Isaakievskii Sobor

Ruşii nu vor înţelege vreodată că moldovenii sunt români. Ei sunt convinşi că statuia Călăreţului de aramă apără bine furtul sintagmei-sigiliu NOVA ROMA care ne aparţine de la Anul Domnului 381. Se vorbeşte atâta despre testamentul apocrif al lui Petru Velikii ! Dar istoricii şi teologii noştri ortodocşi tac mâlc cu privire la catedrala Isaakievskii Sobor de la Sankt Petersburg, semnificaţia ei. Aici mişcarea de teologie politică al lui Petru Velikii a fost absolut genială ! Spun eu asta cu foarte multă părere de rău. Pentru că tăcerea nostră prelungită legitimează pretenţia rusească la sintagma-sigiliu de la 381 AD.
Titus Filipas

Specificitatea Revoluţiei de la 1848

Vezi la adresele URL http://www.romanialibera.ro/a156931/mark-gitenstein-propus-ambasador-al-sua-pentru-romania-are-origini-romanesti.html şi http://www.romanialibera.ro/a156992/mama-facea-campanie-electorala-din-trasura.html , mărturii ale unor evrei privind relaţiile dintre  români şi evrei în perioada interbelică. Nici vorbă despre despre anti-semitism românesc în perioada interbelică ! De fapt, abia după instalarea regimului Petru Groza apare o provocare a membrilor PCdR,  alogeni în absoluta lor majoritate, împotriva românilor. La Craiova, repet, la Craiova!, era  instalat ostentativ un prefect comunist evreu ! Ce vroiau ei să demonstreze cu asta ? Iar despre Caracal, o veche aşezare aflată pe Via Alutana,  repet, despre Caracal, capitala Romanaţilor, un nume de judeţ care demonstra că  Romanaţii făceau parte din Latium Novum, că numele  Romanaţii apăruse înainte de Anul Domnului 381, se creează mitul urban că acolo s-ar fi răsturnat “carul cu proşti”. Şi activiştii alogeni veniţi de la Bucureşti, activişti ai noului partid ajuns la putere în România, arătau foarte precis chiar şi locul unde se răsturnase “carul cu proşti” în Caracal. Era de fapt locul pe unde intraseră la anul 1848 revoluţionarii care citiseră pe româneşte Proclamaţia de la Câmpia Islaz. Revoluţionarii români urmaseră şi ei anticul traseu Via Alutana. Aici se vede specificitatea Revoluţiei de la 1848 pentru români, în corul de “universalitate masonică” al  revoluţiilor europene  de la 1848. Via Alutana leagă Transilvania de podul construit de împăratul Constantin cel Mare peste Dunăre. Traseul drumurilor romane ducea mai departe, spre Nova Roma, sintagmă-sigiliu afirmată la Conciliul din  381 AD de la Constantinopol. Revoluţionarul Popa Şapcă a jucat un rol capital în Proclamaţia de la Câmpia Islaz. Însă revoluţionarul Popa Şapcă venea din acel sat din  bordeie de la Celei unde locuiau urmaşii paznicilor podului construit de  Constantin cel Mare. Când revoluţia românească începea şi în Transilvania, acolo se strigă : “Noi vrem să ne unim cu Ţara!”. Dovada că exista o conştiinţă despre “naţionalitatea românească”, despre “sufletul românesc”. Era produsul unei construcţii juridice romane perfecte, o construcţie juridică intergeneraţională, elaborată pe parcursul primelor două secole după naşterea Domnului, şi finalizată prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Istoriografii de la Oxford University consideră că solida jurisdicţie romană reuşea să transforme, de la 212 AD până la 285 AD, Imperiul Roman în Romania.  

