„După noi, vom veni tot noi. Noi nu scriem istoria, noi o creăm.” Citatul este din Walter Roman, tatăl lui Petre Roman. Un articol extrem de verosimil despre una dintre minciunile lui Petre Roman poate fi citit la adresa URL http://stiri.kappa.ro/actualitate/omorat-ceausescu-walter-roman/stire_187506.html .
Pentru conformitate,
Titus Filipas
Citesc într-un comentariu la articolul http://www.romanialibera.ro/a151266/sondaj-eba-cvt-si-becali-in-pe.html , că politicianul Bogdan Niculescu Duvăz sprijină candidatura „Principelui” Radu Duda la preşedinţia României. Se pare că Mircea Dinescu anticipează pentru „Principele” Radu Duda un dosar curat de la CNSAS.
Dar acest Bogdan Niculescu Duvăz nu era asociat cu Petre Roman? Dacă da, abia acum văd încrengătura : Petre Roman, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Dinescu, Gigi Becali. Corneliu Vadim Tudor a primit învoire şi fonduri de la Petre Roman ca să editeze revista România Mare. Primul guvern post-revoluţionar condus de Petre Roman a fost format din tehnocraţi care şi-au luat doctoratele în Occident înainte de 1989, pe banii statului comunist român. Or, nu puteai să pleci înainte de 1989 în Occident, şi asta pe banii statului comunist, fără să ai o înţelegere cu Securitatea ! CNSAS a refuzat mereu să le facă publice dosarele. De ce oare ? Unii au spus că Mircea Dinescu, un absolvent al şcolii de politruci Ştefan Gheorghiu, i-ar fi protejat. Altminteri, Mircea Dinescu, ştab de la CNSAS, a procedat foarte dur cu non-comuniştii (vedeţi numai cum l-a ucis pe bătrânul intelectual Dan Amedeu Lăzărescu!). Iar Gigi Becali declara singur la o televiziune că şi-a făcut averea cu ajutorul armatei, pe vremea lui Victor Babiuc. Dar acesta nu era asociat cu Petre Roman şi înainte de 1989 (în celebrul seminar clandestin pentru studii de preluarea puterii, iar Securitatea nu-i aresta!), şi după ? Petre Roman a făcut tot posibilul pentru a distruge industria de armament românească. Nu a fost ajutat şi de Corneliu Vadim Tudor care a promovat, prin segmentul de presă pe care îl controla, inepţiile ţanţoşe ale unor generali ignari ai Armatei Române ? În fine, Mircea Dinescu nu face vreodată opere de caritate, el face totul pentru bani. Care a fost sursa banilor pentru ascunderea dosarelor CNSAS ale persoanelor din primul guvern Petre Roman ?
Titus Filipas
Fără îndoială, comunismul a venit în România adus pe tancuri sovietice. Dar instalarea comunismului a fost facilitată de conivenţa occidentală. Dintre liderii Apusului, numai Charles de Gaulle exprimă sentimente de scârbă faţă de Yalta.
Cu acord american, sovieticii exterminară elita intelectuală românească. Cine rămânea să “implementeze” comunismul în România şi să “conducă” în România ? Alogenii cominternişti. Îşi schimbară numele ce îi identificau din start ca străini, în nume româneşti : Roman, Brucan, Tismăneanu, Olteanu …
În anul 1989, unul dintre vechii bolşevici cu nume nou deveni şeful ideolog al “revoluţiei române” : Silviu Brucan. După împuşcarea celor care „conduceau” România din cabinetele 1 şi 2, alogenul Petre Roman deveni şeful executivului în România. „Dacă vrei să nu se schimbe nimic, trebuie schimbat totul.”
Silviu Brucan avu reticenţă în a proclama „victoria finală”. Prezise că după douăzeci de ani românii vor înţelege cum au fost păcăliţi în 1989. Este singurul merit ideologic al lui Silviu Brucan.
Titus Filipas
Ceea ce se uită acum este responsabilitatea primului guvern Petre Roman, instalat imediat după 22 decembrie 1989. Toate comunicatele oficiale de atunci anunţau că primul guvern Petre Roman era alcătuit din „specialişti formaţi în Occident”.
Problemele reale sunt : 1/Acei specialişti au fost formaţi prin doctorate în Occident, pe banii statului comunist român. 2/ Acei specialişti au fost trimişi în mod expres în Occident de regimul Nicolae Ceauşescu pentru a învăţa managementul întreprinderii la stadiul dell’arte. Deci nu se aducea atingere ideologică bazelor macroeconomiei, se intra numai în microeconomics, cu folosirea modelului vest-german al economiei sociale de piaţă bazată pe principiul informaţiei asimetrice (unii au voie să ştie, alţii nu). 3/ În decembrie 1989, industria românească nu era o „grămadă de fiare vechi”. Un studiu al lui J.W. Kendrick arăta că începând cu 1973, economia USA investea mai mult în “capital intangibil” decât în “capital tangibil”. Deloc întâmplător, zic eu acum, România lui Nicolae Ceauşescu primea tot atunci liber să importe din USA nelimitat “capital tangibil” sub formă de tehnologie industrială High Tech, iar World Bank acorda cu generozitate împrumuturi României ca să cumpere industrie de vârf din USA. 4/ De ce nu se fac publice dosarele membrilor primului guvern Petre Roman, „formaţi în West” pe banii statului comunist român ? Primul guvern Petre Roman a distrus în mod sistematic “capital tangibil” în valoare de vreo 11 miliarde dolari USA, la nivelul anulului 1989.
Titus Filipas
Catastrofa de la World Trade Center (9/11) a eclipsat un alt eveniment tragic, având chiar o însemnătate mult mai gravă pentru noi, românii din ţară ; este vorba despre “moartea misterioasă” a lui Radu Chesaru, şi am citat aici sintagma conţinută în titlul unui articol publicat într-un ziar de la Bucureşti.
