Posts Tagged ‘Tablele lui Moise’

România în cea de a doua modernitate

ianuarie 5, 2009

Sfinţii Ierarhi ai  Bisericii din Romania timpurie au decuplat spiritul civilizaţiei din creştinismul ortodox, de vechiul spirit iudaic al profeţilor evrei. Este ceea ce ne spun, în limbaj ideografic, picturile exterioare ale Mănăstirii Moldoviţa. Ctitorită de Petru Rareş care zicea în Nova Roma ocupată : “Vom fi iarăşi ce am fost, şi mai mult decât atât!”. Tablele lui Moise (trăitor în vremea dinastiei a 19- a egiptene) mărturisesc numai despre falogocentrismul Vechiului Testament. Doar teologia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii incorporează creştinismului   elementele esenţiale de civilizaţie universalistă prezente în renaşterea saitică (recitiţi, de aveţi timp, “Discipolii la Sais”), renaştere aflată la şapte dinastii după vremea lui Ramses cel Mare (de el  fugeau evreii). Părinţii Bisericii anunţau lumea modernă. Ne place sau nu, prima modernitate s-a terminat. Ne rămâne grija să reconstruim România în cea de a doua modernitate. Este un program anunţat de sistemul filosofic al lui Constantin Rădulescu-Motru (personalismul energetic) de vreo sută  de ani, cu un optimism în care îl urma pe Rareş.

Titus Filipas

Tăcerea lor (a ierarhilor vii) este irelevantă

iulie 9, 2008

Acesta este un răspuns la capitolul “Tăcerea ierarhilor” de pe blogul Savatie Baştovoi, vezi : http://savatie.wordpress.com/2008/07/02/tacerea-ierarhilor/#comments .

Tăcerea lor (a ierarhilor vii) este irelevantă. La conciliul din 325 AD de la Nicaea, erau prezenţi mai mulţi episcopi veniţi din Mesopotamia şi din subcontinentul indian, decât din Europa Occidentală. În acelaşi secol IV care marchează începutul civilizaţiei ariene a excelenţei din   Romania Orientală, şi folosind mijloacele filosofiei eline în exegeza biblică, teologia cappadocienilor extrăgea hotărât creştinismul din iudaism, despărţindu -l în mare măsură de miracolele lui Moise (trăitor în vremea dinastiei a 19- a egiptene). Tablele lui Moise mărturisesc falogocentrismul Vechiului Testament. Teologia cappadocienilor incorpora creştinismului   elementele esenţiale de civilizaţie universalistă prezente în renaşterea saitică, aflată la şapte dinastii depărtare de faraonul Ramses cel Mare. De atunci, din secolul IV al erei creştine, se face distincţia netă între Apostoli, care se inspirau din profeţii evrei ce arătau direcţia „timpului   liniar”, şi Părinţii Bisericii care se inspirau din scrierile filosofilor Greciei în teoria lor despre om, creaţie şi spirit. Este o distincţie capitală. Părinţii Cappadocieni ai Bisericii anunţau lumea modernă. Este deosebit de încurajator pentru noi faptul că istoriografii oneşti ai Occidentului privesc acum cu maximă speranţă spre civilizaţia excelenţei din Romania Orientală a secolelor IV, V. VI.

Titus Filipas