“Perestroika” în USA ?

Citim concluziile recente ale unui think tank (grup de reflecţie) moscovit condus de Mihail Gorbaciov, într-un ziar de limba engleză aici, http://www.smh.com.au/opinion/its-time-for-a-second-american-revolution-in-the-spirit-of-perestroika-20090609-c25z.html?page=-1 , articolul fiind deja comentat pe blogosfera românească aici  http://saccsiv.wordpress.com/2009/06/15/mihail-gorbaciov-%e2%80%9eeste-vremea-unei-a-doua-revolutii-americane-una-in-spiritul-perestroika%e2%80%9d/ .

Titus Filipas

Sursele drepturilor regaliene pentru noi

+„Ce treabă are Biserica Ortodoxă cu drepturile omului şi cu problemele statului laic?”, se mai întreabă el retoric+, citesc în postarea de blog aflată la adresa URL http://savatie.wordpress.com/2009/01/30/la-fierbinteala-hotnews-a-zis-ce-crede-despre-patriarhului-daniel-si-biserica-ortodoxa-romana/ .

Biserica Ortodoxă Română chiar “are o treabă” cu drepturile  şi problemele statului laic şi ale omului. Se ştie că patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are de îndeplinit în cadrul Bisericii Universale  funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezarea Cappadociei (unde  a predicat pe vremuri Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare). Dar, bineînţeles, sîntem în modernitate şi  continuăm discuţia despre „problemele statului” după pacea westphaliană de la 1648. De altminteri grupul de reflecţie (think tank) inter-generaţional „cronicarii moldoveni” apare în cultura română tocmai pentru a gândi la aceste probleme. Întrucât noi vorbim româneşte, aparţinem inevitabil acestui grup de reflecţie intergeneraţional , extins acum pe infrastructura Web 2.0. Sigur, în Instrumentum Pacis de la 1648, drepturile omului figurau în context hobbes-ian, legate de chestiunea drepturilor regaliene ale statului şi a folosirii coerciţiei împotriva propriilor cetăţeni. Iar obligaţia instituită acum de implantare a biocipurilor la oameni nu face parte din categoria drepturilor regaliene ale statului! Trupul fiecărui om este un templu unde statul nu intervine !

Care sunt sursele drepturilor regaliene pentru România, ori, mai corect şi mai complet spus,  pentru Romania Neoacquistica? Ele sunt date de Roma şi   Nova Roma. Sursa Roma îşi spunea cuvântul prin Constituţia Antoniniană de la 212 Anul Domnului. Acea constituţie a lui Caracalla reuşea “latinizarea” băştinaşilor,  adică “socii”-alizarea autohtonilor pe un spaţiu vast din Romania Orientală mergând de la Istria Adriatică, înglobând malrile Bugului Pontic (există şi un Bug Baltic, dincolo de  cumpăna apelor aflată la nord) şi atingând Pragul Niprului. Astfel, prin voinţa imperială romană şi prin atracţia cetăţeniei romane oferită de  Constituţia Antoniniană,  între Adriatica şi Niprul ce se varsă în  Pontul Euxin  lângă peninsula Crimea se creează un Latium Novum. Pentru a cărui populaţie, Constantin cel Mare construia un pod peste Dunăre. Şi instituia o capitală. Cea de a doua sursă a drepturilor regaliene pentru noi este Nova Roma. Sintagmă-sigiliu creată de conciliul Anului Domnului 381 al  Bisericii Universale ţinut la Constantinopol. Prin sintagma Nova Roma se recunoştea implicit, la  381 AD, că există un Novum Latium în Romania Orientală. Conceptul geopolitic Romania se generase deja ca o realitate prin efectul Constituţiei Antoniniene, între 212 AD şi 285 AD.  Conciliul  ecumenic de la 381 AD a fost pregătit de Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre. Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare scrisese mai înainte că Biserica noastră are datoria să preia atribuirea drepturilor regaliene de la vechiul stat imperial roman. Ultimul împărat roman autentic murea în bătălia de la Adrianopol din anul 378.  Sunt atât de aproape în timp şi în spaţiu cele două evenimente, încât nu poţi refuza binomul deconstrucţiei! „Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe filosoful Jacques Derrida.

