Posts Tagged ‘Petrache Poenaru’

Regulamentul Organic

noiembrie 29, 2015

@ Centru, pe blogul https://nastase.wordpress.com/2015/11/28/relatiile-romaniei-cu-rusia/#comment-259673
Tot Regulamentul Organic a fost redactat integral de români (vezi ce scrie Ioan Eliade Rădulescu în Echilibrul între antiteze). Exceptând codicilul secret care prevedea rusificarea principatelor. Codicil care fusese redactat de generalul Pavel Kiseliov.
Titus Filipas

“Spre culmile înalte” ori “the Great Advance”

noiembrie 18, 2015

Lozinca lui Nicolae Ceauşescu a fost preluată dintr-o literatură serioasă de limbă engleză. Aflu despre aceasta – şi altele- abia acum, citindu-l pe Martin J. Wiener https://en.wikipedia.org/wiki/Martin_Wiener . Cartea lui capitală pare să fie “Cultura engleză şi declinul spiritului industrial în Marea Britanie, între anii 1850 şi 1980” (“English Culture and the Decline of the Industrial Spirit, 1850-1980”). Or, ultima perioadă cuprinde şi plimbarea cuplului prezidenţial românesc în caleaşca reginei Elisabeta a II-a. Opiniile deplorabile ale românilor despre acea plimbare le cunoaştem. Dar opiniile unor englezi ? Poate că alţii le ştiau demult. Eu abia acum am aflat despre ele, din cartea lui Martin J. Wiener ! În opiniile acelor englezi, tot ceea ce era bun pentru o ţară era aplicat de Nicolae Ceauşescu în România. Dar nu şi de către aristocraţia britanică în Marea Britanie ! Tacit era criticată regina Elisabeta a II-a. Iar noi îl proslăvim pe acest personaj chemat regele Mihai I ! Aici pe blog s-a rîs copios la un moment dat despre felul cum l-au păcălit englezii pe Nicolae Ceauşescu în problema industrială. Unii tipi cu gavlă din Marea Britanie credeau exact invers !
Titus Filipas

Secretul acordului de metodă

noiembrie 11, 2015

Ce discutau, ei între ei, atât de confidenţial, Corneliu Coposu şi Petre Roman ? Cred că discutau secretul acordului de metodă. Metoda de a distruge, cât mai curând, România.
Titus Filipas

„Fanarul de pe Dâmboviţa”

noiembrie 4, 2015

Aşa a fost odată. Dar l-a desfiinţat la 1821 revoluţia naţională a lui Tudor Vladimirescu. Singura noastră revoluţie autentică. Pentru că evenimentele din decembrie 1989 n-au fost revoluţie, ci „revoluţie.” Care aducea peste noi epistema „distrugerii de ţară”. Să amintesc că doctrinar, revoluţia naţională de la 1821 a fost prezentată ideologic de Ioan Eliade Rădulescu în cartea Echilibrul între antiteze.
Titus Filipas

O diversiune intenţionată

octombrie 31, 2015

Tind să cred că tinerii care au murit – Dumnezeu să-i odihnească!- puteau să-şi dea seama de stupiditatea din jurul lor, dacă era vorba numai despre aşa ceva. Ştiu că de la spectacolul tragic întâmplat pe vremuri la Ploieşti, au venit multe ameliorări în România pentru a se preveni asemenea catastrofe. Tipii din privat ce se străduiesc sincer să micşoreze riscurile, sunt buni, într-adevăr, cel puţin aceasta-i impresia care mi-au lăsat-o mie. Cred mai curând că a fost o diversiune intenţionată. Produsă de un serviciu secret românesc acţionând la comandă exogenă, pentru a provoca haos cât mai mult în ţară.
Titus Filipas

Ce text gastronomic încărcat de psihologie !

