Posts Tagged ‘Samuel Taylor Coleridge’

Ce sunt intelectualii ?

decembrie 29, 2013

Romanticul englez Samuel Taylor Coleridge (1772-1834) îi numea clerisy, termen prin care înţelegea : “cei care ştiu carte de toate felurile.” Un gânditor mult mai apropiat de noi, americanul Edward Shils (1910 – 1995), spunea : “Intelectualii sunt un agregat de persoane într-o societate care folosesc în comunicare şi în exprimare, iar asta cu mult mai frecvent decât oricare alţi membri ai societăţii, simboluri de anvergură generală şi referinţă abstractă privitoare la om, la natură, la societate şi la cosmos.” Dat fiind caracterul difuz al definiţiei pe care sociologul Edward Shils o propune pentru intelectuali, nu trebuie să ne mirăm că îi include în categorie nu doar pe aceia angajaţi în “producţia (crearea) şi consumul (recepţia) operelor de ştiinţă, erudiţie, filosofie, teologie, literatură şi artă”, dar şi pe aceia implicaţi în “roluri executive intelectuale”. Edward Shils afirmă că : “Marile proiecte inginereşti, planurile de irigaţii, strategiile militare, organizaţiile administrative şi judiciare tind să utilizeze cunoaşterea generalizată. Chiar şi acolo unde elementul empiric (experienţa practicianului) constituie componenta dominantă, scala mare a operaţiilor trezeşte în persoanele responsabile pentru ducerea lor la împlinire simţul de necesitate faţă de anumite principii generale care să le guverneze acţiunile. Aceste principii generale nu-s doar legitimări teoretice ale întreprinderii lor, ci constituie parte integrantă pentru acţiunile executive prin care sunt realizate proiectele întreprinse. Tehnicile şi deprinderile în aceste acţiuni executive se bazează, ori implică, acţiuni intelectuale.”
Titus Filipas

