Furia mea de “rumân”

Pe blogul unui fost prim-ministru, cineva scria un sfat : “Construiţi autostrăzi chiar cu riscul de a injumătăţi suprafaţa agricolă, şi viitorul este al României”. 

Ceea ce îmi stârneşte o fază de enervare :  Pe ce doctrină economică te bazezi? Te anunţ că deocamdată singura doctrină economică valabilă pentru România este doctrina fiziocrată, în formularea lui Apostol Arsache. Am revenit apoi : Cer scuze dacă “interpelarea” mea către dumneavostră a supărat. Pe de altă parte, mărturisesc că eu însumi sînt tensionat când abordez anumite subiecte care mi se propun, şi nu le pot trata cu luciditatea rece implicată de abordarea unei probleme de geometrie 🙂 . Doctrina economică, mai ales în zilele noastre, este legată foarte strâns de arta supravieţuirii. La mine, care nu am plecat din România, este vorba nemijlocit despre arta supravieţuirii ca români! Dumneavoastră, simt aceasta din lectura comentariilor pe care le faceţi, sunteţi deja afectat de aculturaţie, nu vă mai interesează “arta supravieţuirii ca români”, vă interesează cel mult “arta supravieţuirii ca român”, şi înţeleg că o stăpâniţi perfect. Repet, eu însumi sînt tensionat când abordez doctrina economică drept suport cu valoare adăugată pentru “arta supravieţuirii ca români”. Şi mă interesează de aceea structurile profunde ale doctrinelor economice. Dacă neglijaţi acest aspect, nu vă blamez. Dar nici dumneavoastră nu trebuie să blamaţi furia mea de “rumân”, folosesc termenul aşa cum era definit de Ioan Eliade Rădulescu în “Echilibru între antiteze”, o carte pe care domnul Gabriel Liiceanu, care conduce editura Humanitas, a refuzat să o reediteze. Am avut nişte profesori foarte buni de Limba Română la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova în perioada 1958-1962. Când am intrat eu la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova în 1958, am avut extraordinarul noroc de a-l “prinde” şi pe profesorul de matematică Voinea. Dar norocul acela nu a durat decât două luni. După care, profesorul de matematică Voinea a fost dat afară pentru totdeauna din învăţământul românesc, într-un mare lot de epurare a învăţământului din România de “profesorii legionari”. Iar dacă îl folosesc drept model fiducial pe acel fost profesor de matematică Voinea de la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova până în anul 1958, trebuie să conchid că “profesorii legionari” din învăţământul românesc aveau un standard profesional foarte înalt! De exemplu, profesorul de matematică Voinea ne sugerase nouă, nişte “boboci la algebră” abia intraţi la liceu, că teorema lui Bézout poate servi drept bază pentru construirea unui algoritm de derivare!

Titus Filipas