Cine a fost Radu Chesaru? Dintre toate personajele tragice ale istoriei româneşti, Radu Chesaru îşi află cel mai bine locul alături de Tudor Vladimirescu. Am putea spune că Radu Chesaru a fost, prin felul cum gândea Patria şi ‘norodul’, poate ultimul dintre pandurii lui Tudor. La fel ca Tudor Vladimirescu, Chesaru visa o întoarcere, în vigoarea impulsului spiritual şi cultural, la acele timpuri ce au premers venirii fanarioţilor în Ţara Românească.
Radu Chesaru a fost un personaj destinat prin naştere să fie doar o granulă de nisip, un “individ statistic” în acea formidabilă undă de şoc demografică numită, fără nimic depreciativ, “generaţia ceauşeilor”, şi care a fost singurul element autentic şi puternic, neperturbat de interferenţe din exterior pentru că exteriorul îi vedea, dacă îi vedea, cel mult ca o fluctuaţie temporară a cifrelor, al evenimentelor din decembrie 1989, numite atât de pompos, şi derutant faţă de adevăr, “Revoluţia Română!”.
Radu Chesaru şi-a depăşit cu mult acea condiţie iniţială pe care i-o rezerva destinul vieţuirii între graniţele unei lumi condusă de un partid comunist, pentru a deveni poate mai puţin un lider de opinie, cât purtatorul unui semnal cu totul nou. Pentru o naţiune, o singură idee vizionară incorporată într-un mesaj ce îi poate anima pe oameni poate fi mai importantă decât o întreagă “bibliotecă din Alexandria” plină cu manuscrise în care se ascund semnale inefabile către viitorime. Ei bine, Radu Chesaru a intrat în istoria noastră, a românilor de aici, prin această vizionară idee naţională inscripţionată ca nume al unei grupări clandestine, de luptă în primul rând anticomunistă, numită “Vulturul Brâncovenesc”. Chiar şi pentru dictatura de atunci a lui Nicolae Ceauşescu, declarată comunistă şi naţională, o contradicţie în termeni, organizaţia aceasta a “ceauşeilor” naţionalişti a părut atât de derutantă, încât, din mărturiile celor arestaţi rezultă aceasta, s -a comportat faţă de ei cu o anumită lipsă de brutalitate ce îndepărta complet “stilul” securităţii anului 1989 de “stilul” securităţii anilor cincizeci! De ce nu a ajuns totuşi mesajul “Vulturului Brâncovenesc” la poporul român în procesul de democratizare de după 1989? În primul rând el a fost obturat chiar de către ciudatul fenomen, pentru că despre o istorie simplă şi clară nu poate fi vorba, de “Revoluţie Română!”, adică o ‘revoluţie română’ cu semnul mirării.
Eliberat viu, întreg şi nevătămat, de către securitate chiar înaintea începerii “evenimentelor”, Radu Chesaru a fost înşelat la fel ca noi toţi, ieşind pe străzi, pentru a fi împuşcat în acele saturnalii tragice de către un trăgător cu sânge rece aflat într-un elicopter cu semne clare de identificare, dar care nu a putut fi identificat niciodată în toate anchetele declanşate de noul regim sub presiunea opiniei publice pentru a lămuri misterul inutilelor şi uriaşelor vărsări de sânge din decembrie 1989, destinate să autentifice însă în faţa ochilor noştri candizi “Revoluţia Română!”, pentru ca văzând sângele udând din belşug străzile, să putem crede că el ar curge din prea- plinul unei şanse generoase, nu din trupul său grav rănit, mortal rănit, cursul zaverei dechemvriste însemnând poate moartea norocului nostru.La scurt timp după ce ‘teroriştii’ au dispărut, o parte dintre românii anticomunişti au fost tentaţi, şi consider că pe bună dreptate, îmi amintesc că şi eu am fost unul din ei, să vadă salvarea în Seniorul Corneliu Coposu, înconjurat de a lui ceată de gherasimi-heruvimi. Dar bătaia lor zgomotoasă din aripi a izgonit Vulturul Brâncovenesc din preajma Seniorului Coposu. Oricum, mesajul ţărănist, chiar şi cu amendamentul postbelic de creştin-democrat, era cu o bătaie prea scurtă în timp, şi purta cu el vina, ce nu va putea fi de noi niciodată uitată, a distrugerii visului României Mari după un sfert de veac, ori nici măcar atât, scurs de la întrupare! Îndrăznesc să spun că în afara simbolului său de rezistent anticomunist, de apărător tenace al unei singure idei, aceasta fiind chiar ideea de tenacitate, Seniorul Corneliu Coposu nu oferea în realitate nicio soluţie practică, proteică şi dinamică, necesară într-o lume în care se perindaseră, când în marşuri forţate, când cu vioiciune spontană, atâtea schimbări şi transformări în cei peste şaptesprezece ani cât fusese confinat, privat de orice semnale din exterior, în coşciugul temniţelor comuniste. Dacă veţi încerca să îmi prezentaţi ca un contraexemplu cazul lui Nelson Mandela, vă voi răspunde că posibilitatea de a citi săptămânal revista ‘The Economist’ a introdus în mod automat o diferenţă colosală în programele pregătitoare ale celor doi pentru continuarea unui viitor politic.Prin comparaţie, mesajul ‘Vulturului Brâncovenesc’ oferea infinit mai multe şanse virtuale salvării noastre, pentru că el nu era doar anticomunist, după cum nu era nici un herald al capitalismului sălbatic dezlănţuit după 1989, ci purta ca pe un înscris de nobleţe viziunea ochilor săi ageri, ducându-ne în Ţara Românească până la începutul Veacului Luminilor, amintindu-ne mereu că trebuie să mergem dincolo de timpul fanariot, la începutul secolului XVIII, ca să aflăm ce-i autentic pentru noi, ajungând astfel la sursa energiilor noastre naţionale. Era, în fond, acelaşi gând ce- i animase pe Tudor Vladimirescu şi pe panduri, atâta vreme cât a mai fost un strop de sânge în ei ; căci se ştie, nici unuia dintre cei rămaşi în Ţara Românească, prada imperiilor de aproape, nu i s -a mai îngăduit să îşi ţină capul pe umeri. Înfiinţarea Alianţei Civice, în urma marii demonstraţii de stradă din Bucureşti, nu era în esenţă decât