Modelul economic francez

@ Adrian Năstase (http://nastase.wordpress.com/2009/10/09/exemple-de-masuri-anti-criza-1/  ), Dacă tot ne raportăm la modelul economic francez, unde  proiectul post-belic  rezultat din voluntarismul şi intelectualismul generalului Charles de Gaulle a permis fenomenul de prosperitate şi optimism chemat “les trente glorieuses”, de ce să uităm dezvoltările sale cele mai recente : 1/ Sprijinirea IMM-urilor care se pot integra în poli de competitivitate. 2/  Modularea învăţământului astfel încât să creeze absolvenţi posedând competenţe care le permit să lucreze în întreprinderile deja existente în polii de competitivitate, ori să creeze ei înşişi IMM-uri noi în cadrul polilor de competivitate.

http://crise.blog.lemonde.fr/2009/01/28/la-cle-est-dans-la-creation-de-valeur-ajoutee/

http://crise.blog.lemonde.fr/2009/10/09/les-hautes-technologies-peuvent-creer-de-lemploi-dans-la-region/

http://crise.blog.lemonde.fr/2009/01/27/de-lindustrie-a-lindustrie-de-pointe/

Am dat mai sus numai trei adrese URL cu postări şi comentarii pe acele teme, dar blogul merită răscolit, sunt o mulţime de idei interesante privind experienţa franceză de a transforma industria franceză în “industrie de vîrf”, şi de a adapta învăţământul francez la noile cerinţe ale economiei. Ce se poate spune despre experienţa românească ? Referitor la primul punct, un coleg de pe blog care semnează ALM povestea (şi este foarte credibil) cum a creat un IMM încadrabil într-un pol de competitivitate. Şi cum statul român l-a sabotat în permanenţă. Referitor la cel de al doilea punct, pot să vorbesc despre experienţa românească din perioada interbelică în Basarabia. Acolo statul român a integrat înalta competenţă a intellighentsiaei ruse albe emigrate în Basarabia după Revoluţia Rusă, într-un sistem de învăţământ românesc ţintit spre anumite competenţe care permit angajarea imediată pe piaţa muncii la absolvire. Tatăl meu a fost produsul finit al acestui sistem de învăţământ românesc din Basarabia. Acea platformă de învăţământ şi producţie din Basarabia constituie un minunat exemplu de aplicare a “politicii ofertei” pentru relansarea economică după primul război mondial în Basarabia. Ca structură de organizare era gimnaziu+liceu agroindustrial+licenţă (mă rog, în terminologia de atunci era o pregătire ca subingineri). Competenţele furnizate de acel original sistem de învăţământ românesc pentru Basarabia erau : agricultură, viticultură, pomicultură, silvicultură. Un coleg al tatălui meu a scris apoi o celebră carte  de ampelografie. Acel autor al cărţii, pe nume Dvornic, un refugiat basarabean, nu a reuşit totuşi să avanseze mai mult de gradul de asistent la Institutul Agronomic din Bucureşti. Dar conducerea  Institutului Agronomic din Bucureşti a rămas extrem de mirată atunci când un profesor universitar american (şi totodată expert consultant pentru exploatările viticole din Napa Valley) a vizitat Institutul Agronomic din Bucureşti doar ca să stea de vorbă cu acel Dvornic, pe care îl considera drept unul dintre cei mai mari specialişti mondiali în ampelografie!

Titus Filipas

Deconcentrate

@ Adrian Năstase, Nu vreau să fiu critic (faţă de un fost coleg parlamentar al dumneavoastră), ci doar  comentator constructiv  al excerptului : +nea Petrica,viitor Cotrocelu… spune: octombrie 7, 2009 la 7:11 pm / Adriane-schimati mii de Directori in deconcertate,dar-”Art. VIII. – Persoanele isi pastreaza statutul si celelalte drepturi prevazute de lege, iar contractele de management educational, respectiv contractele de management incheiate de acestea, aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, isi produc efectele pana la expirarea termenului pentru care au fost incheiate sau, dupa caz, pana la data la care intervine un motiv legal de incetare sau reziliere a acestora. “/Ordonanta de urgenta 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local+, http://nastase.wordpress.com/2009/10/07/antena-3-ora-20-10/ .

