Naţionalitatea română în fluxuri arhetipale

“Cine a  trăit, nu moare niciodată.” Viersul romanticei Emily Brontë  (1818 –   1848) se potriveşte spre a caracteriza viaţa filosofului român Mircea Vulcănescu (1904 – 1952).  Intuiţiile sale de o luciditate extraordinară vin în memorie la această oră astrală a României. Ne ajută să înţelegem acest timp unic, printr-o integrală care pleacă din „ispita dacică” în specificitate si universalitate. Zalmoxismul, de la Herodot citire, spune că spaţiul cultural din Vestul Pontului Euxin este racordat la universalismul cultural inventat prin renaşterea saitică. Tracism este nume simplificat pentru ‘socii’-alizarea ilirilor, traco-daco-moesilor, iar după Zosimus, şi a populaţiilor aflate în secolul IV între Carpaţi şi Nipru..  

Mircea Vulcănescu percepea toate aceste fluxuri arhetipale şi le transmitea prin reprezentări ontologice. Or, cum scrie Constantin Noica,  „El n-avea măsură. Îşi spunea gândul (…) şi, în clipa când vroia să se oprească, venea ceva de dindărătul gândului. Nu atât torentul de cunoştinţe şi gânduri era copleşitor, nu atât revărsarea, cât izvorul. Ceva din neştiutul spiritului nu înceta să se refacă.” Mircea Vulcănescu a fost comparat adesea cu Emil Cioran. În percepţia timpului nostru istoric, intuiţiile lor sunt complementare. Date noi se conjugă spre înţelegere în structura limbii române pe care au vorbit-o cu patimă şi lumină. “Naţionalitatea este o însuşire metafizică, (”suflet românesc”, sau “spirit românesc”  spre deosebire de “naţiune”),   calitate ireductibilă, spirituală. Naţionalitatea română este imuabilă.”  

„Am apărat şi am păstrat. Se cheamă acesta destin?”, întreabă retoric Emil Cioran, vorbind depre naţionalitatea română. „Tragedia României este că  în primul rînd trebuie să ştie că devine tare. Conştiinţa este antecedentul fiecărui act de viaţă într o ţară  fără istorie, pe cînd în marile naţiuni — cazul tipic al Franţei — conştiinţa este consecutivă actelor de afirmare.”, adaugă un Cioran puţin descumpănit. Franţa se afirmă şi capătă „conştiinţa consecutivă actului de afirmare” prin victoria anti-islamică a lui  Charles Martel la Poitiers,  în anul 732. Abia prin conştiinţa  acelei victorii se creează faimoasa aristocraţie ereditară franceză  care va susţine statul francez un mileniu, până ce apar alte forţe victorioase pe scena istoriei. Naţionalitatea română se naşte  ca „romanitas” prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212. Jurisdicţia romană îşi desăvârşeşte plenar efectele (evaluarea istoriografilor de la Oxford University) până la 285 AD, când Imperiul Roman se transformă în Romania.

Titus Filipas

Cauzalitatea şi teoria atribuţională*

O scurtă notă pe care am citit-o aici : http://www.encyclopedia.com/doc/1O87-attribution.html, precum şi interesul mai vechi faţă de reprezentările ontologice  pentru cauzalitate m-au îndemnat să scriu acest text. Se ştie că tema reprezentărilor ontologice  pentru cauzalitate a fost propusă de către unul dintre iluminiştii scoţieni ai secolului XVIII, anume David Hume. Acesta considera mitul ca fiind primul exemplu de reprezentare ontologică pentru cauzalitate. Problema ridicată de filosoful scoţian stârneşte un viu interes pentru metafizică teologului din Prusia Orientală chemat Immanuel Kant. De asemenea, chestiunea construirii reprezentărilor ontologice  pentru cauzalitate îl provoacă intelectual pe Leonhard Euler, singurul matematician vreodată sanctificat. Firul roşu (aceasta este o veche metaforă bizantină, este vorba despre un fir roşu din mătase) continuă, se ştie, către determinismul laplacian şi filosofia pozitivistă. Dar abia în anul 1958, Fritz Heider (1896–1988) introduce în mod expres reprezentarea ontologică pentru cauzalitate şi în psihologie, prin crearea teoriei atribuţionale.

*Este continuarea unei teme propusă în anul 1926 de metafizicianul român Nae Ionescu.

Titus Filipas

Perfectă definiţie negativă

Foarte pozitiv mesajul de pe blogul Doamnei Roxana Iordache, DON’T BE AFRAID TO CARE!, http://roxanaiordache.wordpress.com/2008/08/20/dont-be-afraid-to-care-sau-rostul-unui-blog/ . „Se dedică vizitatorilor mei, cu precădere celor care postează comentarii, cu mulţumiri pentru implicarea deopotrivă pasională şi raţională, şi pentru nivelul elevat al dezbaterilor.[…] Profit de ocazie pentru a vă întreba, mai ales că mulţi dintre voi aveţi şi blogurile voastre, care credeţi că este rostul unui blog. În general şi în particular.”

Scrierea pe blogosfera de limba română, la fel ca orice scriitură românească, devine posibilă datorită Gramaticii de la Sibiu din 1828.  @blogideologic. Gramatica lui Heliade, începătoare şi înduioşătoare. Cică,  despre genuri: “bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”.

“bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”. Da, este o perfectă definiţie negativă.  În secolul XIX, gramatica românească instituţionalizată  pleacă în fapt şi în fond de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi de Tracy. Culturnicii noştri oficiali si criticii lor de serviciu au refuzat constant să recunoască  faptul că Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang. În conceperea Gramaticii de la 1828, – an ce mi se pare a fi, tocmai din cauza acestei Gramatici, mai important pentru români decât 1848 -, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la  chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. De vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, descoperim că  Eliade Rădulescu era conştient de importanţa conceptului metafizic  de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea  cuvintelor -, în limba română.

@ blogideologic. Contribuţia lui Heliade a fost crucială.

Creaţia maximă a secolului XIX românesc ? Nu „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” –  autohtoni şi carpetbaggers–, sub supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti  o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, atunci când el subliniază  repetitiv importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Nici acum nu dăm importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă  a susţine reprezentări  ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii! Ne reamintim bine că în lipsa unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica de la 1828, când  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi  prin prisma experienţei ontice), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor! Graficul „marelui J” se întâlneşte şi în ecologie, acolo descrie analitic dezvoltarea şi  creşterea populaţiilor pe arealul  oferit de o insulă vulcanică proaspăt născută dintr-un ocean, ori la adoptarea unei tehnologii mai eficiente  în agricultură, de pildă plugul cu bârsă  şi cormană, ori „plugul mare”, cum este consemnat în folclorul nostru.

Pentru ecologia populaţiei noi de cărţi  româneşti, evenimentul ridicării tectonice a Noului Umanism Oriental din marea de ignoranţă  revărsată de invaziile genericului „Pazvante” s-a  produs la anul 1828. Începând de aici, în tot secolul XIX, geniul românesc se manifestă în primul rând ca  o generativitate gramaticală. Şi Eliade chiar nutrea  sincer speranţa devenirii cantităţii  literelor româneşti întru calitate. După gramatica lui Ioan Eliade Rădulescu de la anul 1828, va fi utilizată la mare intensitate  ‚paradigma maşinii’ în scriitura românească.

Am tradus aici prin sintagma „paradigma maşinii”,  aceeaşi idee care în engleza americană se exprimă acum mai frecvent prin mijlocirea sintagmei „nuts and bolts” (instrumentalism logic). De  la 1828 şi până la 1848 urmează două decenii culturale româneşti sub biciuirea îndemnului: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” Era poate o publicitate involuntară  şi la „condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, inventat de  Petrache Poenaru (1799-1875),  colegul lui Eliade la  ‘şcoala grecească’. „Chimera noastră era limba românului  şi traiul  lui într-o viaţă  potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti mai târziu Eliade Rădulescu în „Echilibru între antiteze”.

Titus Filipas

Parlamentari în sesiuni de brainstorming

Este vorba despre un grup format din circa patruzeci de parlamentari francezi din l’Assemblée nationale, vezi ştirea aici :http://www.liberation.fr/actualite/politiques/333809.FR.php  .

Fiind un grup de parlamentari tineri, se constată formarea unei noi clase politice în Franţa?

Deoarece  în România se pune la modul acut chestiunea creării unui tip nou de politician, furnizăm informaţii privind procesul brainstorming sau  furtuna mentală colectivă.

 

Şedinţele de brainstorming ţin de cultura  organizaţională  bazată pe efortul colectiv. Există o cultură a managementului întreprinderii care se bazează pe încrederea totală în potenţialul uman al angajaţilor întreprinderii.   “Numai prin eforturile  colective ale membrilor  individuali ai întreprinderilor (organizaţiilor)  se schimbă întreprinderile (organizaţiile)  ”, obişnuia să  spună   V. Daniel Hunt, –autorul lucrării „Quality Management For Government”–,  despre managementul corect al unei organizaţii (guvernamentale, dar şi non-guvernamentale) către calitate.    Atunci când personalul întreprinderii (organizaţiei) este suficient de bine motivat printr-un proiect inspirat al  conducerii întreprinderii (organizaţiei),  puterea creativă eliberată  de potenţialul uman al angajaţilor întreprinderii (organizaţiei) va ajuta întreprinderea  (organizaţia) să  implementeze proiectul respectiv, ducând la dezvoltarea întreprinderii (organizaţiei). Pentru că  există multe obstacole în calea gândirii creative :

–          obişnuinţe şi rutine ;

–          teama de  propriile greşeli ;

–          eresuri ;

–          educaţia ;

–          specializarea ;

–          frica de consecinţe ;

–          ponderea soluţiilor precedente ;

–          ‚adevăruri absolute’ ;

–          principii ;

–          teama de schimbare ;

–          confortul cu modele secvenţiale deja probate ;

–          certitudini false ;

–          plictiseala ;

–          dubii

–          autocritica ;

–          stressul ;

–          politeţea ;

–          teama de a nu părea infantil ;

–          repulsia faţă de  comportamentul ludic ;

–          limbajul ;

–          vîrsta ;

–          lipsa de timp ;

–          un Ego supradimensionat.

