Posts Tagged ‘Teoria culturală a riscului’

Surowiecki despre agregare

decembrie 24, 2008

Cu prilejul alegerilor parlamentare din 2008, cineva posta pe un blog:

+Orice discutie serioasa despre sistemele de vot ar trebui sa inceapa de la paradoxul lui Arrow care arata ca o alegere colectiva nu poate raspunde unor cerinte sociale “rezonabile”:  “Este imposibil de definit interesul general pornind de la preferintele individului”. In cazul votului se demonstreaza ca nu exista sistem de vot care sa nu violeze cel putin una dintre cinci cerinte “rezonabile”. Nu enumar cele cinci cerinte intrucat nu stapanesc bine limbile straine ca sa traduc corect. Pe wikipedia la “sisteme de vot”, varianta franceza, se enunta Teorema lui Arrow. Unele lamuriri se gasesc si la “Kenneth Arrow”. As fi recunoscator oricui ar traduce corect cele cinci cerinte ale lui Arrow. Merita efortul de a le posta pe blogul d-lui X.

Am comentat: Salut! Foarte binevenită intervenţia despre Kenneth Arrow (am un text românesc, dar nu-i traducerea din Wikipedia, cred că elitiştii de la SAR sunt de fapt cei chemaţi să o facă). Intervenţia ta despre Kenneth Arrow se încadrează în necesitatea ades subliniată de mine privind introducerea teoriei culturale a riscului în şcoala românească de orice nivel. Dar ideea este mai   veche, expusă sintetic pentru cultura română de Ioan Eliade-Rădulescu (“Echilibru între antiteze”). Cum echilibrezi cele spuse de Kenneth Arrow cu afirmaţiile lui James Surowiecki în “The Wisdom of Crowds” ?

Mi se răspunde :

Surowiecky spune ca o multime este “inteleapta” in cazul in care sunt indeplinite patru conditii:

  1.Diversitatea

  2.Independenta

  3.Descentralizarea

  4.Agregarea

Teorema imposibilitatii lui Arrow se refera la a patra conditie: determinarea corecta a raspunsului grupului.

Am comentat: Da, agregarea este o chestiune dificilă care ţine de cunoaşterea prudenţială. Specialiştii de la World Bank recurg totuşi la teoria culturală a riscului pentru a realiza agregarea. Paradoxul lui Kenneth Arrow este doar aparent. Rezultă din circumstanţa că autorul paradoxului îţi impune tacit, dar din start, un arhetip cultural forfetar. Dacă însă fereastra de oportunitate este deschisă suficient de mult, efectul predefinit se estompează şi apare echilibrarea despre care întrebam eu. Apoi, “regula majorităţii” ca metodă de agregare, chiar e agregare autentică ? Dacă aplicăm principiul reductibilităţii,  constatăm că “regula majorităţii” este de fapt o metodă aditivă cu algoritm descriptibil, o banală însumare prevăzută cu ponderi şi reguli de tăiere (cut off). În fine, mai este chestiunea tacit postulată a preferinţelor intranzitive. Dar atunci când programele marilor partide converg, practic ele sunt congruente, se poate vorbi „pe bune” despre preferinţe intranzitive ? Când ele oferă aceeaşi utilitate, care mai este criteriul diferenţierii ?

De obicei, evit să caut şi să citesc articolele din Wikipedia în limba română. Ele sunt aprobate numai de Sfatul Bătrânilor, care este alcătuit de o serie de  universitari ce îşi ascund responsabilitatea lor intelectuală (de exemplu pentru promovarea “ideologiei cumaniste”) sub paravanul anonimatului colectiv. În fine, exceptând etichetele de “politiceşte corect”, asupra cărora nu mă pronunţ, consider că majoritatea articolelor din Wikipedia în globish sunt bine scrise. Am mai discutat odată, aici pe blogul domnului X, tendinţa actuală de înlocuire a sondajelor de opinie cu pieţele de predicţie. Şi ce citesc acum în articolul din Wikipedia: “Surowiecki is a very strong advocate of the benefits of decision markets […] He points to the success of public and internal corporate markets as evidence that a collection of people with varying points of view but the same motivation (to make a good guess) can produce an accurate aggregate prediction. According to Surowiecki, the aggregate predictions have been shown to be more reliable than the output of any think tank.” Deci cam asta este opinia lui James Surowiecki despre agregare.

Titus Filipas

Trei tipuri de cunoaştere

noiembrie 9, 2008

Acest articol a fost provocat de postarea: http://plusvaloare.wordpress.com/2008/11/07/de-tinut-minte/ . Simplă, era citarea unui aforism pronunţat de Warren Buffet :  Preţul e ceea ce plătim , valoarea este ceea ce primim.” Am comentat:  Valoarea este definită în cadrul cunoaşterii prudenţiale. După reforma comunistă a învăţământului românesc din anul 1948, cunoaşterea prudenţială nu se mai studiază în şcoală. Nicio reformă a învăţământului post-1989 nu a repus   în drepturi cunoaşterea prudenţială în şcoala românească.

Un comentator care semna mihais spunea, noiembrie 8, 2008 la 9 şi 24 ante meridian:

+  interesant conceptul numit cunoastere prudentiala. nu am mai auzit de el si nu stiu sa fi studiat la faculate asa ceva banuiesc ca are legatura cu managementul riscului ?+

Am răspuns : Da, include şi Teoria culturală a riscului. Am adăugat  :  Dezvoltarea durabilă se bazează pe trei tipuri mari de cunoaştere: 1) teoretică; 2) tehnico-productivă; 3) prudenţială.

Titus Filipas