Titus Filipas

Istoria lui Zosimus

Revolta din Grecia (vezi http://uncoltuitatdelume.wordpress.com/2008/12/16/revolta-in-grecia/ ) a început la Salonic şi a fost iniţiată de ‘anarho-autonomi’. Aşa le spun, prudent şi eufemistic,  autorităţile greceşti macedo-românilor care sunt populaţia străveche din Grecia de Nord sau Macedonia egeeană (mai există Macedonia Pirinului în Bulgaria, precum şi Macedonia Vardarului, adică FYRM sau republica Macedonia). Toate cele trei entităţi făceau parte în antichitate din acel stat Macedonia care a constituit baza de putere a lui Alexandru cel Mare. Înainte de invazia barbarilor slavi, populaţia dominantă în cele trei Macedonii erau  macedo-românii. Ei erau populaţia locală non-elenică dar autohtonă în peninsula balcanică. Prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212, ei dobândeau statutul de cetăţeni romani, ca de altminteri şi locuitorii din Dacia. Treptat, se formează conceptul de Romania Orientală. Istoriografii occidentali au încercat, prin aplicarea principiului ‘informaţiei asimetrice’,  să ne ascundă acest concept, inventând pentru noi aşa-zisa ‘retragere aureliană’. Trebuie să insist că mişcarea macedo-românilor din Grecia de Nord nu are un caracter social, deorece ei formează un segment de populaţie cu o bună-stare accentuată. Cee ce doresc, în principiu, ‘anarho-autonomii’, este reinstaurarea drepturilor asertate de Constituţia din Anul Domnului 212 pentru Romania. Este păcat că istoricii români de acum inventează brăţări dacice de aur, însă nu aduc la lumină Historia Nova a lui Zosimus, un text din care reiese foarte clar că nu a existat ‘retragerea aureliană’, şi că la Anul Domnului 381, când un think tank creştin condus de Sfinţii Ierarhi creează sintagma-sigiliu Nova Roma, doveditoare pentru drepturile noastre istorice (pe care încearcă să ni le fure Rusia!), exista deja  un  Novum Latium până la rîul Bug.

Titus Filipas

Cartea lui Richard Fletcher

Domnul Petre Barde ne semnalează aici, http://www.romanialibera.ro/a138699c271196/cu-excavatorul-prin-istorie.html , cartea lui Richard Fletcher despre Romania timpurie. Dar se impune o rectificare: De fapt cartea se cheamă ‘THE BARBARIAN CONVERSION’, nu ‘THE BARBARIAN COINVERSION’.

Drept comentarii la această carte, mă întreb în primul rând ce păzesc istoricii români oficiali?  Miza de legitimitate este enormă pentru lumea de azi! Deocamdată, numai cele două imperii, RUSIA şi SUA, se arată acut interesate.

Este foarte semnificativă ofensiva culturală recentă a excelenţei sale, domnul ambasador CIURILIN al Rusiei, pentru captarea bunăvoinţei românilor (asigurând acces liber istoricilor noştri la fondul documentelor DIMITRIE CANTEMIR păstrate în Rusia). Un singur om de cultură român, filosoful Constantin Barbu de la Craiova, se arată a fi preocupat de temă.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu s-au folosit numai de paravanul de naţionalism românesc sincer al lui CONSTANTIN NOICA. Pleşu-Liiceanu-Patapievici reprezintă acum doar interesele anti-româneşti din cele două imperii în România.

Rezumativ, miza de cointeresare a celor două imperii este sintagma-sigiliu NOVA ROMA. De acolo rezultă toate drepturile de legitimitate imperială pentru stăpânirea lumii de azi. Să fie limpede, oraşul Constantinopol, aşa cum era fondat la 330 AD de CONSTANTIN CEL MARE, nu era NOVA ROMA. Această sintagmă-sigiliu de legitimitate absolută în ISTORIA LUMII era forjată de primul conciliu ecumenic de la 381 AD din Constantinopol. Există documente istorice suficiente care demonstrează faptul că primii doi SFINŢI IERARHI, SFÎNTUL VASILE CEL MARE şi SFÎNTUL GRIGORE TEOLOGUL, au orientat gândirea acelui think tank creştin care a pregătit primul conciliu de la Constantinopol. Apoi, ‘Retragerea aureliană’ este un mit inventat de istoriografii occidentali. Un istoric din regiune, ZOSIMUS, advocatus fisci, nici măcar nu o pomeneşte în HISTORIA NOVA. Dar aşa cum arată textele rămase de la VASILE CEL MARE, conciliul pentru NOVA ROMA trebuie corelat cu moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică, la 378 AD, în bătălia de la Adrianopol. Şi anii 378 AD – 381 AD marchează clar un binom MOARTE-NAŞTERE, binom chemat DECONSTRUCŢIE în filosofia existenţialistă, care este totodată şi filosofia lumii moderne şi postmoderne. Iar sintagma-sigiliu NOVA ROMA de la 381 AD desemnează implicit recunoaşterea unui NOVUM LATIUM populat cu iliri şi traco-daco-moesi ‘socii’- alizaţi. Or, acestea sunt chiar drepturile noastre legitime! Intuiţia lui IOAN ELIADE RĂDULESCU din BIBLICELE era corectă ! ROMANAŢII, ce existau deja înainte de 381 AD, marcau  distinct un teritoriu din acest NOVUM LATIUM foarte ‘socii”-alizat.

