Construirea modelului economic

Un  model economic încearcă să abstractizeze, — aceasta strict pentru uzul economiei  politice–, din întregul şi complexul comportament uman, doar  un aspect limitat dar iluminator în ceea ce priveşte interacţiunea omului cu piaţa, desigur, cu piaţa economică. Reamintim că verbul “a abstractiza”  înseamnă să extragi (mental, bineînţeles!) câteva trăsături ce se dovedesc a fi relevante. Este evident că în acest proces de construire a modelului economic sunt inevitabil ignorate aspecte importante ale comportamentului omului în lumea reală. Am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca un trop literar, deci elaborarea modelului economic începe ca o artă. În metodologia de limba engleză, această fază incipientă se numeşte „word problem” –  „formularea problemei în cuvinte”. (Vechea şcoală românească, înainte de reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, avea o bună tradiţie în această privinţă. După 1948, treptat treptat, această artă văzută ca savoir faire de formulare corectă, pertinentă, adecvată, elegantă,  a problemelor  în cuvinte  s-a pierdut.)

Dezvoltarea modelului economic continuă apoi ca model stiinţific propriu zis, deci recurge şi  la unelte specifice stiinţelor exacte. Astfel că în faza sa finală, modelul economic devine aproape un exercitiu matematic! Expresia modelului economic recurge deci la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice şi tabele conţinând cifre.

În aşa numitele modele economice  clasice,  se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării. Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit  “miliardarul enigmă”,  se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor de optimizare, –celebrele “Ross Perot charts”–, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu este restrânsă doar la faza iniţială,  înainte de  diagramă, fază pe care noi am denumit – o „construirea unui trop literar”. Un prieten ce studiase atent viaţa şi opera lui Mihai Eminescu îmi dezvăluia că de la Poet a rămas şi inceptul unui manuscris de Economie Politică.   

Ce ne motivează să uzăm de sintagma „trop literar”? În primul faptul că nu există „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l-  a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente  din realitate,  numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine,  tropul precum şi modelul ştiinţific sunt folosite de  omul modern,  chiar de omul postmodern, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul modern şi  postmodern, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Această concepţie se cheamă instrumentalismul logic.

Titus Filipas

Formularea problemei

Un  model economic încearcă să abstractizeze, — aceasta strict pentru uzul economiei  politice–, din întregul şi complexul comportament uman, doar  un aspect limitat dar iluminator în ceea ce priveşte interacţiunea omului cu piaţa, desigur, cu piaţa economică. Reamintim că verbul “a abstractiza”  înseamnă să extragi (mental, bineînţeles!) câteva trăsături ce se dovedesc a fi relevante. Este evident că în acest proces de construire a modelului economic sunt inevitabil ignorate aspecte importante ale comportamentului omului în lumea reală. Am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca un trop literar, deci  am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca o artă. În metodologia de limba engleză, această fază incipientă se numeşte „word problem” –  „formularea problemei în cuvinte”. Vechea şcoală românească, înainte de reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, avea o bună tradiţie în această privinţă. După 1948, treptat treptat, această artă şi savoir faire de formulare corectă, pertinentă, adecvată, elegantă,  a problemelor  în cuvinte  s-a pierdut.

Însă mai departe dezvoltarea continuă ca un model propriu zis, deci recurge şi  la unelte specifice ştiinţei, mă rog, ştiinţei pozitiviste. În faza sa finală, modelul economic devine aproape un exerciţiu matematic. Expresia modelului economic recurge astfel la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice, şi tabele conţinând cifre. În aşa numitele modele economice  neoclasice,  se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării.

Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit şi  “miliardarul enigmă”,  se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor, –celebrele “Ross Perot charts”–, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu doar la faza iniţială,  înainte de  diagramă, fază pe care noi am denumit – o „construirea unui trop literar”. 