Focalizez mai întâi discuţia pe termenii “deconcertate”, “deconcentrate”. Este evident că primul e folosit în mod eronat, iar al doilea este incomplet definit. DEX spune despre verbul  “a deconcentra” doar că înseamnă “A repartiza pe un spațiu mai larg.” (corect, însă prea restrictiv, reprezintă doar una din conotaţii), şi că provine “din fr. déconcentrer”. Sigur, în excerptul citat, termenul “deconcentrate” are conotaţia folosită în reforma din administraţia franceză. Înţeleg că termenul a fost introdus la noi de guvernarea domnului Călin Popescu-Tăriceanu. Din păcate,  la noi guvernul nu dă şi explicaţii lexicografice privind termenii noi pe care îi foloseşte. Aceasta spre deosebire de guvernul francez, unde sunt prezentaţi termenii noi chiar în monitorul oficial.  Lexicografii francezi ţin cont de aceste intervenţii ale guvernului în vocabular, şi uneori, după un “mandat” al puterii politice, le introduc sau nu în dicţionare (vezi de exemplu chiar noua ediţie a dicţionarului Robert) în funcţie de adoptarea neologismului respectiv de către populaţie. Cred că ar trebui să ţineţi cont în viitorul dumneavoastră de lider politic şi de această experienţă pozitivă franceză. Am înţeles, din excerpt, că în aceste “deconcentrate” administrative ar fi vorba de asemenea şi despre “contracte de management educational”. Aici intru într-o temă despre care eu am mai vorbit pe  blog. În această “deconcentrare de management educaţional”, România are deja o experienţă din secolul XIX. Probabil că agentul Vasile se va speria, crezând că vreau să amintesc iarăşi de Şcoala de la Sfântu Sava. Nu te teme,  Vasile!, România are şi altă  experienţă  educaţională pozitivă din secolul XIX, anume “sistemul educaţional monitorial”.  A fost acela un real succes, “sistemul educaţional monitorial” a creat mulţi oameni mari pentru România.  La noi este cunoscut şi ca “sistem lancasterian”, după numele educatorului englez Joseph Lancaster (1778 – 1838).  Prioritatea  inventării  “sistemului educaţional monitorial”, aşa cum recunoştea  Joseph Lancaster însuşi într-un articol din 1803, îi aparţine de fapt educatorului scoţian Andrew Bell (1753–1832). Este în fond, aş spune eu, din nou influenţa pozitivă a iluminismului scoţian, care până la 1789 comunica ideatic cu iluminismul francez. Căderea Bastiliei în revolta populară “a maselor” producea  şi  moartea iluminismului francez. Ramura Condillac din iluminismul francez este reluată în deschiderea thermidoriană şi inclusă în ideologia lui Destutt de Tracy. Mihai Eminescu vorbeşte despre evenimente în poemul Memento mori : „Şi poporul muge falnic, ca un ocean trezit;/ Sfarmă tot şi pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie,/El înalţă firi cumplite, care-l duc, o vijelie,/Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit./ Şi prin negrele icoane unor zile fără frâuri,/Unde viaţa e-o scânteie, unde sânge curge-n râuri,/Palid, adâncit, sinistru, trece tigrul Robespierre:/Şi privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre pândă:/Căci ce scrie e-o sentinţă, ce gândeşte e-o osândă —/ Într-un cran săpat ca-n piatră fierb gândirile-i de fier./ Dar el cade — şi s-aşază ale mării nalte unde.” În tematica mult mai recent privind reţelele neurale, este reamintit “sistemul educaţional monitorial”. Şi reţeaua “deconcentratelor”, dacă vrem să funcţioneze bine, ar trebui de fapt considerată o reţea neurală. Eu am vorbit pe blog despre “deconcentrarea” marelui proiect “Agenda 21 a României” în mai multe  Agenda 21 regionale, folosind ca bază de împărţire regională bazinele hidrografice ale rîurilor, fiecare Agenda 21 regională fiind deconcentrată în agende 21 judeţene şi locale. În fine, vorbind despre “politica ofertei” pentru relansarea României în cea de a doua modernitate, vorbeam despre structurile asociative în învăţământul preuniversitar, aflate sub acelaşi acoperiş al şcolii ca şi structura instituţională actuală a învăţământului românesc. Pentru fiecare şcoală din învăţământul preuniversitar românesc, în această “politică a ofertei” pentru relansarea României, eu văd înfiinţată o Agenda 21 de proximitate a şcolii, organizată în primul rând de profesorii şcolii care se pricep. Deci este vorba despre un nou tip de cultură organizaţională, şi, de ce nu?, de reluarea în formă  nouă a “sistemul educaţional monitorial”. Cred că România nu a murit, şi poate fi reconstruită în cea de a doua modernitate care urmează postmodernismului fără valori  impus după 1989 de culturnicii GDS consideraţi a forma “elita intelectuală” 🙂 a României.  

