aplicabile fiecărei fiinţe umane. Principiile din Justiţie fac distincţia dintre  Bine şi Rău, acesta este un imperativ categoric. Dezincriminarea incestului propusă de „noua lege românească” este şi un îndemn subliminal de „trecere la act”. Cum arată exemplul tragic al relaţiei dintre romancierul Lawrence Durrel şi fiica sa, în relaţia incestuoasă dispar sentimentele de lealitate şi deferenţă reciprocă. Prin dezincriminarea incestului dispare verecundia, fără de care nu poate să fie gândită comunitatea  umană. Este adevărat, pentru omul postmodern toate valorile au dispărut, a dispărut şi verecundia. Dar este vremea ca România să intre în cea de a doua modernitate a sa, în care valorile să fie re-instituite. Linia de ghidare? Ea marchează deosebirea între  Bine şi Rău.

Titus Filipas

Aspecte regaliene în dictaturile Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu

Mai întâi să spunem că definiţia cuvântului „regalian” din DEX, (vezi  http://dexonline.ro/search.php?cuv=regalian ), este restrânsă excesiv, fiind menţinută doar în starea particularizată. Incompletitudinea şi tautologia lipsesc definiţia de acurateţe. Intervenim, completând.

Adjectivul “regalian”  este un termen format de la cuvântul latin  rex, regis, el fiind ataşat de atributul suveranităţii statului, indiferent de faptul dacă statul este organizat ca monarhie (“L’Etat c’est moi”), ori ca republică (puterea este a poporului). Întrucât statul deţine monopolul violenţei legitime (vezi Leviatanul  lui Thomas Hobbes, http://en.wikipedia.org/wiki/Leviathan_(book) ), atunci prerogativele lui legitime  sunt adesea identificate cu domeniile unde folosirea forţei în impunerea legii şi normelor este justificată. Funcţiile îndeplinite de stat în aceste domenii se numesc « funcţii regaliene* ». Minimalist ori liberal considerate, acestea sunt :

1/Asigurarea securităţii externe a statului, prin diplomaţie şi apărare. 

2/ Asigurarea securităţii interne a statului şi a ordinii publice.

3/ Definirea dreptului şi furnizarea justiţiei. 

Sigur că ar fi fost necesar să începem expunerea noastră cu  dictatura carlistă. Dar întrucât regele Carol al II-lea a neglijat asigurarea securităţii externe a statului, prin diplomaţie şi o politică de apărare (Carol al II-lea era suficient de inteligent ca să îl blameze pentru aceste deficienţe pe Nicolae Titulescu), de asemenea el a recurs la execuţii sumare în “păstrarea ordinii publice”, considerăm că acest rege a abdicat de la exercitarea drepturilor regaliene absolut legitime. Trebuie să spunem în mod expres că legitimitatea drepturilor sale provenea din adhocraţie, adică din hotărârea Divanurilor ad-hoc din secolul XIX care au precedat Unirea cea mică.

Acelaşi respect pentru personajul European  important care a fost Mihai Viteazul îi domina pe  dictatorii Ion Antonescu şi Nicolae Ceauşescu.

Dacă discutăm despre dictatura lui Ion Antonescu, trebuie să începem cu acea repunere în discurs a sursei de legitimitate pentru  drepturile regaliene după crearea statului numit, poate superficial,  România Mare, deşi era numai un fragment al marelui proiect Romania Neoaquistica iniţiat la 1600  de Mihai Viteazul. Dar el nu era un proiect spontan românesc, ci un proiect european, un proiect extraordinar de bine elaborat în spiritul timpului. Într-adevăr, Contra-Reforma lansată în secolul XVI  era un proiect al ecumenismului destinat să reconstruiască  lumea prin Biserica Universală construită în Anul Domnului 381 la Nova Roma. Deşi Nova Roma căzuse, în  Spania Habsburgilor se recunoaştea atunci geniul pictorului  ortodox cretan  Domenikos Theotocopoulos (1541-1614), cunoscut   mai ales sub numele hispanizat El Greco, http://en.wikipedia.org/wiki/El_Greco  . Imaginile pe care le creează, ele sugerează regelui, aristocraţilor, şi în fond oricărui hidalgo capabil să viseze, faptul că Spania era, sau putea să fie considerată, Nova Romania. Să reamintim că pe vremea antichităţii precreştine, în Creta fusese construit Labirintul  care ascundea Minotaurul. După 1204, insula bizantină Creta era ocupată de veneţieni. Care nu interferă  cu  ideologia înălţătoare a Comnenilor,  după cum îngăduie şi  noua ideologie a Paleologilor  în teritoriul ce-l vor păstra până la 1669.  Astfel că înregistrăm în Creta un interval semi-milenar de continuitate ideologică bizantină!  Uniunea pe care Comnenii o vedeau între Cer şi Pământ era transpusă de pictorul cretan în tablouri  cu personaje  hieratice  tensionate  între cer şi pământ. Cretanul acesta educat în ideologia Comnenilor şi Paleologilor, pe nedrept clasificat ulterior a fi fost un “pictor expresionist timpuriu”,  era acuzat de contemporanii săi pentru posesia unui nemaipomenit hubris. Când soseşte la Roma,  declară senin  că  el pictează  mai bine decât Michelangelo! Ideologul pictografic ortodox  Domenikos Theotocopoulos vroia numai să sublinieze faptul că isihasmul lui Grigorie Palamitul este mai important decât renascentismul promovat de Varlaam din Calabria!

