Ceauşescu – puţin cunoscut

A fost Nicolae Ceausescu prezent –chiar dacă nu prezentat—la Secolul, locanta culturală bucureşteană unde prinţul Scarlat Calimachi se întâlnea cu intelectualii de stânga ? Spiritul de la Secolul s -a translatat aproape integral dupa 1989 în Lăptăria lui Enache. Cei care se întâlnesc azi acolo împărtăşesc în subconştientul agregat din limbaje primare ceva din spiritul care-i anima pe Nicolae Ceausescu şi Scarlat Calimachi ? În articolul “Voievozi am fost, Callimachi rămânem!”, din revista electronica Agero, vezi http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Callimachi%20de%20RC.htm, domnul Radu Căjvăneanu ne atrăgea atenţia asupra unei faţete mai puţin cunoscute a lui Nicolae Ceauşescu, omul : „Nicolae Ceauşescu, în biografia vieţii lui, pe care a dat-o unui francez, Michel P. Hamelet, preciza că a fost în casa […] prinţului şi scriitorului Scarlat Callimachi […] Probabil că Nicolae Ceauşescu voia să-si pună o pecete, un blazon pe o biografie mai tenebroasă, mai încâlcită.” Plecând de aici, întrebarea noastră este: are Nicolae Ceauşescu o „biografie intelectuală” ? A fost ironizat faptul că singurele studii serioase şi dovedite ale lui Nicolae Ceauşescu au fost „cele patru clase primare”. Întâmplător, am făcut „cele patru clase primare” la o şcoală geografic apropiată, şi asupra mea a acţionat ceva din vechiul spirit formator al învăţătorilor şi inspectorilor şcolari din acea zonă apropiată de Slatina. Am studiat la Piatra Olt, unde chiar se făceau experienţe de ştiinţe naturale la şcoală, ele se interpretau reflexiv, după cum se învăţa foarte corect noţiunea de masă inerţială, intuitiv, dar exact în sensul dat de sir Isaac Newton. „Cele patru clase primare”, cred eu, au putut imprima un impuls formativ foarte puternic în personalitatea viitorului lider al unei Românii ameninţată de tancuri sovietice şi de bombardiere americane. Prin 1968, un fost avocat ţărănist din Craiova, un om cu un solid doctorat în ştiinţe juridice la Universitatea din Bucureşti, de vreo  patru ani ieşit din puşcăria politică, comenta cu sinceră preţuire abilitatea lui Nicolae Ceauşescu de a umbla printre ideile noi. Tot pe atunci, Nicolae Ceauşescu afirma că activiştii de partid comunişti ar fi trebuit trimişi să înveţe carte imediat fupă ce au preluat puterea. Avocatul Boiangiu jubila. Presa de specialitate în limba română publica lucruri uimitoare, care m-au format şi mă ajută şi acum, vreau să amintesc numai cartea de psihologie a lui Henri Wallon tradusă de Alexandru Duţu în spiritul intelectual – formativ  al  Mişcării Ortodoxe Rugul Aprins, precum şi Metoda Delphi. Oricum, nu se poate nega faptul că Nicolae Ceauşescu a iniţiat şi a sprijinit un program uriaş de transformare intelectuală a ţării, program destinat în primul rând să ajute procesul de luare a deciziilor corecte pentru propăşirea economică. Ce anume a blocat acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul că World Bank şi FMI au început să pompeze în ţară sume imense în sprijinirea industrializării forţate prin achiziţionarea de fierărie, care nu se sprijinea şi pe dezvoltarea concomitentă a unei raţionalităţi instrumentale. Tot ceea ce i se cerea în schimb liderului român era „să strîngă şurubul”. Afirm că Nicolae Ceauşescu a fost împins să devină dictator prin politica adoptată de World Bank şi FMI faţă de România, ai cărei experţi  o învăţau să investească  prioritar în capitalul tangibil,  în vreme ce exact  la acel timp America executa un U-turn  de politică economică pentru a  investi prioritar în capitalul intangibil.  A urmat apoi imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică. Economia Germaniei Federale de atunci era una dintre cele mai eficiente din lume. Era o economie socială de piaţă, care îmbina trăsăturile economiei de piaţă liberă şi caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar în organizarea microeconomică a întreprinderilor şi chiar în macroeconomie se practica informaţia asimetrică. În România, aplicarea acestui model al „informaţiei asimetrice” a fost interpretată ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Aşa s-a instaurat, treptat, dictatura unicei persoane cu putere decizională. După cum au fost create şi condiţiile care au dus la generarea mândrei clamări muncitoreşti : „Noi muncim, nu gândim!”. Titus Filipas