Titus Filipas

A început negocierea drepturilor istorice

A început negocierea drepturilor istorice între România şi Rusia. Astfel, aflăm de aici http://www.ziua.net/display.php?data=2008-11-07&id=245115 , şi de aici, http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/ambasadorul-rusiei-ne-ofera.html  , că ambasadorul Rusiei,excelenţa sa  domnul Alexandr Anatolievici Ciurilin,  ne oferă Manuscrisele Cantemir: “Alexandr Anatolievici Ciurilin , ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, s-a angajat personal ca va facilita cercetatorilor romani intrarea in posesie a copiilor dupa circa 8000 de file din manuscrisele originale ale domnitorului carturar Dimitrie Cantemir.”, scrie, pe bună dreptate entuziasmat, ziaristul Victor Roncea.

De ce face ambasadorul Ciurilin toate acestea ? La ora actuală s-a dezvoltat aproape o mişcare culturală  de mase în Rusii pentru a se negocia continuitatea lor istorică între secolul IV, şi secolul VIII.

Să reamintim acum istoria şi drepturile  noastre legitime.  În secolul IV, împăratul Constantin cel Mare  fondează  oraşul Constantinopol  la Anul Domnului 330, apoi, după moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică în bătălia de la Adrianopol la 378 AD, este creată sintagma-sigiliu Nova Roma de către grupul de reflecţie întrunit la primul conciliu ecumenic de la anul 381 din Constantinopol. Nova Roma era o sintagmă-sigiliu prin care se recunoştea totodată implicit existenţa unui Novum Latium populat cu iliri şi traco- daco –moesi  ‘socii’- alizaţi. Aşa le spunem, aglutinant, rezumativ, populaţiilor balcanice autohtone dinainte de migratori, populaţii distincte de greci (eleni).  Deja cronicarul Miron Costin ne învăţa să considerăm istoria noastră numai pe intervale de timp extrem de extinse, de care “se sparie gândul”.

