Posts Tagged ‘România liberă’

Redistribuire, fără responsabilitate

ianuarie 16, 2012

Fără de vină ? http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/hunor-kelemen-daca-se-indeplinesc-criteriile-udmr-este-de-acord-cu-o-sesiune-extraordinara-250380.html UDMR este fără de vreo vină la crearea marasmului economic actual din România? Prosperitatea economică a României poate fi asigurată numai de funcţionarea statului nostru naţional. Dar obiectivul politic prioritar al UDMR, un obiectiv public anunţat, este împiedicarea funcţionării României ca stat naţional ! Judeţele Harghita şi Covasna primesc mult mai mult de la guvernul central, decât dau ele României. Şi o treime din posturile administraţiei centrale a României este controlată de către oamenii UDMR. Deci a treia parte din răspunderea pentru situaţia foarte grea a României revine maghiarilor. Ce reprezintă doar 6% din populaţia României.
Titus Filipas

„hip-hop autodidacţi”

septembrie 18, 2011

[…] „dansând hip-hop cu virtuozitate” http://www.romanialibera.ro/cultura/muzica/hip-hop-ul-si-folclorul-algerian-reunite-in-dans-237812.html . Bun, dar nu-i prea mult spus ? Hip -hop este o contracultură. Alcătuită din patru părţi. Şi dansul (în general break dance ori b-boying) nu-i decât o singură parte.
Titus Filipas

Principiul lui Leontieff

septembrie 10, 2011

Cine întreţine această farsă de blog riscograma.ro, cu subtitlul BUSINESS INTELLIGENCE 🙂 ? Lucian Davidescu, jurnalist la RL ! Am mai purtat o dispută pe blogul său. Reamintesc. “Ceauşescu a cumpărat tehnologie veche”, citeam la http://www.romanialibera.ro/blog/lucian.davidescu/de-ce-a-crescut-economia-in-anii-70-si-de-ce-a-cazut-la-loc-217208.html . Răspundeam : +Totalmente fals. Începând din 1973, România a avut acces liber la piaţa factorilor de producţie tehnologici (factor market) din USA. Şi acea piaţă, în mod inerent, în mod inevitabil, în mod structural, oferea numai produse high tech din categoria „bunuri de capital” (capital goods) pe care Nicolae Ceauşescu le cerea pentru echiparea industriei româneşti. Aşa cum arată un studiu al lui J.W. Kendrick pentru OCDE, Statele Unite erau chiar interesate să vândă cât mai rapid acel capital tehnic tangibil. Pentru că tot din 1973, mai arată studiul lui J.W. Kendrick, Statele Unite intrau într-o perioadă de schimbare a raportului capital tangibil/capital intangibil în economia lor. Adică SUA intrau într-o fază numită “economia cunoaşterii” (knowledge economy). / Şi ce răspundea acest domn jurnalist de la RL ? La orele 12:36 pe 20 Februarie Scris de Lucian Davidescu : +Vise http://en.wikipedia.org/wiki/CoCom „factor market” ăsta-i doar un concept teoretic, nu o bursă. Nu mai folosiţi termeni pe care nu-i pricepeţi.+ / / Am replicat la orele 13:33 pe 20 Februarie @Lucian Davidescu : Echiparea industriei româneşti, ei da, industriei româneşti!, se făcea cu „bunuri de capital” (capital goods). Cred că este necesar să studiezi noţiunea de „capital goods”. Ai să descoperi că acestea nu se achiziţionează de pe piaţa bursieră, ci de pe piaţa factorilor de producţie http://en.wikipedia.org/wiki/Factor_market_(economics)  Citez din articol : „Firms obtain the inputs or factors of production in the factors markets”. Calitatea pieţei de factori de producţie din USA face automat ca „bunurile de capital” (capital goods) folosite pentru echiparea industriei româneşti de către Nicolae Ceauşescu să fi fost high tech la vremea aceea. / Am adăugat la orele 16:18 pe 20 Februarie : +Bunurile capitale sunt durabile. Acumularea datoriei suverane în perioada Ceauşescu, şi plata ei prin tradiţionala monedă fungibilă românească, anume cerealele şi carnea de vită hrănită cu cereale, a fost justificată de construirea unei industrii româneşti extrem de moderne, bazată pe capital tehnic High Tech la momentul 1989. Laureatul premiului Nobel pentru economia politică, Vassily Leontieff, scrie în mod expres în lucrările sale că bunurile capitale (capital goods) sunt caracterizate prin durabilitate. Principiul lui Vassily Leontieff mai este justificat şi de faptul că există totodată noţiunea de ‘vintage capital’ referitor la acel capital tehnic uneori realmente mai vechi, dar care continuă să fie folosit cu succes într-o industrie care este managerial corect condusă. Clamarea primului ministru Petre Roman, imediat după ce a preluat puterea în România, că “industria românească este un morman de fiare vechi”, contrazice flagrant principiul lui Leontieff. Din stupiditate ? Nu cred. Premeditat ? Aşa cred. Petre Roman face parte dintr-o familie de alogeno-cominternişti venită în ţară pe tancuri sovietice, cu obiectivul de a distruge România.+ Iată ce-mi răspundea acest „jurnalist” Lucian Davidescu la orele 01:09 pe data de 21 Februarie : +Presupun c-ai votat „una mai bună ca Skoda”+ / Ce îţi pot spune ţie ? Testul PISA trebuia făcut în anul 1989. După „loviluţie”, învăţământul românesc s-a degradat rapid. Nu din vina dascălilor.
Titus Filipas

