Când începe istoria modernă pentru noi ?

Istoricii englezi de la Oxford University fixează debutul  convenţional pentru lumea  modernă exact la 285AD, an  când Diocletian împărţea teritoriile imperiale romane în Romania Occidentală şi Romania Orientală.

Noi, în cultura românească, nu ne permitem încă abordarea atât de netă în stilul cut-off. Pentru Anul Domnului 271, istoriografii Occidentului consemnează  “retragerea aureliană”.  Acele date apocaliptice intrau în secolul XIX în manualele de istorie ale şcolii româneşti. Dar Zosimus advocatus fisci, un istoriograf aproape  contemporan  din Romania Orientală, percepea  “retragerea aureliană”  doar ca pe o întâmplare minoră, ce nu l-a afectat în vreun fel, ori istoria locului, –deşi ar fi trebuit, dacă ar fi fost semnificativă, căci el era acolo!–, încât nici măcar nu o consemnează în cronica  Historia Nova. În schimb, ca o formidabilă minciună prin omisiune, manualele noastre de istorie nu vorbesc copiilor despre Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Dar prin acea Constituţie Antoniniană se generează tocmai drepturile noastre civice, precum şi conceptul geopolitic Romania!     

Denumirea Imperiului bizantin (denumirea modernă pentru un lucru trecut :-)) era de fapt Romania. Abia în Epoca Luminilor, Montesquieu, Voltaire* şi Gibbon înlocuiesc ideea de Romania cu aceea de Bysance, într-o ideologie anti-Romania ce aserta, cu prea mare trufie, superioritatea civilizaţiei Occidentului faţă de civilizaţia din Romania Orientală, în primul rând civilizatia ariană din ‘Romania timpurie’ a secolelor IV, V, VI. Dar în Occidentul European se dezvoltă acum o mişcare culturală pro-Romania, contrară ideologiei anti-Romania promovată de Montesquieu, Voltaire şi Gibbon. Citez dintr-un studiu: +Montesquieu used the word “Byzantine.” The word “Byzantine” denoted the Empire and connoted its supposed characteristics: dishonesty, dissimulation and decadence. The English   scholar Edward Gibbon in his Decline and Fall of the Roman Empire treated the Empire after the sixth century as an epic of unrelieved degradation and corruption. The people who lived in the “Byzantine Empire” never knew nor used the word “Byzantine.” They know themselves to be Romans, nothing more and absolutely nothing less. By transferring the Imperial capital from Rome on the Tiber to the New Rome on Bosphorus, dubbed Constantinople, the Emperor  Constantine I had transferred the actual identity of Rome to the new location. Long before Constantine I, the idea of “Rome” had become dissociated from the Eternal City on the Tiber. For a Roman meant a Roman citizen, whereever he lived. Before the Imperial period, in 89 BC, a Roman law had granted Roman citizenship to people throughout Italy. Afterwards, citizenship became extended to an increasing number of people in different parts of the Empire. In 212, Emperor Caracalla declared all free persons in the Empire to be Roman citizens, entitled to call themselves Roman, not merely subject to the Romans. Within a few decades, people begin to refer to the entire Empire less often [in Latin] as “Imperium Romanorum” [Domain of the Romans] and more often as “Romania” [Romanland]+ 

Tot pentru noi, intervalul de început al lumii moderne se sfârşeşte cu 381AD, anul când în conciliul ecumenic de la Constantinopol era consemnată sintagma Nova Roma. Aceasta sintagmă era totodată sigiliu care instituia drepturi supreme pentru noi în ceea ce chemăm Novum Latium. Un teritoriu pe  care obrăznicia rusească nu îl respectă. Un teritoriu din care Rusiile au muşcat mereu, începând cu Suvorov şi Caterina cea Mare.

Rusiile, iată!, cred că ele au moştenit drepturi la sintagma-sigiliu Nova Roma. Nu au vreunul.

*De altminteri, după abandonarea Canadei, tot lui Voltaire trebuie să îi atribuim influenţa malefică de abandonare a Capitulaţiunii din 1740 care garanta frontiera noastră pe Bug.

Titus Filipas 

A început negocierea drepturilor istorice

A început negocierea drepturilor istorice între România şi Rusia. Astfel, aflăm de aici http://www.ziua.net/display.php?data=2008-11-07&id=245115 , şi de aici, http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/ambasadorul-rusiei-ne-ofera.html  , că ambasadorul Rusiei,excelenţa sa  domnul Alexandr Anatolievici Ciurilin,  ne oferă Manuscrisele Cantemir: “Alexandr Anatolievici Ciurilin , ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, s-a angajat personal ca va facilita cercetatorilor romani intrarea in posesie a copiilor dupa circa 8000 de file din manuscrisele originale ale domnitorului carturar Dimitrie Cantemir.”, scrie, pe bună dreptate entuziasmat, ziaristul Victor Roncea.

De ce face ambasadorul Ciurilin toate acestea ? La ora actuală s-a dezvoltat aproape o mişcare culturală  de mase în Rusii pentru a se negocia continuitatea lor istorică între secolul IV, şi secolul VIII.