   Diferenţa ce separă  succesul de  insuccesul implementării unui proiect al  întreprinderii (organizaţiei) nu se ascunde atât în ‚calibrul de capacitate personală’ al angajaţilor întreprinderii (organizaţiei) faţă  de personalul unei alte întreprinderi (organizaţii) altminteri similare, cât în gradul în care angajaţii  întreprinderii (organizaţiei)  sunt folosiţi la întregul lor potenţial uman. Astfel fiecare contribuţie personală la implementarea unui proiect al  întreprinderii (organizaţiei) trebuie stimulată, evaluată, valorizată. Acesta este de fapt şi fluxul normal, direct, major,  prin care se creează  valoare în activităţile  unei  întreprinderi (organizaţii). 

   Majoritatea  problemelor de gestionare a unei întreprinderi (organizaţii)  înfăţişează  următoarea faţetă neplăcută : se pare că ele nu sunt  automat  rezolvate prin  implementarea celei dintâi  idei  care  vine în mintea cuiva din personalul managerial. S-a  dovedit,  în multe situaţii de management, că pentru a se obţine cea mai bună dintre soluţii, este  important să   se  considere mai întâi o serie de   soluţii posibile. Astfel,  în primele faze ale unui proiect implementat într-o întreprindere (organizaţie)   este necesar să fie constituită  o echipă capabilă să răspundă la întrebări precum : „Ce ?”, „De ce ?”, „Cum ?”, în legatura cu dezvoltarea proiectului respectiv. Aceasta ‚deconstructie’ serveste la definirea sau descompunerea ‚provocarilor’ tematicii, si ea se dovedeste foarte eficienta pentru identificarea radacinilor unei probleme. Una dintre cele mai cunoscute cai pentru aceasta  abordarea intelectuala creativa e desemnata cu apelativul  ‚brainstorming’,  sau ‚furtuna mentala colectiva’.

   „Furtuna mentala colectiva” este cea mai folosita  tehnica de gandire creativa in echipa. In general, analiza unei probleme cu o formulare vaga la inceput este precedata de un proces de  „brainstorming”. O sedinta de ‚brainstorming’ este un ‚foc de artificii’ ideatice care nu ar avea loc in conditii normale.  Este o sedinta de „imaginatie aplicata”. Numele ‚brainstorming’ este dat unei situatii cand un grup de persoane se reunesc  cu scopul special de a „genera idei”  pe o anumita  arie de interes. Folosind reguli care indeparteaza toate sursele de inhibare,  persoanele grupului respectiv pot gandi mai liber, pot antama zone rationale noi,  reusesc  astfel sa creeze o multime de idei  adecvate situatiei respective, idei dintre  care se  culeg  solutiile care vor fi implementate in prima faza.

   Procesul intelectual de tip “brainstorming”, –traducerea ad litteram este „furtuna mentala”, dar aceasta alternativa romaneasca pentru “brainstorming”  pacatuieste prin faptul ca este excesiv de romantica, amintind expresii deja existente in limba romana, precum : „furtuna si elan”, ori „furtuna si tensiune”–,  nu se refera la un singur individ, ci consta dintr-o generare libera si neinhibata a ideilor intr-o sedinta de grup, de fapt o echipa de „white collars”,  angajati intelectuali ce lucreaza pe o tema data,  asupra unui subiect  impus de  echipa manageriala a intreprinderii (organizatiei)  care  sponsorizeaza sedinta respectiva. Fiecare dintre participantii la aceasta sedinta de  “brainstorming” este liber sa-si exprime  opiniile intelectuale, in general fara sa  rezulte pentru el vreo amenintare in urma exprimarii acelor opinii. Exista  deci oportunitati egale pentru  toti de a-si exprima acele idei care raman pana la capat „politiceste corecte”.  Un proces de tip “furtuna mentala colectiva”  este oarecum complementar, –fara sa fie neaparat antagonist–, unui proces decizional, insa el construieste o lista de optiuni  din care poate alege in final acea persoana decidenta ‚de la virf’ care isi asuma responsabilitatile –dar si drepturile–  gestionarii sistemului. Se subintelege ca atunci  cand  personalul managerial de la virful unei intreprinderi (organizatii) are obiceiul constant de a  ignora ideile angajatilor, nu are nici un sens sa fie organizata  vreodata o sedinta de „furtuna mentala colectiva” in intreprinderea  (organizatia) respectiva.

   Se afirma ca in general procesul  de  “brainstorming”  creeaza o  atmosfera de  creativitate deschisa. «Autostopismul » (« hitchhiking”) in folosirea ideilor este de asemenea incurajat intr-un proces intelectual de tip “brainstorming”. De altminteri in mod obisnuit sesiunea  de ‚brainstorming’ nu porneste de la o idee originala. Procesul  de  “brainstorming”  asigura principial conditiile ca nici una dintre ideile cunoscute de catre membrii grupului sa nu fie pierduta. Nu treceti cu vederea ceea ce pare a fi evident ; uneori solutia evidenta este cea mai buna. 

   Desigur, unul dintre primele raspunsuri ce trebuie dat atunci cand se pune problema unui ‚brainstorming’ este la intrebarea foarte specifica daca  este intr-adevar necesara efectuarea unei sesiuni de ‚brainstorming’.  Caci, de pilda, o sesiune de ‚brainstorming’ nu este cel mai potrivit demers pentru abordarea unei situatii care necesita o analiza. De asemenea trebuie evitata  o sesiune de ‚brainstorming’ in hotararea propriu-zisa ca act managerial definit prin sintagma „luarea deciziei” (‚decision making’), care este in esenta o judecata  de valoare. Bineinteles ca este nevoie sa fie  analizate ideile exprimate intr-o „furtuna mentala colectiva”, bineinteles ca trebuie sa fie judecate valorile ideilor exprimate intr-o sedinta de ‚brainstorming’, dar aceasta se va face in procese ulterioare procesului de  ‚brainstorming’, si nu vor implica tehnici de ‚brainstorming’. 

 

   Schimbarea de perceptie prin procesul de brainstorming

   Cand este necesar sa fie folosit procesul de “brainstorming” ? 

   Numai la problemele a caror rezolvare  cere o schimbare de perceptie este necesara organizarea unei sedinte de ‚brainstorming’.   Intr-adevar,  se stie ca problemele a caror rezolvare nu pretinde  „alt punct de vedere”, o „schimbare de perceptie”, deci problemele pentru care exista deja „formule”, pot sa fie cel mai bine solutionate prin calcule matematice, ori printr-o simulare  pe  computer. De asemenea nu este cazul  planificarii unei sesiuni  de ‚brainstorming’ daca personalul managerial are  deja la dispozitie cateva solutii calitative. Timpul si costurile unui ‚brainstorming’ sunt economisite prin  implementarea unei  solutii cunoscute si aplicate in mod  curent. Managerul  trebuie  doar sa aleaga care anume dintre ele poate sa fie folosita in conditiile date, insa actul decizional  se realizeaza intr-o atmosfera complet straina spiritului furtunos de ‚brainstorming’.

   Complementar situatiilor in care devine stringenta o „schimbare de perceptie”, activitatea intr-un proces intelectual de tip “brainstorming”   este folosita pentru a uni, in jurul unor idei comune,   a unor idei impartasite,  persoanele din grupul respectiv, avand sau  exprimand initial opinii  diverse. Sesiunea de ‚brainstorming’  motiveaza angajatii intreprinderii (organizatiei) chiar si fara o recompensa financiara suplimentara, deorece le creeaza sentimentul foarte real si justificat ca astfel au devenit membrii unei echipe implicate in rezolvarea problemelor mari ale intreprinderii (organizatiei). Se mai considera ca prin organizarea periodica a sedintelor  de ‚brainstorming’ intr-o întreprindere (organizatie) se poate ajunge la o atmosfera de lucru mai buna in intreprinderea respectiva ;  libertatea de gandire a unei sesiuni  de ‚furtuna mentala colectiva’ ajunge sa infiltreze si  mediul de lucru normal al întreprinderii (organizatiei).

   Abia dupa un enunt care descrie aria problemei, si dupa ce s-a decis ca furtuna mentala colectiva este singurul instrument managerial valid prin care se poate cauta o solutie, se va hotari cine va conduce sedinta de ‚brainstorming’ si cine va participa. Cel care face alegerea grupului de participanti la ‚furtuna mentala’ trebuie sa favorizeze  in primul rand  persoanele  despre care stie deja ca vor  intelege  repede ‚aria problemei’,  dupa ce afla enuntul statuat la care urmeaza sa fie cautate solutii. In cartea sa „Managing Creativity: A Practical Guide to Inventing, Developing and Producing Innovative Products” , Donna Shirley, profesoara la facultatea de inginerie de la  Universitatea din Oklahoma, sublinia  importanta  care trebuie acordata de catre facilitator cunoasterii tipurilor de personalitate din grup, pentru succesul unei sesiuni de brainstorming.

   Exista multe abordari taxonomice ale personalitatilor. Donna Shirley afirma ca experienta ei ca ‚facilitator  de brainstorming’ i-a permis sa constate o dihotomie majora. Astfel, exista o categorie de personalitati a caror activitate mentala este foarte eficace in generarea pura a ideilor simple, daca nu chiar singulare; apoi, a doua categorie este formata din acei oameni care sunt foarte eficienti in gasirea unor paralele si conexiuni intre varii idei.   Dar  calea de abordare a tipologiei personalitatilor nu este unica. Din punctul de vedere al psihologiei clasice, se stie, exista etichetele care  disociaza  doua grupuri : „introvertitii” si   „extrovertiti”. Desigur, toti sunt oameni perfect normali, insa dupa marturia cercetatoarei  Donna Shirley care descrie  operational  deosebirea,  chiar si in caracterizarea persoanelor care lucreaza la N.A.S.A.  se tine cont, –cu succes, se pare–,  de aceasta clasificare tipologica.

   Mixajul unor personalitati –ca profil psihologic—diferite in fluxul  creativ extinde  foarte mult anvergura  ideilor exprimate. Cu siguranta, mai multe tipuri de personalitati ofera mai multe perspective.