Cartoful şi Crizele pâinii

august 25, 2011

+Cinică şi bisexuală: şapte mituri spulberate despre Maria Antoaneta http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/cinica-si-bisexuala-sapte-mituri-spulberate-despre-maria-antoaneta-235269.html  /   1. Maria Antoaneta nu a spus niciodată „Dacă nu au pâine, să mănânce cozonac”. Adevărata frază a fost „Lăsaţi-i să mănânce cozonac”, fiind foarte generoasă cu săracii pe care de multe ori i-a ajutat cu mari sume de bani.+ “Crizele pâinii”, ori mai degrabă crizele preţului pâinii, în Franţa Vechiului Regim erau frecvente şi recurente. Oricum, recolta de grâu a Franţei din anul 1774 fusese mediocră, poate că asta a deviat atenţia unor oameni politici francezi de la unele probleme externe, şi vorbesc despre faptul că noi, latinii orientali, am fost lăsaţi Rusiei să ne sugrume. În contextul “crizei pâinii” din anul 1774, speculatorii cerealieri vor mări imediat preţul făinii în Franţa. Astfel, la 1774, se creează o nemulţumire imensă printre oamenii simpli francezi, aproape o stare insurecţională denumită « La guerre des farines ». În Confesiunile lui Jean– Jacques Rousseau, carte publicată abia în anul 1782, apare un ecou al acelor probleme franceze din anul 1774 : “Enfin je me rappelai le pis-aller d’une grande princesse à qui l’on disait que les paysans n’avaient pas de pain, et qui répondit : Qu’ils mangent de la brioche.” Pentru a rezolva problema pâinii în Franţa aplicând principiul fiziocrat al substituţiei, monarhul Louis XVI îl va sprijini deschis şi cu determinare pe farmacistul militar Parmentier care vroia să răspândească şi în Franţa cultura cartofului. Pe care o învăţase în Germania, unde fusese ţinut prizonier în ‚războiul de şapte ani’. Cartoful, cultivat la început numai de amerindienii care trăiau în munţii Anzii Cordilieri, fusese adus şi în peninsula iberică la anul 1534. Cartoful este aclimatizat imediat fără vreun fel de probleme în Spania. Însă cantităţi moderate de cartofi erau importate de spanioli direct din America de Sud. Captura unei caravele, –ţinta era de fapt argintul!–, de către un corsar englez aducea în anul 1580 solenaceul şi în Anglia. Botanistul englez John Gerarde (1545-1612) se ocupă cu aclimatizarea insulară a plantei venită din Lumea Nouă. Varietatea aceea englezească ne dă « cartoful alb » de acum. Altă porţie de cartofi este capturată de sir Francis Drake (s-a născut cândva între 1540 şi 1543, a murit la 1596) de pe un vas spaniol în celebra victorie repurtată de Anglia asupra Invincibilei Armada. Englezii au mâncat atunci toţi tuberculii, cu excepţia unui singur săculeţ. El va fi transportat pe continentul european de către o persoană al cărei nume istoria nu l -a consemnat şi păstrat. Săculeţul cu patate achiziţionat ca pradă de război prin victoria lui Francis Drake ajungea în orăşelul german Offenburg. Această varietate cultivată în Germania va produce pentru noi “cartoful roşu”. Aflat în vizită la Frankfurt pe Main, botanistul francez Charles de l’Escluse (1526-1609) consuma la hanul unde era cazat şi un fel de mâncare pe care îl descria ca fiind cartofi « rôtis entre deux plats et cuits dans du bouillon grase ». Francezul Charles de l’Escluse, obişnuit cu bucătăria fină, le găseşte totuşi cartofilor « une saveur agréable ». Apoi naturalistul Bauhin cultivă cartofi în Bourgogne la anul 1592. Totuşi, vreme de un veac poporul Franţei, în vremea de măreţie absolutistă a regatului, refuză absolut cu obstinaţie consumul cartofului ! De ce oare ? Ţăranii francezi se temeau să nu contracteze lepra ! Regii Franţei nu se temeau. Astfel, în anul 1615, Louis XIII fu servit cu un fel de mâncare chemat « Cartouffle ». A gustat, mai mult sau puţin consistent şi perseverent. Dar mâncarea de tuberculi nu îi plăcu. Scriitorul Alexandru Dumas-tatăl nu ne spune dacă muşchetarii lui au dovedit, sau nu, curajul de a consuma cartofi. Şi următorul suveran al Franţei respingea cartofii. Faimoasa «grădină de legume şi zarzavaturi a regelui », ‘Le Potager du Roy’, proiect implementat de Louis XIV la Versailles, cultiva în sere cafeaua – „aussi bon que celui des Colonies”, şi ananasul, servit pe masa regelui Louis XV. Însă cartoful lipsea din cultura grădinii. În anul 1761, economistul fiziocrat Turgot, care pe atunci era intendent al provinciei Limousin, convingea clerul regiunii, desigur, pe baza unui raport favorabil alcătuit de l’Académie des Sciences, să îl ajute în disiparea opiniilor populare negative despre cartofi. Fiziocratul Turgot consuma ostensiv în public, şi cu plăcere vădită !, tuberculii gătiţi. Dar ţăranii şi burghezii se feriră cu grijă mai departe de «lepra cartofului ». Totuşi spre Sud, în zona Pirineilor, episcopul de Castres reuşea sa implanteze cultura solenaceului adus din America, învingând toate prejudecăţile locale. Care nu erau prea puternic orientate anti-cartof acolo. Spania era aproape, iar tuberculii figurau printre ingredientele din meniul servit regilor Spaniei încă din secolul XVI. Dar cel mai entuziast propagator al culturii cartofilor în Franţa a fost farmacistul Antoine Parmentier (1737 – 1813). Rănit şi prizonier în războiul de şapte ani, are norocul să fie numit farmacist pe lângă spitalul militar din Paris, chemat l’Hôtel Royal des Invalides. După criza pâinii din 1769-1770, Academia din Besançon organiza un concurs ştiinţific al substituţiei de resurse alimentare. Farmacistul militar Parmentier câştigă concursul cu teza sa doctorală : „Des végétaux qui pourraient suppléer, en temps de disette, à ceux que l’on emploie communément à la nourriture des hommes”. Teza lui era sprijinită cu datele studiilor pe care le efectuase în laboratorul excelent dotat pentru ştiinţă de la Hôtel Royal des Invalides. Masa de succedanee alimentare ieftine oferite de către savantul militar Antoine Parmentier era chiar apetisantă. Îi vor fi oaspeţi Benjamin Franklin şi Antoine Lavoisier. În anul 1786, Parmentier a prezentat rezultatele producţiilor alimentare de cartofi chiar la masa regală. Plăcut impresionat de experienţa gastronomică a ‚merelor de pământ’, simulând ori nu voluptatea cerului gurii, regele se afişează în public purtând flori de cartofi la butonieră! Louis XVI anunţă dezinvolt poporenilor ce erau încă din Evul Mediu foarte îngroziţi de spectrul şi perspectiva captării leprei, faptul că el mănâncă zilnic cartofi. Pe termen mai lung, acest anunţ îi va ruina grav prestigiul: „Doar porcii consumă cartofi!” spunea poporul. Farmacistul Parmentier complotează cu suveranul să „păcălească” poporul Franţei, ademenindu-l întru consumul