Titus Filipas

Dialog despre limba română

Acest dialog a fost iniţiat de către domnişoara  Oxana Greadcenco la adresa URL http://oxana90.wordpress.com/2008/08/29/ce-rost-mai-are-sa-sarbatorim-limba-noastra/, unde fazele dialogului pot fi urmărite complet.

Eu transcriu pe blogul meu doar intervenţiile personale.

La eseul foarte inspirat  Ce rost mai are să sărbătorim “Limba Noastră”?!, eu am comentat:  Splendid text în Limba Română!

La comentariul avatarului igrecul pe septembrie 1, 2008 at 7:14 pm14, eu am adăugat :

În spiritul acurateţei şi al preciziei, o genealogie reală a modernităţii româneşti obligatoriu include termenii de caracterizare autohtonism şi protocronism. Modernitatea românească începe cu primul think tank (grup de reflecţie) în limba română. Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul ‘grup de reflecţie’ în Limba Română, “Cronicarii moldoveni”, a fost implementarea naturală a principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: “Mulţi scriitori au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] , feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […] să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu». Sigur,   “Cronicarii moldoveni” nu apar din neant. Picturile exterioare ale bisericilor din Nordul Moldovei, un ‚sinopsis raţional” dacă folosim termeni din semiotica lui Roland Barthes (care a studiat pe viu România în perioada 1948-1949), constituiseră inspiraţie pentru reflecţiile răzeşilor din secolul XVI. Care este criteriul pentru a identifica modernitatea românească ? Într –o carte   publicată în anul 1904, Constantin Rădulescu-Motru focalizează atenţia contemporanilor săi, dar mai ales a viitorimii româneşti, asupra importanţei principiului identităţii din logică pentru cultura română. Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…”.

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”.

La acest comentariu al meu, Oxana Greadcenco spunea : +blogideologic,  e o expresie din poezia lui Mateevici. Tot el mai spunea şi ne îndemna “ştergeţi slinul, mucegaiul/al uitării în care geme”. Iar noi ne ocupăm atît de rar de cultivarea limbii noastre.+

@ Oxana. Dar avem şi “Flori de mucigai”, nu ? Să nu fim excesiv de pesimişti. La ora actuală, limba română are puterea să exprime toate ideile despre lume, la fel ca şi limba rusă. Sîntem pentru prima oară în starea de egalitate intelectuală cu un mare imperiu. Nu este puţin lucru.

Oxana, a fost o periodă când în RPR (republica populară Română), studiul lui Octavian Goga în şcoală era interzis, dar el era permis în “desiatiletcile” din respublika sovietică socialistă Moldovenească ! Deşi un membru al Academiei RPR, în speţă academicianul  Alexandru Graur, scria pe atunci teorii cum că limba Moldovenească este diferită de limba română, au fost intelectuali de curaj născuţi în Vechiul Regat care au mers cu acele manuale şcolare din r.s. s. M., –ce conţineau poeziile lui Octavian Goga scrise cu litere cirilice–, la conducerea comunistă naţionalistă română din RPR şi au cerut reintroducerea studierii lui Octavian Goga şi în şcolile din RPR!

Titus Filipas

Genealogia modernităţii româneşti (I)

În spiritul acurateţei şi al preciziei, o genealogie reală a modernităţii româneşti obligatoriu  include termenii de caracterizare autohtonism şi protocronism.

Cred că nu exagerăm prea mult dacă spunem că modernitatea românească începe  cu primul think tank (grup de reflecţie) în limba română.

Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul  ‘grup de reflecţie’ în Limba Română,   „Cronicarii moldoveni”,  a fost implementarea naturală a  principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: „Mulţi scriitori  au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] ,  feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […]  să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă  sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». Vor fi fost mulţi. Fără să dea nume, să aproximeze numere, P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu».  

Sigur, „Cronicarii moldoveni” nu apar din neant. Picturile exterioare ale bisericilor din Nordul Moldovei, un ‚sinopsis raţional” dacă folosim termeni din semiotica lui Roland Barthes (care a studiat pe viu România în perioada 1948-1949), constituiseră inspiraţie pentru reflecţiile răzeşilor din secolul XVI.

