Naţionalitatea română în fluxuri arhetipale

“Cine a  trăit, nu moare niciodată.” Viersul romanticei Emily Brontë  (1818 –   1848) se potriveşte spre a caracteriza viaţa filosofului român Mircea Vulcănescu (1904 – 1952).  Intuiţiile sale de o luciditate extraordinară vin în memorie la această oră astrală a României. Ne ajută să înţelegem acest timp unic, printr-o integrală care pleacă din „ispita dacică” în specificitate si universalitate. Zalmoxismul, de la Herodot citire, spune că spaţiul cultural din Vestul Pontului Euxin este racordat la universalismul cultural inventat prin renaşterea saitică. Tracism este nume simplificat pentru ‘socii’-alizarea ilirilor, traco-daco-moesilor, iar după Zosimus, şi a populaţiilor aflate în secolul IV între Carpaţi şi Nipru..  

Mircea Vulcănescu percepea toate aceste fluxuri arhetipale şi le transmitea prin reprezentări ontologice. Or, cum scrie Constantin Noica,  „El n-avea măsură. Îşi spunea gândul (…) şi, în clipa când vroia să se oprească, venea ceva de dindărătul gândului. Nu atât torentul de cunoştinţe şi gânduri era copleşitor, nu atât revărsarea, cât izvorul. Ceva din neştiutul spiritului nu înceta să se refacă.” Mircea Vulcănescu a fost comparat adesea cu Emil Cioran. În percepţia timpului nostru istoric, intuiţiile lor sunt complementare. Date noi se conjugă spre înţelegere în structura limbii române pe care au vorbit-o cu patimă şi lumină. “Naţionalitatea este o însuşire metafizică, (”suflet românesc”, sau “spirit românesc”  spre deosebire de “naţiune”),   calitate ireductibilă, spirituală. Naţionalitatea română este imuabilă.”  

„Am apărat şi am păstrat. Se cheamă acesta destin?”, întreabă retoric Emil Cioran, vorbind depre naţionalitatea română. „Tragedia României este că  în primul rînd trebuie să ştie că devine tare. Conştiinţa este antecedentul fiecărui act de viaţă într o ţară  fără istorie, pe cînd în marile naţiuni — cazul tipic al Franţei — conştiinţa este consecutivă actelor de afirmare.”, adaugă un Cioran puţin descumpănit. Franţa se afirmă şi capătă „conştiinţa consecutivă actului de afirmare” prin victoria anti-islamică a lui  Charles Martel la Poitiers,  în anul 732. Abia prin conştiinţa  acelei victorii se creează faimoasa aristocraţie ereditară franceză  care va susţine statul francez un mileniu, până ce apar alte forţe victorioase pe scena istoriei. Naţionalitatea română se naşte  ca „romanitas” prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212. Jurisdicţia romană îşi desăvârşeşte plenar efectele (evaluarea istoriografilor de la Oxford University) până la 285 AD, când Imperiul Roman se transformă în Romania.

Titus Filipas

Hiper-cabala Bilderberg

Elita globală, persoane foarte importante ce conduc din umbră planeta şi fixează direcţiile pe care urmează a se chinui destinele oamenilor simpli, îşi fixează o întâlnire  la fiecare termen de an, în ceea ce se cheamă  hiper-cabala Bilderberg, vezi şi http://www.guardian.co.uk/world/2009/may/13/in-search-of-bilderberg . Semnificativ şi pentru destinul nostru ca naţie, anul acesta reuniunea Bilderberg se întâmplă la Atena. Infatuaţi faţă de restul lumii, la fel cum era Silviu Brucan faţă de români, cei din hiper-cabala Bilderberg  consideră că proştii (ori “stupid people”, cum ne zicea nouă Silviu Brucan) nu intuiesc motivul generator de teamă care a provocat această ultimă reuniune Bilderberg tocmai la Atena! Să ne reamintim,  cu vreo juma’ de an în urmă, la Salonic şi Atena aveau loc tulburări generate de “anarho-separatişti”. Pentru “stupid people” din restul lumii, detaliul respectiv chiar nu are semnificaţie şi rezonanţă. Dar pentru armâni şi români, are. Lozinca blamaţilor  “anarho-separatişti”, altminteri persoane care proveneau din familiile cele mai ilustre ale acestei planete, pe lângă care personajele bogate şi puternice din hiper-cabala Bilderberg apar doar ca fiind nişte parveniţi lamentabili la scara mare a istoriei modelate prin Renaşterea saitică, era recunoaşterea sau re-instituţionalizarea Constituţiei Antoniniene de la 212 Anul Domnului. Or, aceasta ar însemna o înlocuire a domniei Răului cu domnia Binelui. Hiper-cabala Bilderberg este decisă a întrebuinţa  toată legitimitatea hobbesiană a folosirii Răului în favoarea lor, legitimitate pe care ei pretind  în mod fals că o deţin, pentru a împiedica răsturnarea de putere.