patatei. Astfel, pe un câmp de manevre ostăşeşti de lângă Neuilly-sur-Seine, au fost cultivate nişte varietăţi foarte palatabile de cartofi. Este mimată chiar şi o severă gardă militară. Louis şi Parmentier se bazau pe principiul că oamenii săraci vor fi tentaţi să fure şi să consume «fructul oprit». Gărzile fuseseră instruite în mod expres ‘să nu vadă’ încălcarea proprietăţii regale. Manevra nu reuşeşte. Poporul francez era vigilent şi nu acceptă minciuna regală. Efortul regelui Franţei Louis XVI de a stimula cultura şi consumul cartofului în locul pâinii nu va fi ascultat de popor! Atunci când poporul Parisului se revoltă din lipsă de pâine, regina Maria Atoaneta chiar se fereşte cu mare grijă să ofere oamenilor săraci saci plini de cartofi, ştia că astfel ar fi intensificat doar furia populară. Pe vremea aceea, merele de pământ erau destinate de poporul francez simplu numai hranei porcilor. Astfel încât, se spune, Marie Antoanette le-ar fi recomandat parizienilor înfometaţi, un produs recunoscut în general ca fiind benign şi palatabil: cozonacul sau brioşa. Ştim acum că nu aceasta a fost de fapt istoria adevărată. Deşi, fără să am prea multe detalii, mă gândeam naiv, dacă pâinea era scumpă, aceasta se întâmpla în mod artificial, printr-o exagerată „taxă pe valoarea adăugată”, şi regina Franţei recomanda vânzarea cozonacului fără TVA ? Pentru acurateţea datului istoric, să completez că deşi Taxa pe Valoarea Adăugată a fost inventată în Franţa, aceasta s – a întâmplat abia după cel de al doilea război mondial! După surse dezinformatoare britanice, în memoria colectivă a poporului parizian regina Marie-Antoinette ar fi rămas negativ consemnată pentru că ar fi pronunţat la Versailles, într – o seară din luna octombrie 1789, comentariul : “S’ils n’ont pas de pain, qu’ils mangent de la brioche!”, vorbind despre manifestanţii Parisului care cereau scăderea preţului pâinii. În realitate, regina Marie-Antoinette nu a pronunţat niciodată acea frază, nu şi-ar fi permis aşa ceva. Expresia respectivă este numai un prefabricat de succes al propagandei anti – Bourbon englezeşti. Propagandă care a folosit, ca punctul ei de plecare, un excerpt deformat din Confesiunile lui Jean– Jacques Rousseau. Dar chiar şi în articolele din presa politică americană de acum, presupusa frază a reginei Maria Antoaneta : “Let them eat cake!”, se repetă extraordinar de frecvent, în scopul denigrării unui adversar. Există şi un musical din anul 1933, „Let ‘Em Eat Cake”, pe muzica lui George Gershwin. Numai către anul 1840, tuberculii de solenacee sunt acceptaţi în Franţa pe masa ‘omului comun’. „Febra leprei” trecuse. Revoluţia industrială înlocuise o boală medievală, în speţă lepra, cu o boală capitalistă, tuberculoza. Se pare că bacilii lor acţionează concurenţial. Bacilul Koch a înlocuit bacilul leprei. Romanticul Victor Hugo adăugă valoare tuberculului din America prin scrisul său, proclamând cartoful : „La truffe du pauvre” ! Al optulea mit a fost construit de Voltaire. El spunea că « focurile de artificii ale reginei Maria Antoaneta au omorât mai mulţi oameni decât armatele Rusiei ». Voltaire era generos plătit de ţarina Caterina cea Mare să facă propagandă deschisă pro –Rusia. Cinicul era Voltaire, nu regina Maria Antoaneta.
Titus Filipas