Ce vrem să înţelegem prin sintagma „trop literar”?  Trebuie să înţelegem că nu există de facto „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l-  a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente  din realitate,  numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine,  tropul ca şi modelul ştiinţific sunt folosite de  omul modern,  chiar de omul postmodern, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul modern şi  postmodern, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Această concepţie se cheamă „instrumentalismul logic”.

Titus Filipas

Izomorfism normativ

În textele noastre şcolare nu se mai învaţă decât sumar despre războiul Crimeii şi revenirea celor trei judeţe din sudul Basarabiei la trunchi rumânesc. Bătrânul general Kisseleff  îi va reproşa la Paris lui Ion Ghica faptul că România a permis ca judeţele  din sudul Basarabiei să fie invadate de carpetbaggers ce exploatau nemilos populaţia locală.  Pentru a menţine o perspectivă justă, trebuie să adăugăm că de fapt nu este vorba despre vreo influenţă  pozitivă în ansamblul ei a Rusiei asupra României‚ ci numai despre o sinergie indusă de  un izomorfism normativ  al gândirii câtorva oameni  mari, unii români (ideologi  liberali din Partida Naţională) , alţii  ruşi (ofiţeri care gândeau dekabrist, –cum se chema ideologia liberală rusească). Capitalismul italian timpuriu, a cărui existenţă  reală demantelează teoria lui Max Weber, va influenţa tipul de capitalism din România. Care va avea succes  numai ca un capitalism al întreprinderilor mici. Generalul rus Pavel Kisseleff ştia acest lucru, şi în timpul protectoratului său,  rata de creştere a întreprinderilor mici a fost cea mai mare din lume. De unde şi sloganul liberalilor români din Partida Naţională relativ la cestiunea economică: ‘Prin noi înşine!’, însemnând  că întreprinderile mici pot fi construite  prin investiţii provenind numai din interiorul ţării. Pe atunci  exista Regulamentul Organic, probându-se  adevărul bine ştiut că funcţionarea întreprinderilor mici este mult mai dependentă de legi,  reglementări,  ordonanţe şi decrete,  decât  funcţionarea întreprinderilor mari. Practic, ca să funcţioneze marea industrie a lui Nicolae Ceauşescu era divizată, prin zecile de ministere economice,  tot  într-un fel de  nenumărate întreprinderi mici, iar dictatura economică  a lui Nicolae Ceausescu  era justificată  tocmai de acest principiu de conducere al întreprinderilor  mici într- un cadru riguros de legi şi decrete. Şi probabil  că analiza istoricului Mircea Dogaru este în mare măsură corectă : regimul dictatorial Nicolae Ceauşescu  nu a fost un regim comunist! Să nu uităm că în acel timp apăruseră, aproape prin generaţie spontanee, de fapt prin  reamintirea unui savoir faire din secolul XIX,  întreprinderi economice locale care aveau succes. Nicolae Ceauşescu le integra  dictatorial în  marea industrie, deşi ele asigurau vârful de performanţă al economiei româneşti.  Am urmărit destinul unei asemenea întreprinderi economice. După anul 2000, echipamentele ei tehnologice peformante au fost sfărâmate  în urma unui ordin   venit din afara României. Se considera că acea întreprindere  economică  era capabilă să producă arme de nimicire în masă !Titus Filipas

