Piramida egipteană cu vîrf retezat

În anul 1171, Saladin îi alunga din Egipt pe cruciaţii latini care împresurau oraşul Cairo, declara sfârşitul oficial al califatului fatimid, şi proclama  sultanatul ayyubid, ce va dura până la 1250 AD. A fost o perioadă uimitoare, în general prea puţin cunoscută, de hibridizare culturală între spiritul strategic militar kurd, al kurzilor de atunci, care mai păstrau în fiinţa lor ceva din spiritul roman (la primul contact militar între arabii islamici în Jihad expansiv şi kurzii parţial romanizaţi, arabii îi considerau pe kurzi nişte romani integrali!), şi vechea înţelepciune egipteană (spusă chiar şi în Noul Testament prin episodul „Fugii în Egipt” – în “delta biblicelor sinte” ţinea să ne reamintească Mihai Eminescu acel episod, dar poate cu trimiteri şi la cetatea Sais din Vechiul Testament), o cunoaştere prudenţială păstrată de preoţii creştini ai religiei copte. Se forjează atunci spiritul managerial ayyubid. Acesta  este amintit chiar şi pe Marele Sigiliu al Statelor Unite ale Americii, unde pe revers este reprezentată o piramidă egipteană cu vîrf retezat – fiind interzisă  pe sigiliul american chiar amintirea elitei conducătoare islamice din sultanatul ayyubid, adică vîrful piramidei. Există vreo doctrină oficială americană care să explice secretul şi semnificaţia piramidei  egiptene  cu vîrf retezat?  Se mărturiseşte  doar atât:  America are un succes managerial excepţional pentru că este ajutată de Providenţă. În perioada egipteană ayyubidă se situează şi  cruciada a cincea. Codul managerial ayyubid va fi preluat de cavalerii templieri şi va fi transmis apoi masonilor. Codul managerial ayyubid intră în cultura europeană  prin mijlocirea templierilor care clamau : „Ex Oriente Lux!”. Mihail Sadoveanu,  un mason, va spune  : ‚Lumina vine de la Răsărit!’, fiind aplaudat frenetic de ignarii proletcultişti. Folosind codul managerial ayyubid, cavalerii templieri strâng o avere imensă. Regele capetian Philippe le Bel  i – a deposedat  şi  apoi distrus pe cavalerii templieri. Câţiva templieri care au scăpat de la execuţie au fugit în Scoţia. Tradiţia managerială din Orientul cruciat este păstrată acolo sub forma de cunoaştere ezoterică. Dar ea alimentează, în esenţă, cu ştiinţa prudenţială, curentul cultural scoţian ce evoluează în timp mai întâi ca Renaşterea scoţiană (Mihai Eminescu îl aminteşte, aluziv, la începutul proiectului de roman Geniu pustiu, pe regele  James IV care a patronat Renaşterea scoţiană), apoi ca Iluminism scoţian. Regele James VI al Scoţiei, care a patronat cea mai bună traducere a Bibliei într-o vernaculară, trăieşte în perioada de trecere de la Renaşterea scoţiană la Iluminismul scoţian. În fine, vechiul spirit de cuceritori al Templierilor creează în Scoţia un  impuls imperial. Scoţienii încearcă mai întâi proiectul nebunesc al creării unui imperiu în America Centrală. Eşecul va determina o migraţie ulterioară masivă în America de Nord, va stimula şi unirea cu Anglia. În fine, în primul deceniu după 1700, un scoţian ajuns în America de Nord devoalează Codul managerial ayyubid şi al templierilor, pentru a crea în America de Nord masoneria de rit scoţian.

Titus Filipas

Iluminismul scoţian şi România

Între Iluminismul francez din secolele XVII – XVIII şi Iluminismul  scoţian clasic există o legătură de tip „vase comunicante”.  Relaţiile Scoţiei cu Franţa continentală  erau foarte vechi. Istoricii reuşesc să  dateze începutul remarcabilului tratat informal de alianţă între Scoţia şi Franţa în anul  732, când a fost purtată bătălia victorioasă  de la Poitiers. Charles Martel, liderul francic   întemeietor al  dinastiei  carolingiene,  ajutat de un detaşament de  pedestraşi  scoţieni, coordonează o sinergie extraordinară  care îi învinge decisiv pe arabii din Apus ce invadaseră Europa,  arabi care se dovediseră invincibili pînă la acel moment istoric. La Poitiers fusese marcat un succes absolut notabil, în care alianţa dintre Franţa şi Scoţia reuşea să adauge valoare în acţiunea militară împotriva islamicilor purtaţi  din victorie în victorie de Jihad, războiul lor cel sfînt. În cel de al doilea mileniu creştin, vechea alianţă, „the Auld Alliance”, a fost în modul cel mai concret formalizată prin tratate, necontenit reînnoite, veac după veac. Primul tratat formal a fost cel parafat în anul 1295 de  către Philippe le Bel (regele capetian care i – a deposedat  şi  distrus pe cavalerii templieri) şi  John de Balliol (1248 – 1314), cunoscut drept regele Ioan I al Scoţiei. De altminteri Mihai Eminescu începea proiectul de roman “Geniu pustiu” amintind “istoria unui rege al Scoţiei”.

În secolul XVI, prin legile de naturalizare a francezilor în Scoţia şi a scoţienilor în Franţa (Lettres de Naturalité générales et réciproques), francezii şi scoţienii dispuneau în Scoţia, respectiv în Franţa, de aceleaşi drepturi ca şi nativii ţărilor respective. În anul 1942, generalul Charles de Gaulle,  ce continua lupta Franţei republicane şi  democratice împotriva  nazismului, califica tratatul dintre Philippe le Bel şi John de Balliol,  într -un  discurs celebru pronunţat în oraşul scoţian Edinburg, drept  alianţa caracterizată prin cea mai îndelungată continuitate: „la plus vieille alliance du monde”. Pe fondul acestei alianţe, în secolul XVIII, îndelungata tradiţie de înţelegere reciprocă şi de sinergie reuşea să adauge o valoare imensă în  activitatea intelectuală  chemată pe româneşte Iluminism.  Deşi ideile Iluminismului se propagă în aproape toată Europa acelui timp, foarte puţini dintre  cărturarii români au putut participa la acea mişcare intelectuală, datorită  blocajului  şi regresului impus nouă de epoca fanariotă.  

Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Însă Junimismul nu este prima expresie a influenţei Iluminismului scoţian din  secolul XIX asupra culturii române. Cu toate că junimiştii clamau foarte vehement opoziţia lor la paşoptism, găsim cel puţin o dovadă că însăşi revoluţia de la 1848 din ţările româneşti a fost puternic marcată de Iluminismul scoţian din  secolul XIX care iradiază până la noi.

Una dintre cele mai frumoase imagini grafice despre revoluţia de la 1848  este tabloul „România revoluţionară”, pictat de Constantin Daniel Rosenthal, vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C5%A3ia_rom%C3%A2n%C4%83_de_la_1848 . Puţini ştiu însă că modelul feminin  a fost tînăra scoţiancă Mary Grant, vezi aici: http://209.85.135.104/search?q=cache:hbTeTKzamlUJ:en.wikipedia.org/wiki/Maria_Rosetti+maria+rosetti&hl=ro&ct=clnk&cd=6&gl=ro , care a devenit prin căsătorie Maria Rosetti.

Titus Filipas