Abia în secolul VIII varegii întemeiază Rusiile. Politica agresivă a lui Suvorov  (originar dintr-o veche familie nobilă din Novgorod, oraşul varegilor) care trecea Bugul, şi la anul 1792 construia fortificaţia avansată Tiraspol, distrugea pretenţiile ruşilor la o continuitate negociată  a istoriei lor pe un hiatus  mergând înapoi  din secolul VIII până  în secolul IV, când se naşte Romania Orientală prin sintagma-sigiliu: Nova Roma. Este nevoie ca şi istoricii români de azi să îşi focalizeze atenţia către acel timp, construind coerent discursul drepturilor noastre. Nicolae Iorga avea dreptate să propună discursul nostru de continuitate istorică prin construcţia ‘Bizanţ după Bizanţ’. Acest ‘demers Nova Roma’  deblochează actul de înţelegere a istoriei noastre,   artificial zăvorâtă  în “retragerea aureliană” impusă normativ  de istoriografi din Occident.  Sigur, documentul de la 381 AD  despre Nova Roma  este interpretat altfel  de istoriografii Rusiei moscovite.  Anume că Nova Roma  este de fapt ‘A doua Roma’. Că Moscova  ar căpăta  pe acest fond semantic legitimitate la pretenţia impertinentă de a se declara  ea însăşi A treia  Roma  după  ce Bizanţul cădea  la 1453.  Este o interpretare forţată, care nu ţine cont de faptul ca binomul interpretării adevărate se completează, –cronologic el începea–, cu uciderea ultimilor romani autentici din Balcani la Adrianopole, în 378 AD. Nu vom putea  pricepe,   şi alţii nu vor putea accepta,  evenimente majore petrecute în cultura română şi străromână fără a recurge la elemente  care sprijină protocronismul. Chiar şi metodologia deconstrucţiei este necesară! “Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe filosoful existenţialist Jacques Derrida. Apoi, o eventuală negociere a adevărului ar fi stat în picioare numai dacă imperiul ţarist, extins încontinuu prin noi cuceriri, ar fi  permis  şi protejat existenţa  unui  Latium Novum la apus de rîul Bug. În general vorbind despre Latium Novum, el este  partea cea mai ‘socii’- alizată din Romania Orientală,   de unde sunt originari  ‘cărturarii  sciţi’  (în general călugări iliri şi traco- daco –moesi  ‘socii’- alizaţi, savantul englez Roger Bacon avea un deosebit respect pentru  călugărul Ieronim care a scris Vulgata într-o latină aspră, tradusă apoi în secolul XVIII de vicarul Petru Pavel Aron pe româneşte) care scriau şi vorbeau latineşte în secolele IV, V, VI, şi unde exista,  sau a existat la un moment dat,    o populaţie vorbind o vernaculară neolatină. Cel puţin aşa fusese  înţelegerea dintre Petru Velikii şi Dimitrie Cantemir, pe care Caterina cea Mare nu a mai respectat-o.

Titus Filipas

România ca Romania Neoacquistica

Articolul domnului Adrian Bucurescu  despre istoria noastră cea  mai veche, http://www.romanialibera.ro/a135143/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , a stârnit interes şi a provocat nenumărate comentarii de bun simţ pe forum. Reţin un excerpt din  http://www.romanialibera.ro/a135143c261789/nicolae-densusianu-un-explorator-al-preistoriei.html , anume “O intrebare posibila: de ce ar vorbi latina vulgara, populatii pe arii extinse din nordul Marii Negre?, zona departe si de declaratiile de intentie si interes cunoscute ale imperatorilor Romani.”

Este influenţa apocaliptică a propagandei ruseşti despre ‘a treia Roma’. În realitate, Constantin cel Mare a fondat  la  Anul Domnului 330 oraşul Constantinopol fără semnificaţia de ‘a doua Roma’. Termenul Nova Roma (iar nu ‘a doua Roma’) este înscris ca sintagmă-sigiliu de către Conciliul bisericesc din   Anul Domnului 381 de la Constantinopol. Conciliul era un think tank creştin condus de Sfântul Ierarh Grigore Teologul, iar pregătirea lui fusese ghidată de ideile Sfântului  Ierarh Vasile  cel Mare care murise la Anul Domnului 379. Conciliul de la 381 AD venea la trei ani după moartea ‘ultimilor romani’ autentici din peninsula balcanică  şi Scitia, extensia ei teritorială spre răsărit, în bătălia de la Adrianopol. Sintagma-sigiliu Nova Roma însemna implicit recunoaşterea existenţei unui Novum Latium în acest spaţiu răsăritean, mai cunoscut ca Romania Orientală, şi care este recunoscut  în arhivele din cancelariile occidentale ca întinzându-se până la rîul Bug. În Memorii, Winston Churchill scrie în mod expres că acţiunea militară a României în cel de al doilea război mondial nu era justificată decât până la rîul Bug. Fără a permite existenţa acestui Novum Latium, toată vorbăria rusească despre ‘Moskova- a treia Roma’ este inepţie. Istoricii lor mai oneşti ştiu aceasta. Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. România noastră are drepturi imense ca Romania Neoacquistica, drepturi pe care istoricii noştri nu le reliefează.

