Istoria lui Zosimus

Revolta din Grecia (vezi http://uncoltuitatdelume.wordpress.com/2008/12/16/revolta-in-grecia/ ) a început la Salonic şi a fost iniţiată de ‘anarho-autonomi’. Aşa le spun, prudent şi eufemistic,  autorităţile greceşti macedo-românilor care sunt populaţia străveche din Grecia de Nord sau Macedonia egeeană (mai există Macedonia Pirinului în Bulgaria, precum şi Macedonia Vardarului, adică FYRM sau republica Macedonia). Toate cele trei entităţi făceau parte în antichitate din acel stat Macedonia care a constituit baza de putere a lui Alexandru cel Mare. Înainte de invazia barbarilor slavi, populaţia dominantă în cele trei Macedonii erau  macedo-românii. Ei erau populaţia locală non-elenică dar autohtonă în peninsula balcanică. Prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212, ei dobândeau statutul de cetăţeni romani, ca de altminteri şi locuitorii din Dacia. Treptat, se formează conceptul de Romania Orientală. Istoriografii occidentali au încercat, prin aplicarea principiului ‘informaţiei asimetrice’,  să ne ascundă acest concept, inventând pentru noi aşa-zisa ‘retragere aureliană’. Trebuie să insist că mişcarea macedo-românilor din Grecia de Nord nu are un caracter social, deorece ei formează un segment de populaţie cu o bună-stare accentuată. Cee ce doresc, în principiu, ‘anarho-autonomii’, este reinstaurarea drepturilor asertate de Constituţia din Anul Domnului 212 pentru Romania. Este păcat că istoricii români de acum inventează brăţări dacice de aur, însă nu aduc la lumină Historia Nova a lui Zosimus, un text din care reiese foarte clar că nu a existat ‘retragerea aureliană’, şi că la Anul Domnului 381, când un think tank creştin condus de Sfinţii Ierarhi creează sintagma-sigiliu Nova Roma, doveditoare pentru drepturile noastre istorice (pe care încearcă să ni le fure Rusia!), exista deja  un  Novum Latium până la rîul Bug.

Titus Filipas

Cartea lui Richard Fletcher

Domnul Petre Barde ne semnalează aici, http://www.romanialibera.ro/a138699c271196/cu-excavatorul-prin-istorie.html , cartea lui Richard Fletcher despre Romania timpurie. Dar se impune o rectificare: De fapt cartea se cheamă ‘THE BARBARIAN CONVERSION’, nu ‘THE BARBARIAN COINVERSION’.

Drept comentarii la această carte, mă întreb în primul rând ce păzesc istoricii români oficiali?  Miza de legitimitate este enormă pentru lumea de azi! Deocamdată, numai cele două imperii, RUSIA şi SUA, se arată acut interesate.

Este foarte semnificativă ofensiva culturală recentă a excelenţei sale, domnul ambasador CIURILIN al Rusiei, pentru captarea bunăvoinţei românilor (asigurând acces liber istoricilor noştri la fondul documentelor DIMITRIE CANTEMIR păstrate în Rusia). Un singur om de cultură român, filosoful Constantin Barbu de la Craiova, se arată a fi preocupat de temă.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu s-au folosit numai de paravanul de naţionalism românesc sincer al lui CONSTANTIN NOICA. Pleşu-Liiceanu-Patapievici reprezintă acum doar interesele anti-româneşti din cele două imperii în România.

Rezumativ, miza de cointeresare a celor două imperii este sintagma-sigiliu NOVA ROMA. De acolo rezultă toate drepturile de legitimitate imperială pentru stăpânirea lumii de azi. Să fie limpede, oraşul Constantinopol, aşa cum era fondat la 330 AD de CONSTANTIN CEL MARE, nu era NOVA ROMA. Această sintagmă-sigiliu de legitimitate absolută în ISTORIA LUMII era forjată de primul conciliu ecumenic de la 381 AD din Constantinopol. Există documente istorice suficiente care demonstrează faptul că primii doi SFINŢI IERARHI, SFÎNTUL VASILE CEL MARE şi SFÎNTUL GRIGORE TEOLOGUL, au orientat gândirea acelui think tank creştin care a pregătit primul conciliu de la Constantinopol. Apoi, ‘Retragerea aureliană’ este un mit inventat de istoriografii occidentali. Un istoric din regiune, ZOSIMUS, advocatus fisci, nici măcar nu o pomeneşte în HISTORIA NOVA. Dar aşa cum arată textele rămase de la VASILE CEL MARE, conciliul pentru NOVA ROMA trebuie corelat cu moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică, la 378 AD, în bătălia de la Adrianopol. Şi anii 378 AD – 381 AD marchează clar un binom MOARTE-NAŞTERE, binom chemat DECONSTRUCŢIE în filosofia existenţialistă, care este totodată şi filosofia lumii moderne şi postmoderne. Iar sintagma-sigiliu NOVA ROMA de la 381 AD desemnează implicit recunoaşterea unui NOVUM LATIUM populat cu iliri şi traco-daco-moesi ‘socii’- alizaţi. Or, acestea sunt chiar drepturile noastre legitime! Intuiţia lui IOAN ELIADE RĂDULESCU din BIBLICELE era corectă ! ROMANAŢII, ce existau deja înainte de 381 AD, marcau  distinct un teritoriu din acest NOVUM LATIUM foarte ‘socii”-alizat.

Titus Filipas

România ca Romania Neoacquistica

Articolul domnului Adrian Bucurescu  despre istoria noastră cea  mai veche, http://www.romanialibera.ro/a135143/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , a stârnit interes şi a provocat nenumărate comentarii de bun simţ pe forum. Reţin un excerpt din  http://www.romanialibera.ro/a135143c261789/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , anume “O intrebare posibila: de ce ar vorbi latina vulgara, populatii pe arii extinse din nordul Marii Negre?, zona departe si de declaratiile de intentie si interes cunoscute ale imperatorilor Romani.”

