Nu cunoşteam textul „Obârşie şi perenitate”, scris de ilustrul şi regretatul Paul Anghel. Probabil, cel mai stimulator aspect al eseului acesta despre „obârşie” este faptul că ne semnalează domenii abisale încă necunoscute pentru noi, oricum neştiute de scriitor la acel moment, datorită stadiului precar al cercetărilor în psihologia colectivă românească :
+Cultura Cucuteni-Tripolie n-are descendenţi. Nu ştim cine sunt cucutenienii, deşi reprezintă „una dintre cele mai strălucite culturi neolitice de pe teritoriul continentului european“; mai mult, produsele culturii lor –singurele care datează –, celebra olărie cu forme şi culori desăvârşite, nu sunt cu nimic inferioare produselor similare (ceramica pictată) din Mesopotamia şi restul Asiei Anterioare. Deci, un mare moment de gândire şi artă, dar pe care succesorii antici nu l-au integrat, la fel ca şi cei moderni, cultura cucuteniană fiind desfiinţată printr-o catastrofă.+
Cercetările mai recente au adus precizări. Nu a fost o catastrofă a satelor culturii Cucuteni (au fost identificate în România Mare istorică vreo trei mii de asemenea aşezări), ci un ritual periodic al arderii valorilor materiale create atunci când prosperitatea aşezărilor devenea cumva opulentă, atunci când civilizaţia Cucuteni devenea „miere” atrăgînd duşmănii şi predatori. Era astfel un ciclu repetat al arderilor intenţionate pentru salvare, după un anumit număr de ani. Toate dovezile arheologice indică aceasta. Dar cifrele exacte implicate pentru descrierea fenomenului ciclic arhaic, şi este vorba aici despre un număr de ani având cel puţin doi digiţi, încă nu au fost determinate cu acurateţe.
Cultura cucuteniană era astfel periodic desfiinţată chiar de către beneficiarii şi creatorii săi. Trebuie să încercăm să desluşim valorile lor, ale „cucutenienilor” cum le zicea Paul Anghel. Valori imateriale de perpetuare prin distrugerea urmată de creaţie. Stil de viaţă asemănător cu acela incorporat de legenda arderii şi apoi a renaşterii păsării Phoenix din propria cenuşă. Tocmai din această cauză putem bănui că urmaşii „cucutenienilor”, ai localnicilor, aborigenilor, ai „primilor locuitori” ori cum le- om zice, au supravieţuit până acum pe acest pământ ancestral. Poate că „ei” sîntem chiar noi. Arhetipul păsării Phoenix îl desluşim în fondul nostru cultural cel mai profund, acela constituit înainte de elenism, de romanitate, de creştinism. Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 