Titus Filipas

Mai concret despre „Dacia preistorică”

Vorbim despre textul Dacia preistorică de Nicolae Densuşianu. Care, în esenţă, interpretează zalmoxismul drept o legătură culturală a populaţiilor din spaţiul  vestic al Pontului Euxin, locuitori ai versanţilor care îl alimentează cu apă, şi cultura dinastiei saitice egiptene. Ea genera  Renaşterea saitică având reverberaţii scrise în Evanghelia lui Matei. Să mai spunem truismul că Dacia preistorică este text nuclear al protocronismului românesc. Nicolae Densuşianu a fost criticat de nenumărate ori că Dacia preistorică merge prea departe în timp, fără dovezi. Iată că ştiinţa contemporană merge mai încolo de borna vagă a lui Nicolae Densuşianu. Ştiinţa ne propune antropologia lui Homo Sapiens care trăia în Munţii noştri Carpaţi acum vreo 35 000 de ani, vezi articolul şi imaginea la  adresa URL http://www.independent.co.uk/news/science/revealed-the-face–of-the-first-european-1678537.html .

Titus Filipas

Zalmoxismul şi tracismul

Un avatar blogosferic al triadei Pleşu-Liiceanu-Patapevici mă învinuia  că propag zalmoxismul şi tracismul. Dar trebuie început studiul istoriei cu lectura atentă din Herodot. Unde scrie despre Zalmoxis. Ce este zalmoxismul? Legătura vechii noastre civilizaţii tracice cu valorile de civilizaţie universalistă din dinastia saitică. Din „renaşterea saitică”. Thales din Milet şi Pitagora vizitează Sais. Nu ştim dacă Zalmoxis a fost la Sais. Istoria spune doar că Zalmoxis a fost sclavul lui Pitagora, care a primit învăţătura la Sais. Corăbiile milesienilor făceau legătura între Delta Nilului şi Delta Dunării. În Vechiul Testament, dar şi în Noul Testament este amintit Sais, oraş aflat în „delta biblicelor sinte”, cum scrie Mihai Eminescu, cel blamat de revista DILEMA şi de HR Papapievici. Realmente scrierile lui Mihai Eminescu sunt dificile! De altminteri în GENIU PUSTIU el avertizează că gramatica generativă (desigur, nu foloseşte termenul inventat  de Chomsky, doar semnificaţia lui)  produce la început un discurs românesc pentru privilegiaţi. Nicolae Densuşianu a fost primul cărturar român care a citit în grila corectă Epigonii. Dar şi pe Novalis (Discipolii la Sais), precum şi pe Dimitrie Bolintineanu (Conrad). Din cauza aceasta, el leagă miturile care descriu Delta Nilului, de miturile care descriu Delta Dunării. Şi compune un mit nou (după David Hume, miturile descriu realitatea), chemat „Dacia preistorică”. În fine, mai sunt autorii Cassiodor şi Iordanes din Romania. Care descriu fenomenul ‘socii’-alizării traco-daco-moesilor şi ilirilor. ‘Socii’-alizare numită prescurtat tracism.

