Diagrama de cartare cauzală a fost inventată în anul 1943 de statisticianul japonez Kaoru Ishikawa (1915-1989), preşedinte la Institutul de tehnologie Musachi din Tokyo. Diagrama de cartare cauzală nu este propriu-zis un instrument de statistică, deşi a fost mai întâi folosită de statisticienii interesaţi de calitatea actului managerial în industrie. În stagiul său de muncă educaţională în Japonia, William Edwards Deming afla despre existenţa acestei diagrame de la industriaşii japonezi pe care îi instruia în aplicarea metodologiei ‘3sigma’ ; el va transmite ulterior ideea respectivei diagrame de cartare cauzală printre statisticienii din S.U.A. care operau în câmpul dezvoltării calităţii în managementul industrial. Însă abia în anul 1962 profesorul Joseph M. Juran o denumeşte “Ishikawa Diagram”, şi o popularizează atât prin ediţiile succesive ale cărţii sale fundamentale : „The Quality Control Handbook”, cât şi prin conferinţe. Să mai observăm că după instituirea “premiului Deming” în Japonia, Kaoru Ishikawa se va număra printre primii laureaţi ai acestei prestigioase medalieri ce recunoaşte meritele persoanelor având contribuţii majore, –teoretice şi practice–, la gestionarea calităţii în industrie. Diagrama de cartare cauzală a lui Kaoru Ishikawa se mai numeşte « diagrama cauză-efect », ‘diagrama-brăduţ’, termen prin care am tradus « tree diagram », diagrama ‘schelet de peşte’ – « fishbone diagram », sau ‘analiza cauzelor radicale’ – « Root Cause Analysis » .
Prin “efect” se înţelege aici problema care trebuie să fie rezolvată, oportunitatea ce trebuie să fie exploatată, ori rezultatul ce trebuie căutat şi găsit. « Efectul » într-o diagramă Ishikawa se mai cheamă « simptom », el constituie de fapt motivaţia cartării cauzale.
În general diagrama Ishikawa nu se ocupă de ceea ce se cheamă ‘cantitate’, ci numai de categorii. Diagrama Ishikawa aduce mai multe detalii secvenţiale doar pe o anumită porţiune a unui tablou mai mare. În acea porţiune, diagrama de cartare cauzală serveşte la clasificarea proceselor şi enumerarea cauzelor.
Diagrama Ishikawa poate să fie utilizată atât de persoane individuale, cât şi de echipe. Cartarea cauzală încurajează dezvoltarea unei reprezentări obiective şi profunde asupra cauzelor unei probleme.
Diagrama de cartare cauzală Ishikawa facilitează organizarea şi punerea tuturor factorilor cauză-efect dintr-o problemă bine specificată prin procese anterioare de ‘brainstorming’, diagramări de afinitate, foi de verificare, diagramări Pareto, într-o relaţie. În diagrama Ishikawa, cauzele care contribuie la un efect sunt documentate ierarhic. Din acest punct de vedere, diagrama Ishikawa oferă multe avantaje imediate, sensibile, directe, însă aplicarea ei nu trebuie supralicitată. Dezvoltarea unei diagrame Ishikawa nu trebuie împinsă până la punctul în care devine prea complexă, ajungând eventual la stadiul în care poate să fie dificil a se identifica ori demonstra existenţa unor relaţii reciproce într-o problemă « analizată Ishikawa ». Deci trebuie să avertizăm sincer că desenarea completă, sau chiar « absolut » completă, a unei diagrame Ishikawa reprezintă o provocare pe care în realitate nimeni nu poate să o ducă până la capăt de o manieră coerentă, adică înainte de instaurarea un adevărat « haos » în prezentarea ideilor. Totuşi, cu sau fără ‘furtuna mentală’ de iniţializare, şi oricum până la instalarea acelui ‘haos final’, crearea unei diagrame Ishikawa stimulează discuţiile şi conduce frecvent la aprofundarea înţelegerii unei probleme complexe.
Aşa cum îi arată şi numele, diagrama de cartare cauzală sau diagrama cauză-efect serveşte pentru a pune în relaţie cauzele şi efectele, de fapt ’efectul’, pentru că este unul singur, fiind reprezentat în diagrama « fishbone » prin ‘coloana vertebrală’ din ‘scheletul peştelui’. Numele efectului este scris ca o etichetă lipită peste “capul peştelui”, capătul acestei ‘coloane vertebrale’ a schemei lui Ishikawa desenate de obicei pe orizontală. Procesul de alcătuire a unei diagrame cauze-efect începe cu trasarea unei linii ori săgeţi orizontale, la capătul căreia, –numit uneori şi ‘capul peştelui’ (‘the head of the fish’)– se plasează o etichetă cu numele ‘efectului’. La ora actuală, denumirea de ‘diagramă păianjen’ tinde să fie dată unei forme a diagramei Ishikawa modificată faţă de forma clasică, numită fishbone-diagram. În forma modificată a diagramei Ishikawa, ‘capul peştelui’ este înlocuit de ‘corpul păianjenului’, iar ‘oasele peştelui’, de ‘picioarele păianjenului’. Deci la început se desenează ‘corpul păianjenului’ peste care se incripţionează numele efectului căutat (problema managerială concretă care trebuie antamată şi rezolvată), apoi se desenează ‘picioarele păianjenului’ continuate prin etichete orizontale pe care se incripţionează cauzele imediat vizibile. Procesul poate continua prin identificări cauzale şi etichetări de rang superior. Dar, bineînţeles, trebuie să existe şi un moment de oprire, un punct de cut-off atunci când diagrama Ishikawa devine prea complicată şi raţionamentele asupra ei îşi pierd coerenţa.
Titus Filipas