   Din punctul de vedere simplificator al utilizatorului rezultatelor unei sedinte de ‘brainstorming, exista doua tipuri de persoane importante in echipa : Cei care sunt capabili sa propuna idei noi, si cei care sunt capabili sa le adapteze si  sa propuna coalescenta ameliorativa a ideilor  simple dar incomplete fata de dimensiunea tematica. Coalescenta ideilor generate de altii constituie o faza de gandire convergenta.

   Numarul ideal de persoane in echipa de lucru trebuie ales printr-un  compromis  intre oportunitatea  diversitatii de personalitati si evitarea aparitiei frustrarii si nervozitatii printre participanti,  pentru ca nu le mai ramane alocat  segmentul de timp pe care sa isi expuna ideea.  Pentru numarul ideal, s-a creat deja mitul celor „12 participanti”  ;  alt mit este acela ca forma ideala a „pupitrului de lucru” este masa rotunda, in mijlocul careia trebuie sa fie asezat un obiect care sa atraga mereu atentia. Simple mitologii.  De fapt mitul influentei  pozitive miraculoase a formei geometrice asupra psihologiei participantilor este spulberat imediat ce asezi la o ‚masa rotunda’ (literalmente) doua persoane care altminteri se gasesc intr-o relatie ierarhica vertiginoasa ; aceasta situatie va conduce la inhibarea persoanei de rang inferior in piramida organizatiei. Insa  devine important sa fie ajustate stilul si maniera de management a fiecarei  sesiuni in functie de subiectul propus,  si de  participantii  implicati.

 

Rolul facilitatorului de brainstorming     

   Managerul de brainstorming, deci persoana  care conduce sedinta de ‚furtuna mentala’,  se mai cheama  ‚facilitatorul de  brainstorming’. S-a constatat cu nu orice fel de persoana poate pregati, conduce, si finaliza cu succes o „furtuna mentala colectiva”. Unui  facilitator de brainstorming i se cere sa posede un  simt  al explorarii, ca mijloc de implinire a dorintelor. Acest simt natural de explorare ii permite sa fie un bun ghid al sedintei de cautare a unor idei noi. Un bun facilitator de  brainstorming impune  o dimensiune de importanta cruciala eficientei procesului. Prin eficienta intelegem aici adaugarea de valoare prin cresterea numarului de idei produse. Practic se constata augmentarea  cu un ordin de marime  daca se face comparatia intre numarul de idei exprimate fara facilitator si cele exprimate intr-o „furtuna mentala colectiva” condusa de un facilitator. Cum se ajunge la aceasta performanta ? In primul rand trebuie sa tinem cont de faptul ca procesul de ‚brainstorming’ in sine le permite indivizilor ce participa la sesiune sa genereze idei noi intr-un mod aleatoriu, insa regulile sale nu pot impune si nu pot mentine un ritm. Facilitatorul de ‚brainstorming’ este acela care vegheaza ca generarea ideilor de catre membrii grupului sa nu se transforme, dintr-o activitate aleatoare, intr-o activitate haotica.  Facilitatorul trebuie sa construiasca un context pentru sesiunea de ‚brainstorming’,  si un cadru pentru activitatile de ‚brainstorming’. Facilitatorul va fi  capabil sa identifice corect  parametrii procesului, sa transmita informatiile tehnice necesare participantilor, si sa isi organizeze intr-o metodologie personala si intuitiva procesul   extractiei  eficiente  a ideilor noi, –‚curba de invatare’–,  astfel incat sa impuna si sa intretina un ritm constant in derularea   sedintei.

  In plus, facilitatorul trebuie sa fie constient ca pentru asigurarea ‚castigului’ in  amplificarea numarului de idei, el trebuie sa gestioneze si implicarea participantilor la sesiune, impreuna cu sensibilitatile personale create direct de aceasta implicare la  „furtuna mentala”.   In ceea ce priveste menajarea sensibilitatilor, facilitatorul nu trebuie sa focalizeze atentia asupra performantei individuale a nici unei persoane din echipa, pentru ca induce astfel inhibitii si temeri care vor fi manifestate in urmatoarea sesiune de ‚brainstorming’. Prin repetare si amplificare, exista si riscul ca  incidente de genul acesta sa afecteze sansele unei tranzitii  reale spre creativitate in cultura intreprinderii (organizatiei) respective ; sa nu uitam ca prin  creativitate se adauga valoare,  ceea ce este esential pentru succesul intreprinderii.

   Un bun facilitator de brainstorming trebuie sa dezvolte propria capacitate de a asculta cu atentie si de a comunica.

   Un  facilitator de brainstorming trebuie sa fie  obiectiv, dar  in acelasi timp sa nu se mentina  prea indepartat de febra intelectuala ce se instaleaza uneori intr-un   proces  creativ derulat cu succes.  

   O cunoastere anterioara a participantilor la sesiune de catre  facilitator ii permite sa evalueze nivelul de ‚energie mentala medie’ –desigur, folosim termenii ca  o metafora–, a grupului de ‚brainstorming’.

   In cadrul pregatirii facilitatorului pentru sesiunea de ‚brainstorming’, este importanta alcatuirea  unei liste de intrebari,  exercitii si reactii la posibile scenarii care pot apare in desfasurarea sedintei.

   Facilitatorul  sesiunii trebuie sa statueze dintru inceput ca nici un raspuns nu va fi considerat gresit, sa permita exprimarea ideilor de catre toti participantii,   sa urmareasca printr-un  control persuasiv aplicarea   corecta a regulilor de ‚brainstorming’,  –adica mai curand in spiritul decat in litera lor–, si  nu trebuie sa permita exprimarea  de judecati asupra ideilor sugerate.

   In esenta, un facilitator de ‚brainstorming’ trebuie sa prezinte subiectul, sa asigure controlul bugetului de timp precum si respectarea regulilor conventionale. Pe intervalul de timp al desfasurarii sesiunii de ‚brainstorming’ propriu-zise, facilitatorul trebuie sa monitorizeze de maniera constanta ‚corectitudinea’ activitatii de grup, deci conformitatea cu principiile desfasurarii unei „furtuni mentale colective”, si sa introduca ajustari, atunci cand este necesar. 

   Este important pentru facilitatorul de ‚brainstorming’ sa realizeze faptul ca propria lui  formulare  de idei intr-o sesiune de ‚brainstorming’ nu urmeaza regulile pe care le respecta  ceilalti participanti, intrucat el trebuie sa isi evalueze ideile inainte de a le exprima.

   Nu doar  numarul de idei  generate  intr-o sesiune de  brainstorming este important, ci si felul cum sunt  prezentate ideile este  important in furnizarea de  stimuli  efectivi si  multipli pentru mentinerea continuitatii fluxului creativ. O sarcina mai dificila care i se pretinde facilitatorului de brainstorming este „reaprinderea creativitatii”, atunci cand  ritmul generarii ideilor treneaza.

   Procesul creativ constituie o experienta complexa in care raspunsurile individului la ‚problema propusa” isi afla probabil radacinile intr-o capacitate de supravietuire a omului prin adaptarea sa la situatii noi. Datorita acestui sentiment natural de “lupta pentru supravietuire”, intr-o sedinta de ‘brainstorming’ vor fi exprimate si idei relevante pentru tematica propusa. De multe ori in lumea in care traim, aceasta capacitate naturala de supravietuire ia forma unei culturi a creativitatii. In cadrul acestei culturi, facilitatorul  este pus uneori in situatia de a fi nevoit sa reformuleze  enuntarea proiectului, insa fara sa ii modifice tinta, daca spera ca alta frazare  va fi  elementul de ignitie a creativitatii. Matematicianul si poetul roman Dan Barbilian (Ion Barbu) stia ca exista o polarizare si o potentare reciproca a cuvintelor. Prin schimbarea unui singur cuvant dintr-o fraza cu  sinonimul sau, intreaga fraza capata alta ‚polarizare’ si isi modifica, uneori profund,  semnificatia. Recurgeti  la un ‚dictionar de sinonime’ (thesaurus) pentru alternative la cuvintele-cheie  prezente in enuntarea  temei de ‚brainstorming’ si inlocuiti-le in frazarile initiale pentru a le rescrie in alt ‚format’. Constituie aceste noi frazari surse de creativitate ? Daca nu,  cautati de asemenea antonimele cuvintelor si construiti propozitii in care lucrurile sunt vazute altfel ; este posibil ca de aici sa apara solutii. Propuneti marcarea deosebirilor dintre enuntul modificat si enuntul solutiei curente.  

   Dincolo de dictionarele de sinonime si de antonime, la ora actuala exista programe  generative pentru  PC cu scopul de a facilita realizarea sedintelor de ‚brainstorming’.  Prin ‚programe  generative’ intelegem  programe care produc „idei noi”, plecandu-se de la o idee furnizata de utilizator, de fapt o fraza corecta gramatical si cu semnificatie pentru utilizator. Intrucat scopul sesiunii este acela de a produce idei exagerate, a caror valoare nu este judecata  in prima  faza, programul genereaza pseudo-reprezentari ontologice aleatorii, desigur, numai conventional denumite „idei”. In studiile din domeniul Inteligentei Artificiale se foloseste conceptul de ‚reprezentare ontologica’, dar in realitate computerul nu intelege nimic, el urmeaza doar niste reguli de corectitudine gramaticala. Caci pentru computer, cuvintele nu se afla niciodata intr-un ‚context semantic’, ci doar in relatii gramaticale.   In Inteligenta Artificiala, aceste ‚reprezentari ontologice’  produse cu totul si cu totul artificial de un computer,  la randul sau construit urmandu-se vechile reguli inventate in secolul XIX de Charles Babbage,  sunt considerate, –printr-o  conventie, subliniem–, „fragmente de gandire”, nu constituie ‚gandire autentica. Dar pentru specialistii in programe generative, faptul ca ordinatorul nu este constient, ca el este in realitate doar o masina, nu conteaza prea mult. Ei isi  apara punctul de vedere cu o argumentatie mergand pe linia urmatoare : ‚Atunci cand Thomas Alva Edison a inventat fonograful, el inventa si principiile unitatii de floppy disc dintr-un PC actual, dar Edison insusi nu era constient de faptul acesta’. Programele generative pentru ‚brainstorming’ exploreaza exhaustiv toate interactiunile dintre cuvintele unei fraze care creeaza ‚polarizari’ semnificative numai pentru om, nu si pentru computerul care le-a generat.

