Eram frustrat în liceu pentru că nu mai studiam gramatica generală, eram tentat să pun mereu întrebări de „gramatică filosofică” despre care sistemul şcolar comunist inducea în mine sentimentul că este numai „rătăcire a gândului”. De altminteri celebra probă de ‘filosofie’ din bacalaureatul francez nu este în fond nimic mai mult decât o probă de ‘gramatică filosofică’. Întâmplător, am studiat la liceul ‚Fraţii Buzeşti’ din Craiova, şi aveam un respect extraordinar faţă de vechii profesori ai şcolii, eliminaţi de regimul comunist. Să-l amintesc aici numai pe Fanu Duţulescu, autorul unui concentrat „Dicţionar al filosofiei” în care explica atât de bine conceptele metafizicii, printre care şi noumen-ul sau „lucrul în sine”. Lucrurile în sine, inaccesibile experimental, constituiau la Immanuel Kant realitatea accesibilă prin discursul de cauzalitate. Eu mai cred că şcoala înseamnă toţi profesorii ei, chiar şi aceia trimişi la canal pentru că au „simpatizat cu legionarii”! Prin aplicarea imperiosului dicton leninist „Învăţaţi, învăţaţi, invăţaţi!”, mulţi dintre noi, care ne-am primit educaţia în deceniile, -căci 7 ani nu ajung-, de după cel de al doilea mare război, n-am învăţat limba germană. Majoritatea profesorilor români de limba germană, legionari sau simpatizanţi cu legionarii, săpau la canal ori tăiau stuf în deltă, aşa că noi nu-l citeam pe Goethe nici în traducere, nici în original, iar mitul lui Faust nu ne interesa. De vină mai era poate, fără să-i scuzăm pe ideologii secundari ce ne-au ucis profesorii, şi starea limbii române, pribeagă într-o Nirvana pastorală, de-ar fi să-l credem pe Ioan Eliade Rădulescu, -dar cine-l mai ia în serios?-, când Occidentul inventa conceptele din Epoca Luminilor. Şi chiar dacă, după Eliade, am avut profesori de română buni, la capitolul de literatură universală, când ajungeau la mişcarea Sturm und Drang, ni se traducea Furtună şi Elan. Cum din lecturile prohibite aflaserăm noi câte ceva despre Drang nach Osten, sinapsele rebele, nebune pentru că refuzau controlul ideologiei secundare, încercau să facă legătura. Despre tema interzisă nu ne vorbise niciun adult, cei care ştiau putrezeau prin puşcării, şi fără dascăl de sprache n-am păşit îndeajuns în Walhalla. De mergeam câţiva paşi în direcţia arătată de lehrer, l-am fi întâlnit poate pe Goethe. Şi l-am fi recitit pe Faust adeseori, dacă nu în original, atunci în orice traducere românească de sărbătoare. „Elan”-ul pus în locul lui Drang l-am împrumutat de la francezi, englezii traduc infinit mai bine, Storm and „Stress”, starea de tensiune este aceea care dă relevanţă şi forţă mişcării intelectului, brainstorming-ul, furtuna mentală. Sigur, acel stress este comun interpretat ca accent pus pe subiectivitate, însă realizam, făcând legătura cu Drang nach Osten, că-i vorba despre o tensiune ce are incorporată foarte multă energie. Energia unei tendinţe. Energie mintală care te ferea, de pildă, de acceptarea carnetului roşu. Se spune că Sturm und Drang ar fi pornit de la ideile lui Jean -Jacques Rousseau despre educaţia copilului liber. Dar timpul Sturm und Drang este şi Geniezeit, iar acel Genius pre-romantic nu-i cumva chiar „Copilul Sălbatic” al lui J.-J. Rousseau? Astfel, să ne liniştim, Sturm und Drang, prin sălbăticia sa, n-a fost, nu este şi nu va fi niciodată o atitudine „politiceşte corectă”. Atunci, este ceva nou sub soare ? Da, pentru prima oară interzicerea spontaneităţii gândului apare ca o clauză impusă nouă, -celor care încercăm să gândim-, de Contractul Social postbelic, – şi mereu a fost şi va fi câte un război să-l întărească-, vigilent Contract Social ce interzice, represiv şi violent, cărţile noi care se abat de la dogmele ideologiilor secundare şi terţiare. „Copilul Sălbatic”, intelectualul genuin lipsit acum de orice drept al exprimării libere, individul care fuge de educaţia forţată printr-un curriculum de lozinci, căutând izvorul tămăduirii în cărţile arse, în cărţile confiscate, în cărţile interzise, ori în înţelepciunea celor vechi, este redus prin activa poliţie politică a noului Contract Social, -cu potere de voluntari pe orice Media–, la condiţia mintală de „copil al străzii”, căruia sistemul îi livrează zi şi noapte, prin mass-media, supradoza de auro-lac informaţional întotdeauna „politiceşte corect”.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 