Între analiza economică şi foris factura

iulie 27, 2011

Până nu demult, redacţia RL urmărea vizibil şi comunicativ postările de pe blogul omului politic Adrian Năstase. Le comenta în articole deformante, răutăcioase, pentru a diminua pe cât posibil impactul lor potenţial asupra unui public avid căutător de opinii avizate şi proaspete în cultura politică românească. Iar analiza economică făcută pe acest fir de blog, http://nastase.wordpress.com/2011/07/26/analiza-economica-la-departamente/ , este deosebit de importantă, zic eu. Însă acum redacţia RL nu o inserează, nu o comentează, nici măcar nu o menţionează ca ştire importantă de pe blogurile politice ! Ceea ce îmi arată că redacţia RL nu are pus la punct un aparat de critică adecvată. Totuşi, iată cum redacţia RL îşi permite să introducă, pentru încurcarea urmelor?, prezenta foris factura http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cum-se-putea-ajunge-in-anturajul-presedintelui-ion-iliescu-pentru-a-infiinta-un-centru-de-spionaj-232322.html . Mărturisesc că postarea mai sus amintită de pe blogul AN mă impresionează şi pentru felul cum este folosită Limba Română în slujba României. „Toate-s vechi şi nouă toate”, repet eu viersul Domnului Mihai Eminescu. La fel ca Atena antică, să zicem pe vremea lui Miltiade, nici România nu poate funcţiona cu succes decât dacă este tratată ca organizaţie. Acesta-i motivul pentru care omul politic, astăzi, trebuie să se adreseze în primul rând soluţionării problematicii macroeconomice dintr-o ţară. Sigur, a trata România ca organizaţie economică presupune totodată apelul la o modalitate inteligentă de agregare a temelor economice. Am mai spus, procesul de agregare logică este foarte dificil. Salut această agregare prin „judecata pe flux” şi „judecata pe stoc”. De asemenea salut această focalizare a omului politic Adrian Năstase asupra felului cum se aplică justiţia distribuţională/distributivă pentru alocaţiile de „flux” şi de „stoc” în stat (iar aici este vorba despre fluxul şi stocul macro-organizaţiei economice care-i chiar statul numit România). Mai gândesc că toate tiradele preşedintelui Traian Băsescu împotriva „statului de asistaţi” şi împotriva statului social erau menite să camufleze încălcarea extrem de gravă a principiilor justiţiei distribuţionale de către infamul său regim politic bazat pe favorizarea egregioasă a intereselor camarilei. Încălcarea optimalităţii Pareto în politica macroeconomică pentru statul român a devenit flagrantă. Or, de aici decurge că politica macroeconomică a preşedintelui Traian Băsescu n-a fost dusă şi condusă în mod raţional. Adică pentru a se impune şi observa enunţurile bine cumpănite ale celor două teoreme de bunăstare socială. Ci numai, şi numai, pentru a se favoriza interesele camarilei prezidenţiale (îi includ aici şi pe culturnicii de elită, dar nu-i mai listez).
Titus Filipas

„Rezidenţii căminului Moses Rosen”

iulie 21, 2011

„Rezidenţii căminului Moses Rosen” http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/dincolo-de-estetica-miza-politica-a-artei-este-pentru-mine-enorma-231797.html propovăduiesc foarte agresiv bietului rumân o propagandă despre „integrarea rromilor”. Este aceasta o propagandă agresivă şi jignitoare faţă de români. Pentru că este propagandă într-o limbă neo-cominternistă. Vedem succesul unei ideologii cominterniste în România post-1989 precum şi în Occidentul actual. Această ideologie cominternistă a fost iniţiată de bolşevicul rus Nikolai Buharin la terminarea primului război mondial, când România nu fusese complet epuizată de forţe. Devenea posibilă Unirea cea Mare, în limbajul sincer al copiilor de atunci ea fiind numită “România dodoloaţă”. Deşi era doar un fragment din Romania Neoacquistica iniţiată de Mihai Viteazu (reamintesc că statul unit de Mihai Viteazu avea frontiera răsăriteană pe rîul Nipru, nu pe Bug ori Nistru!), duşmanii noştri externi văd atunci Unirea cea Mare de la 1918 ca pe un imperiu numit România Mare ! Ideologul Cominternului, Nikolai Buharin, are primul viziunea acestei ameninţări pentru Rusia Meridională, o construcţie geopolitică artificială ce apărea ca o consecinţă nelegitimă a Tratatului pro-Rusia din 1774 de la Kuciuk Kainargi care nega în mod absolut drepturile noastre! Tot Nikolai Buharin creează şi soluţia, dovedită relativ eficientă, pentru a contracara România. Cominternul inventează limba artificială romani/romanes după modelul altui limbaj artificial, sanskrita, tot Cominternul inventează denumirea rroma pentru etnia pe care Puşkin o denumea istoriceşte foarte corect “ţîganî”, de asemenea în Uniunea Sovietica se tipăreşte ca simulacru literatura în limba artificială romani/romanes, în vreme ce literatura în limba română era strict interzisă ! La fel cum poemul lui Puşkin impunea în lumea occidentală convingerea că Basarabia era populată de ţîganî iar nu de români, tot la fel ideologia buharinist-cominternistă impune Occidentului convingerea că România este populată de rromi. Din păcate, dupa 1989, culturnicii de elită GDS au sprijinit la modul cel mai deschis (vezi proiectul Societatea Deschisă) vechea ideologie buharinist-cominternistă. La indicaţiile în vigoare încă ale Cominternului (Petre Roman şi Vladimir Tismăneanu aparţin unor familii alogeneno-cominterniste chemate la putere în România după 6 martie 1945, şi aflate, de atunci, mereu la putere), bugetul românesc pentru educaţie este pur şi simplu anemiat prin irosirea stupidă de fonduri pentru implementarea canularului cominternist rromi/romani/romanes în România. „Rezidenţii căminului Moses Rosen” implementează şi ei acest canular sub formă de „artă”. Îi recomand acestui regizor David Schwartz să îl recitească pe Keats : „Beauty is truth, truth beauty, – that is all/Ye know on earth, and all ye need to know.”
Titus Filipas