Titus Filipas

O comoară înfundată

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”. Alexe Mateevici folosea expresia în poezia «Limba noastră» : „Limba noastră-i o comoară /În adâncuri înfundată /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată. /Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste /S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. /Limba noastră-i numai cântec, /Doina dorurilor noastre, /Roi de fulgere, ce spintec /Nouri negri, zări albastre. /       Limba noastră-i graiul pâinii, /Când de vânt se mişcă vara; / In rostirea ei bătrânii /Cu sudori sfinţit-au ţara. /Limba noastră-i frunză verde, /Zbuciumul din codrii veşnici, /Nistrul lin, ce-n valuri pierde /Ai luceferilor sfeşnici. /Nu veţi plânge-atunci amarnic, /Că vi—i limba prea săracă,/ Şi-ţi vedea, cât îi de darnic /Graiul ţării noastre dragă. /Limba noastră-i vechi izvoade. /        Povestiri din alte vremuri; / Şi citindu-le ‘nşirate, – /Te-nfiori adânc şi tremuri. /Limba noastră îi aleasă /Să ridice slava-n ceruri, /Să ne spiue-n hram şi-acasă /Veşnicele adevăruri. /Limba noastra-i limbă sfântă, / Limba vechilor cazanii, /Care o plâng şi care o cântă / Pe la vatra lor ţăranii. / Înviaţi-vă dar graiul, /Ruginit de multă vreme, /Ştergeţi slinul, mucegaiul /Al uitării ‘n care geme. /Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde – /Şi-ţi avea în revărsare /Un potop nou de cuvinte. /Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată, /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată.”

Alexe Mateevici era un poet român din provincia Basarabia, ruptă de către Rusia ţaristă din Romania Orientală, singura moştenitoare a drepturilor care decurg din sintagma-sigiliu Nova Roma înscrisă de conciliul ecumenic de la 381 AD.

Acel furt al Basarabiei se petrecea la anul 1812, deci înainte de perioada „bonjuristă” din principatele dunărene. Aceasta arată că  Alexe Mateevici găsea şi extrăgea sintagma „o comoară înfundată”dintr – un fond de cuvinte autohtone, nu traducea pur şi simplu franţuzescul “un trésor enfoui”.

Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. Prin expresia Nova Roma forjată de un grup de reflecţie creştin ghidat de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, se recunoştea implicit în secolul IV că există şi un Novum Latium format prin ‚socii’-alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor.

Probabil că actul bisericesc de la 381 AD este ultima recunoaştere a influenţei latine asupra fondului   traco-daco-moesic, iar aceasta mult după retragerea aureliană, pe care istoricul  Zosimus din Romania Orientală nici măcar nu o pomeneşte în Historia Nova.

Prin versurile “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.”, Alexe Mateevici arată şi influenţa varegă de după secolul VIII asupra fondului   traco-daco-moesic deja ‚socii’-alizat. De altminteri, Cantacuzinii erau varegi. Gheorghe Asachi şi Mihai Eminescu erau de asemenea vikingi răsăriteni, nu blonzi ci la fel de bruneţi precum Harald Bluetooth. Să fiu mai explicit. “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.” evocă Piatra Soarelui, un datum cultural Viking.

Titus Filipas

Memoria/Pamiati

Să nu uităm drepturile noastre istorice. Rusia nu are vreun drept legitim la titlul de ‘A treia Roma’, aşa cum afirmă acum mulţi dintre ‘marii’ ziarişti români acţionând în spiritul organizaţiei ruseşti Pamiati. Nu există ‘A treia Roma’, nici măcar ca un mit ! Există, dovedit, numai sintagma-sigiliu Nova Roma, creată  de un think tank creştin la anul Domnului 381. Prin ea se recunoştea, implicit, că se crease un Latium Novum în Peninsula Balcanică prin ‘socii’- alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor. Rusiile apar abia  în veacul VIII. Între Nova Roma şi Rusii există vid absolut! Intellighentsia rusă de azi încearcă să construiască o punte de legitimitate ilogică pentru Rusia între secolul IV şi secolul VIII. Este păcat că istoricii români se pierd  în jalnica ideologie cumanistă, în loc de a juca inteligent  simbolistica sigiliului Nova Roma!

