Controversa de la Valladolid

Controversa originară de la Valladolid fusese o discuţie scolastică gravă pe temele din Lumea Nouă de atunci, o discuţie organizată de către împăratul Carol Quintul, care stăpânea cea mai mare parte din Lumea Nouă. Geopoliticeşte, noi, românii, cunoscuţi de restul Europei ca Valahi din Lumea Veche cu o lege străbună (Lex Antiqua Valachorum), nu aparţineam împăratului Carol Quintul, ci duşmanilor săi, certamente că încă mai subtili şi mai literaţi, vorbesc despre regele frânc ştiut drept François Premier, şi sultanul otoman Soliman Magnificul. Din acel timp datează şi marcajul Capitulaţiunilor în Arhivele Franţei. O agregare şi sistematizare a lor întreprinde la anul 1740 cancelarul cardinal de Fleury, pe vremea rigăi Louis XV. Reamintesc, cardinalul de Fleury era un savant orientalist. După cum subliniază profesorul Larry Wolff în cartea „Inventing Eastern Europe: The Map of Civilization on the Mind of the Enlightenment”, atunci prin Orient se înţelegea de fapt Răsăritul European. Cardinalul de Fleury a fost şi cel care a condus diplomaţia pentru matrimoniul regelui le Bien-Aimé. A fost aleasă o prinţesă având pe herbul familiei Capul de Bour. Cancelarul de Fleury ştia prea bine că acela era şi herbul Moldovei. Din cauza aceasta, la agregarea Capitulaţiunilor petrecută la anul 1740, a pus în documente şi ceea ce era doar tacit acceptat de vechile înţelegeri dintre François şi Soliman. De atunci este consemnată ca fiind legitimă frontiera răsăriteană pe Bug pentru principatul Moldovei. La noi tema este readusă în discuţia naţională de romanticul Mihai Eminescu, de criticul literar Iacob Negruzzi şi de filosoful Constantin Noica. Am rămas surprins să citesc în Memoriile lui Winston Churchill, carte aflată în Biblioteca Universităţii din Craiova, că acesta ştia despre Capitulaţiunea anului 1740 care favoriza România ! Prima discuţie consemnată în istoria lumii drept Controversa originară de la Valladolid avusese loc la anul 1550 (deci la mai puţin de un sfert de veac după ce Ungaria Mare fusese desfiinţată la Mohaci), iar cea de a doua la anul 1551. În esenţa ei, Controversa de la Valladolid era formulată ca o discuţie despre Lume, şi alegerea statutului ei, “finit” sau “infinit”. Chiar dacă teologică, discuţia admitea în final că după Marile Descoperiri geografice întâmplate, lumea reală nu mai are un caracter infinit, ci unul finit. De fapt discuţia de la Valladolid fusese iniţiată de către călugărul dominican Bartolomeu de Las Casas. Care cerea eliberarea autohtonilor Lumii Noi de la exploatarea resurselor acelei Lumi în folosul colonialiştilor iberici. Însă vechea întrebare economică pusă de Aristotel rămânea : “Atunci oare cine mai munceşte”? Bartolomeu de Las Casas propunea să fie folosită forţa de muncă neagră, africană. Aceeaşi discuţie este repusă şi în zilele noastre. Firma Google propune să fie folosiţi roboţii http://www.nytimes.com/2013/12/04/technology/google-puts-money-on-robots-using-the-man-behind-android.html?hpw&rref=technology&_r=0
Titus Filipas

Viena, 1683

Un rege al aşa-zisei Ungaria Minusculă (Ungaria Mare a fost desfiinţată, pentru totdeauna, de către Soliman Magnificul la anul 1526) a participat la asediul Vienei din 1683. De partea otomanilor ! M-am uitat la capitala Ungariei Minuscule, ce nume purta în antichitate : Gerulata, nume dacic ! Şi Leonardo da Vinci a colaborat cu otomanii, cărora le-a oferit proiectul unui pod peste Bosfor.
Titus Filipas

