Ce rapid, eficient şi concertat acţionează duşmanii rumânilor*!

“Mircea Arman, noul redactor-șef al revistei Tribuna, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România” http://citynews.ro/eveniment/mircea-arman-noul-redactor-sef-al-revistei-tribuna-exclus-din-uniunea-scriitorilor-din *vezi semnificaţia cuvântului „rumân” la Ioan Eliade Rădulescu în textul ideologic fundamental Echilibrul între antiteze, precum şi la G. Călinescu în romanul Scrinul negru.
Titus Filipas

Ezra şi Cassiodor

Interferenţa de arhetipuri culturale din  romanul Scrinul negru  de G. Călinescu, –text care este quintesenţial tutorial de rezistenţă rumânească–, reprezintă ceva caracteristic pentru literatura română,  ceva perfect normal pentru un spirit din Romania Orientală, însă probabil  că pare fenomen  cultural paroxistic unui om postmodern, educat în spirit turboconsumerist. Propunem aici spre lectură doar un foarte scurt excerpt din romanul  Scrinul negru :

« Se opriră puţin în faţa unui cuptor  de recoacere  […].– Seamănă, observă arhitectul, cu mormântul lui Teodoric. »

Să ne reamintim că mausoleul lui Teodoric se află la Ravenna. Iar la curtea lui Teodoric,  funcţia de magister officiorum  fusese îndeplinită de omul de litere Cassiodorus, un autor latin influenţat de opera călugărilor  sciţi Ioan Cassian şi Dionisie cel Mic (Exiguus). Cassiodorus a fost apoi copiat de gotul ‚socii’-alizat Jordanes în scrierile sale despre geţi.

În manuscrisul chemat Codex Amiatinus  este desenat un portret al lui Cassiodor,  o imagine congruentă  cu portretul apocrif, fictiv, al scribului Ezra, redactorul  textelor Vechiului Testament. Ezra  restaurează Legile, şi acelaşi  program era expus de  Cassiodor  în textul său care prevestea umanismul:  Institutiones divinarum et humanarum littera. În această carte, scriitorul protoromân  Ioan Cassian  era citat frecvent, iar marele cărturar protoromân Dionisie cel Mic are singura biografie scrisă chiar de către  o persoană care l- a cunoscut direct.

Stilul lui Cassiodorus  pare   extrem de retoric şi de manierat unui cititor postmodern, trebuie să recunoaştem cu sinceritate că acest stil nu place acum orişicui. Dar la curtea regelui got din Ravenna, pe vremea lui Teodoric apoi pe vremea regenţei pentru Atalaric,  talentele de scrib şi de secretar demonstrate de Cassiodor  erau  deosebit de apreciate. Semnificative documente  publice au fost redactate de Cassiodorus. Acest magister officiorum  păstra scrinuri cu scrisori despre afaceri publice şi despre  cele private. Tot la Ravenna se găseşte şi mormântul  poetului Dante. Dar nu cred că aluzia culturală a lui G. Călinescu  se referă la Dante, ci la Cassiodor.Titus Filipas

 

