Posts Tagged ‘SUA’

GDS continuă politica securităţii

decembrie 13, 2008

GDS este acronimul de la Grupul pentru Dialog Social. GDS se dovedeşte a fi  un implacabil  controlor al discuţiilor privind informaţia “politiceşte corectă” în surogatul de “societate civilă românească” pe care îl patronează. Să reamintesc aici că politica informaţională a securităţii era incoporată în cultura organizaţională a securităţii.  Aceasta era de fapt o pseudo- cultură, o sub-cultură,  un kitsch managerial securist promovat  voios  de „personaje istorice” precum  Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc în vreun moment că au depăşit  această sub- cultură. De pe la vîrsta de 12 ani m -am ciocnit şi am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta contează acum, nici măcar pentru mine. Scriam pe blog despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică  a întreprinderilor româneşti pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu. Modelul acela de organizare era palatabil pentru Nicolae Ceauşescu şi grupul restrâns de comunişti duri şi inteligenţi  ce erau la început în jurul său (Emil Bodnăraş  ar fi  fost exemplul cel mai reprezentativ).

Modelul microeconomic vest-german era  atrăgător pentru comuniştii  români din două motive:  (i) Economia R.F.G era extraordinar de eficientă, era chiar una dintre cele mai productive de bună-stare din lume.  (ii) Republica Federală a Germaniei de atunci  avea o  „economie socială de piaţă” care îmbina trăsăturile economiei de piaţă liberă şi caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar în organizarea microeconomică a întreprinderilor şi chiar în macroeconomie practica informaţia asimetrică.

În România, aplicarea acestui model al „informaţiei asimetrice” a fost interpretată ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Nicolae Ceauşescu a încercat să implementeze cultura „informaţiei asimetrice” în România cu ajutorul „culturii organizaţionale a securităţii române”. Eşecul stupefiant al economiei româneşti, în care se făcuseră investiţii colosale de tehnologie occidentală ultraperformantă,  s -a datorat  în primul rând  acestei „culturi organizaţionale”. Securitatea era prezentă peste tot în economia românească de stat, precum şi  în economia cooperatistă. Securitatea comanda şi controla  aceste două economii prin unicul tip de cultură pe care îl poseda.

Nu se poate nega faptul că Nicolae Ceauşescu a iniţiat şi a sprijinit un program uriaş de transformare industrială a ţării. Ce anume a deviat din exterior acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul că World Bank şi FMI au început să pompeze în ţară sume imense în sprijinirea industrializării forţate, rapide, numai prin achiziţionarea de fierărie. Programul acesta nu se sprijinea pe dezvoltarea concomitentă a unei raţionalităţi instrumentale, cum cerea un sistem filosofic românesc încă din Belle Époque, ori cum cerea şi dialectica unităţii contrariilor  software & hardware. Tot cea ce se pretindea liderului român pentru banii primiţi de la World Bank şi FMI era numai aplicarea unei politici de „strângere a şurubului” în România. De unde şi aspectul ubuesque al regimului dictaturii personale din România! Consultând eu un studiu din 1994 al lui J.W. Kendrick (foarte apreciat de economiştii de la OECD), conchid că Nicolae Ceauşescu a fost chiar împins la exacerbarea atitudinii dictatoriale prin politica adoptată faţă de România de World Bank şi FMI. Ai căror experţi  ne sfătuiau expres să investim prioritar în capitalul tangibil pentru a obţine bună-starea. În vreme ce exact  la acel timp America executa un U-turn  de politică economică pentru a  investi prioritar în capital intangibil!   

