Determinare pentru Tismăneanu

Acum înţeleg determinarea lui Traian Băsescu pentru a impune Raportul Tismăneanu. Ideologul post-cominternist Vladimir Tismăneanu explică tranziţia în politica economică din 1971 a lui Nicolae Ceauşescu prin influenţa ideologică a lui Kim Ir Sen. Eu o explic prin faptul că Richard Nixon îl considera pe Nicolae Ceauşescu drept factor cu „utilitate marginală” pentru America. Deciziile curente ale capitaliştilor –Richard Nixon era lider al lumii capitaliste!– în obţinerea de profit, se ştie, sunt ghidate numai de identificările unor utilităţi marginale. Însă Raportul Tismăneanu precum şi articolul din Wikipedia în limba română care tratează importanţa anului 1971 pentru România pun esenţialemente în cauză influenţa vizitei efectuată de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu în  R.P.D. Coreeană (9 – 15 iunie). Dar tot în 1971, bunul prieten american Richard Nixon hotăra să nu mai acopere cu aur tipărirea dolarilor noi. Regimul Nicolae Ceauşescu primea bani în neştire de la World Bank. Acei bani au permis creşterea PIB-ului cu peste 10 % în următorii cinci ani. Însă împrumutul de hârtie verde cotată exorbitant  a trebuit să fie achitat de România cu valori din economia sa reală, valori care îşi aveau originea mai ales în sectorul primar, unde valoarea economică este autentică. Iar comentatorii de la Radio Europa Liberă spuneau,  şi acum textul din Raportul Tismăneanu  care se învaţă în şcoli le spune copiilor, că de vină  a fost influenţa lui Kim Ir Sen ! Istoria se repetă. Împrumutul de 20 de miliarde dolari (tot simplă hârtie de culoare verde) forţat în prezent de FMI va trebui să fie achitat cu valori din economia reală a României. Dacă economia va mai exista. Dacă nu, România va fi declarată stat falimentar. Ce-i pasă lui Vladimir Tismăneanu ! El este preocupat doar  să îl împingă pe Cornel Nistorescu spre punctul  Godwin, şi pare foarte  supărat că acesta rezistă la derapaj. 

Titus Filipas

Capital tangibil şi capital intangibil

Pe blogul unui om politic important, –blog foarte frecventat–, am folosit intenţionat sintagma “capital intangibil”, exact acolo unde era cazul. Ciudat, nimeni n-a percutat. Atunci am întrebat: Ce se întâmplă cu voi, oameni ?

Este interesant un studiu al lui J.W. Kendrick ce arată că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. Îmi amintesc că un român indignat a cerut o analiză foarte urgentă şi critică asupra acelei stări de lucruri postului de radio Europa liberă. Analiza a fost promisă, dar nu a venit vreodată! Şi noi chiar luam pe atunci foarte în serios activitatea postului de radio Europa liberă! Care doar ne minţea cu neruşinare.

Titus Filipas

Păstorel

Citesc aici

http://laportileorientului.wordpress.com/2007/11/01/pastorel-si-turma-de-epigrame/#comment-1374 ,

un bun articol de blog cu titlul „Păstorel şi turma de epigrame”.

Ce pot comenta ? La vizita sa în Bucureşti din anul 1927, Hermann Alexander Keyserling observa : “România este singura ţară  în care epigrama se cultivă ca gen literar, iar epigramiştii au un statut literar.” (în traducerea, şi poate rescrierea, conului Alecu Paleologu).

Prima mea lectură din Păstorel a fost fără a şti că el este!

Citeam , –în copilărie, la un canton CFR aflat între o câmpie cu holde şi o pădure –,  “Taras Bulba” în traducerea lui Păstorel. La ora actuală acea traducere, deşi într-o Limbă Română extrem de frumoasă, este considerată a nu fi “politiceşte corectă”. Se recomandă elevilor din şcoala de tip nou ce se “implementează” acum în România,  o traducere nouă şi fadă, din care au fost eliminate sistematic “derapajele” lui Păstorel. Dar mai cred că i se face  pe blogul laportileorientului, o mare nedreptate lui Ionel Teodoreanu. Îmi amintesc că înainte de 1989, într –o cronică literară  la Radio Europa Liberă, cineva constata, cu sinceră şi entuziastă uimire, asemănarea dintre atmosfera lumii transfigurate dintr-un roman sci–fi al scriitoarei americane Ursula LeGuin, şi aerul de livadă înflorită al bine-cunoscutului ‘La Medeleni’.