Insidioasa Wikipedia de limba română

Ne reamintim că la anii  1437/38,  tratatele Unio Trium Nationum întăreau de facto privilegiile enorme ale ungurilor minoritari, nu-i protejau deloc pe secui de agresiunea prin asimilare maghiară, şi îi excludeau complet pe români, populaţia majoritară din Transilvania ! Nici măcar vechile cronici ale maghiarilor  nu îi prezentau pe secui drept una dintre Săgeţile ungureşti. Forţându –i să înveţe limba maghiară, ungurii le–a distrus  identitatea de secui. Faptul că secuii nu sunt trib ungur este consemnat de savanţii Occidentului, Encyclopedia Britannica îl menţionează.  Bram Stoker (scriitor extraordinar de bine documentat prin lecturi în British Library) ni-l prezintă pe mândrul conte Dracula  drept unul dintre aristocraţii secuilor care au refuzat jugul ungar: “After the battle of Mohacs, we threw off the Hungarian yoke”!  Cursul vieţuirii secuilor în ţinutul  intramontan din Carpaţii Orientali le -a fost oferit  de stabilitatea unui ecosistem.  Pe vremuri antice marcate de  legiferarea calendarului iulian, depresiunile şi poienile  montane favorabile vieţuirii umane, dar climatic nefavorabile pentru Vitis Vinifera,  au fost  “nişe ecologice”  pentru  dacii tribali care l-au sprijinit politic  pe Deceneu în lupta de eradicare a viţei de vie, într-o extinsă  lume dacică formată din entităţi foarte deosebite, vezi de pildă numai percepţia foarte contrastantă  a  congenialităţii aduse de vin! Triburile  singulare de daci care nu s-au romanizat decât parţial şi reversibil, –precum kurzii, numiţi ‘romani’ de către arabii cuceritori–, s-au transformat prin  evoluţie istorică în secui şi huţuli. Numărul siturilor dacice din ‘ţinuturile secuieşti’ vorbeşte pertinent în sprijinul tezei noastre. Dar chiar şi după 2000AD, naţionaliştii extremişti maghiari au distrus sistematic dovezile arheologice dacice din ţinuturile secuieşti.

Hungaria-1 (numerotarea este obligatorie) a fost aneantizată prin consecinţele bătăliei de la Mohaci (1526). Laleaua a fost adusă în Europa  de slujitorii turci ai lui Soliman cel Măreţ. Secuii au adoptat ca simbol de identitate naţionalistă Laleaua, sărbătorind astfel distrugerea Hungariei -1 de sultanul turc Soliman Magnificul!

Hungaria -2 a fost reconstruită  de la zero de către prinţul regent latin Eugeniu de Savoia (1663-1736),  care nu ştia măcar o boabă din  limba maghiară. Deoarece a fost şi  eliberatorul Timişoarei, acest Eugeniu de Savoia născut la Paris a fost  de facto « prinţ  regent » pentru Romania Neoacquistica ai cărei regi dintr-o dinastie  hotărâtă tot la Paris încă nu se născuseră. Dar Hungaria -2, renăscută  prin geniul organizatoric  latin, a fost apoi distrusă brutal de pseudo-elita   maghiară  odată cu inventarea “sistemei, a constituţiunei, a dualismului”, cum numea poetul Mihai Eminescu actul Ausgleich  (Compromisul) de la 1867 care instaurase  regimul „K und K”. Se năştea astfel Hungaria -3. Unde metodic se forţa ideologia maghiarizării populaţiilor secuieşti şi româneşti. După 1 decembrie 1918, această maghiarizare brutală a populaţiei româneşti se aplică doar pe versanţii Tisei, de unde dispar complet nenumăratele  sate româneşti existente  înainte de 1914.

Prin conivenţa dintre Hitler şi Stalin, maghiarizarea populaţiilor secuieşti şi româneşti este reluată după Diktatul de la Viena, împreună cu incalificabila  deportare a evreilor ardeleni la Auschwitz, unde aceştia vor fi exterminaţi. Wikipedia de  limba română pune acest fragment de Holocaust tot în responsabilitatea românilor , aleşi a fi ţapi ispăşitori pentru istoria din această parte a Europei. Astfel, la adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Ursu , găsesc scris : “Gheorghe Ursu (1926 – 1985) a fost un inginer de construcţii, poet, scriitor şi disident. […] Gheorghe Ursu s-a născut în oraşul Soroca […], a învăţat la şcoala din Soroca pînă în anul 1941 cînd familia s-a mutat la Galaţi. […] Bunicii lui din partea mamei, împreună cu încă 10 membri ai familiei (care erau evrei) au fost ucişi la Auschwitz.” Insidioasă,  această Wikipedia de  limba română.