Titus Filipas

Agenda 21 în „politica ofertei”

Calitatea apei este o chestiune vitală pentru noi. Dar este aproape imposibil ca problema calităţii apei  să  fie soluţionată fără o abordare naţională radicală. Aici propun două ţinte distincte, pentru rezolvarea cărora există deja ministere distincte în statul românesc modern. Ţinta # 1 ar putea fi denumită Calitatea apei din aquifere şi prevenirea poluării aquiferelor. Modelul fiducial pentru Ţinta # 1, ca motiv de tratare a sa drept prioritate naţională, ar putea să fie politica statului Israel modern faţă de apă.  Ţinta # 2 ar putea fi denumită Construirea unui sistem inteligent şi modern de educaţie ambientală în România. Acest sistem de educaţie ambientală trebuie să fie realmente aplicativ, şi să adauge valoare din punctul de vedere al capitalului intangibil. El trebuie să fie structurat pe baza temei „Agenda 21”. Eu ştiu că două mari conferinţe internaţionale „la vîrf”, una la Rio de Janeiro şi cealaltă la Johannesburg,  separate între ele printr-un deceniu, au subliniat prioritatea obiectivului „Agenda 21”. Trebuie construit şi la noi, în  modul raţional şi serios, o Agenda 21 naţională, divizată într-o serie de Agenda 21 regionale. La rândul ei, o Agenda 21 regională este divizată într-o serie de Agenda 21 locale care acoperă întreaga regiune. Ca modele fiduciale, ca exemple de excelenţă pentru aceste Agenda 21 locale, trebuie să le menţionez în primul rând pe acelea din Toscana în Italia, apoi, surprinzător ce spun, alt model de excelenţă îl constituie Agenda 21 locală redactată în oraşul rusesc Sankt Petersburg, în fine, deloc surprinzător, voi cita ca modele  de excelenţă majoritatea Agendelor 21 locale editate în statul Israel. 

Vorbind despre sistemul  de educaţie ambientală în România, aici Ministerul Educaţiei de la noi  România trebuie să vină cu o foarte serioasă „politică a ofertei”. Pentru că este imperioasă relansarea dezvoltării economice în România, şi eu vorbesc despre dezvoltare, nu despre creştere, –comunismul a încercat să inculce în  minţile noastre o egalizare de intenţie şi extensie între cele două noţiuni–, trebuie să afirm că ea poate fi obţinută numai printr-o combinaţie inteligentă între o „politică a cererii” şi o „politică a ofertei”. Dezvoltarea este imposibilă fără capitalul intangibil construit prin mijlocirea sistemului de educaţie în care se implementează politici inteligente. Se înţelege la noi mai puţin aceasta, funcţionarea unei întreprinderi economice se bazează şi pe  capitalul intangibil construit prin sistemul de educaţie! Analize economice serioase efectuate în Occident arată că la întreprinderile economice din Occident între 50 % şi 90 %  din profit provine din capital intangibil furnizat aproape gratuit de ţara respectivă!  Ministerul Educaţiei din România trebuie să ofere posibilitatea unei educaţii ambientale aplicative bazată  pe Agenda 21 de proximitate pentru fiecare şcoală ! Fiecare Agenda 21 de proximitate poate acoperi integral, sau numai limitat, teritoriul acoperit de o Agenda 21 locală. La noi, în general, unii lucrează şi alţii se aleg cu meritele*. De aceea spun, în fiecare şcoală trebuie să existe o combinaţie între o „structură asociativă”, care este realmente o noutate la noi!, o invenţie!, şi o structură instituţională, de fapt structura instituţională clasică existentă deja la Ministerul Educaţiei. Ei bine, profesorii  şcolii care lucrează efectiv, eficient şi inteligent pentru Agenda 21 de proximitate a şcolii ar trebui să facă parte,  –repet, eu vorbesc despre o nouă politică a ofertei dusă de Ministerul Educaţiei–, dintr-o asemenea structură asociativă.