Titus Filipas

Nicolae Ceauşescu, prima victimă a mineriadelor

O parte din vara  fierbinte a lui 1977 mi-am petrecut-o  la Poiana Braşov. Auzindu- mă lăudând vremea continuu  însorită, una  dintre persoanele  care lucrau în staţiune a remarcat că nu mai văzuse până atunci  aşa  ceva. Erau probabil primele semne ale efectului de seră  global, mă simt tentat să comentez acum. Din cauza cutremurului din luna martie1977,  erau puţini turişti vest –europeni în staţiune,  dar mulţi turişti  israelieni precum şi nord – americani. De fapt,  primii americani cunoscuţi  atunci nu i-am întâlnit chiar în Poiană, ci într –un muzeu din oraşul Braşov. Mă interesau informaţiile culturale pe care le purtau cu ei. De la o profesoară de Arte Frumoase,  care preda la  colegiul unui  oraş din Preerie,  am aflat atunci prima oară despre imensa valoare de civilizaţie  chemată Aghia Sophia, ca evaluare, nu ca artefact, era un monument istoric despre care ştiam totuşi, dar atâta  cât ne spuneau cărţile noastre, impregnate de blestemata ideologie comunistă a limitării de gândire. Profesoara aceea americancă abia aştepta să plece la Constantinopol cu un avion Tarom, companie care oferea cele mai ieftine curse. „Tocmai pentru a putea vedea Aghia Sophia”, mi-  a explicat, vizitase  România cu o cursă Tarom care spărgea piaţa transporturilor aeriene  internaţionale cu preţurile minime pe care le practica.

Fiind  împreună cu noii mei prieteni americani în sălile muzeului de artă din Braşov,  iată că un cetăţean american senior, veteran din cel de al doilea  război mondial, de fapt un  polonez care luptase ca voluntar în bătălia de la Monte Cassino, m – a întrebat brusc  dacă eu cred că preşedintele Nicolae Ceauşescu este un patriot. Am răspuns spontan şi cu totală sinceritate: “Da!”. A rămas profund dezamăgit. Dar eu ştiam, din experienţa mea ca student al Universităţii din Bucureşti, că persecuţiile securităţii împotriva studenţilor erau ghidate de sinistrul activist universitar Dan Marţian, prietenul tovarăşului (ulterior domnului) Ion Iliescu. Iar „eminenţa cenuşie” (sau „şarpele”, cum îi spunea  ilustrul profesor universitar clujean şi luptător anticomunist Raoul Volcinschi) din umbra revoluţionarului Ion Iliescu se chema tot Dan Marţian, certamente este vorba despre acelaşi personaj istoric şi „revoluţionar”, nu este vreo coincidenţă de nume.

M- a descumpănit atunci întrebarea, precum şi reacţia americanului de origine poloneză auzind răspunsul meu. El părea că ştie mai multe decât spune. Ne-am despărţit de prietenii  noştri  americani cunoscuţi în Braşov, şi am urcat  spre Poiană. Dornici de „taină oltenească”, am telefonat prietenilor craioveni care stăteau într- o cameră la hotelul Alpin.  Sophie şi Ion Ilie Iosif (el este profesorul de Limba Română care a îngrijit cele trei numere, unicele! ale revistei Omicron editată de cenaclul de anticipaţie tehnologică Henri Coandă, sci- fi se spune acum), de obicei dispuşi la „taină”, ne invitau insistent să privim la televizor:  Era marele miting organizat al minerilor de la exploatările decopertate de lignit din Oltenia. Am privit fără să înţeleg prea multe. Americanul acela care luptase în Italia părea să ştia ceva ce eu încă nu aflasem.