După cel de al doilea război mondial, Stalin impunea Republicii Populare Române instaurată la 30 decembrie 1947, crearea Regiunii Autonome Maghiare (RAM). În acest “stat în stat” unde  securiştii erau maghiari, activiştii comunişti de etnie maghiară forţează absolut nestingheriţi  aplicarea maghiarizării. Unde erau comuniştii români Constantin Pârvulescu şi Vasile Paraschiv, cum au reaţionat ei atunci ? Nicolae Ceauşescu, trimis de Gheorghe Gheorghiu-Dej la Tîrgu Mureş ca să  supervizeze o şedinţă cu activul partidului unic (PMR) din regiunea RAM,  constată stupefiat că oamenii de la tribună vorbeau numai în limba maghiară! Atunci Nicolae Ceauşescu s-a ridicat în picioare şi le-a ţinut un discurs foarte scurt şi convingător . Seamănă, oarecum, cu spusele lui Mihai Eminescu, pe vremuri : “E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră,   nu suntem nici vrem să fim maghiari…” Activiştii partidului unic PMR beneficiau de nişte privilegii enorme. Nicolae Ceauşescu le reaminteşte aceasta, cifrat : “Nu vă e ruşine ? Mâncaţi pâine albă, românească, şi nu vreţi să vorbiţi româneşte?”

Acelaşi  discurs  ar trebui poate ţinut şi anonimilor universitari din Sfatul Bătrânilor care controlează articolele din Wikipedia de  limba română. Şi care strecoară, la fel de insidios, mesaje impregnate cu ideologia  maghiarizării. De exemplu, citesc la  adresa URL http://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Rom%C3%A2niei ? : “Cucerirea ungară a Transilvaniei a început spre mijlocul secolului X, fiind încheiată în secolul XII. Un aport important în procesul ocupării Transilvaniei l-au avut secuii.” Or, secuii nu sunt unguri. Secuii erau din vremuri antice în Transilvania. În limba română trebuie spus adevărul.

Titus Filipas

Asociaţia Civic Media are drept motto : “informaţia înseamnă libertate”

Asociaţia Civic Media are drept motto înscris pe logotip : “informaţia înseamnă libertate”. Plecând de la acest principiu de ghidare,  Asociaţia Civic Media a publicat, la adresa http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=197&Itemid=88 , articolul meu:

METANARATIVUL CONSTRUIT DE ISTORIOGRAFII MAGHIARI

Marele carturar roman Raoul Sorban ne-a invatat ca trebuie sa privim cu mult scepticism metanarativul construit de istoriografii maghiari. Stim ca pentru Ungaria simboluri identitare sunt in primul rand „Coroana Sfantului Stefan” si crucea apostolica dublu barata             infatisata pe stema. Hungaria-1, numerotarea este absolut necesara, se naste printr-o decizie a imparatului Arnulf de Carinthia. Daca ar fi asteptat sa vada moartea naturala a unchiului sau Charles le Gros, ambitiosul nepot Arnulf de Carinthia ar fi putut sa preia legitim tot imperiul lui Charlemagne refacut prin noroc de catre Charles le Gros. Pentru asigurarea drumului intre Baltica si Adriatica, Charlemagne crease o serie de voievodate, numindu-i acolo duci (voievozi) pe razboinicii slavi ce il ajutasera cu cetele lor impotriva avarilor. Charlemagne mai facuse aliante profitabile cu slavii cei mai apuseni, odobritii, aflati pe coasta baltica langa Danemarca. Cu ajutorul lor, Charlemagne ii alungase pe saxoni, si deschisese un drum comercial spre rasarit care nu era controlat nici de saxoni, nici de danezi. Se stie ca avarii, probabil un popor turcic desprins din marea confederatie care aparea si disparea in secolul VI, erau caracterizati printr-o mare cruzime, insa cetele acelea de slavi ii intreceau. Voievozii slavi din rasaritul imperiului carolingian vor rupe legaturile de vasalitate fata de urmasii lui Charlemagne. Slavii acestia voira sa controleze si sa vamuiasca pentru ei comertul fructuos dintre Baltica si Mediterana. Arnulf de Carinthia incearca sa recastige sursa majora de resurse. In anul 892, incercand sa isi impuna autoritatea asupra ducelui Svatopluk, Arnulf  de Carinthia i-a chemat in ajutor pe maghiarii ce se aflau, calareti si corturi, pe la mijlocul secolului IX, in stepa din nordul spatiului pontic taiata de cursul Donului. Este simptomatic faptul ca multi dintre istoricii maghiari de astazi uita sa spuna ca Panonia, inainte de a deveni Ungaria, s-a aflat sub stapanirea carolingiana, adica a domnului Lerui pomenit in colindele romanesti. Maghiarii, invitati de Arnulf ca auxiliari temporari in Campia Panoniei, se vor dovedi insa chiar mai cruzi decat slavii. Hoarda aceea medievala era segmentata in zece triburi numite „sageti”, cunoscute de Europa ca „On-Ogur”, literalmente „zece sageti”. De unde au rezultat doua nume. Din raidurile lor inspaimantator de sangeroase in Franta, „Ogur” a lasat cuvantul francez „ogre”, insemnand „devorator de copii”, capcaun. Cel de al doilea cuvant: „Ungur”, rezulta din aglutinarea expresiei „On-Ogur”. De fapt numai sapte „sageti” erau formate din maghiari, celelalte trei „sageti” erau alcatuite din khazari, triburile lor se adaugasera probabil din Galitia. Mai putem banui ca acestia din urma erau deosebit de bogati, printr-o combinatie de comert si de prada. In amintirea colectiva romaneasca se mai pastreaza un ecou al „Sagetii”, cu             semnificatia de „putere si bogatie”, inregistrat de George Cosbuc la inceputul poeziei „Nunta Zamfirei”: „E lung pamantul, ba e lat, / Dar ca Sageata de bogat / Nici astazi domn pe lume nu-i”. Se spune ca aceasta „amintire despre Sageata” fusese auzita de George Cosbuc de la mama sa. La inceput, toate cele „zece sageti” erau comandate de catre un lider istoric numit Arpad. Personajul a fost un negociator de remarcabila duplicitate. Alaturi de invitatia arnulfiana care il angajeaza impotriva lui Svatopluk, Arpad negociaza cu insusi Svatopluk, cumparind de la slavul acesta, – care, ca un bun migrator, vindea tot ce nu ii apartinea! –, toate tinuturile dintre cursul Nistrului si cursul Dunarii pe un singur cal, prasila din Turan! Vasile Voiculescu are o povestire magnifica despre acel areal ecologic din Eurasia unde fac schimb de marfa geambasii de cai: „Oameni intre oameni”. Este amuzant ca, desi harta este mai translatata spre vest, aria teritoriilor cerute de revizionistii maghiari dupa Trianon echivaleaza cu aria halcii din Europa „cumparata” de predatorul Arpad de la predatorul Svatopluk. Dupa ce isi dovedesc superioritatea in cruzime zdrobind cetele de razboinici slavi, ungurii se lanseaza in sangeroase raiduri de prada in centrul             Europei. O forta germana a regatului franconian rasaritean incearca sa-i alunge pe unguri din Campia Panoniei, dar este infranta. Abia in anul 955 ungurii sunt zdrobiti langa Augsburg, de catre imparatul german Otto I (936-973), fiul saxonului Henric Pasararul (876- 936). Otto I ii invinge pe unguri, folosind pentru echiparea armatelor sale forta financiara colosala a „Sfantului Imperiu Roman de natiune germana”.  