Principiul „informaţiei asimetrice” fusese introdus în  România de  articolele publicate în  Scânteia, ziarul  bolşevicului Silviu Brucan. După 1989, tovarăşul Silviu Brucan a  efectuat a mişcare tactică extraordinar de inteligentă (sigur, eu fac parte din “stupid people” şi mă mir ca prostul) pentru menţinerea comunismului informaţional în funcţiunea lui clar anti-românească. Silviu Brucan a trecut sarcina implementării politicii „informaţiei asimetrice” de la securitatea proaspăt desfiinţată, la Grupul pentru Dialog Social! Astfel a fost menţinută în România post-decembristă ignoranţa intelectuală profundă a populaţiei româneşti prin practicarea „informaţiei asimetrice”. Discuţia pe anumite teme foarte sensibile şi acute pentru societatea civilă românească este după 1989 fie total prohibită, fie total deformată. Un prim exemplu ar fi rolul total obliterat al Constituţiei de la Anul Domnului 212 pentru crearea germenilor societăţii civile. Reamintesc apoi refuzul culturnicilor Grupului pentru Dialog Social de a discuta pertinent intelectualismul extrem de generos al lui Mihai Eminescu, pe care culturnicii de la GDS l-au  redus la statutul  ,,cadavrului din debara.” Se mai presupune că  Andrei Pleşu, nume de personaj proeminent pentru GDS,  ar fi  fost influenţat de generozitatea spirituală a lui Constantin Noica. Totuşi Andrei Pleşu a furat gloria întemeierii Muzeului Ţăranului român de la marele cărturar şi organizator de instituţii culturale, Alexandru Tzigara-Samurcaş! Nu cred că această atitudine reprezintă exact spiritul lui Constantin Noica! Dacă publicul nu îl acuză direct pe Andrei Pleşu de furtul proprietăţii intelectuale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, este doar pentru că Andrei Pleşu se află sub acoperirea politicii de informaţie asimetrică practicată de GDS.

În fine, domnul Gabriel Liiceanu, care conduce actuala editura Humanitas, a uitat procedura foarte neortodoxă prin care a intrat pe piaţa cărţii din România : el a luat pur şi simplu cu japca patrimoniul fostei Edituri Politice, care înainte de 1989 făcea o adevărată echilibristică printre politici şi politruci pentru a putea scoate anual şi câteva cărţi bune. „Revoluţia pentru Gabriel, Gelu şi Sorin” poate justifica orice, nu se mai pune acum problema nelegitimăţii sau a furtului de patrimoniu, dar, cred eu, Humanitas avea obligaţia morală să întrerupă pe bune politica de cenzură împotriva titlurilor interzise pe vremuri în ţară. Un titlu rămas prohibit la Humanitas, –cum era pe vremuri la Editura Politică–, este un bestseller al anilor şaptezeci, „Zen and the Art of Motorcycle Maintenance„, scrisă de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnată cu pseudonimul Robert Pursig. Este o carte de filosofie aplicată, şi astfel ar fi putut să înveţe si filozoful român Gabriel Liiceanu ce înseamnă această noţiune, cât de importantă este pentru viaţa de zi cu zi într- o societate, chiar şi în “cea de a doua modernitate” din secolul XXI. Pe vremuri, comentând succesul ei în SUA, săptămânalul de cultură Contemporanul i- a consacrat un articol elogios. Însă aceasta se întâmpla în timpurile bune ale Contemporanului, cu mult înaintea venirii lui Andrei Pleşu în fruntea ministerului culturii, care l- a şi adus ca director la Contemporanul pe Nicolae Breban, despre care este greu măcar să spui că este un intelectual, necum un cărturar! Profesiunea de technical writer este una dintre cele mai importante pe piaţa serviciilor din SUA. Titlul bestseller mi- a fost recomandat insistent spre lectură de către un bursier Fulbright american venit pe la începutul anilor optzeci la Craiova. „Voi aveţi nevoie de această carte”, mi- a spus el. “Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer.” Pentru înţelegerea vieţii în lumea modernă trebuie realizată o congruenţă între adevăr şi calitate, este mesajul acestei neobişnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit sa o traducă editura Humanitas. Prin aplicarea constantă a principiului „informaţiei asimetrice”, Gabriel Liiceanu poate fi creditat cu “meritul” de a fi fost unul dintre factorii care au acţionat după 1989 pentru menţinerea României în fundătura culturală, mă rog, hai să îi zicem şi noi cul-de-sac  pentru a răspunde snobismului mult prea impertinent afişat!
Titus Filipas

Cartea lui Richard Fletcher

noiembrie 15, 2008

Domnul Petre Barde ne semnalează aici, http://www.romanialibera.ro/a138699c271196/cu-excavatorul-prin-istorie.html , cartea lui Richard Fletcher despre Romania timpurie. Dar se impune o rectificare: De fapt cartea se cheamă ‘THE BARBARIAN CONVERSION’, nu ‘THE BARBARIAN COINVERSION’.

