Zborul AF 447

Însăilez pe blogul meu nişte comentarii pe care le-am scris mai întâi aici http://nastase.wordpress.com/2009/06/11/%e2%80%9cofensiva%e2%80%9d-dreptei/ .

Lucrurile evoluează dincolo de ce vrem noi. Încerc să înţeleg accidentul zborului AF 447. Mi se pare că este un punct de inflexiune din evoluţia universului. Pariez că nici măcar Umberto Eco nu l-a anticipat. Este poate de mai mult ajutor lectura dintr-un „banal” Vasile Conta.

Ştiu că sunt 3 teorii prioritare acum, printre care şi starea proastă a tuburilor Pitot, teorie pe care experţii de la Airbus o neagă. Întâmplător, am lucrat cu aproape toate tipurile de anemometre, am şi construit tuburi Pitot în laborator, pentru studenţi. Eu cred în clamarea experţilor de la Airbus,   adică nu sunt de vină tuburile Pitot. Există mai multe sindicate atât la Air France, cât şi la Airbus, care vorbesc pro şi contra tuburilor Pitot. În privinţa aceasta, ideea mea este că  s-a format un lobby pentru adoptarea unui „lanţ de cauzalitate” care blamează starea  tuburilor Pitot.  Repet, nu cred  în această relaţie simplistă cauză-efect, dar cineva parcă are tot  interesul  să  o susţină. Adevărul privind starea tuburilor Pitot poate fi spus numai de înregistrările din „cutiile negre”.  După ce  s-a anunţat la un moment dat că semnalele lor ar fi fost reperate, ulterior s-a confirmat că ele au fost definitiv pierdute. Probabil că acesta este adevărul. Altă teorie înspăimântătoare, dar nu vorbesc despre ea din lipsă de spaţiu şi timp, spune că filosofia noastră privind construirea discursului de cauzalitate este deficitară, ceea ce ştiam demult, încă de la David Hume, vezi şi Prelegerile lui Nae Ionescu din anul 1926 la Universitatea din Bucureşti, prelegeri ţinute în faţa unor tineri intelectuali entuziaşti veniţi din toată România Mare. Dar în discuţiile privind accidentele aviatice de acum, a intervenit  foarte pertinent un avocat britanic, care postulează o intensificare a efectului de neînţelegere a cauzalităţii atunci când oamenii pun la lucru computere în timp real. Acest efect de neînţelegere a cauzalităţii, care este propriu naturii umane, cum spune David Hume, este incorporat şi în programele de computer, scrise de nişte tipi extrem de inteligenţi, care dacă greşesc, greşesc din motive de “păcat  originar”. A treia teorie este sugerată de ziariştii brazilienii de la O Globo, primii care au avut acces la fotografii luate din interiorul avionului Airbus. Ei sunt înspăimântaţi, pentru că imaginile arată că totul s-a petrecut foarte brusc, şi piloţii aceia experimentaţi nici măcar nu au avut timp să  reacţioneze. Deci este un punct de inflexiune în “mersul lucrurilor din natură”*. În fine, cred că sîntem numai vreo două sau trei persoane care citim acestea.

Avioanele acestea zboară la limita superioară a troposferei ca să nu primească şocurile dinamice ale meteorologiei troposferei. Înţeleg că avionul din zborul AF 447 a intrat totuşi în vîrful unui nor cumulonimbus incus al unei furtuni deja sparte. Ei au nişte reguli foarte precise, iar piloţii au experienţa asumării de riscuri minore. Iată că riscul s-a dovedit incomensurabil. Deci era ceva dincolo de experienţa trecută. Acţiunile antropice de modificare a suprafeţei subiacente au provocat fenomene meteorologice noi şi înspăimântătoare, cum ar fi norii Asperatus. Presupun că sunt modificări dinamice şi în vîrfurile de cumulonimbus incus. Deci tot cauze antropogenice, pentru că sursa de energie în troposferă se află la nivelul suprafeţei subiacente, deşi sursa primară este energia solară.

Titus Filipas

*Vezi şi +In Japan, it’s raining tadpoles
Japan is no stranger to heavy downpours during the early summer rainy season.
But in recent days the proverbial „cats and dogs” have been joined by tadpoles,
fish and the occasional frog.
Meteorologists admit they are bewildered by a spate of incidents in which the
creatures appear to have fallen from the sky. People around the country have
reported witnessing the phenomenon since the first sightings of stranded
tadpoles were made in Ishikawa prefecture last week.
People living as far apart as Hiroshima in the south-west and Iwate in the
north-east say they have stumbled on the dead creatures near their homes, in
fields, school grounds, and on car roofs and windscreens.
In Ishikawa prefecture, on the Japan Sea coast, a resident found 13 crucian carp
on and around his truck, each about 3cm long.
One popular theory is that the creatures were sucked up by waterspouts but
meteorologists say no strong winds have been reported in the areas where
tadpoles were found. One expert said gusts too weak to be picked up by
observatories might have sucked up small quantities of water, along with a few
unfortunate tadpoles. Ornithologists said it was too early too rule out their
feathered friends.
Kimimasa Tokikuni, head of the Ishikawa branch of the Japanese Society for the
Preservation of Birds, told the Yomiuri Shimbun that bigger birds, such as
herons and black-tailed gulls, might have dropped the tadpoles after being
disturbed in mid-flight.
But the startled bird theory fails to answer a simple question: why haven’t the
„flying” tadpoles been noticed before?+