Cristian Preda vs. Constantin Rădulescu-Motru

mai 16, 2009

Şcoala dâmboviţeană de politicianism fusese blamată de Constantin Rădulescu- Motru (1868 – 1957)  în lucrarea  ‘Cultura română şi politicianismul’, de la anul 1904. Noua “democraţie”   instalată după 1989 a creat condiţiile  optime pentru reapariţia germenilor politicianismului  dâmboviţean şi înflorirea sa  la nivelul pseudo- academic cel mai înalt!  Reprezentantul  cel mai impertinent* al noii şcoli dâmboviţene  de politicianism este universitarul bucureştean Cristian  Preda (născut în 1966). Personajul acesta de o mediocritate intelectuală crasă este găsit de unii a fi atât de tipic pentru o nouă clasă de activişti ideologici universitari din România (Dan Marţian făcea parte din vechea clasă)  post revoluţionară, şi care se bucură  de un salt atât de incontestabil în stratosferă cu ascensorul social, încât i se dedică un articol întreg  pe Wikipedia. Aici găsim scris şi ceva care merită să fie reamintit: “Cristian Preda a fost membru al partidului Comunist Român între anii 1987-1989.” Când toată lumea ştia, la nivelul anului 1987, că regimul comunist se va prăbuşi în scurt timp, să te chemi viitor filosof  cu diplomă şi totodată să depui adeziune la un PCR ineluctabil tras de gravitaţia lagărului socialist  în mişcarea de free fall mi se pare fie   probă de naivitate, fie de avid carierism. Cred că în cazul actualului profesor universitar  Cristian  Preda, cea de  a doua  caracterizare este mai potrivită. Mai departe, articolul din Wikipedia continuă:   “După Revoluţie, el nu s-a mai înregimentat în nici un partid. “  În Wikipedia  ar  fi trebuit să urmeze un citat adecvat din opera filosofului  şi poetului romantic  englez Samuel Taylor Coleridge (1772 –1834) : “Once a Jacobin, always a Jacobin.” Mai aflăm că domnul Cristian  Preda a  isprăvit specializări la un număr de  universităţi prestigioase din Occident. Acestea nu îl fac să depăşească ori să transgreseze categoria numită prin cuvântul nou inventat : “intelectualimea”. Găsim a fi mai relevantă  informaţia privitoare la documentarea ascensiunii lui sociale : “La data de 15 martie 2007, prin decret prezidenţial, Cristian Preda a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial.”  Am avut dovada prestaţiei sale de consilier prezidenţial,  în tenta mediocrităţii intelectuale de un servilism total, pe data de  3 octombrie 2007, într – o dezbatere pe canalul de televiziune Antena 3. Abordarea complexităţii  chestiunii a fost contrazisă de domnul consilier prezidenţial  Cristian Preda ce a repetat de câteva ori pe un ton de suficienţă peremptorie:  “Politica e simplă!” Prima carte îndrumătoare de filosofie politică apărea după căderea Bizanţului şi încerca să facă transparente aspecte bizantine din politica dusă oriunde.  Opul fusese scris de Niccolò Machiavelli (1469-1527).   Universitarul politolog Cristian Preda îl contrazicea totuşi flagrant pe Machiavelli afirmând pe tonul certitudinii  că “Rezolvarea ecuaţiei politice nu este dificilă”. Sancta Simplicitas! Imberbul  (desigur, comparaţia este  numai în raport cu Aristotel!) profesor  al Universităţii din Bucureşti, domnul Cristian Preda, aşa crede. Domnul Cristian Preda este membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS). Apartenenţa aceasta i-a adus domniei sale incontestabile avantaje:  burse şi călătorii de studiu  în străinătate, publicarea unor articole în reviste peer reviewed din Occident, într- un cuvânt facilitarea edificării unui foarte impresionant Curriculum Vitae academic adaptat la cerinţele universităţii în viziunea IMPERIULUI. În planul evoluţiei spirituale, apartenenţa la  GDS i- a impus un cert blocaj intelectual lui Cristian Preda. Astfel, universitarul Cristian Preda a fost nevoit să adopte şi el abordarea depreciativă faţă de personalitatea şi opera marelui  metafizician român din epoca  interbelică Nae Ionescu (1890 – 1940).  Or, aceasta se răsfrânge negativ în şansele construcţiei discursului său de cauzalitate de acum. Hilaritatea “prescurtărilor de gândire “  ale lui Cristian Preda este vizibilă şi în presupunerea domniei sale că toţi oamenii îşi construiesc obligatoriu în acelaşi fel discursul de cauzalitate. Or, în secolul XVIII, unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai Iluminismului scoţian, David Hume, atrăgea atenţia că nu acesta este cazul omului real. Germanul Immanuel Kant a remarcat imediat în textul iluministului scoţian noutatea raţională a legăturii dintre imaginea despre realitate,  şi retorica de cauzalitate. Ei bine, şi domnul Nae Ionescu atrăgea atenţia auditoriului intelectual român asupra viabilităţii acestei probleme  perene. Totuşi, profesorul de  filosofie Cristian Preda de la Universitatea din Bucureşti nu îi acordă  minimum de credit. De aici şi situaţia hilară pe care singur a creat- o :  Domnul Cristian Preda crede că poate rezolva uşor ecuaţia politică dacă impune adversarilor să adopte automat propriul său construct simplist al discursului de cauzalitate! O tempora! Unde a dispărut fineţea discuţiilor filosofice din perioada interbelică de la Universitatea din Bucureşti ? Oricum, aceasta nu se regăseşte în abordările “ştiinţifice” şi în textele semnate de Cristian Preda. Profesorul universitar   Cristian Preda  a îngrijit ediţia volumului  de la editura Nemira  purtând titlul  ‘Scrieri politice’,  care cuprinde o duzină , –vreau să spun 12, căci ele nu sunt texte „de duzină”—dintre lucrările  filosofului român Constantin Rădulescu- Motru. Titlul  evaziv ar fi trebuit însoţit de o sintagmă  de caracterizare. Faptul că domnul Cristian Preda  n-o scrie, pentru că nu o găseşte!, este altă dovadă a mediocrităţii sale intelectuale. Se pare că pentru promovarea actuală  pe piramida ierarhică a Universităţii din Bucureşti este suficient a fi  mediocru, însă imperios necesar a fi politiceşte corect. Ceea ce  reprezentantul cel mai de frunte al intelectualimii  dovedeşte că este cu prisosinţă,  când scrie cu  maximă virulenţă  în prefaţa volumului   amintit : “Constantin  Rădulescu-Motru face parte din familia spiritelor totalitare româneşti, victime şi călăi ale propriilor ideologii.”  Prima lucrare inclusă în această culegere este ‘Cultura română şi politicianismul’  (din 1904).  Aici Constantin  Rădulescu-Motru  are fraza: „Cultura este o condiţiune indispensabilă  pentru dezvoltarea popoarelor ieşite din starea de barbarie**.”, ce  îl răzbună  amplu de impoliteţea barbară  proferată la adresa lui de către titularul de azi al unei catedre de filosofie de la Universitatea din Bucureşti! Să nu uităm că domnul Rădulescu-Motru este unicul creator de sistem filosofic din cultura română! Filosoful Constantin  Rădulescu-Motru  reface, pe un parcurs scolastic -anselmic, un postulat absolut quintesenţial pentru o cultură de maximă eficienţă. Este vorba despre principiul identităţii din logică. Descoperim că o mediocritate intelectuală plasată  pe o poziţie de  vîrf  în sistemul universitar românesc nu îi descoperă  nici rostul,  şi nici valoarea  pentru cultura română de azi, aflându- se în totală contradicţie cu evaluarea făcută de profesorul Constantin  Rădulescu-Motru  la anul 1904.