manifestarea, desigur concretizată într-un entuziasm magnific, a acelui sindrom păgubos aparţinând României moderne, fenomen din păcate recurent întreţinut de ziariştii de la România liberă, mă refer la sindromul numit “Asaltul redutei”. Alianţa Civică a fost din start dominată de personalitatea complexă, uriaşă, zdrobitoare pentru orice gând bărbătesc, gând al bieţilor clăditori de Babel ori de sisteme cereşti, –e adevărat, Sfânta Scriptură ne dezvăluie doar că echipa de truditori de la ultimul etaj al turnului Babel avea o componenţă multietnică–, dominată de personalitatea scriitoarei Ana Blandiana, fără de care această organizaţie poate că nici nu ar fi apărut, o Ana Blandiana ce te duce cu gândul la Kay Boyle. S -ar putea spune că ‘Vulturul Brâncovenesc’ a trecut atunci pe lângă primejdia de a ajunge să fie mâncat de ‘motanul Arbagic’, un caracter cu carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, călduţ cuibuşor de comunişti până în 1989. Abia după moartea lui Corneliu Coposu i s-a îngăduit, în fine, lui Chesaru să se apropie de PNŢCD. Destul de surprinzător, am aflat abia de curând aceasta de pe un site extrem de bine întreţinut, de către o organizaţie ce are, dacă nu aplicăm principiul ‘dublei măsuri’, preferat de orice neam care se consideră ‘poporul ales’, ci principiul de echitate naturală al lui Pareto, toate caracteristicile unui ‘hatred group’, un grup de instigatori la ură, asupra realităţilor româneşti “periculoase”, în fapt fiind vorba numai despre gesturi foarte timide, întotdeauna tardive şi de cele mai multe ori chiar total anodine, ale unor personalităţi româneşti de frunte, personalităţi intelectuale reale, ce par însă neprietenilor noştri a fi încărcate de intenţii criminale , acest lucru nu a fost bine văzut : “…the National Peasant Party Christian Democratic (PNTCD) would not hesitate to accept ultranationalists into its ranks, …. This was the case of Brancoveanu Eagle Association leader Radu-Mihai Chesaru who in the 1996 local elections ran on the PNTCD lists for a seat on one of the Bucharest’s sectors, becoming a local councilor representing that party …. Chesaru, who officially registered his association in April 1995, was proudly displaying the portraits of Codreanu in the association’s Bucharest offices “, (vezi http://www.referl.org).Am atras atenţia atât de frecvent asupra pericolului delaţiunii şi defăimării, doar pentru că ea evoluează necontrolat şi haotic, ajungându-se , cu voie sau fără voie, la instigare la crimă, desigur, o crimă perfectă, al cărei autor moral scapă de acţiunea codului penal. Iată cum, sub pana unui scrib al defăimării lumii româneşti, aflat într-o emulaţie cu ‘nemuritorul’ I.Ludo, Michael Shafir, ce semnează un text altminteri anemic în hematia conceptuală dar botezat în chipul cel mai pretenţios ’studiu’ cu titlul “Radical politics in east-central Europe part X : the Romanian radical return and ‘mainstream politics’ (A)”, apărut în Revista East European Perspectives, 21 march 2001, volume 3, number 6, este condamnat în fine!, pentru că dictatura lui Nicolae Ceauşescu nu a mai avut timp, “Vulturul Brâncovenesc” şi expus acest proiect al renaşterii româneşti, gândul nostru cel mai însemnat în finalul celui de al doilea mileniu, oprobriului opiniei publice internaţionale. Michael Shafir are state de vechi mincinos de profesie în slujba postului de radio ‘Europa liberă’ ce ne spăla creierii cu mesaje amăgitoare de genul planului Marshall ce îşi va revărsa cornul abundenţei asupra României după alungarea comunismului. Domnul Michael Shafir, care pregătea toată documentaţia aceasta pentru urechile noastre credule ştia prea bine că un plan Marshall pentru România nu s-ar fi întâmplat nici după o mie de revoluţii, pentru că toate ajutoarele acelea masive ale Americii erau destinate să meargă numai şi numai spre statul Israel. Mă întreb acum, cu ce -i mai bun acest Michael Shafir decât Ossama Bin Ladin? Si unul şi altul amorsează, prin îndemnurile lor, reţele de potenţiali asasini. Vi se pare că aşa ceva este cam mult spus la adresa lui Michael Shafir? În studiul său, mai exact în rechizitoriul său, şi cine i- o fi dat oare lui Michael Shafir dreptul să organizeze un ‘tribunal de la Nürnberg’ pentru judecarea poporului român?, implacabilul activist dintr-o duzină ce face de râs tradiţionala înţelepciune a evreilor, o duzină botezată când ‘Rot Schild’, când ‘Rot Front’, când, pe vremuri poate mai calme, Toma Caragiu se amuza într-o explozie de spirit latin să -i spună ‘Rot Carot’, iar ’securiştii’ râdeau alături de noi, cel puţin atunci când râdeam de ‘evreii de rit roşu’ eram cu toţii împreună, îi judeca şi îi condamna aspru pe doi dintre intelectualii români de frunte, Alexandru Paleologu, despre care nu uita să ne spuna că a fost un informator al securităţii, ca şi cum Petre Roman ar fi fost la Toulouse doar pe bază de culoare a ochilor!, şi pe Dan Amedeo Lăzărescu, care astfel pe data de 21 martie 2001 era divulgat că fusese trecut pe o listă neagră, urmând să fie pedepsit. Iar pedeapsa, după câte se ştie, a sosit prompt, suspect de grăbită, administrată în primul rând de un C.N.S.A.S. obedient intereselor exterioare României, chiar contrare intereselor ei majore, apoi de inevitabilii ziarişti, totdeauna primii la ‘asaltul redutei’, un Mircea Dinescu şi un Cristian Tudor Popescu, acesta prăpăstios până la punctul de a învinui trădările lui Amedeo, câte vor fi fost ele şi faţă de cine ştia el bine Mircea, chiar şi de problemele matrimoniale, prin divorţ rezolvate, ale lui Cristian, ni s-a amintit aceasta în direct şi la un ceas de maximă audienţă!
