Relansarea economiei, o introducere la temă

Aşa cum am mai spus, relansarea economiei ţării  se poate face printr-o agregare compoziţională de politică  a ofertei cu politica de cerere. Politica ofertei se realizează în primul rând prin reforme structurale. Pe anumite sectoare. Mi se pare interesant un articol al lui James Surowiecki scris în periodicul the New Yorker despre reforma bancară. Eu spun dintru bun început că nu este necesar să se intervină cu o reformă structurală în sistemul bancar românesc. Dar în SUA, reforma bancară chiar a fost necesară. Aceasta datorită dezastrului financiar creat din două surse: 1/ Produsele financiare derivate complexe care aveau incorporate creanţe ipotecare Subprimes. 2/ Volatilitatea imensă introdusă de matematicile financiare aplicate după modelul preferat de fizicienii teoreticieni care fabricaseră bombe atomice, şi aveau proiecte de super-arme bazate pe fizica energiilor înalte. Or, în fizica energiilor înalte, se lucrează cu incertitudini imense. Cea mai bună dovadă este căutarea bosonului Higgs de vreo cincizeci de ani. Mă rog, incertitudinea nu este dăunătoare pe  hârtie, ori când rămâne pe hard disk, unde totul se măsoară în biţi şi multipli (în cultura populară se spune că bit-ul măsoară informaţia, când în realitate,  bit-ul măsoară ignoranţa :), adică măsoară informaţia pe care nu o cunosc). În fine, James Surowiecki avertizează despre “riscul succesului”. Să înţelegem raţionamentul lui James Surowiecki. Toată lumea vorbeşte despre reglementare şi normare. Or, lucrurile astea sunt cunoscute şi aplicate de vreo opt secole, dar mereu s-au produs crize financiare. James Surowiecki avertizează în primul rând asupra volatilităţii din sistem, care trebuie redusă. Iar incertitudinea inerentă matematicilor financiare introduce volatilitate în sistem. Dar, în fine, nu aceasta este problema românilor. Cred că toţi guvernatorii BNR, începând cu Eugeniu Carada (personaj execrabil pentru Mihai Eminescu, în primul rând pentru că nu ştia decât “o mie de cuvinte româneşti”, dar şi pentru felul cum definea valoarea economică, reamintesc aici că Mihai Eminescu era un fiziocrat), au condus bine banca pentru politica monetară directoare.

Mi se pare că George Soros a citit cu mare atenţie avertismentele lui James Surowiecki din the New Yorker. El chiar crede că zona de investiţii şi speculaţii financiare va deveni o zonă de mare risc după reforma bancară impusă de preşedintele american Barack Obama. Şi George Soros se întoarce spre o zonă sigură a valorii economice, exact spre zona fiziocrată privilegiată de economistul Mihai Eminescu. Reamintesc că Mihai Eminescu se considera pe el însuşi  “om de litere” şi “om de ştiinţă”. Iar ca “om de ştiinţă” se considera economist şi doctrinar economic. George Soros cumpără masiv cele mai bune terenuri arabile din întreaga lume. Am auzit că, prin interpuşi, practică operaţia aceasta şi în România.

Titus Filipas

Hiperputerea americană

Relansarea economiei se putea face fie printr-o “politică a ofertei”, fie printr-o “politică a cererii”. Dacă s-ar fi recurs la relansarea economiei americane printr-o “politică a ofertei”, aceasta ar fi implicat foarte multe reforme structurale, care trebuiau să fie temeinic gândite. Or,  “gândirea temeinică” nu face parte din psihologia turboconsumeristă americană. Atunci s-a recurs la relansarea economiei americane printr-o “politică a cererii”. De aici îndatorarea publică masivă.  În acord cu echivalenţa ricardiană, datoria va fi plătită de generaţiile viitoare. Care pot trăi şi în alte ţări ale lumii, nu doar în America. Paradox pe care se bazează hiperputerea americană! 

Titus Filipas

Joburi de tip Agenda 21 pentru profesori

Salariile în educaţia preuniversitară românească sunt atât de mici, încât nu permit o alimentaţie corectă, pentru ca “sângele să curgă, iar creierul să dea roade”, cum remarca, şi pe bună dreptate, un dascăl din preuniversitar pe un forum de ziar central. Este nevoie stringentă de reforme structurale în educaţie, iar aceasta presupune o politică proactivă a ofertei prin abordarea conceptuală descendentă (top-down approach) la Ministerul Educaţiei. Alături de structurile instituţionale din şcoli, pentru care profesorii primesc salarii de mizerie, este nevoie şi de structuri asociative, care să asigure un al doilea job, chiar în clădirea şcolii, pentru profesorii care doresc să înveţe abordările noi ce ţin de practica dezvoltării durabile. De exemplu, se spune că 6% din PIB trebuie să meargă pentru infrastructura în educaţie. Dar este absolut necesară şi infrastructura Web 2.0 în educaţie. Aici intervine problema fluxurilor informaţionale care se propagă prin respectiva infrastructură. Din cauza  aceasta noi am propus dezvoltarea structurilor asociative pentru Agenda 21 de proximitate a fiecărei şcoli, implicând joburi de tip Agenda 21 pentru profesori, antrenând de asemenea elevii şcolii (şi părinţii lor) pentru furnizarea datelor acelei Agenda 21 de proximitate a şcolii. Sigur, este nevoie de cursuri de perfecţionare ale profesorilor din preuniversitar, unele sindicate cer chiar în mod expres aceasta (Spiru Haret), altele nu se implică. Este un spaţiu de muncă imens, există fonduri pentru aceste proiecte, problema este că unii fac să funcţioneze proiectele chiar la stadiul dell’arte, şi alţii iau banii! În aceste condiţii, totul se blochează chiar din start.