*vezi şi articolul de la adresa URL http://stiri.kappa.ro/actualitate/sluga-devotata-caut-satrap/stire_190092.html, din care ne permitem să redăm : +Cristian Preda a pariat pe tiranie si a castigat o pozitie de sluga. N-a avut taria sa se impotriveasca timpurilor si s-a facut comunist,             justificand cu spusele lui Popper ca dictaturile te pun in situatii care etic sunt imposibile. N-a iesit din front si a aprobat tacit politica personala a lui Ceausescu, l-a girat moral, a ridicat mana             cand trebuia sa voteze la unison cu masina de aplaudaci a partidului si a cautionat un regim criminal, asa cum au procedat toti posesorii de carnet rosu. Dupa revolutie, a identificat stereotipul conducatorului intr-un obscur secretar de birou de organizatie de baza a PCR de la             facultatea de pietre din Capitala, pe care l-a slujit cu inima indoita, intuind ca il va invinge Securitatea. Pentru ca nu s-a putut apropia niciodata de despotul luminat, pe care il admira si             acum in secret, s-a pripasit intr-un alt loc unde se tace si se executa ordinele, in care un satrap pe stil nou nu va fi invins niciodata de Securitate, deoarece este o epifanie a Securitatii. Devenit sfetnic al satrapului, Preda s-a intors in timp, intr-o sala de congrese unde se voteaza unanimitatea. Cand declara ca un consilier loial nu dezvaluie secretul relatiei sale cu cel pe care-l             sfatuieste, revad imaginea unui sclav domestic din Guinea-Bissau, pe care l-am intalnit in casa unui inalt demnitar din Mauritania, care nu scotea un cuvant, marcandu-si prin mutenie statutul.            Pariez ca cel mai loial consilier nu va avea niciodata curajul sa-i zica barosanului – sef, te rog io, spune-i fiicei matale sa nu candideze, ca mai bine s-ar duce la alfabetizare. Fac ramasag ca un            sfatuitor plecat precum Preda nu-i va atrage niciodata atentia bastanului, in calitate de consilier pe probleme de educatie ca, in ciuda CV-urilor doldora de masterate si doctorate, membrii PD-L au cele mai severe carente de educatie si cultura. Ca orice sluga smerita, cu restul lumii, Preda se poarta ca o fiara. Cand sleahta de marunti slujbasi si randasi ai maharului ii asigura spatele, se transforma in vanator si ia aerul amenintator al unui mecanic de tancuri din Wehrmacht. Privind la Preda, stiu cat de departe este libertatea.+ Sursa: Gardianul (Cornel Ivanciuc)

**Este şi o aluzie la Constituţia Antoniniană de la 212  AD, aluzie ce era prezentă de altminteri şi în poezia lui Andrei Mureşanu.

