Noua „dăscălime română”

Pe data de 12  februarie 1926, metafizicianul  Nae Ionescu   le spunea  ceremonios studenţilor săi de la Universitatea din  Bucureşti  veniţi acolo pentru o specializare în pedagogie*: „Vă aduceţi, desigur, aminte [de] Psihologia de Găvănescul”. Nu era  cea mai fericită alegere. „Psihologia  lui Găvănescul”  a introdus  o  mare eroare în cultura română: Interpretarea  empirismului  Locke-an  ca “realitate directă”. Această abordare a Găvănescului  a condus  la  ce s -a chemat  ulterior  ‚legionarismul  de stânga’. El are în comun cu marxismul  asertarea doctrinară a “realităţii directe”.  Numai că, în vreme ce la marxişti “realitatea  directă” era dialectică, justificată prin  lupta de clasă, ‚legionarii de stânga’  considerau  sistemul  construit pe baza “realităţii directe”  ca pe un adevăr apodictic. El însuşi, Nae Ionescu, nu a susţinut vreodată  “realitatea directă” a legionarilor de stânga. Cu atât mai puţin “realitatea directă” marxistă. Prelegerile lui Nae Ionescu   au fost de o calitate intelectuală excepţională, neegalată până  acum în cultura română. Către sfârşitul primăverii anului 1926, filosoful Nae Ionescu  ţinea  o prelegere lămuritoare despre realitate şi cauzalitate studenţilor Universităţii din Bucureşti veniţi pentru  specializarea în pedagogie. Din epistemologia kantiană  se ştie că sistemul construit prin  atribuirea de realitate obiectivă percepţiilor este falacios. Prelegerea lui Nae Ionescu  stârneşte  entuziasmul unei generaţii noi. Acea prelegere “kantiană” privind constituţia realităţii a format un Ego naţional într-o naţiune  rămasă practic fără învăţători – morţi luptând  în primul război mondial. Ideile din prelegere  descend  fără condescendenţă  în cultura română,   influenţând mai ales „dăscălimea” tînără, ce îşi va construi altfel lecţiile. A  fost un exemplu superb de „top-down approach”,  de abordare conceptuală descendentă ce ar trebui reînvăţată de naţiunea noastră, căci  numai aşa poate fi continuat un Ego naţional românesc. Să mai observ că mijloacele ideologice,  deviante pentru că non-epistemologice,  folosite azi pentru a combate arhetipurile culturale dezvăluite în acea prelegere a marelui Nae Ionescu, o prelegere ideologică primară, bazată pe  epistemologia  intelectualistă,  sunt tendenţioase si lamentabile. Există, fără îndoială,  o participare la construirea Spiritului prin racordarea lecţiei de realitate Ex Cathedra în Limba Română cu nenumăratele abordări conceptuale ascendente. Prin acea racordare,  manifestată ca  Mişcare Naţională,  prelegerile lui Nae Ionescu au fost punct pivotal în discursul verbal românesc. Care începe să construiască liber şi deliberat ‚reprezentări  ontologice’ depăşind frontiera copilărească  a limbajului matern. Vedem după acea salutară şi decisivă intervenţie a metafizicii în cultura română, nu într-o publicaţie ezoterică şi editată cu tiraj  homeopatic sau confidenţial, ci prin discursul public în Academia gândirii tinere,  o evoluţie uriaşă în folosirea cotidiană a Limbii Române. Chiar şi celebra întrebare din ‘Moromeţii’ lui Marin Preda: „Pe ce te bazezi?”, decurge din prelegerea despre realitate şi cauzalitate a lui Nae Ionescu, transformată prin prisma  „dăscălimii” române,  transmisă de la profesori şi învăţători, la elevi. Fratele mai mic al lui Marin Preda aude întrebarea la şcoală, îi prinde repede greutatea şi o repetă, chiar şi în  mediul stressant de acasă, folosind-o, poate, ca armă de apărare împotriva celorlalţi fraţi. Marin Preda aude mostra de Limba Română  în acea abordare conceptuală  din întrebarea mezinului. Marin Preda încastrează  interogarea ca  piatră de boltă în textul  celebru printre  români. Dar este o expresie creată de noua  „dăscălime română”.