Influenţa  cretană  asupra noastră a fost cu totul alta decât influenţa Labirintului.

Iconografia cretană a Paleologilor se mai vede la noi în  pictura  din bisericile Craioveştilor din Oltenia. Dar  privind canalul de televiziune ‘Discovery’, am fost stupefiat să văd cum Mănăstirea Bistriţa din nordul Olteniei, şi ea o ctitorie  a boierilor Craioveşti, era  prezentată drept ctitorie a etniei rroma, într-un  spectacol dizgraţios al conectării celor sfinte  cu dorinţa de îmbogăţire  prin ‘trecerea pe sub masă’. Scena a fost retransmisă şi propagată, mereu şi mereu, în lumea întreagă.

Ideologia Comnenilor, adică ideologia legăturii dintre spaţiul ceresc şi spaţiul pământesc, este incorporată  de sculptorul de la Hobiţa în  Coloana fără Sfârşit. De altminteri Constantin Brâncuşi declara  în mod explicit semnificaţia complexului sculptural de la Tîrgu Jiu : “Stâlpul Nesfârşitului este negarea Labirintului.”

Ideologia Comnenilor şi a Paleologilor era unită de cărturarul cretan Eremia Cacavelas  cu ideologia  europeană Neoacquistica într-o sinteză care va influenţa incontestabil educaţia prinţului Dimitrie Cantemir. Tot în Occidentul european,  Ideologia Comnenilor despre Împărăţia Cerească  îl va inspira  pe Bossuet, Jacques Bénigne (1627 – 1704), să compună   predicile acelea pline de speranţă  despre îngerii şi oamenii ce formează „un même peuple et un même empire”.  Poate că nu este întâmplare fără  cauzalitate faptul că Emil Cioran,  care scria în România  “Pe culmile disperării” (1934),  după ce ajunge  în Franţa scrie  treptat plin de optimism creştin, precum  Bossuet. Emil Cioran a fost păzitor al cunoaşterii prudenţiale la fel ca Jacques Bénigne Bossuet. În fine, chiar în timpurile  comuniste  de la noi, cred că G. Călinescu era  stăpânit de ideologia  Comnenă a unirii cerului cu pământul, vezi în „Bietul Ioanide”  portretizarea  arhitectului  balcanic perfect care proiectează domul ca ‚domă’ prin care se pot vedea stelele.

Mihai Viteazul fusese educat în ideologia Comnenilor şi Paleologilor, la fel ca El Greco. Pentru proiectul Romania Neoaquistica, Mihai Viteazul a primit sume imense de la Habsburgi. Motiv pentru care unii îl numesc condottier. Justificat, în măsura în care proiectul Romania Neoaquistica  era văzut ca un mare proiect european. Altminteri  trebuie să privim imaginea împăratului Rudolf  al II-lea precum tabloul de abundenţă şi bonomie pictat de Arcimboldo, http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Arcimboldovertemnus.jpeg .

Dictatorul Ion Antonescu demonstra că era stăpânit şi el de ideologia Comnenilor, în măsura în care admitea drept sursă de legitimitate pentru exercitarea funcţiilor regaliene ale statului român, tocmai Biserica Ortodoxă Română. Apoi, trebuie să vedem modul în care a decis exercitarea funcţiei regaliene pentru asigurarea securităţii externe a statului, strict în condiţiile dure ale celui mai mare război în care a fost implicată România vreodată. Ce a fost bun, ce a fost rău în hotărârile lui, oare ne putem da noi cu părerea? Orice encomium în  care dictatorul Ion Antonescu ar fi portretizat drept un mare personaj istoric este considerat a nu fi „politiceşte corect” şi ar fi iute pedepsit de potera internaţionalistă. Nu scriem noi acel encomium. Pentru că Ion Antonescu se află dincolo de istorie.