Ungurii, ramasi in numar mic, sunt prinsi intre imperiul ottonian cel nou, si imperiul bizantin cel vechi, a carui forta parea resuscitata de dinastia macedoneana, ce inventeaza de altminteri si conceptul politico-economic numit „Romania”. Pentru liderii unguri ai vremii, lipsa de „resurse umane” pentru a putea prada in continuare brutal Europa ii determina sa caute alt „modus vivendi”. Printul Geza (nascut candva intre 940-945, Geza ajunge seful maghiarilor la 972, si a trait pana la 997) il lasa mostenitor pe fiul sau Vaik (975-1038). Acesta era un act neobisnuit la triburile turanice. Ideea mostenirii dinastice a tronului era, in acel timp si in acea zona, o idee bizantina, venind prin Oikumena. Intr-adevar,             despre mama lui Vaik s-a spus ca nu era nici maghiara, nici khazara. Dar ca era o printesa din Transilvania. Nu mi se pare deloc absurda ipoteza ca era o romanca, si in fond orice mama romanca viseaza ca fiul ei sa ajunga intr-o buna zi imparat. Unchiul lui Vaik, puternicul sef maghiar Koppany acceptat de mai multe „Sageti”, ii contesta autoritatea. Vaik il infrange cu ajutorul bisericii, devenind astfel regele crestin Stefan al Ungariei. Se spune, fara dovezi, despre crucea dublu barata a Ungariei ca ar fi fost daruita regelui Stefan de papa Silvestru al II-lea             (999-1003), la incoronarea din anul 1000. Vaik a indepartat pericolul german, printr-o alegere buna. Silvestru al II-lea coordona deciziile in materie de politica ecleziastica, – dar asta insemna enorm pentru vremurile acelea de religiozitate intensa –, cu imparatul Otto al III-lea, si aceasta chiar dincolo de teritoriul propriu-zis al imperiului ottonian. Astfel ca decizia de infiintare a unei arhiepiscopii maghiare independente s-a facut numai cu acordul lui Otto al III-lea. Prelatii germani se revolta. Situatia a fost atunci critica pentru imparatul Otto al III-lea, caci biserica era sursa de fonduri banesti si de resurse umane. In ceea ce priveste conferirea crucii mitropolitane sau apostolice regatului Ungariei de catre papa de la Roma, exista chiar si documente mergand in acest sens, desi unii istorici mai sceptici le contesta autenticitatea atunci cand ele sunt atribuite papei Silvestru al II-lea. Crucea apostolica de pe stema Ungariei apare prima oara pe monedele batute de regele Bela al III-lea (1172-1196). Bela al III-lea a fost de fapt un roman pe nume Alexius, bine educat in spirit latin si roman la curtea din Constantinopol a imparatului Manuel I-ul Comnenul. Oricum, chiar daca, foarte probabil, regele Stefan nu a primit crucea apostolica, aceasta nu inseamna ca prezenta sa pe stema Ungariei nu are o justificare temeinica, prin             actiunile regelui Bela al III-lea si ale fiului sau, regele cavaler cruciat Andrei al II-lea.            Documentul apostolic din secolul XVII demonstrand ca regele Stefan cel Sfant al ungurilor ar fi primit crucea dublu barata de la Roma a fost dovedit ca fiind apocrif. Totusi, sa respectam opera autorilor falsului, care incercau cel putin sa raspunda printr-o minciuna la o intrebare ce ne tulbura si pe noi, umili oameni de carte romani. Toate documentele credibile pe care le avem acum la dispozitie dovedesc ca simbolul crucii dublu barate a fost creat de regele Bella al III-lea. Ce semnificatie are bara superioara plasata pe cruce? Probabil ca Bella al III-lea vroia sa noteze apartenenta Ungariei la crestinatate, dar si la romanitate (limba oficiala a statului era limba latina), inscriind pe traversa superioara „titulus crucis” in limba latina: INRI (adica Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum). Regele maghiar Nagy Lajos (Louis le Grand d’Anjou) purta pe blazon crucea dublu barata a regilor Ungariei, pe care o va transmite celei de a treia case dinastice angevine. Regii din cea de a treia casa dinastica angevina erau si duci de Lorena. Din cauza aceasta se face uneori confuzia intre „crucea apostolica maghiara” si „crucea de Lorena”.             Istoriografii unguri mai scriu despre marele lor suveran Nagy Lajos ca ar fi murit in anul 1382 de sifilis. Istoria medicinei ne invata ca aceasta maladie venerica a fost „importata” din America.             Cristofor Columb descopera continentul abia la 1492. Din nou, ungurii se dovedesc a fi fost inaintea romanilor. Marturisesc sincer ca este foarte greu sa interpretezi „politiceste corect” aceste nenumarate documente maghiare prin care ei doresc sa isi afirme anterioritatea ori drepturile de putere in acest spatiu carpato-danubian! Secuii de exemplu, – ca si multi unguri din Ardeal –, au adoptat ca simbol de identitate nationalista Laleaua, fara sa cumpaneasca atent ca in felul acesta sarbatoresc chiar distrugerea Hungariei -1 de sultanul turc Soliman Magnificul. Intr-adevar Laleaua a fost adusa in Europa, si in particular in Ungaria distrusa dupa batalia de la Mohaci din anul 1526, chiar de catre acest Soliman Magnificul.  