Posts Tagged ‘Roger Revelle’

Odiseea ambientală

decembrie 29, 2007

La sfârsitul lunii martie 2007, gaseam cu un motor de cautare pe Internet, la adresa http://www.romanialibera.com/forum.php?nr=6525&an=2007&luna=3, interpelarea adresata de un cititor al ziarului România libera, cu o informatie care ma priveste direct : “Am vrut sa obtin o copie dupa „2001, Odiseea ambientala” din arhiva dv., o „capodopera”, un articol al unui cadru didactic din Craiova, lector Dr. Titus Filipas, dar n-am reusit.” Furnizam aici, integral, articolul respectiv. Dar insistam, este vorba despre un text scris în anul 2001, si gazduit atunci, temporar, de un spatiu electronic al ziarului România libera. + 2001, Odiseea ambientala / Cursa înarmarilor din timpul razboiului rece a dus la ideea ca spatiul cosmic va fi cucerit repede si efectiv de oameni, chiar în echipaje concurente de pe diverse starships, asa cum de pilda ne arata pe vremuri filmul S.F. al lui Kubrick si Clarke, „2001, odiseea spatiala”.Realitatea actuala, chiar daca-i mai terna (nu avem decât ratari costisitoare ale unor sonde pe planeta Marte, pentru ca programatorii au uitat sa transforme unitatile de masura, cât si un debut timid al I.S.S., statia orbitala internationala a Pamântului ), nu-i mai putin plina de pericole globale. Unul dintre acestea este efectul de sera planetar, accelerat de dezvoltarea industriala a civilizatiei umane. Pe buna dreptate, fostul vicepresedinte american Al Gore (candidatul ghinionist în cursa prezidentiala din anul 2000) îl considera la fel de primejdios, prin consecintele sale, ca si un razboi nuclear. De altminteri paleta de pericole ce pândesc mediul planetei este atâta de mare, iar navigatia omenirii printre aceste pericole atât de confuza, încât putem descrie foarte realist întâiul an din noul mileniu cu sintagma, calchiata dupa titlul primului film cu efecte speciale, „2001, odiseea ambientala”. Iar sperantele de gasire a caii corecte sunt foarte mici. Aceasta-i poate si consecinta rezultatului alegerilor americane din anul 2000. Într-adevar, daca Al Gore era, si asta nu doar în declaratii de forma, un partizan convins al tuturor masurilor ce ar fi putut duce la diminuarea efectului de sera, câstigatorul alegerilor din 2000, George W. Bush se bazeaza pe opiniile unor faimosi experti în mediu din categoria Anonymous care fac practic o politica de lobby pentru industria petrolului. Pozitia sa este contrastanta si fata de aceea adoptata de tatal sau, George Bush Senior, care a acordat, pe timpul mandatului prezidential, Medalia pentru Siinta geofizicianului Roger Revelle, pentru lucrarile, scrierile si avertismentele sale asupra consecintelor nefaste ale efectului de sera intensificat de civilizatie.Înca de la debutul primei revolutii industriale, arderea combustibililor fosili a condus la o crestere constanta a dioxidului de carbon din atmosfera terestra, principalul gaz responsabil pentru efectul de sera planetar intensificat. Pentru ca vorbim aici despre doua tipuri de „efect de sera planetar”. Cel normal este benefic, fara el Pamântul ar fi cu 33,8 grade Celsius mai rece. Anormalitatea se ascunde în efectul de sera antropic, adica intensificat de activitatile umane. Cum influenteaza activitatile umane Pamântul, din punctul de vedere al efectului de sera ? Imaginati-va ca pe fiecare metru patrat de pe suprafata Pamântului se poate aprinde câte un beculet de lanterna cu filament rezistiv : intensificarea efectului de sera face sa se aprinda doua, apoi trei asemenea beculete samd. Consecinta ar fi încalzirea planetei. Înca un grad Celsius ar avea consecinte dezastruoase pentru numeroase regiuni ale Terrei. O prima exemplificare a pericolului este tulburator de