   Atunci cand indeplineste functia de facilitator de ‚brainstorming’, Donna Shirley incearca sa incorporeze o  varietate de  tehnici ceva mai umane pentru mentinerea ritmului de cautare a ideilor,  inclusiv propuneri de  metafore  pentru fiecare  situatie  noua foarte specifica. Metaforele introduse de facilitator sunt  idei „trigger”,  idei  de stimulare. Dar in general, pentru ca  sintem pe terenul  metaforelor necesare, sa   completam  ca facilitatorul unei sedinte de ‚brainstorming’ joaca rolul unui stimulator de ritm cardiac, de „pace-maker”, pentru inima tematica a sedintei de ‚brainstorming’.

   Munca un secretar al sedintei de ‚brainstorming’, cu sarcina de a consemna  ideile exprimate de ceilalti participanti, este de asemenea foarte utila, cel putin prin faptul ca reduce presiunea psihica asupra facilitatorului.   Bineinteles ca facilitatorul poate  utiliza si  un magnetofon, o camera video, urmand ca ideile sa fie transcrise cat mai rapid, pentru a putea fi prelucrate mai departe printr-un alt instrument managerial. Este evident totusi ca, desi facilitatorul reuseste sa mentina un ritm constant al producerii de idei noi in proces, exprimarea lor ramane inca aleatoare in esenta ei. Ordinea si determinismul vor fi introduse de alt tip de instrument managerial.

   Facilitatorul trebuie sa fie de asemenea atent la  dinamica prezentarii ideilor,  pentru ca exista in permanenta pericolul ca opiniile unui participant, frecvent exprimate, sa domine sesiunea.

   Problema prezentata de catre facilitator trebuie sa fie „internalizata” de catre fiecare participant al echipei de ‚brainstorming’ ; in sensul terminologiei folosite de Inteligenta Artificiala, aceasta „internalizare” a problemei inseamna construirea unei reprezentari ontologice de catre fiecare individ, folosind datele propriei experiente.

   Care sunt atitudinile standard fata de sedinta de ‚brainstorming’ printre participanti ? Acele persoane care manifesta  o inclinatie naturala catre creativitate considera participarea la sesiunea de ‚brainstorming’  drept o „experienta holistica”; in timp ce  persoanele care dovedesc  mai curand inclinatii spre gandirea logica vor considera participarea drept  proces in care se urmeaza reguli logice ce stimuleaza gandirea unei probleme din alta perspectiva. Insa, indiferent de inclinarea naturala a fiecarei  persoane, –fie mai mult spre intuitia creativa, fie preponderent spre gandirea logica–,  este important ca fiecare participant sa respecte protocolul bine testat pana acum dupa care trebuie sa decurga „furtuna mentala colectiva” pentru a produce idei. Mai este  evident ca mediul fiecarei sedinte de ‚brainstorming’ se adapteaza mai mult unora decat altora dintre persoanele participante, dar regulile sunt suficient de flexibile incat sa convina tuturor.

 

‚Furtuna mentala’ ca un proces  de ‚gandire ascendenta’

  Sedinta de ‚brainstorming’ este de fapt un tip particular de instrument managerial aplicat intr-o întreprindere (organizatie). Acest  instrument managerial a fost probabil inspirat de ideea „grupurilor de reflectie” (‚think tanks’) asupra problemelor, care  au fost initiate in Statele Unite  ale Americii  in perioada interbelica, ideea fiind stimulata de politica „New Deal” a presedintelui Frank Delano Roosevelt. Deci se mai poate spune ca o echipa de ‚brainstorming’ este un fel de „grup de reflectie” ad hoc si local, format intr-o întreprindere (organizatie) la cererea conducerii întreprinderii (organizatiei) respective,  un „grup de reflectie” care in general se dezintegreaza dupa generarea ideilor, care vor preluate si prelucrate ulterior prin mijlocirea altor instrumente manageriale.

   Se pare ca ideea sedintei  de ‚brainstorming’ a aparut in anul  1941, cand  Alex Osborn, un director de companie care lucra in domeniul publicitatii,  a observat ca sedintele foarte conventionale din cadrul companiei sale  inhibau generarea de idei noi, si a propus reguli special concepute incat sa stimuleze generarea de notiuni  noi in cadrul unui colectiv care antama o noua tema, un nou proiect publicitar  in cazul concret al companiei conduse de Alex Osborn.

   In acord cu propria definitie propusa de insusi Alex Osborn, o sedinta de brainstorming este „o tehnica de conferinta prin care un grup incearca sa gaseasca o solutie la o problema specifica, prin strangerea tuturor ideilor generate spontan de membrii grupului”.

  Regulile originare pentru sedinta de ‚brainstorming’, stabilite de insusi Alex Osborn,  erau :  

j.) In timpul sedintei de ‚brainstorming’ nu se admite nici o critica a ideilor exprimate.

jj.) Este incurajata generarea unui numar cat mai mare de idei.     

jjj.) Este permisa agregarea si hibridarea ideilor exprimate.

ju.) Este incurajata generarea unor idei exagerate.

   De ce este  necesara suspendarea judecatilor critice  in faza generarii ideilor ? Pentru ca este mult mai usor sa “ucizi” o idee, decat sa o incurajezi, pentru a fi transformata eventual  intr-o solutie utila. „Creativitatea este  o floare  gingasa,  lauda ii deschide corola, iar critica produce ofilirea sa din mugure”,    obisnuia sa sublinieze Alex Osborn. Deci amana  judecarea ideilor. Pana la terminarea sesiunii de ‘gandire ascendenta’, nu trebuie sa fie facute nici un fel de comentarii asupra ideilor exprimate acolo. Sa nu sugerezi despre nici o idee ca nu va produce rezultate, ori ca va avea efecte laterale negative. Apoi, evaluarea  ideilor exprimate de altii consuma multa energie mintala care ar fi putut sa fie cheltuita pentru a se raspunde scopului  sesiunii de ‘brainstorming’ : generarea de idei noi in  aria problematica data. Se  considera ca optimizarea sedintei de ‘brainstorming’ se obtine generand cat mai multe idei.

   De ce este incurajata generarea unui numar cat mai mare de idei ? Pentru ca fiecare persoana  are o perspectiva unica si un punct de vedere  valid asupra situatiei respective,  si asupra  solutiei.

   Apoi, de ce sunt permise si ideile exagerate ? Trebuie sa consideram ca ‚furtuna mentala’ este un proces de gandire ascendenta, o „explozie mentala” in care se creeaza intr-un mod spontan ‚distante’, –desigur, masurate intr-o arhitectura ontologica–,  intre ideea de pornire si solutia implementata ce aduce succesul. Intr-o ‚idee exagerata’, probabil ca aceasta distanta ontologica initiala pare prea mare. Dar stie cineva, realmente, care este „distanta corecta” ? Se pleaca de la ipoteza de lucru ca toate ideile generate intr-o sesiune de ‘brainstorming’ includ in ele si un potential pozitiv. Ideile avansate intr-o ‘furtuna mentala’ pot fi atat solutii la problema, cat si o baza care genereaza alte idei ce pot servi ca solutii.  In principiu, cu cat o idee este mai “salbatica” ori exagerata, cu atat  mai bine ;  caci  este mai usor sa « domesticesti » o idee salbatica, decat sa gandesti imediat  solutia  valida la o problema data. Generarea ideilor ‚salbatice’, exagerate intentionat, constituie o faza de gandire divergenta sau gandire „laterala”.

   Alex Osborn a mai putut constata personal  la implementarea metodei de ‚brainstorming’ in compania lui,  ca daca erau respectate regulile stabilite  era creata o cantitate  mai mare de idei ;  ca  generarea unei cantitati mai mari de idei originale conducea la un numar mai mare de idei utile ; ca ideile aparent stupide -„silly”-, ale unora, si foarte indepartate de conventii,  inspirau altora fulguratii aratand schimbari importante pe  calea lor de gandire.

  Alex Osborn folosea la origine pentru ceea ce denumim noi astazi  „brainstorming” ori „furtuna mentala colectiva”, apelativul „think up”, ceea ce s-ar putea traduce prin „gandirea ascendenta”, „gandirea arteziana”, daca nu chiar  „gandirea exploziva”. „Think up”  este intr-adevar un „demers ascendent”, adica o abordare de tip bottom up a problemelor. Este o ascendenta de tip Cumulus a gandurilor, inevitabil  nebuloase la inceput, ale membrilor individuali ai unei echipe invitate sa rationeze in stil „towering” – ‚construire de turn’, asupra unui subiect. ‚Brainstorming’ ori ‚furtuna mentala colectiva’ este realmente un stil de gandire in tip cumuliform.

   Care sunt precautiile ce trebuie  luate pentru ca in felul acesta sa nu fie construit „turnul lui Babel”, adica procesul de ‚furtuna mentala colectiva’  sa conduca la o extraordinara confuzie a semnificatiilor ?   Pentru a se evita acest risc, o sesiune de ‚brainstorming’ trebuie sa fie orientata dintru bun inceput catre o ‚arie a problemei’ pentru care trebuie create ideile, o tinta pe care sa o atinga, mereu, conceptual, cu  maximum de acuratete posibila in situatia data.

   Invers, ce poate impiedica „gandirea cumuliforma” pe aria respectiva ? Sugerarea in avans a unei solutii tipice, ori doar plauzibile,  pentru aria problemei. Intr-adevar,  sugestia respectiva constituie  un demers descendent, –‚top down’, in limba engleza–, care   blocheaza  generarea asendenta a ideilor. Mai mult, metodologiile epistemologice sugereaza ca inainte de a consulta intr-un demers de anvergura larga literatura deja publicata pe un anumit subiect, trebuie sa construiesti  propriile tale idei pe tema respectiva, pentru a preveni riscul ideilor preconcepute, daca nu chiar al „ideilor fixe”.