Cultul inacurateţei

În Cântul al şaptelea din Levantul, Mircea Cărtărescu scria cu lejeritate : ‘Bul da cuart ce nici o lume nu sa lauda ca tine,/Dar in fiecare lume isi trimite el lumine,/Caci sunt lumile cu astre, cu planeti, cu aurora/Oglindirea pa perete-a globului neperitori./Lumi in lumi, telescopate dân marunturi in inalturi,/Microcosm si macrocosmos intre valvele da smalturi/Ale scoicii gea a mintii au in mijloc margarint/Globul da cristal dân palma principesei Hyacint./Poate ca scrisei Levantul doar sa aflu globul ista/ Ce-l catase Lionardo si-l catase Gianbattista’. Or, aici in mod evident este vorba despre exaltarea cultului  inacurateţei* si inducerea ideii de anacronism.  ‘Bul dă cuarţ’ este o varză. Tehnologiile pentru a fabrica sferele de cuart sunt inventate abia in cea de a doua jumatate a secolului XIX. Mineralul dur quintesential din antichitatea si Evul Mediu levantin era porfirul. Probabil că nu întâmplător aflăm cuvântul porfir în opera tipărită a lui Dimitrie Bolintineanu de aproape zece ori. Insistenţa asupra porfirului era legitimarea naturii imperiale a vernacularei în care scria: Limba Româna cultă. Nicolae Densusianu, ce afla mai mult savoir faire din lectura lui Dimitrie Bolintineanu decât află despre know how tehnologic un profesor de la Universitatea din Bucureşti citind Levantul lui Mircea Cărtărescu, scria despre artefactele din porfir aduse în Dacia din Egipt. Cele două biblioteci ale lui Traian din Forum – biblioteca greacă şi biblioteca latină — aveau intrările străjuite de daci sculptaţi în marmură şi porfir, dar fără să poarte brăţări de aur. Prilej să întrebăm cu maximă voce sceptică: Au existat realmente ]n istoria dacilor brăţările masive de aur dacic garantate acum de  profesorul universitar  doctor Mircea Babeş de la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie, Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan ? Cu ce scop a fost născocit canularul brăţărilor dacice din aur? În eseul ‘Renaşterea Daciei?’, domnul profesor universitar dr. Mircea Babeş, afiliat cu Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie, Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan, ataca furibund tezele unor amatori care ating, diletant şi gratuit, subiecte istorice vechi aflate sub semnul maximei incertitudini. Dar profesorul universitar dr. Mircea Babes îşi permite, –nu ştiu dacă suveran sau numai politiceşte slugarnic–, să ignore nişte subiecte istorice noi, aflate sub semnul unei false  certitudini. Este vorba despre fictivele brăţări dacice din aur, recomandate întru credibilitate şi de către domnul profesor universitar Călin Popescu Tăriceanu, primul ministru al Guvernului României. Întrucât achiziţionarea acestor misterioase „bratari dacice”, produse practic pe banda rulanta, deci in stil industrial, se face pe bani grei din bugetul României, cred eu ca oamenii de la Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan aveau obligatia sa exprime un punct de vedere integral validat privind autenticitatea, sau lipsa de autenticitate, a bratarilor dacice din aur. Ori in Seminarul de Arheologie Vasile Pârvan  se considera ca tema este deja rezolvata, ca bratarile sunt autentice dincolo de oricare dubiu, iar din acest motiv domnul Mircea Babes nu isi mai permite frivolitatea unor  puncte de vedere elaborate ? Totusi, totusi, –intrebam  nu chiar din pura curiozitate de amatori–, in ce tomuri stiintifice produse de Seminarul Vasile Pârvan se afla descrise tehnologiile, tehnicile, mestesugurile, dupa care au fost manufacturate bratarile dacice din aur gasite acum? Or, domnul profesor universitar dr. Mircea Babes ne propune doar fraza I don’t know and I don’t care!, raspunsul tipic al cadrelor de la universitatile de stat ce sunt stipendiate cu salarii colosale de la bugetul României. Totodata, in contextul luptei politice de azi a ‘Cominternismului reloaded‘ contra protocronismului românesc, domnul profesor Mircea Babes  tinea sa