Basarabi în Cumania

În Anul Domnului 2006, o întrebare ce s -a dovedit foarte  dificilă la proba de istorie a examenului de bacalaureat din România  se referea la anii de domnie ai voievodului  Nicolae Alexandru. Reporteri de televiziune maliţioşi au repetat  întrebarea unor politicieni români. Un senator din comisia de apărare dă  sentinţa pe ton peremptoriu: “Nu a existat acest domnitor !”.Nicolae Alexandru a fost un domnitor din prima dinastie de Basarabi, fiul lui Basarab I Întemeietorul, şi tatăl lui Vlaicu-Vodă. După dinastia miticului Basarab Întemeietorul, au mai existat două   familii în Muntenia ce pretindeau că sunt  Basarabi:  familia voievodului Neagoe, şi familia voievodului Matei. În ‘Scrinul negru’,  quintesenţial  tutorial  de  rezistenţă,  roman ce  ar trebui citit  azi de  toţi politicienii români care vor să reînveţe a gândi « rumâneşte », apare un episod  amuzant, un  « black box » ascunzând  tâlc profund. “După câteva  expediente,  [Matei Basarab]  ajunse la stadiul înfometării. Atunci se prezentă la direcţia unui mare atelier care făcea caroserii şi monta motoare pe şasiuri.–          Ştiu să montez, zise el cu o simplitate excesivă, parcă  jenată, n-am ce mânca! Directorul, provenit dintre muncitori, îi examină liniştit faţa prea distinsă şi uitătura fixă din cauza foamei. Pe o farfurie avea înaintea sa câţiva porumbi fierţi, rupţi în două.–          Nu iei ? îl îndemnă el fără nici o nuanţă deosebită, rupând însuşi cu degetele câteva boabe de pe un ciocălău.Fără a se grăbi, dar şi fără a întârzia, ca şi  cum ai primi o ţigară, cel invitat luă porumbul şi- l mâncă banal. –          Cum te  numeşti ? întrebă directorul […]–          Matei Basarab ! […]Un imperceptibil surâs trecu prin ochii directorului, care însă întrebă iarăşi,  cu desăvârşire serios:–          Eşti rudă cu  Matei Basarab, voievodul ?–          Da ! zise tînărul. “Iată  alt episod din viaţa acestui Matei Basarab descris de G. Călinescu:“Reuniunea debută printr- o tăcere prelungită, deoarece toţi se aşteptau  ca Hangerlioaica să pună în dezbatere cazul Matei Basarab, şi nu îndrăznea, din jenă, să anticipe deciziile. În fine, bătrâna prinţesă tuşi gros şi-şi suflă nasul cu forţă ostentativă, apoi zise :–          Ascultă, Matei, am auzit că vei avea un copil şi că vrei să te căsătoreşti.–          E adevărat, prinţesă ! răspunse interpelatul. –          Şi cum vei numi copilul ? se interesă aproape calm Hangerlioaica, deşi cu asprime de răguşeală în gît. –          Neagoe dacă e băiat, Martha dacă va fi fată.–          Ha ! Neagoe Basarab! Un drôle de nom  celui – là ! Vous allez  épater les prolétaires avec vos noms : Matei Basarab, Neagoe Basarab!”Constatăm, ‘Scrinul negru’  este « Black box » – „cutie  neagră” ce ascunde informaţie. Deşi se statuează  legături  de rudenie între familia voievodului Neagoe, familia voievodului Matei, şi dinastia întemeietoare,  nu  există  dovezi sigure despre înrudirea lor.  Lipsa dovezilor  este irelevantă aici. Principala  problemă  despre Basarabi este  revelată într-o dispută avându-i  pe Vasile Lovinescu şi Neagu Djuvara protagonişti. Nu s-au întâlnit vreodată în  direct, lupta lor s-a purtat  pe terenul discursului.  O  jalonare este propusă de noi. Fragmentele lor de discurs  pot fi interpretate, de alţii, diferit.Primul Basarab,  -numit de Heliad “Radul Negru”–,  ar fi fost prinţul  cuman  Basar Aba. Cu această asertare  normativă biciuieşte istoricul Neagu Djuvara fraza discursului  său. Atunci regele Ungariei Samuel Aba (1041-1044) a fost  de asemenea prinţ cuman?  putem întreba.După invitaţia academică lansată  de domnul Neagu Djuvara   la cugetarea  deasupra ‚prinţului cuman’  creator de istorie pentru noi,  gândim  că  invitaţia  lui Ioan Eliade Rădulescu  pentru aproprierea poeziei lui Petrarca (1304-1374):   “Voi ch’ascoltate in rime sparse il suono/ di quei sospiri…”,  în literatura română,  era poate frivolă, însă  deloc absurdă. Universitatea medievală italiană nu primea decât oameni  cu putere de memorare enormă. Toţi studenţii români de la Padova ştiau pe de rost  versurile lui Petrarca. De altminteri există bănuiala că faimosul  ‚Codex Cumanicus’,   de unde sunt extrase   „principiile normative”  despre cumani, ar fi  făcut un stagiu  în  biblioteca lui Francesco  Petrarca!   