Care este criteriul folosit de noi pentru a identifica modernitatea românească ?

Ne inspirăm din sistemul filosofic creat de Constantin Rădulescu-Motru. Într –o carte publicată în anul 1904, Constantin Rădulescu-Motru focalizează atenţia contemporanilor săi, dar mai ales a viitorimii româneşti, asupra importanţei principiului identităţii din logică pentru cultura română.

Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Din câte ştim noi, cronicarul Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…”.

Titus Filipas

Patriarhatul apocaliptic de Moscova

Am citit recent pe blogul Proortodoxia, articolul :  http://proortodoxia.wordpress.com/2008/05/20/cercetatorii-au-dovedit-ca-bolile-pot-fi-vindecate-cu-ajutorul-rugaciunii/#comment-138 , care face mult prea frecvent referire la minuni petrecute în bisericile pravoslavnicilor.

Cu tot respectul cuvenit, îndrăznesc să  spun aici că noi, ortodocşii români, nu trebuie să dăm totdeauna mult credit celor spuse în bisericile ruseşti care sunt  închinate partriarhiei de Moscova.  Pentru că în felul acesta negăm indirect drepturile noastre legitime româneşti, în primul rând acela de a fi moştenitori  ai sintagmei–sigiliu  Nova Roma*, sintagmă afirmată de conciliul  de la Constantinopol din anul Domnului 381. Lucrările acelui conciliu, realmente un think tank dacă spunem lucrurilor  folosind termenii cei mai moderni, au fost supervizate de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul (ori Bogoslovul, dar această denumire este folosită abia după inventarea limbii artificiale şi sacre chemată  slavonica de către sfinţii cărturari bizantini Fotie, care aşeză principiile gramaticale, apoi fraţii Chiril şi Metodiu, care implementară acele principii ale umanismului bizantin).   Partriarhia  de Moscova, să nu uităm, pur şi simplu a furat ** de la noi sintagma–sigiliu  Nova Roma.  Motivele de putere pur politică, la început numai peste Rusii, apoi peste întreaga lume, au fost evidente. Să amintesc unele fapte vechi, în primul rând apocriful lui Filofei. Scrisoarea călugărului Filofei din Pskov adresată fiului Sofiei (ori Zoe -Sofia, fiica lui Toma Paleologul, frate al lui Constantin al XI -lea Paleologul, ultimul împărat la Constantinopol, se creează mitul că Rusia moscovită preia drepturile Paleologilor), Marele Cneaz Vassili al  III- lea (1479 – 1533) care la 1510 cucerea oraşul Pskov, îi precizează acestuia şi semnificaţiile Rusiilor  unite:  „Două Rome au căzut. Cea de a treia Romă s-a ridicat acum.” Scrisoarea este de fapt un text apocrif!  Pentru noi contează în mod absolut această această subliniere. Dar mai  contează, în sens relativ,  starea de spirit în Rusii care ducea la crearea acelui document apocrif, mărturisind pentru starea ignară a călugărului generic Filofei. În anul Domnului 1589, este foarte surprins de această  stare de spirit ignară şi agresivă, –acum este tot la fel!–,  patriarhul Ieremia al II-lea de la Constantinopol, care  călătorea  în Rusii pentru a colecta ajutoare. Clerul rus profită. Îi cere imediat să recunoască o biserică autocefală la Moscova, capitală pe care să o declare “Cea de a treia Romă”. La început, marele teolog şi cărturar   Ieremia al II-lea rezistă la aceste presiuni lipsite de elementară civilitate.  El ştia mult mai multe decât ruşii pravoslavnici. Anume că  epitetul “a treia Romă” avea  o semnificaţie apocaliptică!  Dar muscalii pravoslavnici insistă în ignoranţă, fără să realizeze că vor chema Apocalipsa bolşevică peste ei. Grecul Ieremia al II-lea cedează aparent, însă redactează un document conţinând de fapt numai venin prin recunoaşterea patriarhului Iov la Moscova – “a treia Romă”. Abia prinţul nostru Dimitrie Cantemir îl lămureşte în 1721 pe imperatorul Petru cel Mare despre adevărata semnificaţie din actul scris de patriarhul grec Ieremia al II-lea de la Constantinopol la anul 1589. Incontestabil,  Petru cel Mare detesta prostia, şi  desfinţează imediat prin ukaz  patriarhatul apocaliptic de Moscova.  Stalin reînfiinţează în anul 1941, nu prin ukaz  publicat ci în mod tacit***, patriarhatul apocaliptic de Moscova. Ortodocşii români nu trebuie să acorde credibilitate  patriarhatului apocaliptic de Moscova.  Iar pentru că a fost investit cu funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei, unde a predicat pe vremuri Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, – teolog şi filosof, un geniu mai mare decât Albert Einstein–, patriarhul BOR este îndreptăţit să vorbească şi pentru pravoslavnicii ruşi.