Rechizitoriul pronunţat de Michael Shafir împotriva lui Radu Chesaru este extrem de aspru şi de nedrept, dar nu am să citez din el. Vreau numai să subliniez caracterul de instigare deliberată la acţiune, o acţiune neprecizată, ea putând fi de orice natură , chiar şi crimă, prin mijlocirea unui text HTML : “Email this report to a friend”. În cel mai fericit caz, propagarea haotică pe orizontalele Internetului a unui mesaj de ură seamănă cu tiruri pe întuneric în direcţie orizontală. Cum îl cheamă pe acel prieten, are el certificate de sănătate mintală care să ateste că nu va înţelege îndemnul ca pe o instigare la crimă, asemenea propoziţii vagi pot amorsa orice, s -a analizat recent acest lucru şi în privinţa felului în care teroriştii ce au organizat acţiunea violentă împotriva WTC şi-au putut transmite nestingherit mesaje aparent lipsite de malignitate, ce aveau totuşi ca scop amorsarea unor acte criminale. Fiecare civilizaţie are un număr de dimensiuni, un anumit număr de axe de coordonate. Universul civilizaţiei europene moderne trebuie să conţină în mod obligatoriu secolul XVIII. Să reamintesc ‘transformarea Kozîrev’, un astronom rus ce a stat multă vreme în gulagul sovietic, şi care lansase ipoteza posibilităţii transformării timpului în energie. Chiar dacă din punct de vedere fizic ‘transformarea Kozîrev’ e incontestabil eronată, ea are însă forţa unei metafore extraordinare pentru definirea civilizaţiei europene din ultimii trei sute de ani : coordonata secolului XVIII, printr-o ’simplă’ navigare pe scala valorilor ei, se transformă în energie civilizatoare. Zborul ‘Vulturului brâncovenesc’ înseamnă navigarea noastră, a corăbiei numite naţiunea română, pe coordonata civilizatoare şi creatoare de energii. Unii dintre duşmanii nostri au avut şi ei intuiţia primejdiei ce o reprezenta Radu Chesaru, prin identificarea ‘Vulturului’ cu ‘Arhanghelul Legiunii’. Paradoxal ce afirm, dar tocmai moartea lui ‘misterioasă’ ne dovedeşte că ar mai fi o şansă pentru noi, ca naţiune. Oricum, el este unul dintre ‘morţii din cetatea noastră’ şi trebuie să-i apărăm memoria. Îndrăznesc să mă rog ca numele lui să nu fie uitat cel puţin timp de trei veacuri de acum înainte. Cred că bunătatea lui Dumnezeu şi umilinţa noastră în faţa Domnului, dar nu în faţa “neamurilor”, vor învoi încă trei secole de viaţă românească în miracolul acestui Pământ.
Titus Filipas
*am fost nevoit să reactualizez acest articol pentru că tag-ul Radu Chesaru nu îl mai prinde
Am mai semnalat pe blogul nostru precum şi în revista electronică Asymetria faptul că Wikipedia de limba română tratează în mod eronat teme extrem de importante din cultura română. Ne refeream atunci la preeminenţa clară a ideologiei cumaniste pe Wikipedia în tratarea chestiunii primilor Basarabi din istoria noastră, ca şi cum marele intelectual Vasile Lovinescu nu ar fi existat!
Avem acum o nouă dovadă a faptului că Sfatul Bătrânilor anonimi ce coordonează după o ideologie anti – românească admiterile şi respingerile de articole pe Wikipedia de limba română foloseşte în mod intenţionat un fals cod de valori, chiar un cod de valori intenţionat falsificate.
Iată de exemplu aici :
http://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Economi%C5%9Fti_rom%C3%A2ni ,
cum focalizează Wikipedia de limba română la categoria (MARI n.n.) „Economişti români” ale căror nume încep cu litera „A” : „Ileana Agalopol/Dinu Airinei/Gabriela Anghelache/Petre S. Aurelian”. Deci este vorba numai despre patru economişti români citaţi de Wikipedia de limba română la litera „A”. Eu nu îi denigrez în vreun fel, nu cunosc opera lor economică, dar probabil că au binemeritat, admit din principiu aceasta, fără vreo altă verificare. Dar nu asta e problema acum, ci faptul că numele celui mai mare dintre economiştii români din secolul XIX nu este menţionat!
Ne place adevărul, tot adevărul, şi numai adevărul. Nu am putea spune că Wikipedia de limba română îl neglijează chiar întrutotul. Îl aminteşte cumva aici : http://ro.wikipedia.org/wiki/Apostol_Arsache , dar numai foarte, foarte sumar : „Apostol Arsache (n. 1789; d. 1874) a fost un politician şi ministru de externe român în perioada 22 ianuarie 1862 – 24 iunie 1862.” Cam puţin! Alte enciclopedii îl citează, îi dedică şi un articol de caracterizare extrem de bine scris, alături de articole dedicate celor mai mari economişti ai lumii, eu îl amintesc aici numai pe Adam Smith !