Tot la fel de putin autentica precum crucea barata este si coroana Sfantului Stefan. In limba greaca de la anul 1000 AD, „Stefan” insemna coroana. Asa cum spuneam, numele originar al Sfantului Stefan al Ungariei a fost Vaik, insemnand „Erou”. Situatia luptei pentru succesiune intre ungurii tribali este foarte asemanatoare situatiei luptei pentru succesiune la turcii selgiucizi. La cele doua neamuri, dainuia legea turanica: la moartea «sefului», succesiunea este indreptatita de capacitate si de varsta, nu             ereditar. Din cauza aceasta l-a contestat unchiul Koppany pe nepotul Vaik. Chiar numele pe care l-a primit Vaik la crestinare arata ca trecerea la religia lui Christos s-a facut din cel mai lumesc             interes: pentru asigurarea succesiunii hereditare. Dupa intronarea regelui Stefan la anul 1000, natura luptei se schimba. Vreunul dintre pretendentii la succesiune s-ar fi putut crestina prin             Patriarhia de la Constantinopol. De aici lupta constanta a lui Stefan si a unora dintre urmasii lui pentru sprijinirea bisericii de la Roma, si impotriva bisericii rasaritene. Faptul ca toata aceasta             crestinare a poporului maghiar nu era in realitate decat o pojghita, este dovedit de marea rascoala populara ungureasca de la 1046, cand sunt distruse, inversunat si sistematic, simbolurile crestine; numai o garda de vikingi „Rus” a printesei Anastasia, fiica lui Iaroslav cel Intelept (1019-1054) de la Kiev, a mai putut atunci salva crestinatatea din Ungaria. La examinare atenta si obiectiva, „Coroana Sfantului Stefan” nu poate fi datata mai devreme decat anul 1074. S-a mai spus ca acea             banuita coroana de la anul 1000 daruita de papa Silvestru al II-lea era de tip «corona latina». Dovezi ale timpului nu sustin ipoteza. In biserica Martorana din Palermo, un mozaic arata incoronarea lui Roger II de Hauteville. Detaliile coroanei Siciliilor ingaduie comparatia intre situatia regalitatii din Ungaria, si situatia regalitatii din cele doua Sicilii. Coroana primita de Roger II de Hauteville era in mod vizibil de stil bizantin, nu era coroana latina! Sustinerea ungurilor ca papa Silvestru i- ar fi dat regelui Stefan o coroana latina nu poate fi dovedita.             Coroana maghiara de la 1074, coroana Sfantului Stefan pastrata in sala Rotunda a cladirii parlamentului din Budapesta, consta din doua piese. Partea inferioara a coroanei din sala Rotunda este „corona Graeca”. A fost confectionata in atelierele de la Constantinopol. In             privinta partii superioare, se pretinde ca ar fi „corona latina”. Medalioanele emailate de pe partea bizantina („Graeca”) a coroanei Sfantului Stefan arata in mod clar un cadou al imparatului bizantin Mihail al VII-lea Dukas, printesei bizantine Synadene la casatoria ei cu Geza I (1074-1075), regele Ungariei. Partea superioara arata insa faptul ca a fost abuziv denumita „corona latina”, totul pare sa indice alte functii ale ornamentului decat pe aceea de coroana. Pare             sa fi provenit mai curand dintr-o masca mortuara de aur. Oricum, numai datorita acestei parti „latina”, „coroana Sfantului Stefan” poate fi atribuita cu un anumit grad de plauzibilitate chiar papei Silvestru al II-lea, si prin aceasta atribuire, „coroana Sfantului Stefan” capata puteri magice. In care unii dintre maghiari cred si acum. Chiar in timpul vietii sale, despre papa Silvestru al II-lea se zvonea ca era mag. Ori ca invatase magia de la maurii din Spania.           Raspunsurile sale la diverse situatii de criza erau date numai dupa ce consulta un „cap artificial”. Foarte probabil ca era un computer analogic acoperit de un involucru de aur, si actionat printr-un             mecanism de ceasornic transmis de mauri printr-o traditie mostenita de la Geber. In cultura populara maghiara s-a efectuat transferul de omnistiinta si omniputere de la masca de aur – involucrul unei „inteligente artificiale”, la „Coroana Sfantului Stefan” care incorporeaza masca mortuara. Cele doua parti, „Latina” si „Graeca”, amintind cele doua biblioteci de intelepciune strajuind Columna lui Traian din Forum, au fost imbinate la ordinul marelui constructor de simboluri pentru statul maghiar, romanul rege Bela al III-lea, despre care bazileul Manuel             Comnenul aratase ca ar putea fi imparat in Romania. Faptul ca mitul despre „coroana Sfantului Stefan” nu este confirmat si de analiza artefactelor existente nu este relevant. Darul lui Mihail al VII-lea Dukas este autentic, dupa cum si gestul patern al Comnenului Manuel fata de printul Bela a existat. Titus Filipas