Marele Joc eurasiatic şi Independenţa Americii

Citesc aici http://shalomshalom.wordpress.com/2008/01/19/de-poti-rudyard-kipling/ , o afirmaţie dintr-o postare  despre Rudyard Kipling : +romanul indian de spionaj “Kim”-1901+ , precum şi replica : “Kim poate fi orice altceva, numai roman indian de spionaj nu.”

Comentariul meu nu are intenţia să sprijine un punct de vedere sau pe celălalt. Numai că este vorba despre tema The Great Game, Marele Joc început de puterile europene încă din secolul XVIII, pentru stăpânirea Eurasiei. Britanicii ne-au implicat atunci şi pe noi, dar numai ca “marii perdanţi” prin pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774. Însă britanicii, ocupaţi prea mult cu   Marele Joc eurasiatic, pierd din atenţie coloniile din America de Nord. Rebelii au timp să îşi organizeze o armată, care începea Războiul American de Independenţă la anul 1775.

Titus Filipas

Nu haos, ci ordine spontană

‘După lunga iarnă bipolară […] şi o scurtă tranziţie monopolară,  […] urmează haosul.’, spunea recent domnul Cristian Pîrvulescu, vezi aici

http://www.romanialibera.ro/a135969/haosul-bine-temperat.html .

Domnul Cristian Pîrvulescu incriptează în expresia ‘scurta tranziţie monopolară’, perioada dominării lumii de către SUA, unica hiperputere. Cum se ajunsese la acea stare? Printr-o economie extraordinar de puternică, născută poate prin implementarea ideilor din teoria neoliberală a lui Friedrich von Hayek şi Milton Friedman. În neoliberalism, ideea  de bază este ‘ordinea spontană’, concept promovat  în Europa Occidentală mai întâi în secolul XVIII de către economiştii Iluminismului scoţian, în secolul XIX de economişti britanici şi francezi, iar în secolul XX de faimoasa Şcoală de economie politică din Austria. Dar în secolul XXI Nord-American, linia directoare  neoconservatoare absolut implacabilă, pusă în practica  politică prin cele două mandate succesive ale preşedintelui George W. Bush, a distrus ‘ordinea spontană’.  Şi mai culegem din istoria recentă o ilustrare semnificativă a principiului Le Chatelier. “L’ordre est une des formes les plus parfaites de la civilization”,  spunea Henry Louis Le Chatelier (1850-1936), descoperitorul principiului.

Neoconservatorii forţează invadarea Afganistanului (vechea Bactriana, de unde a fost extras în particular acel lapis-lazuli din care s-a măcinat Albastrul picturilor de la Mănăstirea Voroneţ). Or,  invadarea Afganistanului a însemnat intrarea SUA în Marele Joc (formula îi aparţine lui Rudyard Kipling) din Eurasia. Treburile în politica externă Americană nu au mers aşa cum au prezis neoconservatorii  al căror impuls a degradat ‘ordinea spontană’.  Dar în acord cu  principiul Le Chatelier, în sistem obligatoriu apar forţe ce reinstaurează ‘ordinea spontană’.

Doctrina despre ‘ordinea spontană’ nu a fost inventată de cugetătorii vest-europeni sau de cei nord-americani, ci este o veche doctrină eurasiatică prezentată prima oară sub forma discursului de către  filosoful chinez  taoist Chuang-Tzu (369- 286 înainte de Hristos).

Datorită ‘ordinii spontane’ a fost posibil şi miracolul de rezistenţă al acestei  Latinităţi Orientale căreia îi aparţinem.

Titus Filipas

Marele Joc

Politica lordului Palmerston în Eurasia va fi continuată de Anglia sub alţi politicieni, precum Benjamin Disraeli (1804-1881).  „Orientul este o carieră!”, anunţa Disraeli regulile  Marelui Joc  sau  ‚the Great Game’,  cum numea  Rudyard Kipling (1865-1936)  maşinaţiunile imperialiste din Eurasia. Ştim că militantul ţărănist Corneliu Coposu era traducător al celor  mai subtile nuanţe din poezia lui Rudyard Kipling. Ce câştig pentru cultura română, dacă intelectualii ţărănişti de mare valoare ar fi copiat jocul politic inteligent şi oportunist al lui Mihail Ralea, care, în fond, nu era decât un fragment din Marele Joc!   Intelectualii români se impart în două categorii: carieriştii de profesie  care susţin acum democraţia achiziţională, şi cărturarii, cei care se simt datori numai faţă de legile fatale, faţă de arhetipurile culturale. Un  Corneliu Coposu mai puţin radical şi intransigent ne- ar fi dat poate o explicaţie pentru semnificaţia  Marelui   Joc  la români. Apoi, ce confortabil ne-am simţi noi acum dacă  am avea  o traducere semnată Corneliu Coposu a marelui text al lui Rudyard Kipling: „The Man Who Would Be King”, când privim filmul  cu Sean Connery şi  Michael Caine! Textul lui Rudyard Kipling unde apare definiţia Marelui Joc se cheamă  „Kim”. Ar fi putut exista o traducere Corneliu Coposu a textului, însoţită de un glosar cu  explicaţia sa pentru  ‚the Great Game’. Titus Filipas