Circumstanţa  respectivă nu  confirmă  totuşi „ipoteza cumană” a întemeierii basarabe. În ‚Codex Cumanicus’  nu este înregistrat nici un  prinţ Basarab.  Credem  că un ipotetic ‚prinţ cuman întemeietor’  ar fi ridicat mai curând o capitală de corturi în  Câmpia Română, bineînţeles, nu o „şatră”, –nu-i nimic peiorativ ori politiceşte „incorect” în sugestia noastră–, ci ne gândim mai mult la un  ‚Xanadu în Bărăgan’. Cumanii,  în esenţa lor ecologică popor de călăreţi în stepă, au multe asemănări şi înrudiri cu  ungurii,  alt  popor de călăreţi  ce  au simţit mereu ‘atracţia pustei’.  Unicul  rege ungur, Ladislau  Cumanul,  ce provenea dintr-o legătură cumană dovedită, era departe de virtuţile cerute unui  ctitor de ţară. Ladislau Cumanul  a intrat totuşi în numărătoarea regilor maghiari ca Ladislau numărul  IV (1262- 1290).  Surprinzător,  casa angevină napolitană a încercat să îşi asocieze acest cuman. Astfel, civilizata  prinţesă Elisabeta (1261-1300), fiica lui Charles I d’Anjou şi a Beatricei  de Provence (1234-1267),  prinţesă care vorbea  ‘limbă romană’ ori limba poetică a trubadurilor din Provence, a fost căsătorită de părinţii ei cu  Ladislau Cumanul!  Acesta  repudiază însă iute prinţesa napolitană cea cultă. Preferă o femeie cumană. Ladislau al IV-lea  trăieşte în arhetipul legilor   ancestrale,   într-un anturaj  format exclusiv din cumani.   Ladislau Cumanul   nu  poate controla nici măcar propriul său neam. În 1290 este alungat de  violenţii companioni. La  scurt timp este  prins de potera baronilor maghiari. Este executat fără judecată. Ladislau Cumanul nu lăsa  vreun  moştenitor direct ca rege legitim în Ungaria (Hungaria-1, căci există multe interpretări ale conceptului). Provinciile  cu populaţii diverse,  fiecare cu istorie proprie, din care fusese încopciată prin forţă Hungaria-1, devin independente. Hungaria nu a  avut vreodată  cimentul necesar menţinerii unui mozaic de popoare. La moartea lui Ladislau al IV-lea, papa de la Roma declară Hungaria -1 « fief pontifical » vacant. Îl alocă infantelui  Charles Martel d’Anjou (1271-1295). Poetul italian Dante Alighieri a făcut parte din garda militară  a lui Charles Martel d’Anjou  pe când se afla la Florenţa. De  ce  se recunoşteau  prinţului  angevin Charles Martel din  Napoli drepturi asupra Ungariei? Charles al II-lea d’Anjou le Boiteux se căsătorise  în anul 1270 cu prinţesa Maria  de Ungaria (1245 – 1323), fiica lui Ştefan al V-lea, regele Ungariei, şi a Elisabetei de Bosnia, sora lui Ladislau al IV-lea. Primul născut dintre copiii lor a fost tocmai acest Charles Martel d’Anjou. Deşi instituţia papală îi recunoscuse legitimitatea  drepturilor asupra Ungariei, Charles Martel d’Anjou  nu va fi vreodată  încoronat rege în  Hungaria -1. Îl putem vedea pe Dante Alighieri luptând în Câmpia Panoniei pentru instaurarea drepturilor lui Charles Martel d’Anjou la Buda?   Aşa că, după moartea lui Ladislau Cumanul, în Ungaria  stăpânesc,   nu mai puţin de optsprezece ani,   luptele  şi haosul. Până când  pe tronul  Hungariei  -1  urcă un personaj istoric calm şi  înţelept. Ne referim aici la Carol  Robert de Anjou, fiul acelui Charles Martel d’Anjou care nu îşi revendicase vreodată el însuşi drepturile, şi al principesei Clemenţa de Habsburg. Oricum, dacă un Ladislau Cumanul  cu sânge regal din casa dinastică  Arpad  nu reuşeşte să menţină închegat un stat pe care îl primise moştenire, circumstanţa forţează ca prin Cumania de pe documente  medievale să înţelegem mai curând  teritoriul, –foarte vast, într-adevăr–,   unde  limba cumană era Lingua Franca. Cumania nu a fost imperiu politic real. Închegarea unui imperiu, menţinerea şi  guvernarea  lui,  necesită o anumită doză de înţelepciune şi de cumpătare. Prinţii cumani din Apus nu le dovediră.  Abandonăm ipoteza prinţilor  cumani întemeietori de ţări rumâneşti.  Scriitorul ezoterist Vasile Lovinescu, expert în gândirea sufită a lui Al Rumi,  susţine, spre deosebire de domnul Neagu Djuvara,  că   “Basarab” este în fapt cuvântul  “Tarabostes” transpus într-un pidgin cumanic. Adică “Basarab” înseamnă  “străbun nobil”.