Titus Filipas

Brazda lui Novac

  „Brazda lui Novac” este augmentarea  hiperbolică a brazdei plugului mare. Fără îndoială, ea  încorpora şi  „calitate ontică”. „Brazda lui Novac”, brazda plugului cu bârsă şi cormană,  permitea drenarea solului şi cultivarea grâului, a cărui rădăcină putrezea în dâra lăsată  de pluguşor, ogorul arat de ‚bădica Traian’ era inundat la  orice  ploaie.

Şi  în această nouă  tehnologie aplicată pământului,  se păstrează ceva esenţial din memoria veche. Drumurile romane erau acoperite de „pavimentum”. Era  ultimul strat  dintr-o serie de patru (celelalte, numărate de jos în sus, se chemau: statum, rudus, nucleus),  destinate să asigure drenarea. Cele patru straturi erau aşezate într-un soi de lungă tranşee. De la „pavimentum”, alcătuit pur şi  simplu din sol mineral bine bătătorit,  avem „pămîntul”, adică terenul arat cu plugul cel nou care drena terenul agricol, permiţând recolte de grâu foarte mari. Drenarea este funcţia ce incorporează calitatea ontică a celor două sisteme de producţie – unul legat de agricultură, celălalt de transport–, iar funcţia  rezultă prin acţiunea unor artefacte controlate de Homo Faber.  Calitatea ontică de  interes pentru noi când privim cele două sisteme  este legată  strict de mediul înconjurător. Anume, este vorba despre drenarea apei de ploaie.

 Păstrarea vechiului termen, pavimentum-pământ,  se impunea şi prin geometria  liniară a brazdei. Datorită fragilităţii  plugului  construit din lemn, întoarcerea ducea la ruperea lui. Se trasa atunci o brazdă de mare extensie, având o capacitate de drenare care evoca drumul  roman sub pavimentum. Deci brazda noului plug semăna, în aceasta privinţă,  cu vechiul drum roman.

Din ce scrie istoricul maghiar Tamás Lajos rezultă  că „strămoşii viitorilor români” (am citat din Tamás Lajos) trăiau pe malul sudic al „zonei ripariane” (am pus ghilimele pentru a indica un neologism ce provine  dintr –un cuvânt antic latin care a dat numele provinciei Dacia Ripensis precum şi cuvântul românesc rîpă) a Dunării. Organismul grăniceresc  “divin” ce apăra drepturile „poporului ales maghiar”  (ghilimelele ţintesc zelul de neofiţi al segmentelor de populaţie maghiarizată prin ideologiile Unio Trium Nationum şi Ausgleich) i-a  împiedicat  pe români, până la capitulaţiile turceşti,   să treacă  pe malul nordic al Dunării!

„Natura are oroare de vid!”, n-a auzit oare Tamás Lajos acest principiu medieval? 

Nici editorii  de la Wikipedia se pare că n-au auzit.  În articolul despre Ladislau I (Laslău Craiul)  se propagă ideologia că în secolul XI  ţinuturile din Transilvania şi din zona ripariană a Dunării aflate mai jos de Câmpia Panoniei nu erau locuite! 

Cum să fi fost în secolul al IX-lea  strămoşii viitorilor români confinaţi exclusiv pe malul sudic al Dunării, evitând,   tenace şi  anti-entropic, trecerea pe malul nordic al fluviului ? Gradientul de concentraţie demografică ar fi fost infinit acolo (funcţia delta)! Fiind „politiceşte corect”, domnul Tamás Lajos contrazice istoria noastră. De unde rezultă însă puterile domniei-sale, şi ale  Wikipediei,  împotriva legilor entropiei? Neadevărul anti- entropic spus de Tamás Lajos este flagrant, cel propagat de Wikipedia  este egregios. Dar istoriografii din această categorie acceptă totuşi mitul despre vânătorul maghiar ce urmăreşte tenace o căprioară din Munţii Altai până ce vânătorul ajunge, ascultând  planul divin,  în Munţii Carpaţi

Domnul Tamás Lajos  dovedeşte nu doar lipsă de respect faţă de teoriile istorice şi ecologice ale unui  Fernand Braudel, –recunosc, respectul este o chestiune de alegere–,  dar uită ceva important : « pămîntul » românesc. Brazda plugului nou marcând ‘pămîntul’ este,  dar numai pentru  noi românii,  de asemenea şi o ‘signatură’ în sensul filosofiei existenţialiste aplicate. Bineînţeles, „Signatura” este atât brazda agricolă cât şi  interpretarea iterabilă, primăvară de  primăvară,  a brazdei plugului mare, a pămîntului (cuvânt ce provine din latinescul pavimentum).