Fireşte, puteam să ascultăm dezinformantul Radio Europa Liberă care se asculta liber, nu înţeleg de ce se minte acum sfruntat  că era un post bruiat. Dacă ascultai atunci Radio Europa Liberă, te poţi declara acum „fost dizident”?  Dar aveam să aflu mult mai multe detalii psihologice interesante când m– am întors  în Craiova. De data aceasta de la un  veteran român din cel de al doilea război mondial : tatăl meu, tehnician la C.F.R. – „cea de a doua  armată” cum le plăcea  foarte mult cheferiştilor  de pe atunci să spună,  şi sintagma aceasta sună aproape ca refrenul unui cântec de luptă! Tatăl meu, un răzeş sorocean absolvent al Şcolii superioare de viticultură şi horticultură a Basarabiei, se ocupa în Oltenia de spaţiile verzi  ale căii ferate,  Plantaţii  şi Amenajarea Zonei era denumirea oficială a sectorului  său ce se întindea de la Caracal până la Târgu Jiu. De la ceferiştii care lucrau  pe acea linie feroviară care ducea în Valea minieră a Jiului, tatăl meu   află  despre şocul  psihic cumplit suferit de Nicolae Ceauşescu în august 1977. Ceferiştii erau în general nişte oameni foarte bine recrutaţi, şi foarte bine verificaţi pe planul testelor psihologice şi de inteligenţă. Pentru că, se ştie, feroviarii nu au voie să facă greşeli. La C.F.R. nu funcţiona nici în capitalism şi nici în comunism regula de mare ubicuitate : „Din greşeală în  greşeală spre victoria finală!”. Pentru aceste motive, psihologilor care lucrau în laboratoarele C.F.R.- ului li se permitea să folosească literatura de psihologie scrisă de Nicolae Mărgineanu (vezi  pentru documentare  cartea apărută în anul 2006 la Editura Polirom: „Nicolae Mărgineanu, un psiholog în temniţele comuniste”, scrisă de doamna Cristina Anisescu), o literatură ştiinţifică interzisă de facto şi pe vremea comunismului, dar şi acum, fiind substituită în prezent cu texte de tip intellectual garbage scrise de profesorul universitar clujean Mircea Miclea. Universitarul Nicolae Mărgineanu  a fost trimis pe vremuri la grea  închisoare comunistă din cauza acuzaţiilor  formulate de  universitarul de la Cluj Alexandru  Roşca.  După 1989, profesorul universitar clujean Alexandru  Roşca îi acorda o foarte dubioasă diplomă de „Doctor în psihologie” impostorului Mircea Miclea, ajuns după alegerile din 2004 ministru al Educaţiei şi Cercetării. Spre deosebire de comentariile tendenţioase făcute la postul de Radio Europa Liberă despre conflictul din august 1977 din  Valea Jiului,  ceferiştii  care lucrau pe trenurile care traversau  Valea Jiului interpretau altfel evenimentele văzute de mineri, şi provocate chiar de mineri. Fireşte, mărturiile directe le auziseră chiar de la mineri care participaseră nemijlocit la acele evenimente şi văzuseră  „în direct” reacţia dictatorului. Ceferiştii aceia, care trecuseră cu brio testele psihologice ghidate de metodologia savantului  român autentic care a fost deţinutul politic Nicolae Mărgineanu, povesteau că violenţa iraţională a minerilor, orientată direct împotriva lui Ceauşescu Nicolae, lider român care venise totuşi acolo pentru o discuţie pe bază de bun simţ şi fără a fi  însoţit de vreo gardă de corp securistă, provocase o modificare bruscă şi bizară  în comportamentul lui Nicolae Ceauşescu. Printre altele, el mima că vorbeşte, că ţine un înflăcărat „discurs muncitoresc”, fără ca din gura lui să fie auzit realmente vreun sunet! El a fost astfel prima victimă care a suferit un şoc la mineriade. Fireşte, după acel imens şoc psihic, mintea lui Nicolae Ceauşescu nu a mai fost capabilă  să construiască judecăţi de valoare pentru a lua decizii corecte.

Titus Filipas