Abordarea industrială a Holocaustului

iulie 6, 2011

Nu ascund deloc faptul că eu îl acuz pe domnul Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România, de „abordarea industrială” a problemei Holocaustului în România http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/maresalul-antonescu-a-spus-ca-a-fost-crescut-cu-ura-fata-de-evrei-si-turci-230367.html . Sintagma aceasta, anume „abordarea industrială”, o formulez strict în contextul cultural definit de scoţianul Thomas Carlyle, adică al interpretării de „ştiinţă a zilelor nefaste” (the Dismal Science era expresia exactă folosită de Carlyle) pentru Economia politică. Şi, constat eu acum, se formează noi şi noi „industrii” care furnizează un flux de bani, uneori chiar sub formă de rentă, către beneficiari care preferă să rămână în urmbră. O căutare foarte rapidă cu maşinăria Google pe Internet pentru frecvenţa sintagmei +holocaust industry+ relevă în numai 0,2 secunde mai mult de 13 milioane de intrări! Criteriu care îmi arată că sintagma „abordarea industrială” a problemei Holocaustului nu-i chiar lipsită de sens. Văd prezent chiar un titlu de carte : „The Holocaust industry: reflections on the exploitation of Jewish suffering” http://books.google.com/books/about/The_Holocaust_industry.html?id=VrqK5VdO2i0C , scrisă de domnul Norman G. Finkelstein. În rândurile de Recunoştinţă şi mulţumire (Aknowledgments) plasate de Norman G. Finkelstein chiar la începutul cărţii, se spune : „La fiecare stadiu al producerii acestei cărţi, Noam Chomsky şi Shifra Stern ne-au furnizat asistenţă”. Ceea ce nu-i lucru minor. Adresa URL trimite către prima copertă a ediţiei a doua. Imaginea plasată aici, –steaua lui David alcătuită din agrafe de birou deformate–, cred că are un sens. Cazul pentru a se construi această adevărată Industrie a Holocaustului, industrie care trimite o rentă enormă, –către cine?–, a fost întocmit printr-o încopciere selectivă a documentelor. Unele documente, care nu corespundeau scopurilor alcătuirii unei noi industrii de rentă, au fost lăsate să cadă.
Titus Filipas