Titus Filipas

Reforma pentru dezvoltarea durabilă începe cu învăţământul

“Pestera cu cea mai inalta cascada subterana din Romania este sufocata de gunoaie, in rezervatia naturala Campeneasa, in judetul Bihor… Mii de pet-uri zac la 45 de metri sub pamant, aduse de paraul Tarina. Nici autoritatile locale si nici cele de mediu nu iau masuri, iar stratul de gunoaie creste continuu.”, citesc aici: http://www.romanialibera.ro/a136917/oamenii-pesterilor-lovesc-din-nou-in-bihor.html .

După Conferinţa de la Rio, unde a participat şi presedintele Ion Iliescu, s-a trasat cadrul de lucru în managementul de mediu numit Agenda 21. O reformă a învăţământului trebuia să cuprindă şi realizarea unei Agende 21 de proximitate în fiecare şcoală, profesorii fiind plătiţi suplimentar pentru această activitate. Ministerul Educaţiei trebuie să ofere profesorilor interesaţi cursuri de perfecţionare pentru metodologia de realizare a unei Agenda 21 de proximitate. Ele se integrează într-o Agenda 21 regională, care la rândul lor (sunt mai multe) intră într-o Agenda 21 naţională. Bineînţeles, Agenda 21 din şcoală ar ţine de o structură asociativă, în timp ce şcoala ţine de o structură instituţională. Mai avem timp pentru asemenea reforme structurale? Partea proastă în România este că situaţia a rămas la fel ca în comunism: Unii lucrează, şi alţii iau banii.

Titus Filipas

Europa Liberă şi România Liberă

Citesc articolul “Dilema unor minti sclipitoare: Paris sau Bucuresti?”, aici : http://www.romanialibera.ro/a134248/dilema-unor-minti-sclipitoare-paris-sau-bucuresti.html .

Aflu despre “Un chimist premiat la Paris dupa un doctorat in chimia fosforului”, care a hotărât să rămână în Franţa. Nimic de mirare, zic eu. Chimia fosforului beneficiaza de ‘conditii mai bune pentru cercetare’ în Franţa deoarece are importante aplicaţii militare. Este foarte normal că autorităţile franceze s-au purtat bine cu tînărul cercetător venit de la  noi. Care în acest context a preferat să nu se întoarcă în România.

Care sunt responsabilităţile postului de radio Europa Liberă si ale ziarului România Liberă pentru această situaţie? Le citez împreună,  există  continuitate  de ideologie politică între ele. În acord cu Mircea Vulcănescu, ziarul este o ‘întreprindere de informaţie şi propagandă’, cea dintâi misiune a sa fiind ‘să satisfacă în om dorinţa de a şti’. Consider că poate fi extinsă această evaluare la modul cum funcţiona postul de radio Europa Liberă înainte de 1989, dar şi la modul cum funcţionează acum ziarul România Liberă.

Postul de radio Europa Liberă a lucrat aproape exclusiv ca ‘întreprindere de  propagandă’. Prea puţin  determinată ‘să satisfacă  în om dorinţa de a şti’, deşi i se cerea  în mod expres aceasta de la ascultători, un caz concret fiind  cererea de explicare a politicilor Băncii Mondiale şi FMI faţă de România, o emisiune pe care postul de radio Europa Liberă a promis-o, dar nu a furnizat-o vreodată. În opinia mea, postul de radio Europa Liberă nu şi-a îndeplinit ‘politica ofertei’, tot aşa cum nu satisface măcar la modul minimalist o ‘politică a ofertei’ ziarul România Liberă de acum. Şi aici este vorba în mod expres de o politică  ‘de dreapta’. Adică ea trebuie să respecte principiile de economie politică neoclasică. Or, dacă mergeau pe această linie, în ceea ce priveşte ‘satisfacerea dorinţei de a şti’, atât postul de radio Europa Liberă, cât şi ziarul România Liberă,  înainte de 1989 şi după 1989, trebuiau să îi informeze pe români despre şansele reformelor structurale în România, să propună chiar experţii lor (toate ziarele mari din lume funcţionează de facto ca  nişte universităţi, dar şi toate posturile de radio ce se respectă, de exemplu BBC World Service) proiecte pentru reforme structurale în România. Care este acea politică de reforme structurale în România destinată să îi reţină în ţară pe absolvenţii învăţământului românesc? 

Începând de pe vremea când era condus de Petre Mihai Băcanu, ziarul România Liberă furnizează cititorilor numai o informaţie cu miză ideologică derizorie. Cititorii ziarului România Liberă sunt formaţi exact în acelaşi duh al derizoriului. Astfel, printre comentariile la articolul citat din România Liberă, găsesc : “Sambata, 13 Septembrie 2008 02:45, ok, si eu am o dilema in Romania  :nu stiu unde sa dau spaga, pt un salariu mai bun!, nu stiu unde sa dau spaga pt a scapa de guvernantii hoti din parlament!, nu stiu unde sa dau spaga pt o justitie dreapta!”                                                                                                                                                                         

Simultan, în Franţa se derula scandalul unui bacşiş de 285 milioane  de euro pentru Bernard Tapie, vezi http://www.bakchich.info/article5012.html , şi http://www.lemonde.fr/societe/article/2008/09/14/bernard-tapie-a-t-il-ete-recu-par-l-elysee_1095078_3224.html#ens_id=1082873 .

Titus Filipas

Reformele structurale

Programul de guvernare este un program de politică internă. Chiar dacă facem parte din UE, trebuie să reţinem că Uniunea Europeană controlează numai politica de cerere, nu şi politica de ofertă. Nu vreau să comentez ofertele domnului Mircea Geoană, dar focalizarea în politica de ofertă ar fi trebuit să fie pe reformele structurale.

Titus Filipas