Posts Tagged ‘Terroir’

Avertisment despre OMG-uri

iulie 17, 2008

Titlul putea fie formulat, mai extins dacă nu mai lămuritor,  ca “Avertismentul lui Pitagora despre OMG-uri”. Dacă numele vă sună cunoscut, confirmăm. Ei da, este vorba chiar despre autorul cunoscutei teoreme din geometrie. Dar Pitagora a fost interesat şi de filosofarea practică asupra naturii. Sigur, pe vremea domniei sale nu existau organismele modificate genetic de acum. Dar a trăit şi el într -o lume dinamică (vezi opiniile lui Fernand Braudel despre lumea mediteraneană), în care exista interesul creşterii productivităţii agricole. Prin cultivarea unor varietăţi de plante agricole mai roditoare  (numite în terminologia de acum varietale sau cultivare) şi care apăreau prin mutaţii spontane, iar nu prin inginerie genetică, cum se procedează curent pentru a fi create OMG-urile.

Unele dintre noile plante roditoare născute prin mutaţii spontane nu erau suportate de anumite grupuri de oameni. Pitagora însuşi, bietul, făcea parte dintr -o asemenea familie, dintr -o asemenea categorie umană defavorizată. El, matematicianul Pitagora, nu suporta un cultivar  nou, de mare productivitate, dintr -o plantă leguminoasă numită bob. Şi a  lansat avertismentele sale către viitorime. În termeni moderni, vom spune că varietalul sau cultivarul acela nu se integra într -un etos local, cel puţin . Termenul internaţional, consacrat acum, pentru etos al produselor agroalimentare, este acela de terroir. Termenul  provine din Franţa. O ţară unde tradiţional se veghează foarte atent asupra  relaţiei de armonie  care trebuie să existe între terroir şi varietal. Din cauza aceasta în Franţa ecologiştii intervin pentru a cosi imediat culturile din plante modificate genetic, chiar dacă riscă pedepse legale foarte severe pentru acele fapte.

Titus Filipas

Cum traduc pe româneşte?

mai 10, 2008

“Turcescu are creier”, evaluează cineva pe un blog. Dar Turcescu este depăşit complet de realitate, simt necesar să adaug, într- un context creat chiar de el, domnul  Turcescu. Pentru că nu poţi să dai un titlu de  emisiune TV:  “Sută la sută pentru adevăr”. Realitatea cere o cultură a percepţiei riscului. Or, exceptând adevărul matematic sintetic,  niciodată nu ai un adevăr de 100%.  

Cu mai puţin de o săptămână în urmă, am privit într -o zi de lucru, pe canalul Realitatea TV, o emisiune unde participau cinci ziarişti: Robert Turcescu, Adrian Ursu, Mircea Dinescu, Doru Buşcu şi Emil Hurezeanu. Emisiunea era realizată la „conacul lui Mircea Dinescu”  de la Cetate. Spaţiul mesei lor era plin de produse agroalimentare locale. Se discuta acolo, pretenţios dar neprofesionist,  despre economie şi chiar despre tehnologie (sic!).  Am urmărit dezbaterile  foarte atent, pentru că eram interesat să aflu cum spun acei scriitori români, în termeni de cultură populară, sintagmei prelungite, ce sună ca strigăt deznădăjduit,  pe care o folosesc eu când traduc cuvântul franţuzesc terroir: „Etos local incorporat în produse agroalimentare” ! Nu am aflat.

Titus Filipas