Drept comentarii la această carte, mă întreb în primul rând ce păzesc istoricii români oficiali?  Miza de legitimitate este enormă pentru lumea de azi! Deocamdată, numai cele două imperii, RUSIA şi SUA, se arată acut interesate.

Este foarte semnificativă ofensiva culturală recentă a excelenţei sale, domnul ambasador CIURILIN al Rusiei, pentru captarea bunăvoinţei românilor (asigurând acces liber istoricilor noştri la fondul documentelor DIMITRIE CANTEMIR păstrate în Rusia). Un singur om de cultură român, filosoful Constantin Barbu de la Craiova, se arată a fi preocupat de temă.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu s-au folosit numai de paravanul de naţionalism românesc sincer al lui CONSTANTIN NOICA. Pleşu-Liiceanu-Patapievici reprezintă acum doar interesele anti-româneşti din cele două imperii în România.

Rezumativ, miza de cointeresare a celor două imperii este sintagma-sigiliu NOVA ROMA. De acolo rezultă toate drepturile de legitimitate imperială pentru stăpânirea lumii de azi. Să fie limpede, oraşul Constantinopol, aşa cum era fondat la 330 AD de CONSTANTIN CEL MARE, nu era NOVA ROMA. Această sintagmă-sigiliu de legitimitate absolută în ISTORIA LUMII era forjată de primul conciliu ecumenic de la 381 AD din Constantinopol. Există documente istorice suficiente care demonstrează faptul că primii doi SFINŢI IERARHI, SFÎNTUL VASILE CEL MARE şi SFÎNTUL GRIGORE TEOLOGUL, au orientat gândirea acelui think tank creştin care a pregătit primul conciliu de la Constantinopol. Apoi, ‘Retragerea aureliană’ este un mit inventat de istoriografii occidentali. Un istoric din regiune, ZOSIMUS, advocatus fisci, nici măcar nu o pomeneşte în HISTORIA NOVA. Dar aşa cum arată textele rămase de la VASILE CEL MARE, conciliul pentru NOVA ROMA trebuie corelat cu moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică, la 378 AD, în bătălia de la Adrianopol. Şi anii 378 AD – 381 AD marchează clar un binom MOARTE-NAŞTERE, binom chemat DECONSTRUCŢIE în filosofia existenţialistă, care este totodată şi filosofia lumii moderne şi postmoderne. Iar sintagma-sigiliu NOVA ROMA de la 381 AD desemnează implicit recunoaşterea unui NOVUM LATIUM populat cu iliri şi traco-daco-moesi ‘socii’- alizaţi. Or, acestea sunt chiar drepturile noastre legitime! Intuiţia lui IOAN ELIADE RĂDULESCU din BIBLICELE era corectă ! ROMANAŢII, ce existau deja înainte de 381 AD, marcau  distinct un teritoriu din acest NOVUM LATIUM foarte ‘socii”-alizat.

Titus Filipas

Nu haos, ci ordine spontană

octombrie 7, 2008

‘După lunga iarnă bipolară […] şi o scurtă tranziţie monopolară,  […] urmează haosul.’, spunea recent domnul Cristian Pîrvulescu, vezi aici

http://www.romanialibera.ro/a135969/haosul-bine-temperat.html .

Domnul Cristian Pîrvulescu incriptează în expresia ‘scurta tranziţie monopolară’, perioada dominării lumii de către SUA, unica hiperputere. Cum se ajunsese la acea stare? Printr-o economie extraordinar de puternică, născută poate prin implementarea ideilor din teoria neoliberală a lui Friedrich von Hayek şi Milton Friedman. În neoliberalism, ideea  de bază este ‘ordinea spontană’, concept promovat  în Europa Occidentală mai întâi în secolul XVIII de către economiştii Iluminismului scoţian, în secolul XIX de economişti britanici şi francezi, iar în secolul XX de faimoasa Şcoală de economie politică din Austria. Dar în secolul XXI Nord-American, linia directoare  neoconservatoare absolut implacabilă, pusă în practica  politică prin cele două mandate succesive ale preşedintelui George W. Bush, a distrus ‘ordinea spontană’.  Şi mai culegem din istoria recentă o ilustrare semnificativă a principiului Le Chatelier. “L’ordre est une des formes les plus parfaites de la civilization”,  spunea Henry Louis Le Chatelier (1850-1936), descoperitorul principiului.

