Algoritmi şi euristică

Într-o trecere în revistă a psihologiei cognitive – în foarte întortochiata variantă americană, trebuie să zicem în mod expres aceasta- profesorul Ulric Neisser (1928 – 2012), care este asociat îndeobşte cu universitatea Cornell ca loc de muncă, făcea o enumerare a principalelor mijloace pentru aflarea soluţiilor în psihologia cognitivă. Acestea sunt 1/ “algoritmii” şi 2/ “euristica”. Evident, tinerii noştri geeks jonglează cu algoritmii. Dar care-i în esenţă deosebirea fundamentală dintre algoritmi şi euristică ? Cei care ştiu cum să scrie codurile, algoritmii adică, au garantată o profesie de viitor. Dar cei care se pricep doar la euristică? Şi se pricep la aceasta fără dascăli mulţi, totodată folosind sănătosul principiu călăuzitor “meseria se fură”. Însă acum să revin la deosebirea promisă (pentru că în diferenţă se află Adevărul). Algoritmii sunt reguli ce nu-s în mod necesar înţelese, dar promit o soluţie. În vreme ce euristica este constituită din reguli care sunt bine înţelese –pentru că se bazează pe bunul simţ- dar nu garantează întotdeauna soluţii. Sigur că şi Euristica din psihologia cognitivă oferă de asemenea spaţiu pentru meseriile viitoare. Reamintesc aici faptul că olteanul Ştefan Odobleja a lucrat pe vremuri într-un asemenea spaţiu. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2013/12/11/lansarea-volumului-titulescu-dupa-50-de-ani-acasa-10-12-2013/#comment-194494
Titus Filipas

Randomness

Ocupându-mă de ludificare (gamification) dincolo de jocurile video, de asemenea de psihologia cognitivă (al cărei suport biofizic este creierul), observ, ca tendinţă intelectuală, o focalizare pe faţeta-aleatoare-a-lumii-fenomenologice, pe englezeşte sintagma se traduce mai scurt : randomness. Concluzia general exprimată este aceea că psihologia cognitivă, creierul în fond, marchează performanţe oneste destul de reduse în raţionamentele privind şansa, aleatoriul şi procesele stohastice.
Titus Filipas

“behavioral economics”

Deşi America a cunoscut o foarte bună introducere în psihologia cognitivă încă de pe vremea lui Thomas Jefferson (reamintesc Ideologia primară, paradigma thermidoriană), totuşi acolo în secolul XX apare o schimbare de direcţie prin psihologia behaviorală ori psihologia comportamentală, mai pe româneşte. De ce rătăcirea „aiasta” ? ar fi întrebat poate conservatorul nostru Petre Carp cu viaţă matusalemică. Din cauza unui fenomen chemat pe englezeşte „priming in psychology” ori amorsajul, amorsa, amorsarea în psihologie. Într-adevăr, amorsajul operează pe o gamă largă de comportamente umane. Conceptul foarte prolific al amorsării în psihologie se aplică şi în studiul fenomenelor economice. De aici apariţia unei doctrine, chemată barbar “behavioral economics”.
Titus Filipas

Aforism din psihologia cognitivă

@ Matache Voicu http://nastase.wordpress.com/2013/10/21/albert-bourlon-si-romania/ Vreau să intervin nu corectiv, ci amical. De fapt Kurt Lewin a formulat aforismul : „Nimic nu este mai bun pentru practică decât o teorie bună.” Aforismul ţine de psihologia cognitivă. A fost citat şi de Leonid Brejnev la un congres PCUS. Acum, faptul că l-au însuşit profesori de la Politehnica din Bucureşti mi se pare ceva normal şi legitim. Acolo exista un interes pentru psihologia cognitivă încă de pe vremea profesorului şi ministrului Ion Ghica. Spre deosebire de Ioan Eliade Rădulescu – după cărturarul biograf George Băiculescu acesta fusese influenţat spre psihologia cognitivă prin lecturi din Condillac şi Antoine Destutt de Tracy- profesorul politehnist Ion Ghica îl citise preferenţial pe John Locke (pe care l-a folosit ca sursă filosofică însuşi Condillac!). Ion Ghica a şi tradus masiv din John Locke, tot la fel cum va face, în perioada lui Sămănătoristă, şi George Coşbuc. Dar George Coşbuc se încadra într-o Ideologie nouă, care va conduce la Marea Unire şi la România Mare. Filosoficeşte, poetul George Coşbuc realiza prima sinteză între „filosofia analitică” predominantă în Vechiul Regat, si „filosofia continentală” predominantă în Ardeal. Şi pe vremea comuniştilor, Politehnica din Bucureşti a fost o sursă credibilă, precum şi o putere de influenţă ce lucra pentru propagarea psihologiei cognitive care a construit la noi omul epitomic liberal. Vorbesc despre Seminarul Pedagogic condus de profesorul Stanciu Stoian. A fost un moment glorios totodată pentru România atunci, în finalul vieţii liderului comunist Gheorghiu-Dej. De fapt, o televiziune franceză i-a dedicat atunci o emisiune întreagă de similitudine între cezarismul plebiscitar al lui Charles de Gaulle şi regimul politic pentru care pleda Gheorghiu- Dej în ultimii săi ani. O discuţie personală cu savantul francez Joliot-Curie (al cărui avion fusese forţat să aterizeze pe aeroportul Băneasa de un viscol cumplit) l-a convins să implementeze reforma şcolară Langevin-Wallon (sprijinită de generalul Charles de Gaulle) în România. Pentru aceasta, Gheorghiu- Dej a mobilizat în primul rând Politehnica din Bucureşti. Profesorul Stanciu Stoian l-a desemnat pe Alexandru Duţu, ce aparţinea mişcării culturale ortodoxe Rugul Aprins (ţineau seminarii la Mănăstirea Antim), sa traducă pe româneşte principala carte de psihologie cognitivă a lui Henri Wallon. Asa că, într-adevăr, poate că „au dreptate” duşmanii noştri care acuză acum BOR de colaboraţionism cu fostul regim comunist ! Vorbindu-ne chiar noi, despre noi, de rău, să adaug că academicianul Alexandru Duţu a fost unul dintre membrii fondatori ai Fundaţiei Europene Titulescu.
Titus Filipas