Să reamintim acum istoria şi drepturile  noastre legitime.  În secolul IV, împăratul Constantin cel Mare  fondează  oraşul Constantinopol  la Anul Domnului 330, apoi, după moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică în bătălia de la Adrianopol la 378 AD, este creată sintagma-sigiliu Nova Roma de către grupul de reflecţie întrunit la primul conciliu ecumenic de la anul 381 din Constantinopol. Nova Roma era o sintagmă-sigiliu prin care se recunoştea totodată implicit existenţa unui Novum Latium populat cu iliri şi traco- daco –moesi  ‘socii’- alizaţi. Aşa le spunem, aglutinant, rezumativ, populaţiilor balcanice autohtone dinainte de migratori, populaţii distincte de greci (eleni).  Deja cronicarul Miron Costin ne învăţa să considerăm istoria noastră numai pe intervale de timp extrem de extinse, de care “se sparie gândul”.

Abia în secolul VIII varegii întemeiază Rusiile. Politica agresivă a lui Suvorov  (originar dintr-o veche familie nobilă din Novgorod, oraşul varegilor) care trecea Bugul, şi la anul 1792 construia fortificaţia avansată Tiraspol, distrugea pretenţiile ruşilor la o continuitate negociată  a istoriei lor pe un hiatus  mergând înapoi  din secolul VIII până  în secolul IV, când se naşte Romania Orientală prin sintagma-sigiliu: Nova Roma. Este nevoie ca şi istoricii români de azi să îşi focalizeze atenţia către acel timp, construind coerent discursul drepturilor noastre. Nicolae Iorga avea dreptate să propună discursul nostru de continuitate istorică prin construcţia ‘Bizanţ după Bizanţ’. Acest ‘demers Nova Roma’  deblochează actul de înţelegere a istoriei noastre,   artificial zăvorâtă  în “retragerea aureliană” impusă normativ  de istoriografi din Occident.  Sigur, documentul de la 381 AD  despre Nova Roma  este interpretat altfel  de istoriografii Rusiei moscovite.  Anume că Nova Roma  este de fapt ‘A doua Roma’. Că Moscova  ar căpăta  pe acest fond semantic legitimitate la pretenţia impertinentă de a se declara  ea însăşi A treia  Roma  după  ce Bizanţul cădea  la 1453.  Este o interpretare forţată, care nu ţine cont de faptul ca binomul interpretării adevărate se completează, –cronologic el începea–, cu uciderea ultimilor romani autentici din Balcani la Adrianopole, în 378 AD. Nu vom putea  pricepe,   şi alţii nu vor putea accepta,  evenimente majore petrecute în cultura română şi străromână fără a recurge la elemente  care sprijină protocronismul. Chiar şi metodologia deconstrucţiei este necesară! “Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit pe filosoful existenţialist Jacques Derrida. Apoi, o eventuală negociere a adevărului ar fi stat în picioare numai dacă imperiul ţarist, extins încontinuu prin noi cuceriri, ar fi  permis  şi protejat existenţa  unui  Latium Novum la apus de rîul Bug. În general vorbind despre Latium Novum, el este  partea cea mai ‘socii’- alizată din Romania Orientală,   de unde sunt originari  ‘cărturarii  sciţi’  (în general călugări iliri şi traco- daco –moesi  ‘socii’- alizaţi, savantul englez Roger Bacon avea un deosebit respect pentru  călugărul Ieronim care a scris Vulgata într-o latină aspră, tradusă apoi în secolul XVIII de vicarul Petru Pavel Aron pe româneşte) care scriau şi vorbeau latineşte în secolele IV, V, VI, şi unde exista,  sau a existat la un moment dat,    o populaţie vorbind o vernaculară neolatină. Cel puţin aşa fusese  înţelegerea dintre Petru Velikii şi Dimitrie Cantemir, pe care Caterina cea Mare nu a mai respectat-o.

Titus Filipas

Memoria/Pamiati

Să nu uităm drepturile noastre istorice. Rusia nu are vreun drept legitim la titlul de ‘A treia Roma’, aşa cum afirmă acum mulţi dintre ‘marii’ ziarişti români acţionând în spiritul organizaţiei ruseşti Pamiati. Nu există ‘A treia Roma’, nici măcar ca un mit ! Există, dovedit, numai sintagma-sigiliu Nova Roma, creată  de un think tank creştin la anul Domnului 381. Prin ea se recunoştea, implicit, că se crease un Latium Novum în Peninsula Balcanică prin ‘socii’- alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor. Rusiile apar abia  în veacul VIII. Între Nova Roma şi Rusii există vid absolut! Intellighentsia rusă de azi încearcă să construiască o punte de legitimitate ilogică pentru Rusia între secolul IV şi secolul VIII. Este păcat că istoricii români se pierd  în jalnica ideologie cumanistă, în loc de a juca inteligent  simbolistica sigiliului Nova Roma!

Titus Filipas