simpla. Orice crestere a temperaturii antreneaza o dilatare termica : statele insulare mici, sa amintim în primul rând Kiribati, St. Lucia si Insulele Cook, ar fi pur si simplu acoperite de oceanul mondial dilatat! Protocolul de la Kyoto, din 1997, a fost o prima tentativa concertata de a stabili norme si obligatii (numai morale) pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera obisnuit, aici ne referim la dioxidul de carbon, ori amplificat (într-adevar, industria produce gaze ce potenteaza efectul de sera de mii ori zeci de mii de ori în raport cu dioxidul de carbon!). Protocolul de la Kyoto se referea, în principiu, si la inventarea de tehnologii alternative care sa faca posibila o dezvoltare fara amenintari la adresa mediului înconjurator, cel putin în privinta efectului de sera intensificat. Însa protocolul de la Kyoto a fost, –si probabil prin natura regulilor democratiei si diplomatiei nu putea fi altfel–, doar un acord amiabil. Punerea sa în aplicare de catre un stat ori altul depinde de ratificarea parlamentara din statul respectiv. În ochii activistilor pentru protectia mediului, interpretarea pe baze comerciale, dupa regulile economiei de piata, a normelor amiabile ale Protocolului, cum s-a întâmplat la Conferinta pentru mediu din noiembrie 2000 de la Haga, oficial si formal cea de a sasea „conferinta a partilor” (sau Cop-6, dupa cum Protocolul de la Kyoto a fost adoptat la Cop-3) este un act amoral. Si, într-un fel, poate ca militantii înversunati pentru protejarea mediului înconjurator sunt cei care au dreptate. Caci spiritul Protocolului de la Kyoto a fost acela de a reduce efectiv si global cantitatea de noxe responsabile pentru intensificarea efectului de sera emise în atmosfera. Mai exact, Protocolul de la Kyoto cerea reducerea, catre anii, cu 5, 2 % fata de anul 1990, a emisiilor unui numar de sase gaze ori categorii de gaze cu efect de sera. În spiritul aceluiasi protocol, dezvoltarea nu este interzisa, dar ea ar trebui facuta numai prin elaborarea de tehnologii noi, pe baza carora sa se edifice fabrici si uzine (o sintagma suparatoare, dar pe baza ei traiesc nenumarate familii) cu un grad redus de poluare. Conferinta de la Haga a însemnat de facto renuntarea la spiritul idealist al Protocolului de la Kyoto. Astfel, la conferinta de la Haga statele puternic industrializate participante au încercat sa negocieze si sa obtina, ceea ce au si reusit, o „îndulcire” a conditiilor de aplicare a Protocolului de la Kyoto, un pas înapoi fata de exigentele rationale impuse de protocol. Într-adevar, marele „merit” al conferintei pentru mediu de la Haga a fost acela ca a initiat, ca o practica normala, comercializarea cotelor de poluare permise pentru fiecare tara. Statele puternic industrializate si cu economii înfloritoare si care, asa cum acuza organizatia Green Peace pe baza unor dosare extrem de bine documentate, sunt principalele surse de poluare a mediului cu gaze cu efect de sera amplificat de zeci, sute ori chiar mii de ori fata de conditiile naturale din mediu (tarile cele mai bogate, adica 20 % din populatia mondiala, sunt responsabile pentru aproape 60 % din emisiile de CO2), au negociat si au cumparat de la tarile mai putin favorizate din punctul de vedere al cresterii economice, dreptul de a polua mediul planetei în contul tarilor cu economii slabe. Sa analizam care este pozitia României din punctul de vedere al aplicarii Protocolului de la Kyoto. Desi cu o mare întârziere, dar, extrem de salutar, înaintea Congresului american, parlamentul României a ratificat acceptarea Protocolului prin votarea, aproape în unanimitate, a legii nr. 3 din 2001. Din pacate, asa cum s-a vazut ulterior, aceasta lege a fost adoptata numai pentru