     

Gestionarea corecta a ideilor exprimate intr-o sesiune de brainstorming

   Fiecare dintre ideile prezentate in ‘brainstorming’ va apartine grupului, nu persoanei care a exprimat-o. Succesul unei sedinte de ‘brainstorming’ constituie si dovada eficientei profesionale a grupului. Chiar daca procesul de creativitate are un caracter aleatoriu, exista sanse mari ca fazele de ‘gandire divergenta’ sa fie  completate cu faze de ‘gandire convergenta’, iar aceasta este in esenta caracteristica unui proces constructiv. Astfel, desi ‘furtuna mentala’ incepe ca o deconstructie a problemei statuate, rezultatul ei final va fi o construire de solutii ale problemei, chiar o lista de optiuni pentru gestionarea ei.  Orice sesiune de ‘brainstorming’ se desfasoara intr-o durata  fixata de un program (in general  de la o ora, pana la cateva ore). Este posibil ca unele faze de  ‘gandire divergenta’ sa nu fi fost  completate cu faze corespunzatoare  de ‘gandire convergenta’. Care pot veni mai tarziu, ca « urmare » ; unii facilitatori de ‘brainstorming’ au constatat ca este util si un ‚follow-up’ pentru colectarea acestor completari.  

   Dupa ce au fost colectate cat mai multe idei cu putinta,  urmeaza un proces constructiv in care se aleg, prin evaluare calitativa, adica prin „judecati de valoare”,  ideile exprimate si inregistrate. Procesul de gestionare corecta a tuturor ideilor exprimate in sesiune este la fel de important ca si generarea lor. Desi se genereaza idei noi, cel mai frecvent  cantitatea ideilor exprimate   de membrii grupului de obicei primeaza  asupra calitatii ideilor. Pana la urma „pietrele pretioase” vor straluci, insa ele se ascund intr-o ‚masa verbala’ uneori fara substanta relevanta pentru succesul proiectului. Preponderent  ideile exprimate vor fi probabil simple truisme (locuri comune), dar tocmai aceste locuri comune vor contribui la unitatea grupului (in cazul in care accentul se pune in primul rand pe obtinerea acestei unitati).  Un  grup care ajunge sa lucreze intr-un mod mai participativ, in care fiecarui membru al gupului i se ofera  oportunitatea de a-si avansa ideile, este un grup de succes. Totusi, cantitatea de idei exprimate trebuie micsorata. Probabil ca prima insusire  ce trebuie urmarita la examinarea raspunsurilor generate prin ‚brainstorming’ este prezenta unor raspunsuri ce se repeta sub diverse variante. Lista de raspunsuri poate fi „pliata” inca mai mult prin   gruparea conceptelor similare, si prin eliminarea raspunsurilor care in mod hotarat nu se potrivesc nici unui grup de concepte. 

   Facilitatorul poate folosi ‚coeficienti de ponderare’ pentru  a introduce o aparenta de metrica numerica in evaluarea ideilor, dar sa dam dovada de onestitate intelectuala si sa admitem ca,  bineinteles,  ‚ponderile’ sunt ele insele rezultatul unei judecati subiective de valoare.        

   O amplificare si  completare a procesului de « brainstorming » sau de « furtuna mentala colectiva » este « diagrama   de afinitate ».

   Faza de « brainstorming »  ajuta la  generarea,  exprimarea  si colectarea  ideilor.    Ideile, –mai mult sau mai putin originale, si de fapt nu in mod obligatoriu originale–,  generate si exprimate in prima faza,  sunt  organizate in « grupari  naturale ». Insa ea va fi translatata, prin “diagrama   de afinitate”, la faza urmatoare.  In faza trasarii « diagramei de afinitate », toate ideile  inregistrate in  faza  de “brainstorming”  sunt  organizate  in  categorii si “etichetate”. Aceasta inseamna avansarea pe „curba de invatare”. Din punctul de vedere al principiilor de lucru din Inteligenta Artificiala, prin trecerea de la operatia de « brainstorming », –in care se acumuleaza totusi o serie de cunostinte–,  la « diagrama de afinitate », este initiata construirea unei arhitecturi ontologice. 

   Cele doua emisfere ale creierului uman, arata studiile neurofiziologice,  sunt specializate pentru a indeplini functii deosebite intre ele, prelucreaza feluri diferite de informatie, si trateaza tipuri de probleme distincte. Emisfera stanga a creierului lucreaza mai mult cu logica si analiza, emisfera dreapta a creierului uman lucreaza mai mult cu  emotiile si  imaginatia.   De exemplu neurofiziologii ar zice ca  un inginer din  proiectare foloseste mai intens emisfera stanga atunci cand recurge la focalizarea analitica pentru  rezolvarea problemelor. In schimb, atunci cand arhitectul Jorn Utzon schita aparentele de scoica pentru acoperisul Operei din Sydney, foarte probabil ca folosea mai intens emisfera dreapta.  Se considera ca in “brainstorming”, cand sunt generate o multime de idei, lucreaza mai intens “emisfera dreapta” a creierului participantilor la acest proces intelectual, iar in faza trasarii « diagramei de afinitate », cand se efectueaza analiza si organizarea ideilor, lucreaza de preferinta  “emisfera stanga” a creierului.

 

Cateva exemple de aplicare a metodei de ‚brainstorming’

   Desi participarea activa la procesele de brainstorming se poate dovedi atragatoare,  spectaculoasa  uneori, procesul de ‚furtuna mentala’ in sine constituie un instrument managerial serios. Pe baza acestor idei evaluate si sortate pot  fi propuse planuri de actiune. Marile companii comerciale, organizatiile guvernamentale si organizatiile non – guvernamentale  aplica intotdeauna metoda de ‚brainstorming’ la initierea unei actiuni noi pentru depistarea solutiilor ce asigura succesul.  

   In ceea ce priveste dezvoltarea durabila, procedura  generarii de idei prin „gandire  ascendenta” poate fi aplicata la dezvoltarea eco-produselor intr-un institut ori departament de  proiectare al unei intreprinderi industriale, la regandirea serviciilor si proceselor dintr-o întreprindere (organizatie) pentru reducerea impactului ambiental. In explorarea potentialitatilor unor  eco-produse aflate in faza de proiectare pot sa fie utilizate sesiuni de ‚brainstorming’ cu echipe constituite numai din  persoane care poseda deja informatie si tipuri de experienta foarte specifice.   Proiectarea eco-produselor, intrucat descreste impactul ambiental, adauga si valoare in afacerile unei intreprinderi. Generarea conceptelor noi in proiectarea eco-produselor foloseste in esenta aceleasi tehnici de ,brainstorming’ utilizate in proiectarea produselor industriale  conventionale, dar sunt adaugate sesiuni de ,brainstorming’ incipiente unde  se identifica schimbarile ce trebuie facute pentru ameliorarea performantei ambientale a produselor.

   Instrumentul managerial numit  ‚brainstorming’ reprezinta intotdeauna o cale de abordare  extrem de productiva pentru redactarea unei Agende 21 locale.   Este deosebit de importanta competenta profesionala a  facilitatorului de brainstorming in parcurgerea corecta a tuturor etapelor necesare pentru crearea unui plan L.A.21, sau planul  de actiune locala pentru dezvoltarea durabila in respectul mediului ambient. Imediat dupa conferinta la virf pentru dezvoltarea durabila de la Rio din 1992, s-a produs o adevarata explozie de actiuni locale pentru dezvoltarea durabila in tarile baltice din fosta Uniune Sovietica, dar si in zona Sankt Petersburg din Rusia, manifestate prin redactari foarte competente de Agende 21 locale ; faptul se explica si prin prezenta unui numar mare de specialisti in probleme ambientale concentrati in acele zone, si care au servit fie ca facilitatori, fie ca membri activi in echipele de ‚brainstorming’. In Israel, de asemenea, Agendele 21 locale  sunt trasate, intr-o prima redactare, prin eforturi creative in sesiuni de ‚brainstorming’.

   Intr-un fel, utilizarea metodei de ‚brainstorming’ pentru identificarea prioritatilor  tematice  intr-o Agenda 21 locala pe Pamant imita procedurile folosite la N.A.S.A.  pentru explorarea unor regiuni de pe planeta Marte, dupa cum povesteste Donna Shirley  in cartea sa „Managing Martians: The Extraordinary Story of a Woman’s Lifelong Quest to Get to Mars”.  Donna Shirley a fost manager al echipei de pe Pamant care trimitea instructiuni robotului Sojourner Rover trimis de  NASA in   decembrie  1996, si ajuns pe Marte la   4 iulie  1997  in locul numit Sagan Memorial Station,  din regiunea Ares Vallis. „In programul de explorare martiana am facut  brainstorming tot timpul. Spuneam : ‚Aici este o problema’, dupa care fiecare membru din echipa  striga pe rand cate o idee, si altcineva le scria pe tabla”.

   Dupa cutremurul din ianuarie 1995, cand  a fost distrus orasul japonez  Kobe si  majoritatea industriei sale, a fost prezenta oportunitatea utilizarii  metodei ‚brainstorming’ in proiectele ambientale de reconstruire sustenabila a orasului si parcului industrial.  Ulterior, experiente similare de re-dezvoltare durabila in alte zone, experiente intreprinse ca raspuns la dezastre naturale, probleme economice, sau  incarcari ambientale periculoase, au permis crearea  unui model de actiune locala tinandu-se cont de principiile sustenabilitatii, in care sunt incluse elementele urmatoare :

1. Conexiunile multi-disciplinare  intre departamentele cu problematica ambientala din  universitati si profesiunile din comunitatile locale. 

2. Identificarea zonelor de impact ambiental maxim, zone pe care se  focalizeaza  proiecte si programe combinate pentru dezvoltare durabila. 

3. Importanta initiativei comunitatii si a  participarii comunitatii : trebuie accentuat lucrul in parteneriate participatorii si colaborative cu toate partile interesate dintr-o comunitate in implementarea  Agendei 21 locale.

4. Trebuie  maximizate  initiativele,  voluntarismul in alegerile proiectelor dezvoltarii locale, „voluntarism” in sensul preeminentei  judecatilor de valoare facute de liderii locali pentru luarea deciziilor. 

5. Coordonarea integrativa :  legarea  initiativelor  locale (demersuri ascendente sau de tip  ‚bottom up’), de retelele extinse ale programelor  si politicilor  ambientale  (demersuri  descendente ori ‚top down’).