Mankurtizare totală

iunie 30, 2011

Mă refer la autorul articolului http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/lectia-ruseasca-229760.html . „Lecţia rusească” ? Nu există aşa ceva. „Lecţia rusească” a fost, este, şi va rămâne numai lecţia de mojicie. Pentru că aparenţele acestea „luminoase” înşeală amarnic. La Marea Neagră există puternica bază navală de la Sevastopol, comparabilă ca putere de foc şi forţă de disuasiune doar bazei britanice din Gibraltar. Iar drepturile pentru a fi construită baza navală de la Sevastopol au fost conferite Rusiei condusă de ţarina Caterina cea Mare prin tratatul din 1774 de la Kuciuk Kainargi. Acel tratat putea să fie şi altfel, adică în favoarea noastră, mai exact în favoarea principatului moldovenesc de atunci. Dar forma extrem de favorabilă Rusiei a fost fasonată de un lobby pro-Rusia, lobby organizat de către ilustrissimul Voltaire. Care primea bani de la ţarina Caterina cea Mare, lucrul acesta a fost dovedit. Trebuie să re-memorăm că de la împăratul roman Mihail al VIII-lea Paleologul, cel care a inaugurat politica inteligentă a delocalizărilor de funcţii romane, şi până la anul 1453, poltica din Romania s-a făcut prin delocalizări în favoarea noastră. Lucrul acesta era învăţat în manualele româneşti de istorie de liceu scrise în perioada interbelică. Acolo se amintea delocalizarea funcţiei imperiale pentru Romania nord-pontică, de Comnenii şi Paleologii rămaşi cu porturi şi cetăţi în spaţiul Pontului Euxin, către domnitorul Alexandru cel Bun. Istoricii militari ruşi ştiu toate acestea, le pot confirma! Numai istoricii români trebuie să tacă, din motive mai mult sau mai puţin „politiceşte corecte”. Ei bine, prin tratatul din 1774 de la Kuciuk Kainargi, ţarina Caterina cea Mare a primit dreptul de a construi NovoRossiia ori Rusia meridională. Aşa au apărut hilarele sate ale lui Potemkin, dar şi înspăimântătoarea bază de la Sevastopol ! Tot prin prin tratatul din 1774 de la Kuciuk Kainargi, a fost suspendată până în cel de al doilea război mondial Capitulaţiunea din 1740 de la Constantinopol. Capitulaţiune care fusese semnată şi de Franţa, cea mai mare putere a lumii de atunci. Cancelar al Franţei era cardinalul de Fleury, cunoscutul orientalist, sincer interesat de „problema orientală” a Europei. Iar domnitor în Moldova era bunul Grigore Ghica al II-lea, un fals fanariot. Ei bine, prin Capitulaţiunea din 1740, Imperiul Otoman şi Franţa recunoşteau legitimitatea frontierei răsăritene pe rîul Bug pentru principatul moldovenesc. Într-o scurtă fază dificilă pentru Aliaţi din cel de al doilea război mondial, Anglia şi America erau dispuse să revalideze pentru România condusă de Ion Antonescu legitimitatea frontierei pe Bug. Ruşii ne respectă doar pentru că unii dintre ei ştiu mai bine decât românii care sunt drepturile noastre istorice. Drepturi vechi, de la Roma şi Nova Roma!
Titus Filipas

Funcţia de rabat

iunie 24, 2011

Funcţia de rabat (the discount function) este folosită în analiza alegerilor individului peste timp (intertemporal choice). Problema aceasta ţine şi de economia politică modernă a consumului. Dar ea este în acelaşi timp o problemă omenească foarte veche. O întâlnim descrisă în Biblie: +Geneza 25:27 Băieţii aceştia s-au făcut mari. Esau a ajuns un vânător îndemânatic, un om care îşi petrecea vremea mai mult pe câmp; dar Iacov era un om liniştit, care stătea acasă în corturi. / Geneza 25:28 Isaac iubea pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov. / Geneza 25:29 Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp, rupt de oboseală. / Geneza 25:30 Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta […] ” […] Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!” /Geneza 25:32 Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut?” /Geneza 25:33 Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. / Geneza 25:34 Atunci Iacov a dat lui Esau pâine şi ciorbă de linte. El a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.+ În cartea „Istoria României prin concepte”, domnii Victor Neumannn şi Armin Heinen încearcă să-i convingă pe români să-şi uite drepturile lor de întâi născuţi pe pământurile acestea. Astfel „Rescrierea istoriei României devine obligatorie. (…) Demitizarea face posibilă înţelegerea mai obiectivă a trecutului”. Colectivul pentru „Rescrierea istoriei României” este format din : Victor Neumann (Timişoara), Armin Heinen (Aachen), Klaus Bochmann (Leipzig), Alexandre Escudier (Paris), Angela Harre (Frankfurt/Oder), Balazs Trencseny (Budapesta) etc. http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/istoria-romaniei-va-renunta-la-cuvantul-satana-229017.html  Putem întreba : De ce se scrie această nouă carte despre Romania veche ? O carte în care se neagă complet drepturile autohtonilor „socii”-alizaţi, adică latinizaţi, peste pământurile acestea vechi din Latium Novum. Sunt drepturile primite de „neamul românesc” (după Mircea Vulcănescu), drepturile conştiinţei de romanitas (după Tertullian), prin Constituţia Antoniniană de la 212 AD. Nişte carpetbaggers doresc să ronţăie România fără a fi tulburaţi de români ?
Titus Filipas

Facebook, plictiseală, cruzime

iunie 17, 2011

„Facebook + Plictiseală = Cruzime faţă de animale” http://www.romanialibera.ro/tehnologie/internet/facebook-plictiseala-cruzime-fata-de-animale-228565.html
Titus Filipas