Este influenţa apocaliptică a propagandei ruseşti despre ‘a treia Roma’. În realitate, Constantin cel Mare a fondat  la  Anul Domnului 330 oraşul Constantinopol fără semnificaţia de ‘a doua Roma’. Termenul Nova Roma (iar nu ‘a doua Roma’) este înscris ca sintagmă-sigiliu de către Conciliul bisericesc din   Anul Domnului 381 de la Constantinopol. Conciliul era un think tank creştin condus de Sfântul Ierarh Grigore Teologul, iar pregătirea lui fusese ghidată de ideile Sfântului  Ierarh Vasile  cel Mare care murise la Anul Domnului 379. Conciliul de la 381 AD venea la trei ani după moartea ‘ultimilor romani’ autentici din peninsula balcanică  şi Scitia, extensia ei teritorială spre răsărit, în bătălia de la Adrianopol. Sintagma-sigiliu Nova Roma însemna implicit recunoaşterea existenţei unui Novum Latium în acest spaţiu răsăritean, mai cunoscut ca Romania Orientală, şi care este recunoscut  în arhivele din cancelariile occidentale ca întinzându-se până la rîul Bug. În Memorii, Winston Churchill scrie în mod expres că acţiunea militară a României în cel de al doilea război mondial nu era justificată decât până la rîul Bug. Fără a permite existenţa acestui Novum Latium, toată vorbăria rusească despre ‘Moskova- a treia Roma’ este inepţie. Istoricii lor mai oneşti ştiu aceasta. Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. România noastră are drepturi imense ca Romania Neoacquistica, drepturi pe care istoricii noştri nu le reliefează.

Titus Filipas

Memoria/Pamiati

Să nu uităm drepturile noastre istorice. Rusia nu are vreun drept legitim la titlul de ‘A treia Roma’, aşa cum afirmă acum mulţi dintre ‘marii’ ziarişti români acţionând în spiritul organizaţiei ruseşti Pamiati. Nu există ‘A treia Roma’, nici măcar ca un mit ! Există, dovedit, numai sintagma-sigiliu Nova Roma, creată  de un think tank creştin la anul Domnului 381. Prin ea se recunoştea, implicit, că se crease un Latium Novum în Peninsula Balcanică prin ‘socii’- alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor. Rusiile apar abia  în veacul VIII. Între Nova Roma şi Rusii există vid absolut! Intellighentsia rusă de azi încearcă să construiască o punte de legitimitate ilogică pentru Rusia între secolul IV şi secolul VIII. Este păcat că istoricii români se pierd  în jalnica ideologie cumanistă, în loc de a juca inteligent  simbolistica sigiliului Nova Roma!

Titus Filipas

Stilul militar în basmele românilor

Multe dintre basmele românilor încep  precum Cartea întâia din Anabasa mercenarului grec Xenofon : “Împăratul [Darius] şi împărăteasa [Parysatis] aveau doi fii : pe cel mare îl chema Artaxerxes, iar pe cel mic îl chema Cyrus. Când împăratul căzu bolnav şi simţi sfârşitul său  aproape, avu dorinţa să îşi vadă amândoi fiii.”

Să fie doar întâmplare această  coincidenţă de formulă a povestirii în stilul militar al lui Xenofon? Eu cred mai curând că este vorba despre un filon cultural prezent în spaţiul arian de civilizaţie a excelenţei. Acele formule de începuturi de basme ne mai arată convingător că românii aparţin, chiar dintru începuturile lor, de Romania civilizaţiei ariene  a excelenţei iubită şi de goţii arieni “socii”- alizaţi despre care scria Iordanes. Iar sigiliul pentru această civilizaţie a traco – daco – moesilor “socii”- alizaţi în Novum Latium este sintagma Nova Roma, pronunţată, scrisă chiar,  în primul atelier de gândire nouă, acel think tank creştin care a fost Conciliul din 381 AD de la Constantinopol. Ruşii nu au absolut niciun drept să clameze acel sigiliu. Istoria Rusiilor începe abia din secolul VIII după Christos. Între secolul secolul VIII şi secolul IV există un mare hiatus în istoria lor, ca să folosesc un eufemism. Dar de ce să nu spunem tot adevărul şi numai adevărul  ? Între secolul IV şi secolul VIII, Rusiile pur şi simplu nu au existat pe faţa pămîntului (pavimentum)!

Privesc acum peste o hartă ce  arată frontierele Imperiului Persan pe vremea Anabasei  lui Xenofon. Constat acum prima oară, cu mare surprindere, că Imperiul Persan cuprindea şi o parte din zona ripariană a Dunării de Jos! Cu plăcere afirm adevărul că Mihai Eminescu era un poet patriot român extrem de bine informat când scria versurile:” După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe/Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu al lui Istaspe,/Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,/De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;/Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă/Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă;/Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt;/Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.”

Multă vreme am crezut că Mihai Eminescu construia în Scrisoare III doar un mit. Eu îl admiteam, cu mare plăcere, drept construct discursiv despre realitatea noastră istorică. Alţii nu îl admit nici acum. Dar aceia habar n – au ce înseamnă gândirea mitopoetică!

În fine, vorbind despre asemănarea de stil militar între basmele românilor şi Anabasa lui Xenofon,  vorbind despre poezia lui Bădia Mihai trebuie să vorbim şi despre poveştile lui Ion Creangă. Cred că în basmul Harap Alb, el anticipa cele mai noi proceduri ale războaielor din timp postmodern!

Titus Filipas