Complicat ? Da! Imposibil ? Nu !

Titus Filipas

*De fapt, acelaşi fenomen se întâmpla şi înainte de venirea comuniştilor la putere. Îmi amintesc că unchiul meu, creştin ortodox, învăţător şi membru al vechiului PSDR, îmi povestea indignat că meritele muncii învăţătorilor în vreo comună erau atribuite preoţilor (situaţia interbelică din Basarabia).

Europa Liberă şi România Liberă

Citesc articolul “Dilema unor minti sclipitoare: Paris sau Bucuresti?”, aici : http://www.romanialibera.ro/a134248/dilema-unor-minti-sclipitoare-paris-sau-bucuresti.html .

Aflu despre “Un chimist premiat la Paris dupa un doctorat in chimia fosforului”, care a hotărât să rămână în Franţa. Nimic de mirare, zic eu. Chimia fosforului beneficiaza de ‘conditii mai bune pentru cercetare’ în Franţa deoarece are importante aplicaţii militare. Este foarte normal că autorităţile franceze s-au purtat bine cu tînărul cercetător venit de la  noi. Care în acest context a preferat să nu se întoarcă în România.

Care sunt responsabilităţile postului de radio Europa Liberă si ale ziarului România Liberă pentru această situaţie? Le citez împreună,  există  continuitate  de ideologie politică între ele. În acord cu Mircea Vulcănescu, ziarul este o ‘întreprindere de informaţie şi propagandă’, cea dintâi misiune a sa fiind ‘să satisfacă în om dorinţa de a şti’. Consider că poate fi extinsă această evaluare la modul cum funcţiona postul de radio Europa Liberă înainte de 1989, dar şi la modul cum funcţionează acum ziarul România Liberă.

Postul de radio Europa Liberă a lucrat aproape exclusiv ca ‘întreprindere de  propagandă’. Prea puţin  determinată ‘să satisfacă  în om dorinţa de a şti’, deşi i se cerea  în mod expres aceasta de la ascultători, un caz concret fiind  cererea de explicare a politicilor Băncii Mondiale şi FMI faţă de România, o emisiune pe care postul de radio Europa Liberă a promis-o, dar nu a furnizat-o vreodată. În opinia mea, postul de radio Europa Liberă nu şi-a îndeplinit ‘politica ofertei’, tot aşa cum nu satisface măcar la modul minimalist o ‘politică a ofertei’ ziarul România Liberă de acum. Şi aici este vorba în mod expres de o politică  ‘de dreapta’. Adică ea trebuie să respecte principiile de economie politică neoclasică. Or, dacă mergeau pe această linie, în ceea ce priveşte ‘satisfacerea dorinţei de a şti’, atât postul de radio Europa Liberă, cât şi ziarul România Liberă,  înainte de 1989 şi după 1989, trebuiau să îi informeze pe români despre şansele reformelor structurale în România, să propună chiar experţii lor (toate ziarele mari din lume funcţionează de facto ca  nişte universităţi, dar şi toate posturile de radio ce se respectă, de exemplu BBC World Service) proiecte pentru reforme structurale în România. Care este acea politică de reforme structurale în România destinată să îi reţină în ţară pe absolvenţii învăţământului românesc? 

Începând de pe vremea când era condus de Petre Mihai Băcanu, ziarul România Liberă furnizează cititorilor numai o informaţie cu miză ideologică derizorie. Cititorii ziarului România Liberă sunt formaţi exact în acelaşi duh al derizoriului. Astfel, printre comentariile la articolul citat din România Liberă, găsesc : “Sambata, 13 Septembrie 2008 02:45, ok, si eu am o dilema in Romania  :nu stiu unde sa dau spaga, pt un salariu mai bun!, nu stiu unde sa dau spaga pt a scapa de guvernantii hoti din parlament!, nu stiu unde sa dau spaga pt o justitie dreapta!”                                                                                                                                                                         

Simultan, în Franţa se derula scandalul unui bacşiş de 285 milioane  de euro pentru Bernard Tapie, vezi http://www.bakchich.info/article5012.html , şi http://www.lemonde.fr/societe/article/2008/09/14/bernard-tapie-a-t-il-ete-recu-par-l-elysee_1095078_3224.html#ens_id=1082873 .

Titus Filipas