Titus Filipas

Şcoala dâmboviţeană de politicianism

decembrie 21, 2007

Vechea şcoală dâmboviţeană de politicianism fusese blamată pe vremuri de profesorul Constantin Rădulescu- Motru (1868 – 1957)  în lucrarea  ‘Cultura română şi politicianismul’, publicată la anul 1904. După ce dictatura comunistă  de cincizeci de ani părea că reuşise,  –şi acesta era singurul său incontestabil merit pe care eram gata să îl admit–, prin duritate iacobină,  eradicarea  politicianismului dâmboviţean, iată că noua “democraţie” (?!)  instalată după 1989 a creat condiţiile  optime pentru reapariţia germenilor politicianismului  aproape ca din neant, – deşi nu prea cred că ei dispăruseră vreodată cu totul, chiar în condiţiile cele mai dure de comunism autohton– , urmată şi de înflorirea lui   agresivă la nivelul pseudo- academic cel mai înalt!  Reprezentantul  cel mai impertinent al noii şcoli dâmboviţene  de politicianism este universitarul bucureştean Cristian  Preda (născut în 1966). Personajul acesta de o mediocritate intelectuală crasă este găsit de unii a fi atât de tipic pentru o nouă clasă de activişti ideologici universitari din România (Dan Marţian făcea parte din vechea clasă)  post revoluţionară, şi care se bucură  de un salt atât de incontestabil în stratosferă cu ascensorul social, încât i se dedică un articol întreg  pe Wikipedia, vezi adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Preda Aici găsim scris şi ceva care merită să fie reamintit: “Cristian Preda a fost membru al partidului Comunist Român între anii 1987-1989.” Când toată lumea ştia, la nivelul anului 1987, că regimul comunist se va prăbuşi în scurt timp, să te chemi viitor filosof  cu diplomă şi totodată să depui adeziune la un PCR ineluctabil tras de gravitaţia lagărului socialist  în mişcarea de free fall mi se pare fie   probă de naivitate, fie de avid carierism. Cred că în cazul actualului profesor universitar  Cristian  Preda, cea de  a doua  caracterizare este mai potrivită. Mai departe, articolul din Wikipedia continuă:   “După Revoluţie, el nu s-a mai înregimentat în nici un partid. “  În Wikipedia  ar  fi trebuit să urmeze un citat adecvat din opera filosofului  şi poetului romantic  englez Samuel Taylor Coleridge (1772 –1834) : “Once a Jacobin, always a Jacobin.” Mai aflăm că domnul Cristian  Preda a  isprăvit specializări la un număr de  universităţi prestigioase din Occident. Acestea nu îl fac să depăşească ori să transgreseze categoria numită prin cuvântul nou inventat : “intelectualimea”. Găsim a fi mai relevantă  informaţia privitoare la documentarea ascensiunii lui sociale : “La data de 15 martie 2007, prin decret prezidenţial, Cristian Preda a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial.”  Şi ne confirmă  acestea situl web al Palatului  Cotroceni de la adresa http://www.presidency.ro/?_RID=pers&id=100&_PRID=cons_p aºa Am avut dovada prestaţiei sale de consilier prezidenţial,  în tenta mediocrităţii intelectuale de un servilism total, pe data de  3 octombrie 2007, într – o dezbatere pe canalul de televiziune Antena 3, o dezbatere consacrată respingerii moţiunii de cenzură. Moderatorul emisiunii respective era doamna Gabriela Vrânceanu Firea. Domnia sa are buna obişnuinţă de a vedea complexitatea problemelor, încercând clarificarea cu ajutorul invitaţilor la discuţii.  Această abordare  a complexităţii  chestiunii a fost contrazisă de domnul consilier prezidenţial  Cristian Preda ce a repetat de câteva ori pe un ton de suficienţă peremptorie:  “Politica e simplă!” Iată că noi nu ştiam, ne este greu să acceptăm chiar şi după clamările limitative ale domnului Cristian Preda!  Prima carte îndrumătoare de filosofie politică apărea după căderea Bizanţului şi încerca să facă transparente aspectele bizantine din politica de oriunde.  Cartea fusese scrisă de Niccolò Machiavelli (1469-1527).   Universitarul politolog Cristian Preda îl contrazicea totuşi flagrant pe Machiavelli afirmând pe tonul certitudinii  că “Rezolvarea ecuaţiei politice nu este dificilă”. Sancta Simplicitas! Să fi inventat universitarul român Cristian Preda un principiu nou în abordarea politicii româneşti ? Imberbul  (desigur, comparaţia este  numai în raport cu Aristotel!) profesor  al Universităţii din Bucureşti, domnul Cristian Preda, aşa crede. Am uitat să spun că domnul Cristian Preda este membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS). Apartenenţa aceasta i-a adus domniei sale incontestabile avantaje:  burse şi călătorii de studiu  în străinătate, publicarea unor articole în reviste peer reviewed din Occident, într- un cuvânt facilitarea edificării unui foarte impresionant Curriculum Vitae adaptat la cerinţele cele mai noi ale universităţii în viziunea IMPERIULUI,  un CV  plin de “credenţiale imperiale”  care i-au permis avansarea foarte rapidă pe scara piramidei universitare autohtone. Pe de altă parte, în planul evoluţiei sale spirituale, apartenenţa la  GDS i- a impus un cert blocaj intelectual lui Cristian Preda.  