octombrie 10, 2015

+ A Southern biscuit is equal parts comfort and controversy, its quality, authenticity and very classification as a biscuit subject to dispute. Its most crucial ingredient is not flour, fat, leavening or liquid, but nostalgia. The biscuit you ate at your grandmother’s knee is the only biscuit there will ever be. Nevertheless, a number of New York City chefs and bakers have decided in the last few years to devote themselves to the biscuit’s tricky art. Takeout shops and restaurants revolving around biscuits have opened in the East Village; Williamsburg, Brooklyn; and Astoria, Queens. Small-batch biscuits can be ordered online from independent bakers who may show up on your doorstep or send their husbands to deliver them. Over the last month, I’ve sampled biscuits from nine of the newer vendors in town. No two were alike. In their array of sizes, flavors and textures, they were Rorschachs of buttermilk, revealing my prejudices: I tend to favor flaky middles over crispy bottoms, salty over sweet, and biscuits eaten straight, free of such interferences as honey or jam.+ http://www.nytimes.com/2015/10/14/dining/best-biscuits-nyc.html?hpw&rref=food&WT.nav=bottom-well&module=CloseSlideshow&region=SlideShowTopBar&version=SlideCard-7&action=click&contentCollection=Food&pgtype=imageslideshow
Rorschach este un test de apercepţie tematică, revelator al personalităţii. Personalitatea îl defineşte pe om în ceea ce priveşte alegerile personale. Cam aşa ceva discutam noi la cenaclul de anticipaţie Henri Coandă de la casa de cultură a UTC-ului din Craiova. Societatea românească a fost mult mai generoasă pe vremea comunismului proiectat de Nicolae Ceauşescu, decât pe vremea capitalismului adus de „revoluţie”.
Titus Filipas

Nova Roma încă mai exista nu mult „înainte de săptămâna trecută!”

septembrie 15, 2015

S-a spus, cât de drept ori cât de greşit?, că numai zidirea templului ori a bisericii oferă experienţă religioasă integrală. Nu ştiu cât de întreagă, sau cât de sinceră ca trăire religioasă, este « experienţa zidului ». Însă ea nu-i exclusivă. Orice căutare, pozitivă ori negativă, a indefinitului ce unii îl numesc «Absolut» este o experienţă religioasă integrală. Iar înlăuntrul unui limbaj vernacular, şi acesta un fel de « zidire », căutarea absolutului pozitiv înseamnă să tânjeşti după infinit într-o lume finită: melancolie şi pesimism, când percepută e « durerea lumii » toată. Deplorabilă condiţie, în care romanticii români ar fi ajuns să fie prinşi ca nişte insecte plăpânde într-o pânză de păianjen. Imobilizaţi într-o simţire intensă, pentru că ei nu ar fi avut, prin naştere ori prin educaţie, capacitatea, îndeobşte bănuită a fi salvatoare pentru destinul individual, de adaptare la ‘realitatea socială’. Sau la ‘adevărul social’, totdeauna nimicitor pentru drepturile la subiectivitate şi libertate personală. „M-am căutat pe mine însumi.” Este o frază formulată de către Heraclit. Ea defineşte subiectivitatea ca problemă fundamentală. Istoria noastră veche ne arată că lumea ioniană este nu doar adiacentă cu lumea tracică, este chiar aceasta. Fraza heraclitică ne aparţine intim şi definitoriu. Dar e ceva nou sub soarele palid al vremii ? Căci lucrurile acestea s-au întâmplat în multe rânduri, într-o istorie culturală europeană. Ataraxia şi contemplarea din antichitatea greacă, stări atât de înrudite cu melancolia, nu erau legate şi ele de căutarea absolutului ? În lumea greco-latină târzie, era presentimentul unui Ev Mediu, întunecat, ce urma să vină. El pare strâns înrudit cu acel « mal du siècle » de o acuitate dureroasă în spiritele cele mai sensibile ale cumpenei veacurilor XVIII şi XIX. « Le mal du siècle », ştim precis, a fost o criză declanşată de catastrofa majoră din civilizaţia universală produsă de Marea Revoluţie Franceză şi de războaiele sângeroase din siajul ei, pînă la Waterloo. Pentru minţile cele mai lucide şi nobile ale Occidentului apărea atunci ca evident faptul că universul mundan se schimbase atât de mult după Marea Revoluţie Franceză, încât constatarea privind starea civilizaţiei universale, condensată de Leibniz în aforismul : « Trăim în cea mai bună dintre lumile posibile », nu mai era, din păcate, adevărată. Dar, ţin să ne reamintească supărător protocroniştii, chiar în vremea lui Leibniz un prinţ român simţea «melanholia » într-un Constantinopol care suferise o sută cincizeci de ani de stambulizare. Prinţul Bibescu (el provine dintr-o familie de moşneni de la Gorj), bunicul scriitoarei Marta Bibescu, considera căderea oraşului Constantinopol ca durere personală. Arhetipul cultural prezent în melanholia lui Dimitrie Cantemir se traduce la prinţul Bibescu prin sentimentul mărturisit că Nova Roma încă mai exista nu mult „înainte de săptămâna trecută!”
Titus Filipas