a servi ca baza unor interese mercantile. Într-adevar, cu o graba demna de cauze mai nobile, imediat dupa ratificarea protocolului, România si-a vândut cotele parte din dreptul oficial recunoscut la poluare, unor tari europene dezvoltate, precum Elvetia, Norvegia, Suedia si Olanda în contul unor sume ce se ridica la 60 de milioane de dolari SUA. În contextul pregatirilor pentru Ziua Pamântului 2001, la care se pare ca numai organizatiile de cercetasi au participat cu entuziasm, universitatile românesti de stat, într-o buna traditie de ignorare totala a problemelor mediului, fiind aproape total absente, ar fi fost importanta si prioritara în educatia ambientala activa, (care în fond nu este doar o parte a educatiei ce asigura succesul în lupta pentru supravietuire dar si o parte a educatiei civice), o discutie cu elevii din scolile românesti asupra moralitatii deciziei parlamentare si guvernamentale de a considera cota parte de poluare ca pe o marfa. Dar poate ca nu situarile oficialitatilor sunt cele mai îngrijoratoare, ci absenta totala de reactie din partea Solidaritatii Universitare si Aliantei Civice în aceasta problema. De altminteri politica de a participa la comercializarea dreptului de poluare nu-i caracteristica doar României. Dintre tarile postcomuniste cu economii în tranzitie, numai o singura tara, Cehia, refuza sistemul comercializarii dreptului la poluare. Asa cum precizeaza Raportul de la Bratislava, Slovacia si-a fixat anul 2008 drept an de începere a acestui proces. Care-i mai complex si mai delicat decât cred, acum, parlamentarii români, ce-l considera strict doar ca o relatie între guverne. Astfel, România nici macar nu a initiat un registru intern pentru astfel de operatii, în care sa se consemneze comercializarea interna a cotelor de CO2 între diverse întreprinderi industriale cu proprietari diferiti ; existenta unui astfel de registru ar fi macar un indiciu ca exista o perspectiva optimista asupra tendintelor de evolutie economica ale tarii si ar avea un impact psihologic pozitiv în mediile de afaceri. Îmi este de asemenea neclar de ce universitatile nu sunt solicitate sa faca o analiza a capacitatilor tarii noastre în raport cu cerintele articolelor Protocolului de la Kyoto. Ministerul Educatiei si Cercetarii ar trebui sa colecteze, ca un punct focal, aceste analize pentru ca guvernul sa publice apoi o carte alba despre ” Sistemul National pentru Mecanismele de la Kyoto”. Ne permitem sa amintim guvernului României ca aceasta este chiar o cerinta a articolului 5 al Protocolului de la Kyoto. Însa anul 2001 ne aduce si câteva stiri bune, din lume. Implementarea hotarârii luate în 1999 de un prim guvern si parlament ce au decis atunci ca natiunea lor sa renunte la arderea combustibililor fosili si sa abordeze, radical si salvator, energiile alternative care nu polueaza mediul: este vorba despre micutul stat insular St. Lucia din Marea Caraibelor. Apoi, o conferinta „Cop-6 bis”, în iulie, la Bonn, unde se va încerca sa se amelioreze esecul conferintei de la Haga. În fine, tot în cadrul „odiseii ambientale” a anului 2001, trebuie sa amintim pregatirile pentru urmatorul „Summit al Pamântului”, supranumit „Rio + 10 ” ce va avea loc în 2002, dar nu la Rio de Janeiro, ci în Africa de Sud. lector dr. Titus Filipas Universitatea din Craiova titus@central.ucv +Inutil sa mai spun câte jigniri si admonestari pentru “gravele greseli stiintifice” am primit atunci prin e – mail de la  persoane care nu ştiau măcar cine a fost Roger Revelle. Acele atacuri mi au demonstrat indirect  faptul că evaluarea impactului ambiental provocat de încălzirea globală antropogenică se face strict  în acord cu o anumită ţintă politică. Titus Filipas

Reclame