*Denumirea Nova Roma se atribuie oraşului Constantinopol. Dar ea nu a fost dată de Constantin cel Mare, fondatorul oraşului la  anul Domnului 330 şi el însuşi decedat la  anul Domnului 337, ci de conciliul bisericesc din 381 AD, care a funcţionat ca un grup de reflecţie (think tank) din Romania Orientală.

** În acel grup de reflecţie, conciliul bisericesc din anul Domnului 381 AD, chiar se gîndea extrem de intens asupra unei situaţii de criză din Balcani. Astfel, la anul Domnului 378  muriseră  în bătălia de la Adrianopole “ultimii romani autentici”  din Balcani alături de împăratul Valens. Dar imperiul roman trebuia menţinut, aşa gîndea şi Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare, care murea la anul Domnului 379 (vezi şi lucrarea lui G.F. Reilly, Imperium and Sacerdotium According to St. Basil the Great. Washington, DC, 1945). Colegul său la facultatea de filosofie din Atena, Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, îndeamnă conciliul  din 381AD să lucreze pentru salvarea imperiului roman.  Aşa apare sintagma – sigiliu  Nova Roma chiar la acel conciliu.  Să interpretăm prin analogie semnificaţia sintagmei. Dacă Roma adevărată era în Latium, atunci Nova Roma se găsea  în Novum Latium. Această sintagmă – sigiliu  Nova Roma era de fapt recunoaşterea fenomenului ‘socii’- alizării traco – daco- moesilor şi ilirilor din Balcani (vezi şi denumirea Romanaţi, ca teritoriu şi populaţie). Moscova expansivă nu a îngăduit niciodată menţinerea unui Novum Latium în spaţiul carpato–  danubiano – pontic.   După ce Suvorov trece Bugul, începea  rusificarea  masivă şi forţată a populaţiei majoritare româneşti locuitoare  a teritoriului dintre  Bug şi Nistru. De altminteri oştenii suedezi care l–  au însoţit pe regele Carol al XII în anul 1709 în campania  militară pe istmul baltico–  pontic vor mărturisi că atunci populaţia majoritară între Bug şi Nistru era românească. În arhivele din Stockholm se păstrează acele documente doveditoare ale drepturilor noastre istorice asupra teritoriului dintre Nistru şi Bug. Nu întâmplător mareşalul Antonescu ţinea să negocieze armistiţiul cu URSS  tocmai la Stockholm, şi sub medierea diplomaţilor suedezi, care ştiau ce documente se află în arhivele lor, după cum, bineînţeles, ştiau şi sovieticii. Dar copii bine autentificate ale acelor documente se păstrează de asemenea în cancelariile din Londra şi Washington DC. Astfel, Winston Churchill, despre care– i greu să bănuim că era simpatizant al mareşalului Antonescu, scrie în memoriile sale pentru care a primit premiul Nobel la Stockholm, că anglo –americanii recunoşteau drepturile istorice ale românilor pînă la rîul Bug. Deci, în acord cu textul lui Winston Churchill, marea greşeală a lui Antonescu nu a fost trecerea Prutului, nici măcar trecerea Nistrului, ci trecerea Bugului!