Curentul principal

septembrie 14, 2015

Baroneasa de Helvètius patronează în salonul ei din Auteuil fondarea Ideologiei primare precum şi a Lojei „Cele nouă fiice ale Memoriei” (Les Neuf Soeurs), un atelier intelectual de perfecţionare amintit şi de Iancu Văcărescu. Fără vreo legătură cauzală, în afara ideologiei de influenţă primară pusă ulterior în opera scrisă, amintim că scriitorul francez Marcel Proust se va naşte în anul 1871 la Auteuil, devenit între timp un cartier al oraşului Paris. Marea operă a lui Marcel Proust, À la recherche du temps perdu, va fi influenţată de căutările metafizice despre timp ale Ideologilor primari, în primul rând eclecticul Maine de Biran care dezvoltă cel mai bine ideile enunţate de Antoine Destutt de Tracy. Releul ideilor până la Proust (a cărui proză este încărcată de psihologie senzualistă!) a fost opera filosofului Henri Bergson, rudă prin alianţă cu Marcel Proust. Cineastul rus Andrei Tarkovski mărturisea că a fost puternic influenţat de filosofia lui Henri Bergson în filmul Solaris. On the road al lui Jack Kerouac este influenţat de romanul À la recherche du temps perdu. Am dat atâtea detalii numai pentru a dovedi că există un „curent principal” în cultură.
Titus Filipas