Astfel, universitarul Cristian Preda a fost nevoit să adopte şi el abordarea depreciativă faţă de personalitatea şi opera marelui  metafizician  român din epoca  interbelică Nae Ionescu(1890 – 1940).  Or, aceasta se răsfrânge negativ în şansele construcţiei discursului său de cauzalitate de acum. În celebrele prelegeri de filosofie ale anului 1926 adresate generaţiei tinere, domnul Nae Ionescu punea un accent deosebit pe ideologia realităţii şi a cauzalităţii. Textul său având referiri la David Hume şi Immanuel Kant este în principiu   dificil, însă Nae Ionescu poseda arta expunerii clare a ideilor pe româneşte. Alţii simplifică nepermis. Cad astfel în simplism grotesc. Hilaritatea “prescurtărilor de gândire “  ale lui Cristian Preda este vizibilă şi în presupunerea domniei sale că toţi oamenii îşi construiesc obligatoriu exact în acelaşi fel discursul de cauzalitate. Or, în secolul XVIII, unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai Iluminismului scoţian, şi ne referim din nou la David Hume, atrăgea atenţia că nu acesta este cazul omului real. Germanul Immanuel Kant a remarcat imediat în textul iluministului scoţian noutatea raţională a legăturii dintre imaginea despre realitate,  şi retorica de cauzalitate. Ei bine, şi domnul Nae Ionescu atrăgea atenţia auditoriului intelectual român asupra viabilităţii acestei probleme  perene. Totuşi, profesorul de  filosofie Cristian Preda de la Universitatea din Bucureşti nu îi acordă  măcar minimum de credit. De aici şi situaţia hilară pe care singur a creat- o :  Domnul Cristian Preda crede că poate rezolva uşor ecuaţia politică dacă impune adversarilor să adopte automat propriul său construct simplist al discursului de cauzalitate! O tempora! Unde a dispărut fineţea discuţiilor filosofice din perioada interbelică de la Universitatea din Bucureşti ? Oricum, aceasta nu se regăseşte în abordările “ştiinţifice” şi în textele semnate de Cristian Preda. Profesorul universitar   Cristian Preda  a îngrijit ediţia volumului  de la editura Nemira  purtând titlul  ‘Scrieri politice’,  care cuprinde o duzină , –vreau să spun 12, căci ele nu sunt texte „de duzină”—dintre lucrările  filosofului român Constantin Rădulescu- Motru. Titlul  evaziv ar fi trebuit însoţit de o sintagmă  de caracterizare. Faptul că domnul Cristian Preda   n-o scrie, pentru că nu o găseşte, este altă dovadă a mediocrităţii sale intelectuale. Se pare că pentru promovarea actuală  pe piramida ierarhică a Universităţii din Bucureşti este suficient a fi  mediocru, însă imperios necesar a fi politiceşte corect. Ceea ce  reprezentantul cel mai de frunte al intelectualimii  dovedeşte că este cu prisosinţă,  când scrie cu  maximă virulenţă  în prefaţa volumului   amintit : “Constantin  Rădulescu-Motru face parte din familia spiritelor totalitare româneşti, victime şi călăi ale propriilor ideologii.”  Prima lucrare inclusă în această culegere este ‘Cultura română şi politicianismul’  (din 1904).  Aici Constantin  Rădulescu-Motru  are fraza: „Cultura este o condiţiune indispensabilă  pentru dezvoltarea popoarelor ieşite din starea de barbarie.”, ce  îl răzbună  amplu de impoliteţea barbară  proferată la adresa lui de către titularul de azi al unei catedre de filosofie de la Universitatea din Bucureşti! Să nu uităm că domnul Rădulescu-Motru este unicul creator de sistem filosofic din cultura română! Filosoful Constantin  Rădulescu-Motru  reface, pe un parcurs scolastic -anselmic, un postulat absolut quintesenţial pentru o cultură de maximă eficienţă. Este vorba despre principiul identităţii din logică. Descoperim că o mediocritate intelectuală plasată  pe o poziţie de  vîrf  în sistemul universitar românesc nu îi descoperă  nici  rostul,  şi nici valoarea  pentru cultura română de azi, aflându- se în totală contradicţie cu evaluarea făcută de profesorul Constantin  Rădulescu-Motru  la anul 1904. Titus Filipas