Posts Tagged ‘spiritul phatic’

Andrei Pleşu despre “aptitudinea şezutului (Sitzfleisch)”

august 30, 2009

Demult nu mi-a fost dat să citesc pe blogosfera românească un text mai caraghios decât cel întâlnit la adresa URL http://theophylepoliteia.wordpress.com/2009/08/29/%e2%80%9cintelectualii%e2%80%9d-lui-basescu/ .

+“Intelectualii” lui Basescu este una din sintagmele  tampite ale dusmanilor presedintelui pe care au reusit sa i-o lipeasca. +

Wrong, Politeía! Sintagma este : “Culturnicii de elită”.

+21.11.1997 – Andrei PLESU : Am auzit ca unele sedinte de guvern dureaza douasprezece ore. E semn rau. Inseamna ca pregatirea sedintei e inclusa in sedinta propriu-zisa in loc sa o   preceada, ca deciziile sint caznite, ca unanimitatea e rara, ca primul ministru e prea rabdator, ca, deseori, lucrurile trebuie reluate de la zero, ca dezbaterile sint baroce si circulare. (Uimitor e ca cele douasprezece ore de discutii produc, frecvent, ezitari si confuzii diagnosticate ca “lipsa de   comunicare”!). Dincolo de explicatii “obiective” si justificari plauzibile, e limpede ca tipul uman dominant in guvernul nostru nu este omul de actiune. Omul de actiune nu poate sta pe un fotoliu – fie si ministerial – vreme de douasprezece ore. Il apuca nevricalele, se arunca pe fereastra, fuge! “Sitzfleisch”, adica aptitudinea sezutului, nu au decit firile contemplative si dialectice. Visatorii. Intrebarea este cit de visator isi poate permite sa fie un guvern al reformei. Sa sezi si sa cugeti se poate. Dar sa sezi si sa faci, sa misti lucrurile raminind nemiscat – asta nu-i reuseste decit lui Dumnezeu. In guvernul acesta de convorbitori care “nu comunica” exista, evident, si   exceptii. Prototipul lor mi se pare a fi Traian Basescu. In mod limpede, el este un om de actiune. Un “executiv” prin vocatie. Cind are de spus ceva o spune. Abrupt, uneori brutal, dar fara echivoc si fara retorica. Nu are o ideologie. Are scopuri, strategii imediate si imaginatie pragmatica. Cind spune ca va face – face. De multe ori face inainte de a spune. Cind a facut   ceea ce si-a propus sa faca, nu da niciodata inapoi. Nu se lasa intimidat de greve, amenintari, razmerite. Are solutii si isi asuma riscul aplicarii lor. E tonic. Crede in fapta lui si inspira incredere. E bine dispus. Iar cind se infurie iese la bataie fara precautii preliminare, fara sa-si aleaga, abil, mijloacele. Capabil de abuzuri temperamentale, e incapabil, dupa parerea mea, de alt gen de abuzuri. Vorbeste prea raspicat si actioneaza prea transant ca sa fie suspect de calcul venal si derapaj tenebros. Nu stiu daca ar fi un bun ministru in “vremuri normale”; nu e omul potrivit sa administreze calmul, linearitatea, gata-facutul. Dar in tranzitie, asadar intr-un moment in care ceea ce conteaza e decizia curajoasa si prompta, obsesia tintei, infaptuirea neintirziata, Traian Basescu e excelent. Multiplicat, ar da guvernul care ne trebuie. In plus, reuseste sa fie simpatic, cu aerul lui nesofisticat, indaratnic, putin sui, hitru, direct. Cind nu te astepti, are accese de candida timiditate. Format ca om de echipaj, e, cu siguranta, si un bun om de echipa. E simplu, camaraderesc, eficace. Fara pretentii si fara complexe. M-am intrebat, adesea, care e, in definitiv, secretul reusitei lui, cheia seninei lui inflexibilitati. Cred ca stiu raspunsul: nu vrea de loc sa fie, cu orice pret, ministru. A mai fost si s-a putut intoarce, cu naturalete, la ale lui. Mi se pare ca, la un moment dat, s-a apucat de fabricat inghetata*; nu ma indoiesc ca, la o adica, ar prelua din nou, cu placere, comanda unei nave. Ministeriatul nu e decit “ceva de facut”, o necesara corvoada: fara fasoane, fara mirajul prestigiului si al carierei, fara fascinatia beneficiilor. E vadit ca lui Traian Basescu nu-i pasa deloc, dar absolut deloc, daca de miine va trebui sa faca altceva. De aceea, se comporta, mereu, ca un om liber. De aceea, pina una alta, e indispensabil.+

*Cu fonduri PHARE. Fabrica a dat faliment 🙂

Târgul spune că Andrei Pleşu a scris cererea lui de adeziune la PCR încă de la vârsta sa teens. Ce dovadă mai bună de atitudine în “aptitudinea şezutului” ? Participarea  la şedinţele PCR te tâmpea din oficiu şi iremediabil. Însemna că ai renunţat voluntar şi de tînăr la un acquis de cultură veritabilă. Era dovada că vei fi mereu băiat de comitet, că vei fi ancorat pentru totdeauna în spiritul phatic. Nu am citit cererea de adeziune a lui Andrei Pleşu la politica PCR. Dar am citit acum cererea sa de adeziune la politica lui Traian Băsescu. Ex ungue leonem 🙂

Titus Filipas

Andrei Pleşu, bobo cu spirit phatic

august 22, 2009

Citesc la adresa URL http://tismaneanu.wordpress.com/2009/04/27/nec-plus-ultra-mircea-mihaies-despre-andrei-plesu/ , fraze cu entuziasm encomiastic care descumpăneşte : +Un articol splendid de Mircea Mihaies in Romania Literara despre Andrei Plesu, prilejuit de aparitia volumelor in onoarea distinsului ginditor ingrijite de Mihail Neamtu si Bogdan Tataru Cazaban. Nu e vorba doar de opera filosofica, de reflectiile estetice ale lui Andrei Plesu, ori de actiunile sale ca ministru al culturii si ca ministru de externe (mereu dezinhibate, intodeauna pline de tact si inspirate de spiritul democratiei liberale, necontenit fertile si vizionare in sensul cel mai bun al cuvintului), ci mai cu seama de rolul sau ca fondator, ca spiritus rector, deci ca autentic Rector al New Europe College (NEC), aceasta institutie de cultura care face onoare Romaniei si inteligentei romanesti.+ Excerpt de pe blogul intitulat „Memorie, libertate, moderaţie” 🙂

Andrei Pleşu, care face distincţia categorică între “gânditor amator” şi “gânditor profesionist”, vezi   http://www.adevarul.ro/articole/andrei-plesu-n-am-sa-mai-apuc-un-alt-chip-al-acestei-tari.html ,  poate fi “spiritus rector” numai pentru spiritul phatic. Ultimul cuvânt e preluat din franceză. Phatique: “Qui ne veut rien dire. Est phatique toute expression qui vise à prouver qu’on parle, mais qui révèle en même temps qu’on n’a rien à dire.”   În Wikipedia, despre funcţia phatică se mai precizează : „La linguiste Marina Yaguello indique également qu’il faut faire rentrer dans cette catégorie les discussions mondaines, tous les artifices de langages (anecdotes, histoires drôles) utilisés pour maintenir le contact verbal sans défaillance et éviter que ne s’installe une gêne, un silence. Le silence n’est acceptable que dans les relations avec les proches, dans les relations de travail ou officielles.”

Titus Filipas