Titus Filipas

România în cea de a doua modernitate

Sfinţii Ierarhi ai  Bisericii din Romania timpurie au decuplat spiritul civilizaţiei din creştinismul ortodox, de vechiul spirit iudaic al profeţilor evrei. Este ceea ce ne spun, în limbaj ideografic, picturile exterioare ale Mănăstirii Moldoviţa. Ctitorită de Petru Rareş care zicea în Nova Roma ocupată : “Vom fi iarăşi ce am fost, şi mai mult decât atât!”. Tablele lui Moise (trăitor în vremea dinastiei a 19- a egiptene) mărturisesc numai despre falogocentrismul Vechiului Testament. Doar teologia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii incorporează creştinismului   elementele esenţiale de civilizaţie universalistă prezente în renaşterea saitică (recitiţi, de aveţi timp, “Discipolii la Sais”), renaştere aflată la şapte dinastii după vremea lui Ramses cel Mare (de el  fugeau evreii). Părinţii Bisericii anunţau lumea modernă. Ne place sau nu, prima modernitate s-a terminat. Ne rămâne grija să reconstruim România în cea de a doua modernitate. Este un program anunţat de sistemul filosofic al lui Constantin Rădulescu-Motru (personalismul energetic) de vreo sută  de ani, cu un optimism în care îl urma pe Rareş.

Titus Filipas

Tăcerea lor (a ierarhilor vii) este irelevantă

Acesta este un răspuns la capitolul “Tăcerea ierarhilor” de pe blogul Savatie Baştovoi, vezi : http://savatie.wordpress.com/2008/07/02/tacerea-ierarhilor/#comments .

Tăcerea lor (a ierarhilor vii) este irelevantă. La conciliul din 325 AD de la Nicaea, erau prezenţi mai mulţi episcopi veniţi din Mesopotamia şi din subcontinentul indian, decât din Europa Occidentală. În acelaşi secol IV care marchează începutul civilizaţiei ariene a excelenţei din   Romania Orientală, şi folosind mijloacele filosofiei eline în exegeza biblică, teologia cappadocienilor extrăgea hotărât creştinismul din iudaism, despărţindu -l în mare măsură de miracolele lui Moise (trăitor în vremea dinastiei a 19- a egiptene). Tablele lui Moise mărturisesc falogocentrismul Vechiului Testament. Teologia cappadocienilor incorpora creştinismului   elementele esenţiale de civilizaţie universalistă prezente în renaşterea saitică, aflată la şapte dinastii depărtare de faraonul Ramses cel Mare. De atunci, din secolul IV al erei creştine, se face distincţia netă între Apostoli, care se inspirau din profeţii evrei ce arătau direcţia „timpului   liniar”, şi Părinţii Bisericii care se inspirau din scrierile filosofilor Greciei în teoria lor despre om, creaţie şi spirit. Este o distincţie capitală. Părinţii Cappadocieni ai Bisericii anunţau lumea modernă. Este deosebit de încurajator pentru noi faptul că istoriografii oneşti ai Occidentului privesc acum cu maximă speranţă spre civilizaţia excelenţei din Romania Orientală a secolelor IV, V. VI.

Titus Filipas

Falogocentrismul profetului Moise

La conciliul din 325 AD  de la Nicaea, erau prezenţi mai mulţi episcopi veniţi din Mesopotamia şi din subcontinentul indian, decât din Europa Occidentală. În acelaşi secol IV care marchează începutul civilizaţiei ariene a excelenţei din Romania Orientală, şi folosind mijloacele filosofiei eline în exegeza biblică, teologia cappadocienilor  extrăgea hotărât creştinismul din iudaism, despărţindu -l în mare măsură de miracolele lui Moise (trăitor în vremea dinastiei a 19- a egiptene).  Tablele lui Moise mărturisesc falogocentrismul Vechiului Testament. Teologia cappadocienilor  incorpora  creştinismului  elementele esenţiale de civilizaţie universalistă prezente în renaşterea  saitică, aflată la şapte dinastii depărtare de faraonul Ramses cel Mare.   De atunci,  din secolul IV  al erei creştine, se face distincţia netă între Apostoli, care se inspirau din profeţii evrei ce arătau direcţia „timpului liniar”, şi Părinţii Bisericii care se inspirau din scrierile filosofilor Greciei în teoria lor despre om, creaţie şi spirit.  Este  o distincţie capitală. Părinţii Cappadocieni ai Bisericii anunţau  lumea modernă.Titus Filipas