Păi este chiar cu totul inacceptabil ceea ce face acest Sfat al Bătrânilor cu dreptul de veto asupra articolelor admise pe Wikipedia de limba română şi asupra conţinutului lor. Sfatul Bătrânilor anonimi pur şi simplu cenzurează articolele pe Wikipedia de limba română ! Cât de anonimi sunt ei ? Tot ce am reuşit eu să aflu până acum este faptul că „nucleul dur” care cenzurează în acord cu o ideologie anti – românească articolele pe Wikipedia de limba română este alcătuit din tineri universitari clujeni având conexiuni puternice chiar la sediul Wikipedia.
În fine, acelui mare economist român din secolul XIX, căruia nu i se dedică măcar o modestă menţionare la categoria „Economişti români” pe Wikipedia de limba română, i se dedică un întreg articol succint şi pertinent aici : http://www.eumed.net/economistas/index.htm . Ei, da, este o enciclopedie în spaniolă. Ipoteza marelui om de cultură american Ezra Pound (1885-1972), că textele vernacularelor neolatine formează un continuum, este probabil corectă în termeni de acurateţe faţă de adevăr. Literatorul mexican Carlos Fuentes vede Amurgul Occidentului numai în faptul că limba engleză decade, transformându- se ostensiv într -un idiom de aeroport internaţional, Volapük incapabil să poarte valori. Carlos Fuentes adaugă o granulă de speranţă în ideea lui Oswald Spengler: o limbă romanică va lua locul limbii engleze ca depozitar al Cunoaşterii. Există un continuum al limbajelor romanice, credeau Ioan Eliade Rădulescu şi Ezra Pound.
Hai să cităm aici integral articolul în spaniolă :
+Grandes Economistas A : Apostol Arsachi (1783-1874) / Apostol Arsachi, ntroduce, político y gobernante rumano. Miembro destacado y líder del Partido Conservador. Renovando la tradición de los fisiócratas franceses, se interesa especialmente por la cuestión ntroduc en los países del Este. En 1860 publica su libro “La cuestión de la propiedad” (Bucarest: Adolf Ulrich), en el que critica dos nociones claves del marxismo: la “plusvalía” y el “proletariado”. En dicho libro Apostol Arsachi dice: ‘Es incontestable que la tierra no tiene otro valor que el que le proporcionan los brazos del trabajador, pero no es menos incontestable que los brazos del trabajador no tienen otro valor que el que les da la tierra que él trabaja. (…) La propiedad de los campesinos consiste en su ntrod, su carro, sus instrumentos de arado y sobre todo en su trabajo, que Turgot (..) ha declarado ser la primera, la más sagrada, la más imprescindible de todas las propiedades. Solo la protección de estos bienes permite al campesino reconocer que tiene una patria que debe amar…’ Dicho de otra forma, la condición de proletario no es, según Arsachi, “objetiva” sino por el contrario “subjetiva”, siendo el Estado el único factor determinante. En cualquier caso, en 1862, el partido de los Blancos (=conservadores) entonces en el poder, sometieron a la asamblea rumana un proyecto de ley ntroduc inspirado por el pensamiento de Arsachi: Todas las aldeas debían constituir comunas y los grandes terratenientes debían ceder, por intermediación de estas comunas, tierras a las familias campesinas. Se trataba de una reforma semejante a la que, el año anterior, el zar Alejandro había empezado a ntroducer en Rusia. Sin embargo, la reforma falló en Rumania – y originó una crisis profunda en este país que duró hasta el final de la primera mitad del siglo XX.+
Eu constatasem deja, şi consemnasem pe blog şi în revista Asymetria, că junimiştii foloseau ca principală doctrină economică, tocmai doctrina fiziocraţilor, ameliorată, dar nu ştiam cine ameliorase această doctrină economică a fiziocraţilor pentru cultura română. Am găsit această informaţie, vitală pentru teoria culturală în limba română, doar în spaniolă. Ezra Pound avea dreptate!
Să spunem ceva mai multe despre doctrina economică a fiziocraţilor. În secolul al XVIII –lea, care poate fi numit în Europa Occidentală şi Veacul Luminilor, cele mai fertile pământuri din Eurasia erau împărţite, aveau deja proprietari. Nu mai existau terenuri libere. Unul dintre enciclopedişti, François Quesnay (1694-1774), plecând de la ideea comună a stabilirii valorii economice prin raritate, considera în cartea “Maximes générales du gouvernement économique d’un royaume agricole” (1758), că terenul agricol este principala valoare economică. Cu articolele şi cărţile sale despre agricultură, François Quesnay devine unul dintre fondatorii şcolii de economie politică a fiziocraţilor. Aceasta este prima variantă în care se dezvoltă o teorie de economie politică pozitivă. Ea este adoptată ulterior şi de politicienii români, fiind lizibilă cel puţin în asertarea că “România este o ţară eminamente agrară.” Pe vremea regimului burghezo-moşieresc, condus într-o vizită în Valea industrializată a „capitalismului renan” de către oficiali germani ce vroiau să îl impresioneze prin bogăţia creată, un ministru român îi lasă fără replică afirmând maliţios : “Dacă plouă de patru ori pe an când trebuie, ţara mea produce tot atâta bogăţie!”
Chiar şi pe vremea comunismului, în zona montană de la noi, dar şi în Delta Dunării, economia normativă comunistă nu era aplicată, înflorind economia pozitivă de tip fiziocrat, ad litteram termenul însemnând “forţa naturii”. Din cauza acestei economii pozitive tradiţionale, erau oierii români oameni puternici şi mândri. Trebuie să recunosc, “poetul de curte“ Adrian Păunescu are meritul incontestabil că i-a sprijinit pe oieri în faţa activiştilor PCR. De altminteri dupa “loviluţie”, revoluţionarul politicianist Petre Roman, ce avea de apărat şi tradiţia cominternistă a tatălui său, comanda special din Australia o cantitate uriaşă de lână pentru a distruge baza economică a oieritului în România. A fost un caz cras de “sabotare a economiei naţionale”, prin distrugerea unui segment al economiei pozitive avându- şi izvorul în “forţa naturii”.