5. Procesul participatoriu la proiectarea ambientala, unde  trebuie sa fie intens folosita „furtuna mentala colectiva”.

   Agenda Uniunii Europene privind strategiile de gestionare a substantelor chimice produse de industrii a fost elaborata folosindu-se  foarte  intens sesiunile de ‘brainstorming’. Intr-adevar, sedintele de ‘furtuna mentala’ in colective internationale de specialisti au fost esentiale in explorarea perspectivelor pentru viitoarele strategii de management in   problemele ambientale  puse de substantele chimice.

   Chiar si in companiile (intreprinderile)  mici care incearca sa implementeze un sistem certificat de gestionare ambientala (fie in acord cu  standardul european EMAS, fie in acord cu   cel international ISO 14001) identificarea „aspectelor  ambientale”  ale activitatilor intreprinderii (organizatiei)  se face prin exercitii succesive de ‚brainstorming’.

   Atunci cand exista o anumita doza de scepticism privind succesul solutiei furnizate de un exercitiu de ‚brainstorming’ intr-o situatie data, exercitiul in sine este denumit peiorativ „brain dump”, insemnand literalmente „descarcare din creier”.

   Unii mai cred ca o ‚furtuna mentala’ individuala poate ameliora  si viata personala in situatiile critice, dar probabil ca ‚gandul la cerul albastru’ (‚blue-sky thinking’) s-ar putea dovedi   un instrument managerial  mai  potrivit. De fapt, in limba engleza sintagma  „individual brainstorming”, referindu-se la gandirea creativa a  persoanei umane pusa in conditii destul de comune,  tinde sa fie inlocuita de  expresia idiomatica „thinking out of the box”, ”sa gandesti in afara cutiei”. Desi ea incepe sa capete si valoare de marcaj pentru un nou tip de instrument managerial, asa cum arata fraza : „Some entrepreneurs hit it big  by simply thinking out of the box” ;  tradus ad litteram ar suna :  „Anumiti intreprinzatori au avut succes pentru ca au gandit in afara cutiei”, ceea ce vrea sa spuna de fapt ca, intr-o situatie de afaceri data, atunci cand se pune problema unei judecati de valoare pentru luarea unei decizii manageriale, anumiti intreprinzatori  gandesc  altfel decat schema conventionala care predefineste rangurile de importanta ori prioritatile, si au avut succes. Totusi, desi in mod evident aceasta expresie idiomatica este intrebuintata intr-un context managerial, ea nu a capatat inca structura de sine-statatoare a unui instrument managerial omologat. 

   Rezultatul unui proces de brainstorming se poate transforma intr-o „prescriptie” pentru un act decizional imediat pus in practica, ori, in functie de situatie, poate servi ca intrare pentru o ‚diagrama de afinitate’, ori poate fi prezentat unui decident final (CEO, acronimul de la Chief Executive Officer), adica directorul pentru coordonarea  activitatii manageriale intr-o întreprindere, si ‚decidentul final’.

 

Titus Filipas

Sanctuarul intereselor oneste

Dincolo de situarea geospaţială, parcurile  eco – industriale trebuie să fie perfect  aşezate pe frontiera conceptuală a optimalităţii  Pareto în managementul decizional. Aşezarea aceasta depinde  nemijlocit de  judecăţi de valoare implicând  preferinţe şi compromisuri.

Rezolvarea problemelor  cu obiective multiple, cum este într-un mod special dezvoltarea durabilă şi situarea pe frontiera optimalităţii  Pareto, cere în oricare etapă  evaluări-şi-echivalări-optime-prin-compromis, sintagma aceasta lungă în limba română se scrie pe scurt tradeoffs în limba engleză.

Tradeoff principles se traduce, în buna şi vechea limbă română, prin reguli  de contrapartidă, cu semnificaţia : „principii de evaluare şi echivalare prin compromis”. A traduce englezescul „tradeoff” prin „troc” probabil că este corect în oricare domeniu, cu excepţia Ecologiei Industriale. Iar în capitolul etichetelor ecologice, tradeoff s-ar  tălmăci mai bine prin sintagma troc baroc pe o piaţă hedonică. Sună a preţiozitate, însă  lucrurile se prezintă  fără compromisuri posibile : dacă „troc baroc pe o piaţă hedonică” este ‚preţiozitate’,  atunci şi  expresia „dezvoltarea durabilă” este  ‚preţiozitate’. Sîntem într-un „cul-de-sac” al evoluţiei, sau într –o aculturaţie  caracterizând începutul mileniului ?

Regulile de contrapartidă situează  compromisurile pe o  frontieră de optimalitate  Pareto. Aceasta poate fi  o  curbă de compromis –  unde sunt situate deciziile optime în cazul unei probleme cu  două  obiective conflictuale,   o suprafaţă de compromis –  unde hotărârea optimă a fost luată într-o problemă cu trei obiective conflictuale, sau în general vorbim despre domeniul Pareto – pentru probleme cu  multe obiective conflictuale. În domeniul Pareto,  adevărat „sanctuar” al  intereselor oneste, nicio soluţie de ameliorare pentru unii dintre participanţii  la jocul economic nu constituie un  detriment  pentru alţii.

Terminologia  şi echivalările lingvistice folosite arată necesitatea căutarii unor sinonime, chiar a construirii unui mare  „Dicţionar de sinonime”, – a unui „Thesaurus”–,  în proiectul românesc al dezvoltării durabile. Chestiune superfluă ori chiar fără legătură cu dezvoltarea economică ? Câtuşi de putin. De exemplu,  la implementarea voluntară a unor sisteme de gestionare ambientală (EMAS II,   ISO 14001) într-o întreprindere mică şi mijlocie, pentru personalul în număr redus al întreprinderii respective,  problemele  imense legate de complexitatea limbajului tehnic al standardelor europene şi internaţionale conduc la ora actuală, de ce să nu recunoaştem?, la dificultăţi aproape insurmontabile în diviziunea muncii şi folosirea timpului.

Evident, în  cadrul unui stat naţional unde există o limbă dominantă, dar care nu intră în categoria “limbajelor sacre” moderne, contemporane, chiar post-moderne, deci aflată  numai în stadiul de “vernaculară”, – limbaj  purtător de ’informaţie modică’, cel mult, dacă nu chiar de  informaţie foarte puţin relevantă pentru lumea post-modernă în care trăim–,  cum poţi exploata oferta în cunoaşterea  teoretică,  tehnico-productivă şi în cunoaşterea prudenţială până la  producerea unei deplasări de paradigmă ?   

Prin paradigmă, reamintim, se înţelege  percepţia de „corectitudine” într-o anumită epocă istorică. În vechea economie a României, până la impunerea regimului transplantat de U.R.S.S. prin acordurile de la Ialta, succesul „chiaburului”, –ţăranul proprietar perfect adaptat la economia de piaţă a timpului său-,  era unanim recunoscut. „Instituţia chiaburească”  aplica în condiţiile unei economii de exploatare a resurselor locale principiul : „Omul sfinţeşte locul”. Aceea era o paradigmă. Dar vremea acelei economii a trecut. Din păcate, principiul  „Omul sfinţeşte locul” nu mai face parte din paradigma actuală, impusă de globalizare. Deplasarea de paradigmă cere ca locul principiului autarhic să  fie luat de principiul mai general numit „adăugarea  de valoare”. Citite prin lentila tâlcului, cele două paradigme sunt segmente aflate pe aceeaşi linie a discursului economic.

În prima fază a implementării principiului, valoarea adăugată nu este valoare economică ad litteram. Dar este o valoare adăugată  prin muncă. Nu în sensul pe care îl dădea Karl Marx în „Capitalul”. Marx propunea definiţia „valorii prin muncă” folosind ca unitate de măsură  truda  ţăranului român din Principatele dunărene  pe vremea Regulamentului Organic.  Paradigma comunistă, transcrisă în „limbajul de lemn”,  se baza pe  definiţia marxistă a „valorii prin muncă”.  Ţinta noastră centrală este producerea unei deplasări  de paradigmă. Schimbarea de paradigmă de la „omul sfinţeşte locul” la „adăugarea de valoare” este o ‚regulă de contrapartidă’  în condiţiile optimalităţii Pareto.

Deci trebuie să înţelegem „cum se adaugă valoare”.  Chestiunea înţelegerii „pe româneşte”, chestiunea limbajului  inteligibil, total diferit de „limbajul de lemn”,  devine factor esenţial pentru dezvoltarea durabilă în România. Căci reprezentările  ontologice noi în Limba Româna  sunt  şi  faţete  diverse ale predicatului ‚devenirii întru fiinţă’.  Construirea de reprezentări ontologice pentru toate standardele europene, în limbajul fiecăreia dintre ţările membre ale statului post-modern Uniunea Europeană,   este cerută chiar  de principiul de  subsidiaritate. Să ne referim la standardul european EMAS, destinat gestionării problematicii ambientale a întreprinderilor/organizaţiilor din U.E. Coerenţa şi  comparabilitatea  EMAS II între statele membre în U.E.  sunt  fundamentale  pentru  funcţionarea corectă a schemei de gestionare şi audit ecologic european.  Însă   acordul între statele membre asupra  uniformităţii  criteriilor  aplicative nu poate fi realizat de facto fără  definirea  acestor criterii în fiecare dintre limbile naţionale ale statelor-membre.

Regulile postmoderne de construire a textelor în stadiul  dell’arte   facilitează eforturile vernaculare româneşti de asimilare a standardelor internaţionale. Nu este o exagerare să spunem că aceste reprezentări ontologice noi în Limba Română care servesc, incontestabil, bunei funcţionări a întreprinderilor (organizaţiilor) din  România, adaugă  valoare. Specificăm, este în primul rând valoare adăugată pentru facilitarea procesului decizional într-o lume postmodernă. Iar pentru întreprinderile economice,  decizia  managerială reuşită se converteşte  într-o  valoare economică adăugată (ad litteram).