Despre dictatorul Nicolae Ceauşescu putem spune că deşi funcţiile regaliene ale statului comunist numit mai întâi RPR, apoi RSR, nu aveau legitimitate, Nicolae Ceauşescu a împins numărarea funcţiilor  regaliene cu mult dincolo de limitele Hobbes.  Nicolae Ceauşescu a extins exercitarea funcţiilor regaliene ale statului şi la aspectele construcţiei şi producţiei economice. Fără îndoială că România a progresat atunci extrem de rapid de pe urma extensiilor ceauşiste ale funcţiilor regaliene. Dar numai în aspectele care privesc “capitalul tangibil”. “Capitalul intangibil” şi ideologia au fost blocate. Adăugăm că aspectele ideologice şi blocajele de “capital intangibil” în  România, antamate de Valter Roman, Gogu Rădulescu, Ghizela Vass  şi Silviu  Brucan la incitarea sovietică  şi cu sprijin sovietic, au fost continuate  după 1989 de GDS la incitarea americană şi a ţărilor ce instrumentalizează UE şi NATO  împotriva României.

Titus Filipas

*vezi şi

https://blogideologic.wordpress.com/2008/10/19/functiile-regaliene-ale-statului/
https://blogideologic.wordpress.com/2009/02/01/sursele-drepturilor-regaliene-pentru-noi/

Pactul Pristanda pentru educaţie

Unii îi spun pompos PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE,  completat de Societatea Civilă, vezi aici http://www.supradotati.ro/resurse/pactul.pdf . Nu înţeleg ce înseamnă acest “completat”. În Evul Mediu francez, Universitatea era supranumită “la fille du roi”. Deci sensul extins pentru întreaga educaţie dintr-un stat este acela că educaţia îndeplineşte o funcţie regaliană, şi nu cred că asemenea consideraţie  îl contrazice pe Thomas Hobbes. Bine, România este acum un teritoriu din statul postmodern Uniunea Europeană. Pentru Uniunea Europeană, –implicit şi pentru România ar trebuie să fie–, obiectivul principal este dezvoltarea durabilă. Educaţia joacă un rol iniţial, dar şi central, pentru atingerea acestui obiectiv. Caut să aflu în primul rând ce spune documentul despre rolul educaţiei în realizarea dezvoltării durabile. Constat, surprins, că nu spune nimic! Această Societate Civilă a “completat” incomplet. Iar  greşeala nu este doar un detaliu, este o absenţă majoră. Dacă vrem neapărat să descoperim un detaliu supărător, vedem că pe lista celor care “semnează PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE completat de Societatea Civilă”, unele ONG-uri apar numărate de două ori, de exemplu ‘ECOM-Asociatia de protejare a omului si mediului pentru o dezvoltare durabila in lume’ apare şi la poziţia 8, dar şi la poziţia 33, după metodologia lui  Pristanda. “Curat” precizie şi acurateţe! Documentul acesta trebuia să fie cu totul exemplar ca stil, redactat ca un adevărat model fiducial pentru educaţie. În fine, documentul a fost elaborat în contextul unei grave crize globalizate, provocată de carenţe în cultura percepţiei riscului. Ar fi fost de aşteptat ca PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE să aibă ca obiectiv şi rezolvarea acestei carenţe în educaţia din România. Nu acesta este cazul. Constatăm o lipsă crasă de seriozitate, dar şi de educaţie în spiritul acurateţei  şi preciziei, în documentul „completat de Societatea Civilă” din România.

Titus Filipas

„Ordinea firii” din România

Unul dintre ziarele de limba română create la anul 1877 în capitala României  lucra în sinergie cu planurile lui Benjamin Disraeli pentru Noua Europă. Astfel,  împământenirile dictate de Benjamin Disraeli la Congresul de la Berlin din 1878 schimbă   „ordinea firii” din România spre catastrofă. Ţinuturile româneşti fuseseră guvernate până atunci de amintirea cutumei  pământului, a ‘sistemului  thematic’.  ‘Jacqueriile’ nu puteau exista aici, în Romania Orientală, pentru că oastea ţărănească  era ‘oastea ţării’.  “Răscoalele  ţărăneşti” care bântuie după 1878  în principatele unite Muntenia şi Moldova,  culminând la anul 1907, nu pot fi  interpretate corect decât ca nişte războaie interne, pe care Contractul Social de sorginte bizantină  implementat până  atunci ne învăţase cum să le evităm.  Congresul de la Berlin a  impus României  starea de război intern  permanent despre care Thomas Hobbes (1588-1679)  ne avertiza  în Leviatanul :  „Also, if a man he trusted to judge between man and man, it is a precept of the law of nature that he deal equally between them. For without that, the controversies of men cannot be determined but by war. He therefore that is partial in judgement, doth what in him lies to deter men from the use of judges and arbitrators, and consequently, against the fundamental law of nature, is the cause of war.” Titus Filipas