Cilibi Moise

Oraşul Balkh, de unde provine materia primă naturală incorporată în Albastrul de Voroneţ, se află pe linia imaginară trasată între Kabul şi Buhara. Pe această linie,  Balkh e mai aproape de Kabul decât de Buhara. Din oraşul Balkh se trăgea  tatăl filosofului islamic Avicenna (980-1037). Tot în medievalul  Balkh s-a născut,  la anul 1207,  marele cugetător şi poet sufit  Al Rumi,  adică „Romanul”. Numele său complet este Jalal al-Din Mohammad Ibn Mohammad Ibn Mohammad Ibn Husain al-Rumi.  Tradiţia spune că poetul,  filosoful, teologul  Al Rumi ar fi compus 70 000 de versuri şi aforisme de o singură linie. Ei bine, ceea ce sună aproape incredibil, cam jumătate dintre aceste aforisme şi  versuri  fuseseră compuse de Rumi în limba greacă, folosind  dialectul  vorbit  încă la acea vreme în Cappadocia!  Multe dintre aforismele  lui Rumi amintesc atât de mult înţelepciunea predicată de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare din Cezareea Cappadociei, încât este imposibil ca Al Rumi să nu fi citit direct o parte din textele cappadocianului, ori cel puţin comentarii pertinente ale exegeţilor  operei lui în greceşte.  După moartea lui Rumi, catedra profesorală din  şcoala de poezie şi aforistică de la Iconium (actualul oraş Konya din Anatolia) este oferită eminentului său discipol pe nume Husameddin Celebi. De atunci, în dialectul turcesc anatolian, numele aristocratic de familie Celebi ajunge să semnifice eleganţa  stilului literar, în particular eleganţa  stilului  aforistic. În literatura română din secolul XIX, această semnificaţie este făcută viabilă în primul rând de către autorul evreu Ticu Goldstein (1812-1870), care în onoarea acestei familii de Celebi islamici adoptă chiar pseudonimul mult mai cunoscut de Cilibi Moise, un concoct de influenţă islamică şi influenţă mosaică. Ticu Goldstein îşi asuma la modul cel mai deschis o ascendenţă de evreu khazar (ashkenaze) din Asia Centrală. Criticul literar G. Călinescu,  o personalitate care fără vreo îndoială ştia ce înseamnă stilul aforistic perfect în Limba Română,   l-a rânduit pe scriitorul Cilibi Moise spre glorie, a lui dar şi a noastră,  în „Istoria literaturii române”. Titus Filipas

Locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei

Am citit articolul domnului Carol Hârsan din ziarul România Liberă având subtitlul : “cel mai enigmatic episod din viaţa fostului cap al Bisericii Ortodoxe”.  Era acel articol  probă mult prea stridentă de josnică procedură jurnalistică, pentru ca să fie de noi uitat prea uşor.  Descrierea unui patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, –iar aceasta se întâmpla chiar între ziua decesului şi ziua înmormântării sale–, drept un popă hedonist care dansează între crima abjectă si Busuioaca de Bohotin, arată uitarea legilor lui Solon de oamenii deţinând putere decizională în redacţia  ziarului incriminat, precum şi de  ziaristul  Carol Hârsan. Duhul malefic al articolului Cumpăna Patriarhului  aminteşte spiritul editorialelor presei din Belgrad controlată de Miloşevici. Cine doreşte repetarea tragicului fenomen Vukovar în România ? Valurile comentariilor de aprobare pe forum la articolul din România liberă  erau atât de agresiv orientate împotriva ortodocşilor, încât  literalmente m- au înspăimântat, dar nu pentru viaţa mea fizică. Vorbesc aici despre  teama pe care o produce  nestăvilita revărsare a răului în sine prin mijloacele  de exprimare electronice, –aşa arată în presa română celebra Agora display a lui Baudrillard?–, o exprimare neînfrânată  de vreo autoritate morală. Îmi amintesc că unul dintre comentarii suna: ‘Nu vom obosi să repetăm, ortodoxia e mama comunismului, şi nu invers.’ Parcă  era un citat din Raportul Tismăneanu!  De altminteri consider că valul actual de intoleranţă  faţă de ortodoxism provine  chiar din acel Raport Tismăneanu.Bunul patriarh Teoctist este remarcabil mai ales pentru faptul că a reactivat funcţia de locţiitor al catedrei episcopale din Cezareea Cappadociei pentru patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Personal consider că această  funcţie,  deţinută pe vremuri de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, este mai importantă decât  funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare face parte dintre filosofii teologi cappadocieni din secolul IV care sunt socotiţi a fi Părinţii Cei Sfinţi  ai Bisericii Orientale. Anvergura gândirii  Sfântului  Ierarh Vasile cel Mare este atât de cuprinzătoare, încât prin comparaţie Albert Einstein pare  un mediocru profesor universitar. Valorile Bisericii Orientale, apărate de această funcţie deţinută pe vremuri de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, ne arată că nu este acum prioritate naţională ridicarea Catedralei Neamului. Există deja triste exemple. Când ruşii au înălţat catedrala neamului lor la Moscova, i-a lovit  năpraznic revoluţia bolşevică, iar atunci când sîrbii au început a construi catedrala neamului lor în Belgrad, Iugoslavia s -a dezmembrat imediat prin războaie frăţeşti. Apoi, este mult prea aproape de memoria noastră altă “revoluţie”  ca să nu fim temători. În fine, Bucureştiul de azi este atât de agresat de construcţii, încât o nouă construcţie probabil că literalmente este în contradicţie chiar cu valorile de echilibru ale bisericii ortodoxe. Cel puţin aceasta este percepţia mea asupra Catedralei Neamului. Eu consider că orice bisericuţă ortodoxă cu slujba ţinută în limba română frumoasă este catedrală a neamului nostru. Apoi, nu  există oare catedrala Aghia Sofia la Constantinopol transformată în muzeu şi bine conservată prin înţelepciunea omului care a fost primul preşedinte al Turciei laice, generalul Gazi Kemal Mustafa Atatürk? Musulmanii au realizat o copie arhitecturală după Aghia Sofia,  copie chemată Moscheea Albastră. După intrarea Turciei în Uniunea Europeană, România  trebuie să sprijine iniţiativa grupului de ţări ortodoxe (incluzând şi Rusia) pentru a construi altă copie după Aghia Sofia la Constantinopol,  o copie “albastră”  destinată slujbelor ortodoxe. Titus Filipas