Povestea lui Arthur Gordon Pym din Nantucket, Contractul Social

septembrie 4, 2015

Trebuie să vorbim foarte sincer despre nevoia noastră de alfabetizare în economia politică! Este un „lettrisme” (folosesc bonjourismul, recent s-a vorbit despre Isidore Isou, martor obiectiv care depune mărturie pentru istoria noastră, a corectitudinii românilor şi a liderilor decizionali pentru salvgardarea României în cel de al doilea război mondial!) nou. Este acesta un „lettrisme” chiar internaţionalist. Punctual nu mă deranjează intruziunea de internaţionalism nou în ideologia naţionalismului românesc. Este revenirea la tradiţia doctrinară a Partidei Naţionale. Care pleca, în discursul din prima jumătate a secolului XIX, tot de la un acquis european : Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy, nume de ideologi primari pe care le spun iar, întrucât cărţile româneşti despre opera lor şi despre influenţa lor decisivă în renaşterea noastră naţională au fost arse la anul 1948 din ordinele alogeno-cominterniştilor Walter Roman şi Lioncik Tismineţki. Fiul celui dintâi devenea Primul Ministru al României după loviluţia din decembrie 1989. Fiul celui de al doilea ne-a „învăţat” apoi cum să luptăm „eficient” împotriva comunismului 🙂 ! Mai este şi necesitatea adoptării unui limbaj evoluat şi adecvat pentru parcurgerea unui nou ciclu de civilizaţie. Vorbesc aici despre „ciclu de civilizaţie” în sensul propus de Giambattista Vico. În mod categoric, acesta fiind cel mai reacţionar dintre toţi marii cugetători reacţionari! Giambattista Vico este un gânditor care ne poate ajuta să scăpăm de iluziile „revoluţiei române”. Infuzate perfid în mintea noastră de emisiunile postului de Radio Europa liberă şi de propaganda bolşevicului Silviu Brucan. Trăiesc eu prea mult în iluzia că mankurtizarea, pânza de păianjen veninos care a încercat să prindă mintea nostră, a fost ireversibil ruptă ? Deci, care-i necesarul lettrisme (ca să nu folosesc de-a dreptul termenul alfabetizare) ca să ieşim din zilele nefaste ale naţiei noastre ? Acest lettrisme ne permite să scriem noul Contract Social pentru România în cea de a doua modernitate a sa. Pentru România de după timpul postmodern al raţiunii suspendate, al disoluţiei statale din visul România Mare, al renunţării la toate celelalte versiuni de Contract Social tradiţional. Discursul contemporan despre Contractul Social cuprinde şi o fază de calcule în Excel, spuneam. Trebuie luat în considerare marele sistem industrial de producţie care creează PIB-ul ţării. Prin Contractul Social pentru România, din pur calcul econometric iar nu din motive politicianiste, trebuie să fie asigurată o bază doctrinară din ştiinţa economică pentru integrarea populaţiei apte de muncă în procesul de producţie. Apare întrebarea legitimă : Poate fi integrată toată populaţia aptă de muncă, doritoare de muncă, în procesul de producţie ? Răspunsurile teoretice sunt tradiţional două. John Maynard Keynes spunea : Da, este posibil. Ca de obicei, Milton Friedman îl contrazice : Nu, nu este posibil. Ori, mai nuanţat: Este posibilă integrarea populaţiei aptă de a munci în procesul de producţie doar până la o anumită limită, care se cheamă „rata naturală a şomajului”. Noţiunea aceasta era ştiută şi mai înainte de Milton Friedman. Dar economistul din Chicago leagă „rata naturală şomajului” de inflaţie şi denumeşte conceptul, acum mult mai rafinat, NAIRU. Este acronimul de la termenul englezesc : Non-Accelerating Inflation Rate of Unemployment. Este o limită inferioară pentru şomaj. Dacă se scade mai mult, inflaţia începe să crească ! Toate precizările acestea se fac în cadrul discuţiei mai extinse privitoare la marele sistem industrial de producţie şi consum care creează PIB-ul. Intuitiv şi voluntarist, dictatorial dacă vreţi, Nicolae Ceauşescu lucra exact aici ! Aceasta era frontiera extremă pe care îşi trasa linia de politică macroeconomică pentru România ! Era bine, era rău ? Mai anţărţ, într-o emisiune pe Realitatea TV, răutăciosul reporter Tatulici relua, aproape obsedant, o întrebare pe care o auzise : De ce s-a prăbuşit atât de catastrofal economia României?, iar economia Basarabiei, nu ! Ar trebui să ne întoarcem la observaţia pertinentă a lui Nicolae Georgescu-Roegen, exprimată într-un interviu pe româneşte după 1989. Economistul Roegen spunea în mod expres că modul în care dictatorul Nicolae Ceauşescu a stabilit linia de politică macroeconomică pentru România era de tip capitalist, iar nu comunist ! Iar Nicolae Georgescu-Roegen ştia ce spune ! În primul rând, cu toţii de-o anumită vârstă ne amintim, Nicolae Ceauşescu era obsedat („mesianic” – fusese comentariul la Radio Europa liberă, un comentariu pe care îl consider şi acum că a fost nepotrivit!) de crearea de noi locuri de muncă. Lucrul acesta era recunoscut de întreaga populaţie dornică de muncă. Dacă nu l-aţi auzit, înseamnă că nu aţi umblat printre oameni ! Or, regula simplă de macroeconomie spune că o economie are un mare număr de locuri de muncă numai dacă lucrează la frontiera în extensie maximă a posibilităţilor sale de producţie. Dacă era un „mesianism macroeconomic”, ei da, acesta chiar a fost! Nu îi poţi cere unui om politic autentic să acţioneze fără „patimă” ; o patimă bună, pentru că Nicolae Ceauşescu a urmat conştiincios poruncile Ecleziastului pentru împăraţi ! O economie care lucrează la extensia maximă a posibilităţilor ţine şomajul la proporţia sa naturală – NAIRU în terminologia chicagoanului Friedman Milton. Fără ca economia să intre în regim de inflaţie. Pe de altă parte, ştiţi aforismele : ”Dacă nu curge, pică.”, precum şi „Dar din dar se face Raiul.” În termeni de economie politică anglo-saxonă, proverbele acestea româneşti exprimă foarte bine fenomenele economice numite „leakages” – adică scurgeri din Marele Cerc al Bogăţiei macroeconomice (ori the Wheel of Wealth, după economistul american Frank Knight). Adică fiecare om integrat în procesul de producţie devenea totodată la noi, înainte de anul 1989, şi un agent economic angrenat într-o mică buclă economică pe care o controla dincolo de ceea ce îi fusese asignat ca rol economic de către sistem ! Şi pentru că „toţi suntem români…, mai mult, sau mai puţin oneşti”, rezultă că în Republica Socialistă România exista un foarte mare număr de agenţi economici mititei şi individualişti care „furau de la stat”. Or, aceasta reprezintă condiţia de bază pentru cele două teoreme ale bunăstării sociale ! Citind -pe vremuri, hăt!-, Povestea lui Arthur Gordon Pym cel din Nantucket, eram înspăimântat aproape de schiţa Contractului Social american pe care o descria Edgar Allan Poe în anul 1838. Predatorial, predatorial, predatorial ! Iar natura lui nu s-a schimbat nici acum. Sigur, descrierea pe care o întreprindea Edgar Allan Poe este incorporată acum în ideologii mai noi : neo-libertariană şi neo-conservatoare. Loviluţia din 1989 s-a făcut pentru a se elimina quasi-infinitatea de agenţi economici mititei care introduceau „leakages” în macroeconomie şi profitau de pe urma lor pentru a menţine, inconştient în sinergie cu voluntarismul macroeconomic „mesianic” al lui Nicolae Ceauşescu, România ca un stat al bunăstării sociale unde fuseseră create realmente maximum posibil de locuri de muncă. Tranziţia economică de după 21 decembrie 1989 s-a făcut la noi fără aplicarea justiţiei distributive ! Paradoxal este faptul că un „partid istoric” resuscitat, vorbesc despre PNŢ transformat în PNŢ-CD, şi care avea realmente o experienţă istorică în justiţia distributivă, mă refer aici la doctrina economică distributivă a lui Ion Mihalache, a refuzat categoric să ia în considerare aspectele distributive în tranziţie. Iar vechi lideri ţărănişti supravieţuitori, de exemplu Nicolae Carandino, de luciditate exemplară, care ştiau foarte bine noţiuni fundamentale de economie politică distributivă, au fost ţinuţi „sub obroc” de către conducerea PNŢCD-istă dominată de ardeleanul non-ortodox Corneliu Coposu. În fine, a reuşit să distrugă România, acesta-i un fapt ! În pripita lui vizită din ianuarie 1990 la ambasada URSS, lui Corneliu Coposu i s-a făcut un profil psihologic amănunţit de către experţii serviciilor de spionaj ruseşti. Apoi, ştim noi ceva despre conţinutul discuţiilor seniorului Corneliu Coposu cu agentul MI6 Denis Deletant înainte de anul 1989 ? Eu nu voi uita că marele Iuliu Maniu, al cărui secretar era Corneliu Coposu, se ascundea pe 24 august 1944 în casa unui agent britanic, pentru a nu-şi asuma funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri ! Or, actul decizional personal chiar este primul criteriu pentru definirea personalităţii !
Titus Filipas