În conceptul „Brazda lui Novac” este prezentă ideea de forţă, necesară plugului mare pentru desţelenire. Întâlnim legenda Novacilor (aceeaşi origine ca şi supranumele Novalis, însemnând Defrişorul) pe o arie largă, din Oltenia până  în Transnistria, şi ea este coroborată de mărturiile suedezilor ce au traversat  istmul baltico-pontic, privind  predominarea  românilor „novaci” acolo. Urme sigure  dovedesc prezenţa  românilor   „bolohoveni”  pe  aria unde cad ploile care întreţin rîurile  Sluci şi Bugul superior (Winston Churchill considera  Bugul  frontiera  naturală a României Mari înspre răsărit !), şi a românilor ‚brodnici’ la vadurile rîurilor din stepa ţinuturilor ce vor deveni Rusii prin brutala forţă varegă. Erau vaduri  la multe rîuri,  vaduri care jalonau cu ‚novaci’  noile  ‚drumuri romane’ spre răsărit, de la 600AD şi până la venirea varegilor în secolul VIII.  Găsim încă şi acum la Nipru, în regiunea Dnepopetrovsk din Ucraina,  localitatea Voloşkoe. Toponimul înseamnă «al valahilor ». Numele de familie Voloşin, întâlnit frecvent în toate Rusiile, înseamnă Vlaşin,  Valahul. Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii (Malaia, Bielaia, Velikaia) sunt probabil milioane. Ar fi absurd să spunem că toţi Voloşinii  se trag din satul Voloşkoe, şi cu atât mai puţin că ar fi coborât din paginile romanelor Ioanei Postelnicu.  Sunt mai curând urmaşii ‘românilor novaci’ plecaţi spre răsărit,  care au desţelenit prima oară marea câmpie  chemată apoi, mult  mai târziu, stepa rusească. Noile drumuri plecau din Dacia. Există studii şi dovezi  despre explorarea teritorială  şi creşterea demografică adusă de agricultura cu plugul cel nou pe istmul baltico- pontic, deci pe axa sud-nord, meridional.  Dar zonal, pe direcţia est- vest ? Dacii erau o populaţie mult mai importantă  decât istoria scrisă  despre ei. Astfel, în cronici  chineze dintre secolele IV si XV este înregistrată  o ţară  care se află la Extremul Apus, –cum era percepută lumea geografică europeană privind dinspre   China–, sub o hieroglifă  ce se poate translitera ca DAQIN. Citirea hieroglifei sună extrem de asemănător fie cu Dochia, fie cu Dacia, ca să nu îi acordăm atenţie !

Păstrarea numelui ‚pămînt’ chiar  pe spaţii ce nu fuseseră ale imperiului roman ci ale barbariei antice, –o deosebim de barbaria migratoare care a încălcat flagrant dreptul popoarelor !–, arată şi păstrarea spiritului roman în acest Latium Novum recunoscut istoric prin existenţa sintagmei – sigiliu Nova Roma încă din 381AD, când Rusiile nu existau  în proiect. Propagarea plugului thematic, care începea în secolul VII, era însoţită  de răspândirea  creştinismului într-o variantă iconoclastă timpurie când limbile Oikumenei erau stăpânite de  gramatica generativă eliberată. Pe « pămîntul » românesc, cum este numită  de proto-români brazda lungă a plugului thematic printr- o comparaţie cu pavimentum, varianta iconoclastă  a creştinismului permitea înflorirea variantei de neolatină  pe care o vorbeau plugarii. Rugăciunea iconoclastă generativă   „Dă, Doamne, românului, mintea de pe urmă!”  încapsulează   percepţia  populară  intuitivă despre succesul gramaticii spontane care permite formularea judecăţilor de valoare. 

Titus Filipas