Ştim că  Tarabostes erau nobilii daci. Să considerăm numai rădăcina cuvântului: “Tarab”. Există  o argumentaţie foarte plauzibilă  că în Evul Mediu, cuvântul dacic “Tarab” ar fi putut ajunge să fie pronunţat  “Sarab”. În secolul VI Iordanes, speculând  confuzia  fonetică „goţi” –  „geţi”,  îi aminteşte pe  „sarabi” ca  pe  „o tulpină veche, glorioasă, avută  şi puternică” a ‚goţilor’ (prin care trebuie să inţelegem geţii sau dacii). 

Bine, în celebrul text al lui Iordanes, ceea ce exploatează în perfectă justificare acest  got romanizat este paralela istorică între „socii”-alizarea deja realizată a traco- daco -moesilor, recunoscută la 381AD prin proclamarea sintagmei Nova Roma de acel think tank  ghidat de Sfinţii Ierarhi cappadocieni, şi „socii”-alizarea  goţilor arieni ce erau departe încă de integrarea în lumea germană, căreia îi vor transmite abia mai apoi  titlul nobleţei ariene. Cred că Benito Mussolini avea  perfectă dreptate când critica subtil barbaria nazistă într – un discurs public. Un atac ce plăcea nespus  fasciştilor italieni, dar îl delecta şi pe Winston Chuhrchill, care  trimitea epistole de entuziasm Ducelui.

 

Iar  în ceea ce priveşte alt exemplu privind schimbarea pronunţării  unei litere, documentele Vaticanului din secolul X folosesc scrierea şi pronunţarea « Rutenia » pentru cuvântul  îndeobşte cunoscut  ca « Rus ». Aceasta arată  că  în latina medievală  vestică, dar şi într-o neolatină orientală, “t” şi “s” puteau  fi înlocuite. Este ceva similar cu fenomenul rotacismului. Ori cu tranziţia de la ‚Matilda’ la ‚Mafalda’ în italiană. “Sarab” ar fi putut însemna  nobil vechi, nobil din Dacia. Cuvântul Dacia are viaţă  surprinzător de lungă, fiind atestată folosirea lui chiar şi în secolul XIII.  Apoi, întrucât Dacia noastră  rămâne pe un teritoriu numit Cumania în Evul Mediu, presupunem că  prin aglutinare cu „aba”,  ce înseamnă tată,  din  Sarab a rezultat ‚Basarab’. Vasile Lovinescu propune în ‚Dacia hiperboreană’ o construcţie similară în multe privinţe  construcţiei ce a condus la termenul „arian”, însemnând de asemenea ‚nobil’. Atâta de puţină  câtă  era  închegarea politică din Cumania, victoriile lui Tamerlan (1336-1405)  distrug “imperiul”  eurasiatic   cuman. Reducând  exponenţial importanţa limbii cumane, cu variante  folosite  ca “Lingua Franca” în Eurasia.Titus Filipas