William Totok şi sindromul generalissimului Albrecht von Wallenstein

septembrie 3, 2015

Sindromul a fost descris de cărturarul Comenius şi înseamnă propensiune nestăvilită spre nimicirea valahilor, chiar şi prin genocid ! Acestui William Totok, membru al Consiliului Științific al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel“, i-a fost luat un interviu de către doamna Sabina Fati, ziaristă la RL http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-cu-william-totok–membru-al-consiliului-stiintific-al-iiccmer–o-lege-%E2%80%9Eanticomunista%E2%80%9C-ar-interzice-statuia-lui-adrian-paunescu-390987 Din păcate, doamna Fati s-a prezentat aproape nepregătită pentru interviu. Oricum, întrebarea cea mare n-a pus-o. Această întrebare se referă la fraza “Ceauşescu a scos România din Evul Mediu!”, frază pronunţată de William Totok la postul de radio Europa Liberă. Fraza lui William Totok este şi nu este adevărată. Nu este, pentru că România a fost scoasă din Evul Mediu de ideologia naţionalismului nostru ce incorporează ca un acquis Ideologia primară (paradigma thermidoriană). Este, pentru că voluntarismul lui Nicolae Ceauşescu a fost o importantă “forţă conducătoare” în ultima perioadă de comunism românesc (ţin să reamintesc, comunism românesc a existat şi în secolul XIX, altfel nu ar fi existat “trădarea generoşilor”!). Prima întrebare pe care o pune doamna Fati este totuşi inteligentă, întrucât lasă un loc pentru lupta epistemologică :+De ce credeți că, în România, „antilegionarii“ și „anticomuniștii“ se află pe poziții oarecum ireconciliabile, când a început acest război?+
Se ştie, adăugăm noi aici, lupta epistemologică este aceea care impune paradigma dominantă. Însă Herr William Totok nu este de acord cu această abordare. El vrea autoritate deontică deplină, nu autoritate epistemică! Şi se pronunţă precum Inchizitorul cel Mare : “Războiul (epistemologic, n.n.) la care vă referiţi în întrebarea dumneavoastră nu există; există doar dorinţa unora de a declanşa un război artificial.” Să punctăm limede, este foarte grav faptul că domnul William Totok e de acord cu o lege (217/2015) care interzice şi pedepseşte cu închisoarea crearea unei comunităţi epistemice româneşti, destinată să apere valorile spirituale româneşti! Aceasta dovedeşte din nou că, după decembrie 1989, românii sunt persecutaţi în România. În fine, William Totok derapează în minciună sfruntată : “Statul de drept în accepţiunea sa modernă este antinaţionalist.” Intelectualul german William Totok face parte din acel filon subţirel de intelectuali ardeleni ce resping din start–fără să discute măcar!- ideologia naţionalismului românesc. Se ştie, cartea ei centrală este Echilibrul între antiteze, de Ioan Eliade Rădulescu. Nu cred că Herr William Totok a citit-o. În locul unui război epistemologic purtat liber şi în totală onestitate intelectuală, domnul William Totok ne propune un război Nord contra Sud în România.
Titus Filipas