Posts Tagged ‘Revoluţia Industrială’

Optimalitatea Pareto şi justiţia distribuţională

februarie 6, 2009

Cea mai dificilă problemă de rezolvat  în Economia Politică (îi corespunde un singur cuvânt, Economics, în limba engleză) este chestiunea alocării resurselor. De altminteri exact pentru rezolvarea acestei probleme  a fost instituită ca ştiinţă Economia Politică, la începutul revoluţiei industriale din Epoca Luminilor.

Este evident că în chestiunea alocării resurselor, ab initio şi în principiu sunt posibile multe seturi de alocări. Să considerăm mulţimea seturilor de alocări ale resurselor şi mulţimea indivizilor umani.  În justiţia distributivă (vezi studiile lui John Rawls) se pune în primul rând problema echităţii acestor alocări.  Trebuie să zicem de la început că optimalitatea Pareto (sau eficienţa Pareto) şi justiţia distribuţională nu se suprapun, ele nu înseamnă unul şi acelaşi lucru. Dar, repetăm, în ambele abordări este vorba despre alocări de resurse şi despre indivizi umani.

Cum se pune problema  alocărilor  de resurse către indivizi în optimalitatea Pareto?

Să vedem mai întâi cum sună conceptul de “ameliorare Pareto” în cazul alocărilor alternative.

Dacă se consideră un set de alocări alternative, orice mutare de la o alternativă de alocare la altă alternativă de alocare (redundanţa de informaţie este strict în scopuri didactice) ce reuşeşte să aducă măcar un singur individ într-o stare mai bună, fără să aducă pe altcineva într-o stare mai rea, se numeşte “ameliorare Pareto”.  

O alocare ce nu mai poate fi “ameliorată Pareto”  se numeşte optimum  Pareto sau alocare Pareto- optimală (eventual se mai zice Pareto-eficientă).  Denumirea completă în limba engleză este aceea de “strong Pareto optimum”.

Titus Filipas

Pertinent, despre economia politică

septembrie 11, 2008

Blogul domnului Adrian Năstase tinde să devină cea mai importantă comunitate epistemică Web 2.0 pentru dezbateri în chestiuni de doctrină economică. În fine, prin apartenenţa domnului Adrian Năstase la Partidul Social Democrat, lucrurile sunt mult mai incitante decât la partidele liberale, unde totul a fost deja spus. Într-adevăr, chiar dacă liberalii de azi nu ştiu, şi ei chiar cred că liberalismul românesc se trage de la Adam Smith aşa cum le zic colegii lor din grupul parlamentar liberal european, în realitate la Şcoala de la Sfîntu Sava economia politică se studia după cărţile lui Condillac şi Destutt de Tracy, ce teoretizau o doctrină liberală. Însă oricare le-ar fi sursele de informare,  ştiute ori neştiute pentru liberalii români de acum, ideologii Condillac,  Adam Smith şi Destutt de Tracy tratau numai o creştere economică de tip exogen, epitomizată prin quintesenţiala primă Revoluţie Industrială.

Or, în timpul prezent, dezvoltarea durabilă nu poate fi asociată decât cu o creştere economică de tip endogen. Şi partidele liberale nu se pricep mai bine decât PSD-ul la managementul acestei dezvoltări.

Deci, în general, abordarea social-democrată este mult mai complexă decât simplificatoarea abordare economică liberală, ce recurge foarte adesea şi la soluţii redneck.

Din  câte am înţeles eu, în editoralul Politici Sociale – cateva comentarii”, vezi aici, http://nastase.wordpress.com/2008/09/09/politici-sociale-cateva-comentarii/ , domnul Adrian Năstase schiţează o serie de proiecte transversale  în dezvoltarea durabilă spre a fi discutate pe blog. Intervenţiile altor comentatori pe blog sunt în general pertinente.  Am reţinut mai ales intervenţia din septembrie 9, 2008 la orele 8 şi 27 post meridian, unde sunt subliniate, pe cât este practic posibil, cele două doctrine :