Neoconservatorii forţează invadarea Afganistanului (vechea Bactriana, de unde a fost extras în particular acel lapis-lazuli din care s-a măcinat Albastrul picturilor de la Mănăstirea Voroneţ). Or,  invadarea Afganistanului a însemnat intrarea SUA în Marele Joc (formula îi aparţine lui Rudyard Kipling) din Eurasia. Treburile în politica externă Americană nu au mers aşa cum au prezis neoconservatorii  al căror impuls a degradat ‘ordinea spontană’.  Dar în acord cu  principiul Le Chatelier, în sistem obligatoriu apar forţe ce reinstaurează ‘ordinea spontană’.

Doctrina despre ‘ordinea spontană’ nu a fost inventată de cugetătorii vest-europeni sau de cei nord-americani, ci este o veche doctrină eurasiatică prezentată prima oară sub forma discursului de către  filosoful chinez  taoist Chuang-Tzu (369- 286 înainte de Hristos).

Datorită ‘ordinii spontane’ a fost posibil şi miracolul de rezistenţă al acestei  Latinităţi Orientale căreia îi aparţinem.

Titus Filipas

Transnistria şi Odessa

iulie 4, 2008

Ucraina este o alcătuire artificială mult mai bizară decât fragila Iugoslavie. Care s-a dezintegrat totuşi, la mai bine de juma’ de veac după ce a fost creată. Dacă uneşte ceva interesele SUA, ale Rusiei şi ale UE, atunci e menţinerea acestui “stat” Ucraina ca pe un pachet de cărţi de  joc. Ce urmează să fie împărţit. În ce  măsură ne interesează pe noi, românii, legitim iar nu predatorial, chestiunea pachetului  de cărţi de  joc chemat Ucraina ?

Pactul Ribbentrop- Molotov a lovit deopotrivă Estonia, Letonia, Lituania şi România. Consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov au fost anulate pe plan internaţional de jure numai pentru Estonia, Letonia, Lituania. Dar nu  şi pentru România. Provinciile istorice răpite de pactul Ribbentrop- Molotov României au fost date Ucrainei. Fără îndoială, toată lumea ştie, atât oamenii de cultură români, cât şi superputerile SUA, Rusia şi  UE care girează acest statu quo postbelic, faptul că nu  există metodă de a  ţine încopciată dinăuntru alcătuirea pseudo-statală Ucraina, în afară de ‘politica toporului la brâu’ practicată de Kiev, pe care UE, SUA şi Rusia o susţin tacit. Diplomaţii şi oamenii politici români, scriitorii şi ziariştii români, trebuie să explice în permanenţă colegilor din SUA, Rusia  şi UE, problema foarte gravă a pactului Ribbentrop- Molotov pentru România. Există un principiu de uniformitate în dreptul internaţional. Principiul cere ca România să fie tratată la fel ca Estonia, Letonia, şi Lituania în ceea ce priveşte reversibilitatea consecinţelor pactului Ribbentrop- Molotov. Pe vremea lui Stalin ni se spunea că roata istoriei nu poate fi întoarsă. UE, SUA şi  Rusia manifestă acum cinism stalinoid faţă de România pentru că refuză să întoarcă pactul Ribbentrop- Molotov în cazul ei.  Dar ucrainenii, politicienii şi oamenii simpli, par a fi total mulţumiţi cu acest statu quo de sorginte stalinistă. Ei nu ştiu despre apocalipsa care se îndreaptă spre ei.