Informatica afectivă

Informatica afectivă este un domeniu care ţine de Psihologia cognitivă. Dar, în acelaşi timp, să nu se uite faptul că Informatica afectivă este şi un sector industrial emergent pentru Noua Economie ! Semnalez că în ultima vreme au apărut germeni de întreprindere (start-ups) în sectorul Informatica afectivă. Unele dintre aceste IMM-uri noi lucrează chiar pe sectorul productiv! http://bits.blogs.nytimes.com/2013/09/10/beyond-passwords-new-tools-to-identify-humans/
Titus Filipas

Modelul etologic al omului

Vreau să repovestesc o anecdotă despre punga cu biscuiţi a marelui filosof polonez Alfred Korzybski (1879- 1950). Printre alte lucrări, Alfred Korzybski a scris tratatul de Semantică Generală care a influenţat o serie de personalităţi remarcabile. Când preda la o universitate americană o lecţie despre semantică şi semnificaţii, Alfred Korzybski la un moment dat şi-a întrerupt conferinţa şi a simulat că îi este foame. A scos din geantă o pungă de hârtie specială pentru ambalaj, a extras de acolo un biscuit, şi a început să îl mănânce cu mare poftă. Văzând că unii studenţi îl priveau contrariaţi, filosoful polonez i-a invitat să se servească din punga de hârtie care nu purta semne. Câţiva dintre cei prezenţi s-au conformat şi au început să mănânce şi ei biscuiţi. Atunci Alfred Korzybski comentează : „Nice biscuit, don’t you think?”; el însuşi începe să mănânce alt biscuit luat din aceeaşi pungă. Apoi, scoate pachetul original cu biscuiţi din punga de ambalaj fără semne. Pe pachet scria : „Dog Cookies”. Care era lecţia lui Alfred Korzybski ? Vroia să explice modelul etologic al omului prezent deja la „câinele lui Pavlov” şi apariţia semnificaţiilor dintr-o ierarhie a reflexelor condiţionate. Câinele este o parte a Zoologiei (în sensul definit de Ideologia lui Destutt de Tracy). Psihologia cognitivă actuală a demonstrat că un câine poate învăţa exact 1000 de cuvinte cu semnificaţii într-un context domestic. Faptul că ONG-urile care primesc bani mulţi pentru gestionarea problemei câinilor vagabonzi în România nu şi-au făcut datoria demonstrează o lacună culturală gravă –specifică pentru timpurile moderne- anume lipsa de respect pentru cunoaşterea furnizată de Psihologia cognitivă. Or, aceasta nu este o problemă „câinească” animalică, dar o problemă care ţine mai ales de antropologia pragmatică. Adică problema „câinilor vagabonzi” nu este rezolvabilă prin ecarisaj, ci prin antropologie. Este o problemă de bună educaţie, de completă educaţie, pentru români.
Titus Filipas

Neuroimageria cognitivă

Spuneam deja că între Ideologia primară din paradigma thermidoriană şi Psihologia cognitivă de la timpul prezent există o legătură genetică. Dar ce anume diferă, totuşi ? În primul rând, aş zice eu, faptul că evoluţia tehnologiei a pus acum foarte multă valoare adăugată în Psihologia cognitivă. În conformitate, aş adăuga întru potenţarea evidentă a Psihologiei cognitive, aşa numita Neuroimagerie cognitivă http://www.unicog.org/pm/pmwiki.php
Titus Filipas