Titus Filipas
Pentru cine face jocuri murdare Mircea Dinescu ? Este evident că el reprezintă nişte grupuri de interese, dar la acest moment nu îmi este clar pentru cine joacă. (i) Primul grup de interese, şi cel mai puternic, este al alogenilor care vor să pună mâna pe imensele proprietăţi tradiţionale BOR, prin forţarea unei demantelări a bisericii naţionale BOR sub pretextul acuzaţiei de colaboraţionism cu liderul naţionalist Nicolae Ceauşescu. (ii) Al doilea grup de interese este cel al sectelor care doresc demantelarea BOR pentru a obţine un spaţiu de prozelitism şi de asemenea o parte a proprietăţilor BOR. (iii) Şi last but not least este chiar grupul său minuscul de la CNSAS, alcătuit din personaje ignobile care îl folosesc drept paravan pe omul de paie Constantin Ticu Dumitrescu, trădător al intereselor româneşti numai pentru că este lipsit de discernământ, personaje care fac tot posibilul să nu permită deconspirarea dosarelor de cadre ale primului guvern Petre Roman format din oameni care îşi făcuseră studiile în West pe vremea “Împuşcatului”. Cine erau acei “specialişti tehnocraţi” care înainte de 1989 mergeau lejeri şi liberi la studii în West cu burse plătite de statul român ? De ce nu se interesează CNSAS de dosarele lor? După formarea primului guvern post- revoluţionar, acei miniştri cu studii făcute în West au subminat în mod deliberat economia naţională a României.
Veni- va timpul judecăţii lor?
Titus Filipaş
Catastrofa de la World Trade Center (9/11) a eclipsat un alt eveniment tragic, având chiar o însemnătate mult mai gravă pentru noi, românii din ţară ; este vorba despre „moartea misterioasă” a lui Radu Chesaru, şi am citat aici sintagma conţinută în titlul unui articol publicat într-un ziar de la Bucureşti.
Cine a fost Radu Chesaru? Dintre toate personajele tragice ale istoriei româneşti, Radu Chesaru îşi află cel mai bine locul alături de Tudor Vladimirescu. Am putea spune că Radu Chesaru a fost, prin felul cum gândea Patria şi ‘norodul’, poate ultimul dintre pandurii lui Tudor. La fel ca Tudor Vladimirescu, Chesaru visa o întoarcere, în vigoarea impulsului spiritual şi cultural, la acele timpuri ce au premers venirii fanarioţilor în Ţara Românească.
Radu Chesaru a fost un personaj destinat prin naştere să fie doar o granulă de nisip, un „individ statistic” în acea formidabilă undă de şoc demografică numită, fără nimic depreciativ, „generaţia ceauşeilor”, şi care a fost singurul element autentic şi puternic, neperturbat de interferenţe din exterior pentru că exteriorul îi vedea, dacă îi vedea, cel mult ca o fluctuaţie temporară a cifrelor, al evenimentelor din decembrie 1989, numite atât de pompos, şi derutant faţă de adevăr, „Revoluţia Română!”.
Radu Chesaru şi-a depăşit cu mult acea condiţie iniţială pe care i-o rezerva destinul vieţuirii între graniţele unei lumi condusă de un partid comunist, pentru a deveni poate mai puţin un lider de opinie, cât purtatorul unui semnal cu totul nou. Pentru o naţiune, o singură idee vizionară incorporată într-un mesaj ce îi poate anima pe oameni poate fi mai importantă decât o întreagă „bibliotecă din Alexandria” plină cu manuscrise în care se ascund semnale inefabile către viitorime. Ei bine, Radu Chesaru a intrat în istoria noastră, a românilor de aici, prin această vizionară idee naţională inscripţionată ca nume al unei grupări clandestine, de luptă în primul rând anticomunistă, numită „Vulturul Brâncovenesc”. Chiar şi pentru dictatura de atunci a lui Nicolae Ceauşescu, declarată comunistă şi naţională, o contradicţie în termeni, organizaţia aceasta a „ceauşeilor” naţionalişti a părut atât de derutantă, încât, din mărturiile celor arestaţi rezultă aceasta, s -a comportat faţă de ei cu o anumită lipsă de brutalitate ce îndepărta complet „stilul” securităţii anului 1989 de „stilul” securităţii anilor cincizeci! De ce nu a ajuns totuşi mesajul „Vulturului Brâncovenesc” la poporul român în procesul de democratizare de după 1989? În primul rând el a fost obturat chiar de către ciudatul fenomen, pentru că despre o istorie simplă şi clară nu poate fi vorba, de „Revoluţie Română!”, adică o ‘revoluţie română’ cu semnul mirării.