il atace pe Nicolae Densusianu in eseul amintit : ‘Cu nouazeci de ani in urma, in 1913, iesea de sub tipar la Bucuresti un op impresionant prin volumul sau neobisnuit (1152 p.!), care marturisea despre marimea efortului, dar si despre ambitia nemasurata a autorului de a reconstitui perioadele cele mai timpurii ale istoriei noastre cu alte mijloace si in alt sens decât o faceau savantii acelei vremi. Cartea se numea Dacia preistorica, iar autorul, Nicolae Densusianu, avea sa devina – tocmai prin aceasta opera – una dintre personalitatile cele mai controversate din istoriografia româneasca moderna. Meritele sale stiintifice ii fusesera recunoscute inca din timpul vietii, fiind ales la 1880 membru corespondent al Academiei Române, dar ele priveau in esenta studiul istoriei medii si moderne a românilor, careia i-a dedicat publicatii solide, valoroase.’ Din ultima fraza se constata ca insusi Mircea Babes recunoaste soliditatea discursului stiintific construit de Nicolae Densusianu pâna la inceptul tomului ‘Dacia preistorica’. Dar, mai departe, se dovedeste ca profesorul universitar Mircea Babes nu mai poate urmari discursul propus românilor de un Densusianu ce gasea grila de citire a sintagmei ‘delta biblicelor sinte’, prezenta intr-un vers al lui Mihai Eminescu. Cautând urmele trecutului magic al inceputului civilizatiei, Nicolae Densusianu scrie în ‘Dacia preistorica’ despre Sais, orasul sfânt din delta Nilulului, amintit si în Biblie. Mai departe, daca stim ca  a existat realmente o civilizatie antica puternica  in delta Nilului, de ce nu am presupune ca ar fi existat o civilizatie antica si in delta Istrului? Intrucât civilizatia egipteana a celei de a 26-a dinastii este foarte strâns legata de civilizatia greceasca si de cultul zeitei Atena, Nicolae Densusianu considera natural sa gaseasca o legatura intre cultul zeului Apollo si civilizatia hiperboreilor, subiect al miturilor grecesti: ‘Pasim acum pe un nou câmp de cercetari ce se deschide inaintea noastra, la traditiunile si legendele pastrate la poporul român despre acest templu primitiv al lui Apollo de lânga gurile Dunarei.’ Inainte de civilizatia de la gurile Dunarii, banuita numai de Nicolae Densusianu, avem certitudinea existentei unei civilizatii de calitate, Cucuteni, mai spre nord. Vasile Lovinescu merge si mai departe, in ‚Dacia hiperboreana’.  In vreme ce Nicolae Densusianu a fost certamente influentat de poezia lui Dimitrie Bolintineanu, domnul Mircea Babes   pare a fi pozitiv determinat de anacronismele din poezia lui Mircea Cartarescu. Or, aici nu mai este vorba despre chestii gratuite, implicând eventual amatorismul si diletantismul, ci despre o frauda serioasa, pentru ca bratarile dacice din aur sunt achizitionate cu sume colosale de la bugetul României, iar domnul Mircea Babes primeste si domnia sa vreo 1000 de euro pe luna – presupun, pentru ca exista Omerta asupra salariilor profesorilor de la Universitatea Bucuresti–, de la acelasi buget strâns din banii oamenilor care lucreaza din greu pentru subzistenta lor. Domnul profesor universitar dr. Mircea Babes avea obligatia, prin FISA POSTULUI PENTRU CARE PRIMESTE SALARIUL, sa lamureasca seria de anacronisme implicate in industriile lui Burebista pentru fabricarea bratarilor din aur gasite acum. Ori cultul inacuratetei a poluat ireversibil cultura română?  

*Până în secolul XVII, La Divina Commedia era considerată mai întâi prin valoarea ei ca operă ştiinţifică, abia apoi prin valoarea operei literare. În secolul XIX, insistenţa criticului literar român Ioan Eliade Rădulescu pe italiana lui Dante ca model fiducial pentru limba română se referea de facto la aspectul amintit. În secolul XXI, criticul literar Nicolae Manolescu îşi permite să ignore acest acquis european! Nu doar atât, dar îşi mai permite să transmită generaţiilor de studenţi la filologie acest cult al ignoranţei. Nicolae Manolescu distruge astfel rădăcinile europene ale culturii române.

Titus Filipas