Depozitarele majore de informaţie cu semnificaţie antropică, societală, umană, aşa-numitele „limbaje sacre”,  sunt la ora actuală limba engleză  şi limba franceză. Ele jucând acum acelaşi rol pe care-l aveau în antichitatea civilizaţiei mediteraneene greaca şi latina, iar în India Evului Mediu – sanskrita. Însă dezastrul economic şi societal observat în Africa post-colonială, unde noile state care şi-au declarat independenţa folosesc în mod preferenţial, ca limbă oficială, engleza ori franceza,  arată faptul că utilizarea lor nu a provocat, ca o consecinţă naturală, implementarea masivă de ’know how’ tehnologic în economiile africane, unde ’elitele intelectuale’ au fost formate în primul rând prin imersarea, în perioada studiilor, într-un mediu lingvistic englez sau francez.  Pe de altă parte, sunt   remarcabile succesele economice şi industriale înregistrate acum de China, care foloseşte o limbă cu scriere hieroglifică,  incontestabil foarte îndepărtată de limbile în care au fost redactate iniţial tratatele şi codurile de practică în  dezvoltarea industrială  şi dezvoltarea durabilă. Dar chiar în China comunistă, problema transmiterii de know how  de la elite,  –formate în Rusia comunistă dar şi în   Occident-,  a fost  rezolvată printr-o divizare epistemologică extrem de ingenioasă şi de reuşită a  reprezentărilor ontologice privind „high –tech” ori ’tehnologia  de vârf’   exprimate într-o limbă europeană,  urmată de  o transmutare  şi o distribuire  de „instrucţiuni de lucru” scrise cu hieroglife pentru muncitorii chinezi !

La crearea ’parcurilor industriale pentru dezvoltarea durabilă’ în România,  trebuie să  ţinem cont de realitatea concretă a Limbii Române. Mai ales de faptul că în secolul XVIII, când Occidentul formulează intelectual condiţiile pe care se bazează tranziţia la o lume tehnologică, –de exemplu folosirea infiniţilor mici, a derivatelor şi integralelor–, în principate „creşterea limbii  româneşti”  era interzisă de domniile  fanariote, deşi în alte părţi ale Europei vremea aceea se chema  Epoca Luminilor !  Chiar şi Karl Marx exemplifică în filosofia lui conceptul de „alienare”, –de „înstrăinare”–,  prin soarta ţăranului român sub regimul fanariot. Abia după revoluţia intelectuală (chiar intelectualistă) liberală adusă în România de „Ideologia Şcolilor Centrale”, de textele unor  ideologi primari precum Condillac,  Destutt de Tracy şi Volney, texte citite în franceză apoi discutate în limba română,  şi asimilate în limba română, de prodigioşii elevi  Ioan Eliade Rădulescu (primul preşedinte al Academiei Române) şi Petrache Poenaru la şcoala din Schitu Măgureanu, începea să fie creată  Limba Română modernă  ca instrument de lucru  pentru transmiterea şi implementarea ideilor în sensul Instrumentalismului Logic (numit şi Pragmatism în filosofia aplicată).

În cartea de memorialistică  „Echilibru între antiteze”, Ioan Eliade Rădulescu mărturisea că textele perfecte din limba greacă veche, – în care imersau copiii români inteligenţi din şcoala de la  Schitu Măgureanu–,  furnizau   în fapt  modelul pe care încercau să-l imite în limba română. Dar în textele blogului nostru folosim în permanenţă limba engleză şi limba franceză ca  referenţiale lingvistice pentru post-modernizarea limbii române. De pildă,  noi am dat neologismului  „a implementa”,  introdus în limba română după decembrie 1989,  semnificaţia pe care o are în limba engleză expresia compusă  „to carry out”, sau,  în limba franceză,  expresia compusă  „mettre en oeuvre”.

Între cele două radicalisme  în cunoaşterea modernă, reducţionismul şi holismul, optăm în cultura română la arhitectura informaţiei. Al cărei scop este aplicarea principiului identităţii din logică. În anvergura ei  se află  ce este comprehensibil (excludem căutarea “lucrului  în sine”!),  şi ce este necesar pentru atingerea obiectivelor dezvoltării durabile.

Arhitectura informaţiei, forma postmodernă a Principiului Identităţii pentru care pleda la 1904 Constantin Rădulescu- Motru într- o carte despre cultura română, este  construită prin  două abordări complementare : ‘top down’, adică demersul  conceptual descendent,  şi ‘bottom up’, adică demersul  conceptual ascendent. Abordările se racordează prin participarea la proiect.

Întrebuinţarea  elementelor anticipative şi/sau principiale aparţine abordării ‘top down’

Utilizarea unor  indicatori predefiniţi este tipică pentru demersul  descendent în atacarea  problemelor dezvoltării. Factorii cognitivi,  –aşa cum este erudiţia–, sunt de asemenea elemente ce aparţin abordării în stilul ‘top down’. Voinţa ca anticipare e tot element din  categoria abordării conceptuale descendente.

În  abordarea ‘bottom up’ se pleacă de la o bază cognitivă la prima vedere amorfă, şi se caută, creativ şi prin implicare personală,  o structură. Absenţa unor elemente pre-ordonate şi a unor elemente de anticipare este tipică demersului conceptual ascendent.

Observăm că factorii ambientali sunt în general nişte date caracteristice în abordările de tip ‘bottom up’. Antamarea unei probleme pe baza unei mari cantităţi de date brute, de exemplu datele unui inventar al dezastrelor sau ale unui bilanţ al succeselor, ţine  de  abordarea ‘bottom up’.  Abordarea conceptuală ascendentă   începe de la  fundamentele concrete şi tangibile ale unei situaţii ‘de viaţă’,  nu de la principii abstracte.

Construirea unei arhitecturi a informaţiei în limba română este cerinţă fundamentală pentru fiecare domeniu al cunoaşterii. Reamintim că în limba franceză, edificarea unei arhitecturi a informaţiei a fost esenţa programului  Bourbaki de refacere a fondului cultural – ştiinţific după hecatombele războaielor mondiale. Dar câţi dintre dascălii noştri au murit! Este timpul ca un proces de tip Bourbaki să fie iniţiat şi în limba română.

Uniformitatea de nivel de cunoaştere pretinsă  de intrarea  României în Uniunea Europeană cere, pentru a nu rămâne parteneri de rang inferior, şi post-modernizarea Limbii Române, construirea unor reprezentări ontologice de limba română  în toate domeniile, prin combinarea unor abordari ‘top down’ şi ‘bottom up’, deci pornind şi de la necesarele ‘principii abstracte’, cât şi ţinând cont de situaţiile concrete din România. Iar prin respectul ‘situaţiilor  de viaţă’  din România, în domeniul intelectual,  ne referim atât la respingerea dispreţului faţă de influenţa bizantină, caracteristica esenţială a renascentismului în România, cât şi la respingerea dispreţului faţă de influenţa occidentală a Contra Reformei, fondatoare de mari universităţi şi la noi (de exemplu Universitatea din Cluj, ce nu-i ‚ctitorie maghiară’, necum  ‚ctitorie a regelui Ferdinand’, ci o ctitorie a iezuiţilor).

Poate că în locul cerinţei „academice” imperioase pentru construirea unui “DEX vulgar” (ca şi cum ar exista un DEX hieratic, precum şi un DEX eroic, formula lui Giambattista Vico este încă relevantă în privinţa construirii unei civilizaţii) noua revoluţie lingvistică ar fi trebuit începută printr-o cartare cauzală a tuturor cuvintelor dificile însă utile.  Cartarea cauzală  este o procedură folosită în managementul calităţii totale, aceasta fiind valoare pivotală în lumea postmodernă.

Sintagma franţuzească savoir faire cu semnificaţia de modus operandi,  în româneşte „mod de lucru” sau „metodologie”,  a  fost incontestabil folosită de elitele româneşti încă din secolul XIX. Noi o propunem în continuare, dar fără insistenţă şi ostentaţie, ca  alternativă la englezescul know how.

În textele din blogul nostru, ori de câte ori am considerat necesar am redat termenul care a fost punctul de plecare,  cel mai adesea  în limba engleză. Putem afirma că textul blogurilor este şi un Thesaurus pentru dezvoltarea durabilă în România. 

Exemplu revelator  pentru Noua Economie este „Dinamica   fluxurilor de  ‘savoir faire’ (‘know how’, ‘modus operandi’)”. Aceste echivalenţe lingvistice trebuie să fie clare, mai ales că pentru obţinerea unor detalii suplimentare cuvintele pot să fie folosite ca intrări  într-un motor boolean de  căutare pe Internet.   Proiectând  acest fragment al discursului pe axa echităţii  intergeneraţionale, putem aminti, foarte local, că   multe dintre noţiunile abstracte necesare actualmente pentru înţelegerea folosirii unui „motor de căutare”  erau introduse într-un manual de logică aplicată nouă la Colegiul Carol din Craiova cu doi ani înainte de primul război mondial! 

Timpul “heideggerian” al Fiinţei este metafizic şi tehnologic. Sau, dacă vreţi, este secvenţializarea „filosofiei tehnologiei”. Chiar şi în limba engleză actuală se pun acute probleme de limbaj proiectat în timp tehnologic. Metadatele privind dezvoltarea durabilă se prezintă acum pe web ca fragmentele unui meta-discurs  post-modern.

Textele  pe care le  propunem celor interesaţi de tema dezvoltării industriale durabile a României reprezintă reflecţia noastră  asupra  conţinutului informativ al unei vaste bibliografii acumulate până acum pe plan internaţional, precum şi sinteza ideilor acceptate, considerate paradigme, într – un text coherent, o reprezentare ontologică în limba română.

Intenţiile noastre strategice privind construcţia parcurilor industriale pentru dezvoltarea durabilă sunt precise, de asemenea ele sunt articulate într- un limbaj clar. Dar rămâne ca această strategie deliberată  să se transforme într- o strategie ideologică asimilată de   o comunitate epistemică. Este necesar şi un orizont de timp pentru câştigarea suportului politic pentru această strategie în Noua Economie din România.  Pentru a putea deveni o strategie ideologică, viziunea noastră asupra parcurilor eco – industriale pentru dezoltarea durabilă trebuie să fie larg acceptată de societatea românească, împărtăşită de lideri politici până la punctul la care această viziune  poate deveni o ideologie. 

Speranţa ce avem în succesul strategiei ideologice a parcurilor eco-industriale pentru dezvoltarea durabilă în România este în anumită măsură teleologică. Se bazează pe credinţa  că fenomenul planificării strategice a parcurilor industriale pentru dezvoltarea durabilă, odată declanşat, se va mişca (spre deosebire de săgeata paradoxului eleat) către ţinta de auto-realizare.