+Într-adevăr, munca este excesiv impozitată, dar în ceea ce priveşte impozitarea capitalului guvernul “de dreapta” v-a luat-o înainte. Impozitul pe câştigurile din piaţa de capital stabilit de PSD la 1% pentru încurajarea investirii în contrast cu consumul pe credit (ceea ce se întâmplă acum) şi atragerea de   capital în economie printr-o sursă ieftină de finanţare pentru companii. Acest impozit a crescut cu 1500%, rezultatele se pot vedea de către oricine: prăbuşirea tuturor indicilor bursieri ajungând în sectorul financiar la căderi de peste 2/3 din valoare, sigur, ajutat şi de incompetenţa şi corupţia   generalizată. Aceasta nu reprezintă o simplă scădere, reprezintă aproape  dispariţia pieţei de capital din România. De altfel PNL şi PD nu se află la prima ispravă de acest gen dacă ne reamintim că în perioada CDR au prăbuşit   economia şi implicit indicii pieţei de capital cu procente asemănătoare.  Încă un domeniu în care “liberalii” v-au luat-o înainte este introducerea  impozitului pe terenul agricol în condiţiile în care restituirile nu s-au făcut decât în privinţa suprafeţelor de teren, nu şi a capitalului de lucru, a clădirilor, utilajelor şi efectivului de animale. Astfel oamenii s-au trezit cu un teren pe care nu puteau să îl lucreze, terenul constituind doar o parte  a unei exploataţii agricole, iar mulţi au fost forţaţi să îl vândă la preţuri  care nu reflectau nici pe departe valoarea acestuia pentru a îşi putea achita   impozitele ce deveniseră restante şi purtătoare de penalităţi. Tactica mi se pare luată din indicaţiile PMR din anii ‘50 când una din metodele de constrângere pentru a determina proprietarii să îşi cedeze suprafeţele de  teren “de bună voie” trebuia să o constituie mărirea taxelor dincolo de limita de suportabilitate a proprietarilor, care astfel veneau de bună-voie la colectiv să îşi doneze terenurile, dupa care toate necazurile şi tracasările  încetau. La ce criză există pe piaţa imobiliară cred că o înăsprire a   fiscalităţii ar putea fi lovitura de graţie. Teoretic aş fi de acord cu ideea din programul PSD, dar mi-e teamă că o fiscalitate mai mare decât a introdus  PNL şi pe capital şi în alte zone ar fi greu de conceput. Să nu uităm,  chiar  şi acel 16% este de fapt o minciună, impozitul aplicându-se de 2 ori, o dată firmei şi o dată proprietarului, practic ducând impozitul real la aproape 30%. Nu trebuie uitat celebrul impozit anticipat pe care statul îl percepe ca şi cum ar fi ceva normal să plăteşti impozit pe un venit care poate nu va exista niciodată, impozit care nu se poate plăti decât prin lichidarea unei părţi din capital, deci încă o dată este taxat capitalul şi nu munca. Despre măsura normală a neimpozitării pe profitul reinvestit au vorbit destul colegii dvs. de la PC, în momentul de faţă realitatea fiind că nici cea mai mare parte a   cheltuielilor nu este deductibilă. Acel 16% este o poveste petru cei care votează “dreapta” pentru că ar fi cool în percepţia lor, pentru că aşa face şi colegul de birou, foarte probabil sclav la aceeaşi multinaţională, şi a cărui singură “investiţie” e maşina străină luată în leasing, pentru care am înţeles   la un moment dat că plăteau impozit ca fiind proprietari. Nu cred în dezvoltarea capitalului în dauna muncii, dar nici invers, cred că dezvoltarea durabilă trebuie să se bazeze pe un echilibru echitabil între capital şi muncă, şi pe respectarea proprietăţii şi corectarea dezechilibrelor când situaţia o cere. În caz contrar, tensiunile nu fac decât să se acumuleze   şi să erupă la un moment dat. De aceea separarea aceasta stânga-dreapta mi se pare doar o împărţire teoretică şi artificială, bună petru manipulat masele ignorante, aşa cum s-a văzut. Teoria care nu derivă din practică nu este doar discutabilă, ci poate fi chiar dăunatoare odată aplicată.+

Utilitatea acestui blog, nu doar pentru domnul Adrian Năstase, nu mai trebuie să fie silogistic demonstrată.

Titus Filipas