***pentru mobilizarea energiilor ruşilor pravoslavnici în lupta contra “ocupanţilor fascişti”.  

Titus Filipas

Celebrul text al lui Iordanes

În celebrul text al lui Iordanes, ceea ce exploatează în perfectă justificare acest  got romanizat este paralela istorică între „socii”-alizarea deja realizată a traco- daco -moesilor, recunoscută la 381AD prin proclamarea sintagmei Nova Roma de un think tank  creştin ghidat de Sfinţii Ierarhi cappadocieni, şi „socii”-alizarea  goţilor arieni ce erau departe încă de integrarea în lumea germană, căreia îi vor transmite abia mai apoi  titlul nobleţei ariene. Cred că Benito Mussolini avea  perfectă dreptate când critica subtil barbaria nazistă într – un discurs public. Un atac ce plăcea nespus  fasciştilor italieni, dar îl delecta şi pe Winston Churchill, care  trimitea epistole de preţuire Ducelui.

Titus Filipas

Metanarativul ‘poporului ales’

Vikingii  creştinaţi se considerau ‘poporul ales’. Exact  în tradiţia vetero-testamentară  a termenului. Altminteri este imposibil de stabilit, la modul ştiinţific serios, vreo documentare genetică pentru ‘poporul ales’ pe acest pământ. Astfel, tot în tradiţia vetero-testamentară, în evoluţia culturală a lui  Ioan Eliade Rădulescu întâlnim bizareria abdicării  de la ideologia primară, şi îmbrăţişarea  ideologiei  secundare  iudeo-creştine. În treacăt fie spus, această ideologie inventată după 1800 AD nu este nici hieratică, nici eroică. Este ideologie vulgară în  taxonomia lui Vico. Ideologia iudeo- creştină se manifestă folosind o panoplie de mijloace, de la cele subliminale la acelea făţiş agresive, pentru a induce în capetele noastre ideea de „progres” al cărui  motor ar fi ‘poporul ales’. Înşurubată ideologic în creier, ideea acestui  „progres” ucide dorinţa Omului. Ucide elanul Omului natural de a câştiga dreptul de folosire a timpului.

Un  pasaj enigmatic din  „Biblicele”  lui Ioan Eliade Rădulescu se referă la faptul că Ţara Românească  fu întemeiată  la fel ca Israelul Vechiului Testament! „Radul Negru”, cum îl numea Heliad pe cel dintâi Basarab, ar fi împărţit Ţara Românească   în douăsprezece  judeţe. Ei, da!,  aceasta după modelul celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Fiecare judeţ românesc însemnând un „trib românesc”: „Radul Negru fu nevoit a constitui pe Români ca pe Israel.” Cel mai notoriu dintre „triburile româneşti” ale Noului Israel (Ţara Românească)  aflându – se în  judeţul chemat Romanaţi. Este plauzibil că această denumire precede actul de la 381 AD  pentru Nova Roma, şi constituie una dintre justificările  bottom -up, conceptual ascendente, pentru acel act. În   Oikumena orientală din  veacul IV s-a produs marele punct de turnură în istoria creştină, când „timpul liniar”  propus de iudaism se rupe. Dacă Lenin numea reforma lui Solon din Atena cu termenul înşelător şi pompos „revoluţie”, –deşi era doar implementarea renaşterii saitice în Europa  oraşului grecesc–, putem numi „revoluţie” şi fenomenul de ‘socii’- alizare a traco- daco –moesilor. Tranziţia aceasta îi transformă în ‚pastores romanorum’, analogul unor ‚socii’ romanizaţi, vorbind vernaculara neolatină incipientă  din Romania orientală. Fenomenul  ‚socii’-alizării traco- daco – moesilor  este unanim recunoscut de cugetarea creştină ortodoxă  la conciliul   din  381 AD, prin folosirea apelativului  Nova Roma pentru Constantinopol. Fu,  acela,  primul act protocronist.  Termenul Nova Roma era produsul reflecţiilor  de grup,  al unui ‘think tank’  creştin oriental condus de Ierarhi. În subsidiar,  prin statuarea despre Nova Roma se recunoaştea  că există şi un Latium Novum. Există nenumărate dovezi lingvistice ale existenţei acestui Latium Novum, conservate  în denumirile geografice din peninsula balcanică. În arealul nord- dunărean, cea mai puternică dovadă lingvistică o constituie existenţa teritoriului chemat Romanaţi.