Titus Filipas

Creaţia maximă a secolului XIX românesc ?

Nu „Independenţa naţională”, loc comun de „pupat toţi” –  autohtoni şi carpetbaggers–, sub atentă supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti  o vedem întreprinsă de către  domnul Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, când Profesorul sublinia  repetitiv importanţa principiului identităţii din logică pentru  cultura română. Definiţi ca “poporeni”,  nu acordăm multă atenţie,  nici nu dăm prea multă valoare, constatării faptului  că  Limba Română este capabilă  a susţine reprezentări  ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii! Să ne amintim bine că în lipsa unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica de la 1828, când  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la excepţional  la exponenţial, acestea fiind categorii, termeni consideraţi  prin prisma experienţei ontice), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor! (Graficul „marelui J” se întâlneşte şi în ecologie, acolo descrie analitic dezvoltarea şi  creşterea populaţiilor pe arealul  oferit de o insulă vulcanică proaspăt născută dintr-un ocean, ori la adoptarea unei tehnologii mai eficiente  în agricultură, de pildă plugul cu bârsă  şi cormană, ori „plugul mare”, cum este consemnat în folclorul nostru.)

Pentru ecologia populaţiei noi de cărţi  româneşti, evenimentul ridicării tectonice a Noului Umanism bizantin din marea de ignoranţă  revărsată de invaziile genericului turbulent Pazvante s-a  produs la anul 1828. De la acel moment, geniul românesc se manifestă pe tot secolul XIX în primul rând ca  o generativitate gramaticală.  Eliade chiar nutrea  sincer speranţa devenirii cantităţii  literelor româneşti întru calitate.

După gramatica lui Ioan Eliade Rădulescu de la anul 1828, va fi utilizată la mare intensitate  ‚paradigma maşinii’ în scriitura românească. Am tradus aici prin sintagma „paradigma maşinii”,  aceeaşi idee care în engleza americană se exprimă acum frecvent prin mijlocirea sintagmei „nuts and bolts”. De  la 1828 şi până la 1848 urmează două decenii culturale româneşti sub tensiunea îndemnului: „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!” Era poate o publicitate involuntară  şi la „condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”, inventat de  Petrache Poenaru (1799-1875),  colegul lui Eliad la  ‘şcoala grecească’. „Chimera noastră era limba românului  şi traiul  lui într-o viaţă  potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti mai târziu Eliade Rădulescu în cartea de memorialistică intitulată „Echilibru între antiteze”.Titus Filipas

 

Piratare

Ştiinţa dezvoltării durabile poate fi realmente implementată numai dacă piratează codurile culturii populare. Întrucât faconda stereotipurilor din cultura populară degenerează frecvent în dihotomia maniheistă cu inventar existenţial clasificat în Bun şi Rău, etichetele ecologice şi gestionarea ecologică a organizaţiilor încearcă să producă o congruenţă de semnificaţii între adjectivele Ecologic şi Bun. Dar etichetele ecologice sunt justificate prin reprezentări ontologice riguros construite. Iată cum reprezentările ontologice şi cultura populară se ating.Titus Filipas

Experienţă ontică şi reprezentare ontologică

„Păcatul originar” al omului, distincţia care îl  separă de celelalte animale şi îl face Om, este capacitatea transformării experienţei ontice în reprezentare ontologică. „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor”,  se spune, biblic, despre aceia care nu au această capacitate.  Invers, există şi situaţii când o reprezentare ontologică  poate controla contingenţa dintr-o   experienţă ontică extremă. Calitatea organică  a reprezentărilor ontologice  pe care le creează  îl fereşte  pe  scriitor  de ‚limbajul de lemn’. Să mai observ că ‚limbajul de lemn’ este destinat să blocheze lucrul  gramaticii generative naturale. Există îndeobşte iluzia că experienţa ontică se transformă imediat şi automat  în reprezentare ontologică verbală. Ceea ce nu este întotdeauna adevărat. Această transformare implică lucrul gramaticii generative. Dacă interpretăm în termeni moderni Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, vedem că  spiritualitatea din  fraza: „La început a fost Cuvântul”, se poate traduce, fără să comitem o blasfemie: „La început a fost o gramatică generativă”, care este intrinsec legată de spiritualitatea omului.  Numai gramatica generativă te ajută să urmezi firul  ontic şi ontologic  în  desfăşurarea  scriiturii, să creezi pagini pe româneşte unde reprezentarea ontologică nu este decalată faţă de acurateţea ontică.  Căci „Dacă dai nume greşite lucrurilor, înseamnă  să adaugi nenorociri în lume” („Mal nommer les choses, c’est ajouter du malheur au monde”),  ne avertiza Albert Camus.  Gramatica generativă construieşte un sistem navigaţional pentru cuvintele noi şi pentru cuvintele vechi, adăugându-le valoare. În ‘Lingvistica Descartes’,  Noam Chomsky redefineşte noţiunea de „limbaj” (vernacular, sacru) ca pe o ‘gramatică generativă’ capabilă să creeze, să genereze expresii  lingvistice bine formate, incorporând nu doar ‘corectitudine gramaticală’  (care este prezentă  şi în « dialogurile »  personajelor din teatrul absurd !), dar şi ‘corectitudine logică’. Capacitatea gramaticală generativă este asociată, în diverse grade, subiecţilor umani care folosesc limbajul. Proverbul «Omului înţelept nu trebuie să-i spui multe »  marchează  tradiţional un capăt de gamă. Genial a fost  Eminescu numai pentru că era  caracterizat printr-o capacitate generativă foarte înaltă a limbajului românesc. Ştim că Poetul este persoana umană capabilă  să transmute,  printr-o gramatică generativă proprie,  experienţa sa ontică în reprezentări ontologice perfecte. Acest proces de participare la viaţa spiritului,  grecul Aristotel  îl botezase Metanoia. Din aceleaşi  raţiuni, Mircea Eliade recomanda tinerilor universitari americani să înveţe limba română – lectura poeziei    româneşti  în original fiind  garanţia participării la o viaţă spirituală intensă. Aceasta pentru că Limba Română incorporează o cantitate uriaşă de „semantică  în gramatica generativă”,  am dat sensul cel mai general sintagmei propuse de Noam Chomsky.Aşa cum ne arată un studiu foarte pertinent al lui Paul Zarifopol, traseul poeziei lui Eminescu fusese desenat de Văcăreşti. Cine erau ei? Domnitorul Constantin Brâncoveanu avusese un ginere vistiernic, Enache Văcărescu. Ucis la Stambul cu Brâncovenii  pentru că apărau un sistem de valori româneşti. Acest Enache Văcărescu a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă Română,  sub numele de Sfântul Ianache – sfetnicul domnesc. Spiritul de familie la Văcăreştii ce au rămas era foarte emancipat. De la ei, din neamul lor de boieri,   provine iluministul  Ienăchiţă  Văcărescu (1730 – 1796),  ce a influenţat cultura română la modul “releu”.  Opera lui se racordează nemijlocit la  truda  lui Dimitrie Cantemir, cel puţin prin tomurile :„Istorie a prea puternicilor împăraţi otomani” şi „Gramatica greacă completă.” După ce scrie „Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduielilor gramaticii româneşti”, –„observaţii” ce ţin cont de „gramatica filosofică” din Epoca Luminilor–, Ienăchiţă construieşte un releu cultural cu obiectiv anunţat: „Urmaşilor mei Văcăreşti!/Las vouă moştenire/ Creşterea limbei româneşti/Ş-a patriei cinstire.” Obiectivul va fi împlinit ca intensitate,  dacă nu şi în anvergura dorită. Remarcabilul  studiu „Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade”,  al lui Paul Zarifopol,   demonstrează  convingător legătura dintre poezia lui Iancu Văcărescu  şi  poezia lui Mihai Eminescu, unde sunt concretizate obiectivele proiectului Văcăreştilor  atât  ca intensitate, cât şi în extensie. Şi versurile lui Iancu Văcărescu: „V-am dat teatru, vi-l păziţi/Ca un lăcaş de muze / Cu el curând veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse”, pot fi citite în cifrul lui Ienăchiţă – ca  flux de reprezentări ontologice în  limba română,  purtând pe val cohorta de zeităţi ale experienţelor ontice.  Dacă René Descartes spunea : “Cogito ergo sum”, Condillac arăta cât  de importantă este experienţa ontică – senzaţia transformată în idee,  pentru  verbul „a fi”. La Sofocle  şi  la vechii poeţi  greci, toate experienţele ontice aveau asociate zeităţi. Iancu Văcărescu  tradusese pe româneşte teatru universal. Deschisese o poartă pentru ” veştile” purtate de zeităţi. Eu citesc versul: ” Prin veşti departe duse” , ca  o mişcare din exterior spre interior, „înpământenind” la noi, adică în Limba Română,  un Panteon cultural. Constantin Noica, în ‘Logica lui Hermes’, subliniază admirabil  această mişcare a ideilor.Pentru ţăranul român  din veacul fanariot, experienţa ontică rămânea  efort  fizic,  fără  transmutaţie  în reprezentarea ontologică.  În acea vreme  ce curge până la Domnul Tudor,  cum zicea Ion Brătianu:  „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”. Mai este ceva, de o gravitate dureroasă pentru noi. Cu  « pătura superpusă »  în epoca fanariotă,  peste grumazul românilor căzu ghilotina unui hiatus cultural ce  tăie lucrarea  grupului de reflecţie românesc în  conversaţia  cronicarilor şi adnotatorilor  (la fel de importanţi ca şi cronicarii pentru continuitatea şi coerenţa grupului de reflecţie românesc) peste timp prin memoria reprezentărilor ontologice.  Sunt  împiedicate timp de  un veac geneza şi eclozarea intervenţiilor discursive  ca reprezentări ontologice  ce   aduc  amendamente,  operează   corecturi, adaptează la modernitate  configuraţiile  de gândire bazate  pe arhetipurile noastre culturale.  Pe care trebuie să le păstrăm. Fără arhetipuri  scrise ca reprezentări ontologice  în limba română,   suntem copleşiţi de  aculturaţia alienantă. Titus Filipas