* „pentru o temeinică pregătire a cadrelor didactice a fost înfiinţată, [la începutul anului] 1926, Secţia Pedagogică Universitară, pe lângă Universitatea Bucureşti”, ne informează domnul Adrian Bucurescu. Citeşte mai mult la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a145510/invatamantul-romanesc-la-inaltime.html

Titus Filipas

Construirea modelului economic

Un  model economic încearcă să abstractizeze, — aceasta strict pentru uzul economiei  politice–, din întregul şi complexul comportament uman, doar  un aspect limitat dar iluminator în ceea ce priveşte interacţiunea omului cu piaţa, desigur, cu piaţa economică. Reamintim că verbul “a abstractiza”  înseamnă să extragi (mental, bineînţeles!) câteva trăsături ce se dovedesc a fi relevante. Este evident că în acest proces de construire a modelului economic sunt inevitabil ignorate aspecte importante ale comportamentului omului în lumea reală. Am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca un trop literar, deci elaborarea modelului economic începe ca o artă. În metodologia de limba engleză, această fază incipientă se numeşte „word problem” –  „formularea problemei în cuvinte”. (Vechea şcoală românească, înainte de reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, avea o bună tradiţie în această privinţă. După 1948, treptat treptat, această artă văzută ca savoir faire de formulare corectă, pertinentă, adecvată, elegantă,  a problemelor  în cuvinte  s-a pierdut.)

Dezvoltarea modelului economic continuă apoi ca model stiinţific propriu zis, deci recurge şi  la unelte specifice stiinţelor exacte. Astfel că în faza sa finală, modelul economic devine aproape un exercitiu matematic! Expresia modelului economic recurge deci la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice şi tabele conţinând cifre.

În aşa numitele modele economice  clasice,  se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării. Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit  “miliardarul enigmă”,  se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor de optimizare, –celebrele “Ross Perot charts”–, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu este restrânsă doar la faza iniţială,  înainte de  diagramă, fază pe care noi am denumit – o „construirea unui trop literar”. Un prieten ce studiase atent viaţa şi opera lui Mihai Eminescu îmi dezvăluia că de la Poet a rămas şi inceptul unui manuscris de Economie Politică.   

Ce ne motivează să uzăm de sintagma „trop literar”? În primul faptul că nu există „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l-  a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente  din realitate,  numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine,  tropul precum şi modelul ştiinţific sunt folosite de  omul modern,  chiar de omul postmodern, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul modern şi  postmodern, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Această concepţie se cheamă instrumentalismul logic.

Titus Filipas

Formularea problemei

Un  model economic încearcă să abstractizeze, — aceasta strict pentru uzul economiei  politice–, din întregul şi complexul comportament uman, doar  un aspect limitat dar iluminator în ceea ce priveşte interacţiunea omului cu piaţa, desigur, cu piaţa economică. Reamintim că verbul “a abstractiza”  înseamnă să extragi (mental, bineînţeles!) câteva trăsături ce se dovedesc a fi relevante. Este evident că în acest proces de construire a modelului economic sunt inevitabil ignorate aspecte importante ale comportamentului omului în lumea reală. Am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca un trop literar, deci  am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca o artă. În metodologia de limba engleză, această fază incipientă se numeşte „word problem” –  „formularea problemei în cuvinte”. Vechea şcoală românească, înainte de reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, avea o bună tradiţie în această privinţă. După 1948, treptat treptat, această artă şi savoir faire de formulare corectă, pertinentă, adecvată, elegantă,  a problemelor  în cuvinte  s-a pierdut.

Însă mai departe dezvoltarea continuă ca un model propriu zis, deci recurge şi  la unelte specifice ştiinţei, mă rog, ştiinţei pozitiviste. În faza sa finală, modelul economic devine aproape un exerciţiu matematic. Expresia modelului economic recurge astfel la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice, şi tabele conţinând cifre. În aşa numitele modele economice  neoclasice,  se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării.

Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit şi  “miliardarul enigmă”,  se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor, –celebrele “Ross Perot charts”–, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu doar la faza iniţială,  înainte de  diagramă, fază pe care noi am denumit – o „construirea unui trop literar”. 

Ce vrem să înţelegem prin sintagma „trop literar”?  Trebuie să înţelegem că nu există de facto „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l-  a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente  din realitate,  numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine,  tropul ca şi modelul ştiinţific sunt folosite de  omul modern,  chiar de omul postmodern, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul modern şi  postmodern, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Această concepţie se cheamă „instrumentalismul logic”.

Titus Filipas

Final de cântec ţigănesc

http://www.youtube.com/watch?v=2hjliMj0FBs&feature=related

Este vorba despre celebrul cântec (pseudo)ţigănesc al lui Vladimir Vîsoţkii. Refrenul este din Romanticii, cartea lui Konstantin Paustovski. O traducere pe româneşte a finalului  :

“Nu,  băieţi, lucrurile nu-s cum credeţi voi,/ Lucrurile nu sunt deloc aşa.”

Este evidentă conotaţia ideologică: Nu există “realitate directă”. Existenţa “realităţii directe” este o concepţie Marxist- leninistă. Îi stăpâneşte pe tinerii puri, duri, suficient de inteligenţi, care bloggează aici

http://nastase.wordpress.com/2008/06/13/basescu-la-iasi-mergeti-pe-mana-lui-oprea/ ,

şi vor conduce România de mâine. Pentru că venirea la putere a domnului Adrian Năstase este inevitabilă. Poate şi necesară.

Titus Filipaş