Agenda 21 în „politica ofertei”

Calitatea apei este o chestiune vitală pentru noi. Dar este aproape imposibil ca problema calităţii apei  să  fie soluţionată fără o abordare naţională radicală. Aici propun două ţinte distincte, pentru rezolvarea cărora există deja ministere distincte în statul românesc modern. Ţinta # 1 ar putea fi denumită Calitatea apei din aquifere şi prevenirea poluării aquiferelor. Modelul fiducial pentru Ţinta # 1, ca motiv de tratare a sa drept prioritate naţională, ar putea să fie politica statului Israel modern faţă de apă.  Ţinta # 2 ar putea fi denumită Construirea unui sistem inteligent şi modern de educaţie ambientală în România. Acest sistem de educaţie ambientală trebuie să fie realmente aplicativ, şi să adauge valoare din punctul de vedere al capitalului intangibil. El trebuie să fie structurat pe baza temei „Agenda 21”. Eu ştiu că două mari conferinţe internaţionale „la vîrf”, una la Rio de Janeiro şi cealaltă la Johannesburg,  separate între ele printr-un deceniu, au subliniat prioritatea obiectivului „Agenda 21”. Trebuie construit şi la noi, în  modul raţional şi serios, o Agenda 21 naţională, divizată într-o serie de Agenda 21 regionale. La rândul ei, o Agenda 21 regională este divizată într-o serie de Agenda 21 locale care acoperă întreaga regiune. Ca modele fiduciale, ca exemple de excelenţă pentru aceste Agenda 21 locale, trebuie să le menţionez în primul rând pe acelea din Toscana în Italia, apoi, surprinzător ce spun, alt model de excelenţă îl constituie Agenda 21 locală redactată în oraşul rusesc Sankt Petersburg, în fine, deloc surprinzător, voi cita ca modele  de excelenţă majoritatea Agendelor 21 locale editate în statul Israel. 

Vorbind despre sistemul  de educaţie ambientală în România, aici Ministerul Educaţiei de la noi  România trebuie să vină cu o foarte serioasă „politică a ofertei”. Pentru că este imperioasă relansarea dezvoltării economice în România, şi eu vorbesc despre dezvoltare, nu despre creştere, –comunismul a încercat să inculce în  minţile noastre o egalizare de intenţie şi extensie între cele două noţiuni–, trebuie să afirm că ea poate fi obţinută numai printr-o combinaţie inteligentă între o „politică a cererii” şi o „politică a ofertei”. Dezvoltarea este imposibilă fără capitalul intangibil construit prin mijlocirea sistemului de educaţie în care se implementează politici inteligente. Se înţelege la noi mai puţin aceasta, funcţionarea unei întreprinderi economice se bazează şi pe  capitalul intangibil construit prin sistemul de educaţie! Analize economice serioase efectuate în Occident arată că la întreprinderile economice din Occident între 50 % şi 90 %  din profit provine din capital intangibil furnizat aproape gratuit de ţara respectivă!  Ministerul Educaţiei din România trebuie să ofere posibilitatea unei educaţii ambientale aplicative bazată  pe Agenda 21 de proximitate pentru fiecare şcoală ! Fiecare Agenda 21 de proximitate poate acoperi integral, sau numai limitat, teritoriul acoperit de o Agenda 21 locală. La noi, în general, unii lucrează şi alţii se aleg cu meritele*. De aceea spun, în fiecare şcoală trebuie să existe o combinaţie între o „structură asociativă”, care este realmente o noutate la noi!, o invenţie!, şi o structură instituţională, de fapt structura instituţională clasică existentă deja la Ministerul Educaţiei. Ei bine, profesorii  şcolii care lucrează efectiv, eficient şi inteligent pentru Agenda 21 de proximitate a şcolii ar trebui să facă parte,  –repet, eu vorbesc despre o nouă politică a ofertei dusă de Ministerul Educaţiei–, dintr-o asemenea structură asociativă.

Complicat ? Da! Imposibil ? Nu !

Titus Filipas

*De fapt, acelaşi fenomen se întâmpla şi înainte de venirea comuniştilor la putere. Îmi amintesc că unchiul meu, creştin ortodox, învăţător şi membru al vechiului PSDR, îmi povestea indignat că meritele muncii învăţătorilor în vreo comună erau atribuite preoţilor (situaţia interbelică din Basarabia).

Reforma pentru dezvoltarea durabilă începe cu învăţământul

“Pestera cu cea mai inalta cascada subterana din Romania este sufocata de gunoaie, in rezervatia naturala Campeneasa, in judetul Bihor… Mii de pet-uri zac la 45 de metri sub pamant, aduse de paraul Tarina. Nici autoritatile locale si nici cele de mediu nu iau masuri, iar stratul de gunoaie creste continuu.”, citesc aici: http://www.romanialibera.ro/a136917/oamenii-pesterilor-lovesc-din-nou-in-bihor.html .

După Conferinţa de la Rio, unde a participat şi presedintele Ion Iliescu, s-a trasat cadrul de lucru în managementul de mediu numit Agenda 21. O reformă a învăţământului trebuia să cuprindă şi realizarea unei Agende 21 de proximitate în fiecare şcoală, profesorii fiind plătiţi suplimentar pentru această activitate. Ministerul Educaţiei trebuie să ofere profesorilor interesaţi cursuri de perfecţionare pentru metodologia de realizare a unei Agenda 21 de proximitate. Ele se integrează într-o Agenda 21 regională, care la rândul lor (sunt mai multe) intră într-o Agenda 21 naţională. Bineînţeles, Agenda 21 din şcoală ar ţine de o structură asociativă, în timp ce şcoala ţine de o structură instituţională. Mai avem timp pentru asemenea reforme structurale? Partea proastă în România este că situaţia a rămas la fel ca în comunism: Unii lucrează, şi alţii iau banii.

Titus Filipas