Eliberat viu, întreg şi nevătămat, de către securitate chiar înaintea începerii „evenimentelor”, Radu Chesaru a fost înşelat la fel ca noi toţi, ieşind pe străzi, pentru a fi împuşcat în acele saturnalii tragice de către un trăgător cu sânge rece aflat într-un elicopter cu semne clare de identificare, dar care nu a putut fi identificat niciodată în toate anchetele declanşate de noul regim sub presiunea opiniei publice pentru a lămuri misterul inutilelor şi uriaşelor vărsări de sânge din decembrie 1989, destinate să autentifice însă în faţa ochilor noştri candizi „Revoluţia Română!”, pentru ca văzând sângele udând din belşug străzile, să putem crede că el ar curge din prea- plinul unei şanse generoase, nu din trupul său grav rănit, mortal rănit, cursul zaverei dechemvriste însemnând poate moartea norocului nostru.La scurt timp după ce ‘teroriştii’ au dispărut, o parte dintre românii anticomunişti au fost tentaţi, şi consider că pe bună dreptate, îmi amintesc că şi eu am fost unul din ei, să vadă salvarea în Seniorul Corneliu Coposu, înconjurat de a lui ceată de gherasimi-heruvimi. Dar bătaia lor zgomotoasă din aripi a izgonit Vulturul Brâncovenesc din preajma Seniorului Coposu. Oricum, mesajul ţărănist, chiar şi cu amendamentul postbelic de creştin-democrat, era cu o bătaie prea scurtă în timp, şi purta cu el vina, ce nu va putea fi de noi niciodată uitată, a distrugerii visului României Mari după un sfert de veac, ori nici măcar atât, scurs de la întrupare! Îndrăznesc să spun că în afara simbolului său de rezistent anticomunist, de apărător tenace al unei singure idei, aceasta fiind chiar ideea de tenacitate, Seniorul Corneliu Coposu nu oferea în realitate nicio soluţie practică, proteică şi dinamică, necesară într-o lume în care se perindaseră, când în marşuri forţate, când cu vioiciune spontană, atâtea schimbări şi transformări în cei peste şaptesprezece ani cât fusese confinat, privat de orice semnale din exterior, în coşciugul temniţelor comuniste. Dacă veţi încerca să îmi prezentaţi ca un contraexemplu cazul lui Nelson Mandela, vă voi răspunde că posibilitatea de a citi săptămânal revista ‘The Economist’ a introdus în mod automat o diferenţă colosală în programele pregătitoare ale celor doi pentru continuarea unui viitor politic.Prin comparaţie, mesajul ‘Vulturului Brâncovenesc’ oferea infinit mai multe şanse virtuale salvării noastre, pentru că el nu era doar anticomunist, după cum nu era nici un herald al capitalismului sălbatic dezlănţuit după 1989, ci purta ca pe un înscris de nobleţe viziunea ochilor săi ageri, ducându-ne în Ţara Românească până la începutul Veacului Luminilor, amintindu-ne mereu că trebuie să mergem dincolo de timpul fanariot, la începutul secolului XVIII, ca să aflăm ce-i autentic pentru noi, ajungând astfel la sursa energiilor noastre naţionale. Era, în fond, acelaşi gând ce- i animase pe Tudor Vladimirescu şi pe panduri, atâta vreme cât a mai fost un strop de sânge în ei ; căci se ştie, nici unuia dintre cei rămaşi în Ţara Românească, prada imperiilor de aproape, nu i s -a mai îngăduit să îşi ţină capul pe umeri. Înfiinţarea Alianţei Civice, în urma marii demonstraţii de stradă din Bucureşti, nu era în esenţă decât manifestarea, desigur concretizată într-un entuziasm magnific, a acelui sindrom păgubos aparţinând României moderne, fenomen din păcate recurent întreţinut de ziariştii de la România liberă, mă refer la sindromul numit „Asaltul redutei”. Alianţa Civică a fost din start dominată de personalitatea complexă, uriaşă, zdrobitoare pentru orice gând bărbătesc, gând al bieţilor clăditori de Babel ori de sisteme cereşti, –e adevărat, Sfânta Scriptură ne dezvăluie doar că echipa de truditori de la ultimul etaj al turnului Babel avea o componenţă multietnică–, dominată de personalitatea scriitoarei Ana Blandiana, fără de care această organizaţie poate că nici nu ar fi apărut, o Ana Blandiana ce te duce cu gândul la Kay Boyle. S -ar putea spune că ‘Vulturul Brâncovenesc’ a trecut atunci pe lângă primejdia de a ajunge să fie mâncat de ‘motanul Arbagic’, un caracter cu carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, călduţ cuibuşor de comunişti până în 1989. Abia după moartea lui Corneliu Coposu i s-a îngăduit, în fine, lui Chesaru să se apropie de PNŢCD. Destul de surprinzător, am aflat abia de curând aceasta de pe un site extrem de bine întreţinut, de către o organizaţie ce are, dacă nu aplicăm principiul ‘dublei măsuri’, preferat de orice neam care se consideră ‘poporul ales’, ci principiul de echitate naturală al lui Pareto, toate caracteristicile unui ‘hatred group’, un grup de instigatori la ură, asupra realităţilor româneşti „periculoase”, în fapt fiind vorba numai despre gesturi foarte timide, întotdeauna tardive şi de cele mai multe ori chiar total anodine, ale unor personalităţi româneşti de frunte, personalităţi intelectuale reale, ce par însă neprietenilor noştri a fi încărcate de intenţii criminale , acest lucru nu a fost bine văzut : „…the National Peasant Party Christian Democratic (PNTCD) would not hesitate to accept ultranationalists into its ranks, …. This was the case of Brancoveanu Eagle Association leader Radu-Mihai Chesaru who in the 1996 local elections ran on the PNTCD lists for a seat on one of the Bucharest’s sectors, becoming a local councilor representing that party …. Chesaru, who officially registered his association in April 1995, was proudly displaying the portraits of Codreanu in the association’s Bucharest offices „, (vezi www.referl.org).Am atras atenţia atât de frecvent asupra pericolului delaţiunii şi defăimării, doar pentru că ea evoluează