Mihail Sadoveanu  continua  în Moldova Muşatină  abordarea lui Ioan Eliade Rădulescu pentru Noul Israel, întru sublinierea spiritului  vetero-testamentar din cultura noastră. Anume intensificarea sentimentului  de popor ales,  pentru care Dumnezeu  lăsă drepturile şi darurile firii. Opera lui Mihail Sadoveanu  este înjosită acum de critici,  tocmai din raţiunea negării   credinţei  în drepturile noastre naturale. Înjosit este şi Mihai Eminescu: Poetul a fost neînduplecat luptător pentru  drepturile noastre.  Genealogii săi, chiar  şi  Petre Ţuţea,  afirmă că Mihai Eminescu avea în vine sânge de vareg. De aici nemăsuratul orgoliu ce îl caracteriza pe Mihai Eminescu, şi credinţa că aparţine poporului ales. Care în litera lui, continuând ideologia lui Heliad, era poporul român. Aceasta este altă semnificaţie ascunsă în Epigonii.

Se spune că pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, singurul serviciu de spionaj străin care acţiona în România era K.G.B.- ul. Nu este adevărat.  Exista un serviciu de spionaj străin ce răspândea zvonul că Romanaţii erau un judeţ fondat de veterani din  Legiunea Iudaica. Taică- meu, ceferist de clasa I,  călătorea zilnic cu trenul   în interesul serviciului şi era stupefiat  de apariţia zvonului acesta!  De aici este doar un pas pentru a pretinde că Oltenia nu aparţine României.  Un alogen precum intelectualul Constantin Dobrogeanu-Gherea aserta în secolul XIX că strămoşii lui mai îndepărtaţi sunt îngropaţi în Oltenia! De altminteri, chiar în anul 2006, am privit pe canalul de televiziune Realitatea TV o confruntare între Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu, în care la afirmaţia lui C.T.P. că strămoşii săi erau olteni, Emil Hurezeanu exclamă: „A! Deci proveneau din Legiunea Iudaica!” De fapt nu a existat  vreo Legiune Iudaica printre legiunile romane, nu are vreun sens să perpetuăm minciuna aceasta cu un caracter evident defetist.

« Nu sunteţi poporul Domnului iubit? », supralicita şi Dimitrie Bolintineanu ideea vetero-testamentară la noi. Mi se pare suspectă  şi derizorie,  la oricine,   încercarea de a câştiga identitate respectabilă  în lumea  modernă   prin mijlocirea ideologiei  secundare  iudeo-creştine.  Interpretarea Vechiului Testament  poate produce derive. Orice neam  care se auto-apreciază a fi ‘popor ales’: normanzii Regatului celor două Sicilii, varegii Rus, alte populaţii ce speculează metanarativul acum, consideră că bogăţiile lumii le-au fost hărăzite prin  justiţie distributivă  divină.

Titus Filipas

Primul grup de reflecţie

Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul ‘grup de reflecţie’ (think tank) în Limba Română, „Cronicarii moldoveni”, a fost implementarea naturală a principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: „Mulţi scriitori au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] , feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […] să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». Vor fi fost mulţi. Fără să dea nume, să aproximeze numere, P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu». Titus Filipas

Latium Novum

Termenul Nova Roma inventat la 381 AD era produsul reflecţiilor de grup, al unui ‘think tank’ creştin oriental condus de Ierarhi. În subsidiar, prin statuarea despre Nova Roma se recunoştea că exista şi un Latium Novum. Există nenumărate dovezi lingvistice ale existenţei acestui Latium Novum, conservate în denumirile geografice din peninsula balcanică. În arealul nord- dunărean, cea mai puternică dovadă lingvistică o constituie existenţa teritoriului chemat Romanaţi. Este plauzibil să credem că această denumire precede actul de la 381 AD pentru Nova Roma, şi constituie una dintre justificările bottom -up, conceptual ascendente, pentru acel act. Dar Latium Novum era mult mai extins, transgresând conturul geografic al peninsulei balcanice. Transhumanţa acelor ‚pastores romanorum’ din Latium Novum, adică a traco- daco – moesilor ‚socii’-alizaţi, asigură uniformitatea vernacularei neolatine care va evolua spre Limba Română, consemnată prin acte din secolul IX la Nova Roma.Titus Filipas