Extremiştii ucraineni au tras, câţiva ani în urmă, o rachetă asupra unui avion cu turişti din Israel ce veneau la staţiunile ucrainene de la Marea Neagră. Deşi foarte grav, incidentul diplomatic a fost aplanat pe tăcute. De ce au tras extremiştii din Ucraina, se pune întrebarea. După ‘Războiul de şase zile’ din Orientul Mijlociu, celebrul general israelian Moshe Dayan a dezvăluit proiectul deschiderii unui coridor levantin pe litoralul mediteranean până la Marea Neagră. Moshe Dayan exprima în clar speranţa că generaţia lui va cuceri litoralul Libanului şi al Siriei până la frontiera Turciei, rămânând ca restul să fie împlinit de generaţiile viitoare. Negustorii khazari iudaizaţi au cumpărat de la Hoarda de Aur peninsula Crimea. Fiind foarte meticuloşi, au înregistrat actele de vânzare/cumpărare la notari din peninsula Crimea. Singurii notari se aflau în cetăţi genoveze. Notarii genovezi conştiincioşi trimiteau copii ale actelor în republica mamă Genova. Astfel că în arhivele vechiului Officium Gazariae din Genova foarte probabil se păstrează acte dovedind că peninsula Crimea este proprietate evreiească. România ar putea salva preventiv Ucraina de la această apocalipsă, printr – o reconciliere istorică, în care consecinţele pactului Ribbentrop- Molotov să fie anulate. În primul rând Ucraina are interesul să rezolve amiabil şi rapid  contenciosul implicând Bucovina de Nord, Basarabia de Sud şi Insula Şerpilor. Refuzul ucrainean de a ceda drepturi legitime României va conduce la finalul inevitabil: Ucraina va dispărea de pe mapamond la viitoarea sa mare împărţire

Când vorbim despre provincia Transnistria, trebuie să menţionăm şi  capitala sa, Odessa. “Rusul-paparus” (am citat dintr-o poezie populară a răzeşilor de la Nistru) Igor Smirnov, preşedintele facticei respublici Transnistria,  nu o revendică de la Ucraina. De ce oare ? Pentru că Igor Smirnov este rus sadea. Care ştie prea bine că Ucraina este tot Rusia, adică (mala) RUSIA.  Cum spuneam, Ucraina de jure nu există ca stat, există numai  prin politica faptului împlinit prin forţă şi prin încălcarea dreptului popoarelor, în speţă a poporului român, de la care “statul”Ucraina a furat sudul Basarabiei, nordul Bucovinei şi Insula Şerpilor.

Să reamintim aici, doar sumar, situaţia din Transnistria celui de al doilea război mondial. Unii dintre tinerii popi militari români din Transnistria, fundamentalişti ortodocşi, insuflau în slujbele lor o propagandă antislavă/antirusă/antisemită feroce, pentru care România plăteşte acum despăgubiri de 1 milion (more or less) de euro pe zi! Câţi dintre români ştiu aceasta? Câţi dintre români ştiu că primarului Craiovei, aflat pe vremuri în vizită la Odessa, i-au plăcut troleibuzele Odessei şi le-a cerut administraţiei româneşti pentru a fi instalate la Craiova. Ceea ce s-a şi întâmplat, troleibuzele Odessei fiind instalate pe traseul Gara- Parcul Romanescu din Craiova! România a fost obligată apoi de URSS să plătească greutatea lor în aur. Dar pot să jur că acel primar al Craiovei nu a fost prezent şi la opera din Odessa, –proiectată  de  aceiaşi arhitecţi care au făcut teatrul din Iaşi–, pentru a vedea spectacolul Lacul lebedelor, cu una dintre cele mai bune distribuţii care au existat vreodată ! Alături de odesseni, în  sală erau soldaţi şi ofiţeri români, adică  TTR-işti, învăţători, şi profesori în uniformă. Ştiu toate acestea de la tatăl meu.

Titus Filipas

Conivenţă letală pentru România

iunie 17, 2008

Ziarul România liberă din 17 Iunie 2008 ne anunţă : “Croaziere spre Insula serpilor*, o noua minciuna a Ucrainei!”, vezi http://www.romanialibera.ro/a127405/croaziere-spre-insula-serpilor-o-noua-minciuna-a-ucrainei.html

Ce putem comenta?

Ucraina deţine şi alte ţinuturi româneşti istorice, anume Basarabia de Sud şi Bucovina de Nord.  Această  însăilare statală numită Ucraina se menţine numai prin conivenţa dintre UE, SUA şi Rusia. Numitele puteri nu au fost de acord cu aplicarea principiului de reversibilitate a pactului Ribbentrop-Molotov şi  la România, nu doar la Estonia, Letonia, Lituania, aşa cum cere principiul de uniformitate.

Milovan Gilas povestea, în memoriile sale, că atunci când Stalin era băut, i-a dezvăluit cum va distruge România. O va zdrobi într-o menghine formată de Ungaria şi Ucraina. Ce n-a reuşit Stalin, vor reuşi UE şi NATO ?

Titus Filipas

*Insula serpilor a fost cedata prin semnatura cominternistului Eduard Mezincescu.