necontrolat şi haotic, ajungându-se , cu voie sau fără voie, la instigare la crimă, desigur, o crimă perfectă, al cărei autor moral scapă de acţiunea codului penal. Iată cum, sub pana unui scrib al defăimării lumii româneşti, aflat într-o emulaţie cu ‘nemuritorul’ I.Ludo, Michael Shafir, ce semnează un text altminteri anemic în hematia conceptuală dar botezat în chipul cel mai pretenţios ‘studiu’ cu titlul „Radical politics in east-central Europe part X : the Romanian radical return and ‘mainstream politics’ (A)”, apărut în Revista East European Perspectives, 21 march 2001, volume 3, number 6, este condamnat în fine!, pentru că dictatura lui Nicolae Ceauşescu nu a mai avut timp, „Vulturul Brâncovenesc” şi expus acest proiect al renaşterii româneşti, gândul nostru cel mai însemnat în finalul celui de al doilea mileniu, oprobriului opiniei publice internaţionale. Michael Shafir are state de vechi mincinos de profesie în slujba postului de radio ‘Europa liberă’ ce ne spăla creierii cu mesaje amăgitoare de genul planului Marshall ce îşi va revărsa cornul abundenţei asupra României după alungarea comunismului. Domnul Michael Shafir, care pregătea toată documentaţia aceasta pentru urechile noastre credule ştia prea bine că un plan Marshall pentru România nu s-ar fi întâmplat nici după o mie de revoluţii, pentru că toate ajutoarele acelea masive ale Americii erau destinate să meargă numai şi numai spre statul Israel. Mă întreb acum, cu ce -i mai bun acest Michael Shafir decât Ossama Bin Ladin? Si unul şi altul amorsează, prin îndemnurile lor, reţele de potenţiali asasini. Vi se pare că aşa ceva este cam mult spus la adresa lui Michael Shafir? În studiul său, mai exact în rechizitoriul său, şi cine i- o fi dat oare lui Michael Shafir dreptul să organizeze un ‘tribunal de la Nürnberg’ pentru judecarea poporului român?, implacabilul activist dintr-o duzină ce face de râs tradiţionala înţelepciune a evreilor, o duzină botezată când ‘Rot Schild’, când ‘Rot Front’, când, pe vremuri poate mai calme, Toma Caragiu se amuza într-o explozie de spirit latin să -i spună ‘Rot Carot’, iar ‘securiştii’ râdeau alături de noi, cel puţin atunci când râdeam de ‘evreii de rit roşu’ eram cu toţii împreună, îi judeca şi îi condamna aspru pe doi dintre intelectualii români de frunte, Alexandru Paleologu, despre care nu uita să ne spuna că a fost un informator al securităţii, ca şi cum Petre Roman ar fi fost la Toulouse doar pe bază de culoare a ochilor!, şi pe Dan Amedeo Lăzărescu, care astfel pe data de 21 martie 2001 era divulgat că fusese trecut pe o listă neagră, urmând să fie pedepsit. Iar pedeapsa, după câte se ştie, a sosit prompt, suspect de grăbită, administrată în primul rând de un C.N.S.A.S. obedient intereselor exterioare României, chiar contrare intereselor ei majore, apoi de inevitabilii ziarişti, totdeauna primii la ‘asaltul redutei’, un Mircea Dinescu şi un Cristian Tudor Popescu, acesta prăpăstios până la punctul de a învinui trădările lui Amedeo, câte vor fi fost ele şi faţă de cine ştia el bine Mircea, chiar şi de problemele matrimoniale, prin divorţ rezolvate, ale lui Cristian, ni s-a amintit aceasta în direct şi la un ceas de maximă audienţă!
Rechizitoriul pronunţat de Michael Shafir împotriva lui Radu Chesaru este extrem de aspru şi de nedrept, dar nu am să citez din el. Vreau numai să subliniez caracterul de instigare deliberată la acţiune, o acţiune neprecizată, ea putând fi de orice natură , chiar şi crimă, prin mijlocirea unui text HTML : „Email this report to a friend”. În cel mai fericit caz, propagarea haotică pe orizontalele Internetului a unui mesaj de ură seamănă cu tiruri pe întuneric în direcţie orizontală. Cum îl cheamă pe acel prieten, are el certificate de sănătate mintală care să ateste că nu va înţelege îndemnul ca pe o instigare la crimă, asemenea propoziţii vagi pot amorsa orice, s -a analizat recent acest lucru şi în privinţa felului în care teroriştii ce au organizat acţiunea violentă împotriva WTC şi-au putut transmite nestingherit mesaje aparent lipsite de malignitate, ce aveau totuşi ca scop amorsarea unor acte criminale. Fiecare civilizaţie are un număr de dimensiuni, un anumit număr de axe de coordonate. Universul civilizaţiei europene moderne trebuie să conţină în mod obligatoriu secolul XVIII. Să reamintesc ‘transformarea Kozîrev’, un astronom rus ce a stat multă vreme în gulagul sovietic, şi care lansase ipoteza posibilităţii transformării timpului în energie. Chiar dacă din punct de vedere fizic ‘transformarea Kozîrev’ e incontestabil eronată, ea are însă forţa unei metafore extraordinare pentru definirea civilizaţiei europene din ultimii trei sute de ani : coordonata secolului XVIII, printr-o ‘simplă’ navigare pe scala valorilor ei, se transformă în energie civilizatoare. Zborul ‘Vulturului brâncovenesc’ înseamnă navigarea noastră, a corăbiei numite naţiunea română, pe coordonata civilizatoare şi creatoare de energii. Unii dintre duşmanii nostri au avut şi ei intuiţia primejdiei ce o reprezenta Radu Chesaru, prin identificarea ‘Vulturului’ cu ‘Arhanghelul Legiunii’. Paradoxal ce afirm, dar tocmai moartea lui ‘misterioasă’ ne dovedeşte că ar mai fi o şansă pentru noi, ca naţiune. Oricum, el este unul dintre ‘morţii din cetatea noastră’ şi trebuie să-i apărăm memoria. Îndrăznesc să mă rog ca numele lui să nu fie uitat cel puţin timp de trei veacuri de acum înainte. Cred că bunătatea lui Dumnezeu şi umilinţa noastră în faţa Domnului, dar nu în faţa „neamurilor”, vor învoi încă trei secole de viaţă românească în miracolul acestui Pamânt. Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 